1,090 matches
-
și acceptând să molfăie o bucată de brânză topită și doi biscuiți. Un muscan albăstrui, a poposit bâzâind pe ,,biroul,, improvizat pentru scris, Înfruptându-se nestingherit cu niște cristale minuscule de zahăr. Dispare Într-un târziu, bâzâind enervant, prin ușa Întredeschisă, atras de lumina zilei. Kawabata se lungește din nou pe pat și așa din senin, Îi pune lui Antoniu o Întrebare pe care nu știe nici el de ce, n-a avut curajul să i-o pună niciodată de când se cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-Înțelege, n-am cum să Împart cu tine spațiul ăsta. Bruta se Încruntă, scrâșnește din dinți și așează pe pat, sacul de voiaj. după care Își Încrucișează mâinile și-și rotește privirea, fotografiind interiorul, cu ochi de expert.. Prin fermoarul Întredeschis, gâtul sticlei a ieșit și mai mult la vedere. -Ți s-a urât cu binele? Crezi că-s idiot? Am aflat tărtăcuță plină cu aer, că a mai locuit cineva cu tine. Crezi că mă duci cu zăhărelul? -Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din alte vremuri, care parcă dansa pe masă în clinchet de pahare de șampanie. Totuși forma capului era excelent conturată, părul bogat care-i cădea pe spate în șuvițe dezordonate amintea de o pieptenătură grecească; iar buzele groase, lacome, puțin întredeschise, da, pe acelea le cunoșteam. Dar nu era Antonia mea, ci una mai tânără, mai veselă, mai bine conturată. Poate că ea existase și o uitasem eu. Nu vedeam în ea nimic din brambureala călduță care era acum soția mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și scorojite de gerul din ziua precedentă. Era rece și umed în salon și am rămas cu hainele pe noi. Pe canapea încă zăcea volumul de Napier. Georgie intră încet. Ea era oglinda emoțiilor mele. Mă privea fix, cu buzele întredeschise, încruntată, încercând parcă să vadă dacă puterea acelei încăperi îmi schimbase expresia feței. Apoi privi cu multă grijă în jur, dând încetișor din cap, ca și cum ar fi numărat obiectele unul câte unul. Eram total acaparat de studierea expresiei ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
încăperea prin care intrasem. Am apăsat și aici întrerupătorul și s-au aprins mai multe lămpi. Am observat în treacăt camera albă, plină de cărți și fotoliile cu huse din stambă. M-am dus și am închis ușile care rămăseseră întredeschise. Mi-am dat seama că făcusem praf un zăvor. Am tras perdelele care erau și ele tot din stambă. M-am întors spre șemineu. În fața lui, pe o măsuță, se aflau două pahare, o sticlă de whisky și o cană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o iau, spuse Palmer. — Nu zău?! Și dacă ea nu vrea să vină? Antonia deschisese ușa sufrageriei și lumina ce venea din spate căzu pe fața lui Palmer dând la iveală linia dreaptă a buzelor lui strânse și ochii abia întredeschiși. Era chipul unui om aflat în primejdie și această imagine m-a umplut de fericire. Cu glas limpede, Antonia rosti: — Intră, te rog. Muncitorii urcau scările aducând scaunele chinezești Chippendale. Îi auzeam lovind balustrada. M-am întors în cameră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de gen trebuie restabilite. Dacă nu se produce cât de curând o purificare biologică, ne putem aștepta cu toții la o nouă Sodoma și Gomora. Karp chicoti, apoi deschise ușa spre bibliotecă și bătu Într-un pupitru. Dinspre o ușă lăsată Întredeschisă, care dădea spre coridorul din fundal, am auzit un scaun scârțâind. — Osram Röser, spuse persoana care apăru, Își smulse o batistă din guler și făcu o plecăciune solemnă. Am simțit-o pe Dora Încordându-se, probabil din cauza apariției tipului. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-mi văd prietenii În sală. Nu-i vedeam. În schimb, privirea mi-a alunecat pe ecranul argintiu, pe care două personaje apăreau și dispăreau din cadru cu aceeași ușurință de nepătruns ca oamenii pe care-i vezi printr-o ușă Întredeschisă. Camera zăbovea asupra lor, dar cele două figuri În alb nu păreau s-o bage În seamă. Trebuie să fi fost un fel de chirurgi, pentru că am descoperit aproape imediat o a treia persoană legată de o masă de operație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
eram prea departe ca să mai aud ce-a strigat după mine. Parcă aș fi auzit cuvântul „surpriză“. În orice caz, o denumire mai bună n-aș fi găsit nici eu pentru ce mă aștepta la etajul patru. Ușa mea era Întredeschisă și tocmai mă pregăteam să intru, curios, când un tunet asurzitor tulbură toaleta dintre apartamentul meu și al vecinului. Fostul sergent de la garnizoana din Potsdam apăru imediat. Ținându-se c-o mână de pantalonii de pijama, cu cealaltă domnul Vogelsang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dea În spate. Domișoara Warren recunoscu prin geam clopotnițele din Würzburg și podul peste Main. Trenul se lepăda de vagoanele de clasa a treia, manevrând Înapoi și Înainte Între cutiile luminilor de semnal și liniile moarte. Domnișoara Warren lăsă ușa Întredeschisă, cât să poată vedea pe culoar. Când Coral Musker și doctorul Czinner Își făcură apariția, ea Închise ușa și așteptă ca sunetul pașilor lor să treacă. Aveau destul de mult de mers până la capătul culoarului, așa că acum, dacă se grăbea, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
oameni care știu să aprecieze cum se cuvine amenințarea unui proces serios și, când bați la ușă și te prezinți, zâmbesc și-ți dau dreptate. Vila Gartoller este splendidă. Vecinii de pe-aici nu te invită înăuntru. Rămân în ușa întredeschisă și zâmbesc. Îți spun că nu știu absolut nimic despre povestea vilei Gartoller. E o vilă oarecare. Dacă insiști, se uită peste umărul tău la strada pustie. Îți zâmbesc din nou și-ți spun: „Îmi pare rău că nu vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
hemoglobina oxigenată în timp ce citesc poezia cu voce tare sub lumina de neon, la o lățime de birou de editorul meu, care stă cu cravata desfăcută și cu gulerul descheiat, lăsat pe spate în scaun, cu ochii închiși. Gura îi este întredeschisă; și pe dinți, și pe cana de cafea sunt aceleași pete maronii. E bine că suntem singuri și durează doar un minut. La sfârșit deschide ochii și zice: — Da, și ce dracu’ înseamnă asta? Duncan are ochii verzi. Scuipatul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce spun poezia cu voce tare sub lumina de neon, în timp ce Helen îmi atârnă inertă în brațe, proptită de dulăpiorul de oțel. Patrick e plin de sângele meu, de sângele ei. Gura ei stă întredeschisă, dinții ei sclipitori sunt diamante adevărate. O chema Helen Hoover Boyle. Avea ochii albaștri. Treaba mea e să observ detaliile. Să fiu un martor imparțial. Documentarea este totul. Treaba mea este să nu simt nimic. Se numește descântec de adormire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un plăcut clinc-clanc. Savurînd ultima înghițitură de vodcă, dînd semne că amîndoi se vor ridica să plece imediat ce băutura ajunge în stomac, Mihai și secretarul literar privesc aiurea, undeva dincolo de peretele din față. Muzica din sala alăturată, prin ușa veșnic întredeschisă, ajunge la ei ca un zgomot continuu, un fel de răget al elefanților din filmele cu Tarzan. Vezi, de-aia nu vin aici zice secretarul literar. O tavernă. Vreau o vodcă, o beau la barul teatrului sau îmi iau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mama Doinei! exclamă Mihai furios. Mai degrabă aș fi jurat că-i ești soră, decît... Maria face un gest brusc, de fiară lovită. Mihai s-a oprit, înspăimîntat: în fața lui, stă o femeie încremenită, cu ochii mari, ficși, cu buzele întredeschise, gata să exclame ceva. O vede cum face o mișcare scurtă, aruncă paharul peste hîrtiile de pe masă, frînge țigara ca pe un băț, contractă nervoasă pumnul, din care, cînd îl deschide, ninge deasupra mesei cu fulgii tutunului; se ridică, scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
broboadă, acoperită cu gulerul paltonului, făcîndu-i semn să stea liniștită. Privește roată, nu-l vede pe profesor, își amintește că a cerut cărțile de joc și pornește spre bucătărie, înțelegînd unde s-au retras. Vrea să intre, dar, prin ușa întredeschisă, îl vede pe Lazăr desculț, cu picioarele sprijinite de un lemn, iar profesorul, gol pînă la jumătate, se căznește să-și scoată cureaua de la pantaloni. ,,Brrr!" se înfioară bătrîna și fuge la locul ei, cuibărindu-se lîngă cățelușă, bucuroasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vin. Dan fusese cel mai promițător dintre protejații ei. La câteva seri după aceea, trecând aparent întâmplător prin fața prăvăliei, Carol se pomeni strigată de Ted Wiggins. — Nu te-am mai văzut de un car de vreme, zbieră el prin ușa întredeschisă decorată cu abțibilduri, atât de nerăbdător era să dea ochii cu această posesoare a hainei de ploaie cumpărate cu o reducere specială pentru abonații la Mail on Sunday. Intră, ușoară și vioaie, și le explică ce se întâmplase. Cealaltă Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cuvânt din cauză că ați tăcut și mă priviți. Uite: tu, Paule, despre care am scris în liceu o poezie cu liță („hă, hă, lița e o râmă“, spunea Paul și moaca i se lungea până la pământ), ție ți-a rămas gura întredeschisă, iar pe la colțul buzelor ți-au apărut mici bule de scuipat, care se sparg ca să apară altele, tu, Ana-Maria, ai închis ochii, vrei să dormi sau poate așa te-a obișnuit mama ta să-ți spună povești, doar când închizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu acel puști umblam pe munți, cu micul licean care tocmai își încrustase numele pe masa unei cabane și care, întâmplător, își înlocuise fratele (ca partener alpin) cu primul lui nepot. Serile erau altfel. Stingeam veioza, ușa de la balcon rămânea întredeschisă (oricât de frig ar fi fost afară), foșnetul copacilor se amesteca deseori cu fâșâitul focului din sobă, umbrele crengilor se împreunau pe pereți cu umbrele obiectelor, întunericul se umplea cu povești (nu cu zmei, prințese, motani încălțați, palate de cleștar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
trezit meditînd destul de des la moarte. M-am Întrebat ce s-ar Întîmpla dacă Jerry s-ar Întoarce Într-o seară acasă și m-ar găsi mort, cu bietul meu corpișor țeapăn și rece. Cred că aș avea gura ușor Întredeschisă, și mi s-ar vedea dinții galbeni. (De obicei, am grijă să-mi țin buza de sus bine trasă peste ei.) Ce-ar face atunci ? M-ar lua de coadă și m-ar arunca În găleata de gunoi din metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cadă rochia, a ridicat-o cu degetul cel mare de la un picior și a aruncat-o Într-un colț. Nu avea nimic pe sub ea. A dansat așa, goală. Și-a mîngîiat cuibul de blană de șobolan dintre picioare. Avea ochii Întredeschiși și buzele la fel. N-am Înțeles niciodată expresia asta, deși bănuiesc că ea indică un anume tip de jind omenesc. Mi-a părut rău că n-am nici un covor, ca să poată juca și partea aia. Apoi s-a aplecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
desfășurau În sens invers sub ochii lui - 49, 48, 47 - redîndu-i gustul pierdut al aventurii. Scurtînd drumul, trecură prin fața unor camere numerotate de la 60 În sus, apoi, deodată, se pomeniră În dreptul celor numerotate de la 30 În jos. Printr-o ușă Întredeschisă răzbăteau pe coridor sunete ciudate - parc-ar fi fluierat și suspinat cineva, alternativ. Picoloul, Însă, Își urmă imperturbabil drumul. Nimic nu i se părea ciudat acestui copil al hotelului. Tot felul de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de om persecutat; Întocmai ca și povestea cu săpătorii de pe insuliță. Nu se așteptase să curme dintr-odată tirada retorică a doctorului Forester. Se așternu o tăcere penibilă. — Dar săpăturile? adăugă Digby, Încet. Doctorul Forester Îl privea cu gura ușor Întredeschisă, din care se scurgea o dîră subțire de salivă, ce-i murdărea fața nobilă. — Du-te, te rog, la culcare, Digby, zise Johns. Stăm de vorbă mîine dimineață. Acum pot să mă duc la culcare, răspunse Digby. Se simțea deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el, pe podea, se mai zărea un tampon cu cloroform. — N-avea nici o șansă! exclamă Rowe. Da, acesta era coridorul pe unde se furișase, ațîțat ca un școlar care comite o abatere de la regulament. Și tot aici, privind prin ușa Întredeschisă, se maturiza acum, aflînd că aventura e totdeauna ca În cărți, că În viață finalurile nu sînt totdeauna fericite. De asemenea, simți dureroasa Împunsătură a milei, care-i spunea că trebuie să intervină, că nu putea lăsa lucrurile așa, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pentru prima oară. Spionii, ca și asasinii, erau În general spînzurați, și În cazul de față nu se putea face nici o excepție. Hilfe dormea liniștit, În vreme ce afară i se ridica spînzurătoarea... Pășea tiptil, prin camera aceea neutră, spre o ușă Întredeschisă. Anna Împinse ușurel ușa cu mîna și se dădu la o parte, ca să-l lase pe Rowe să vadă: gestul clasic al unei mame ce-și arată unui musafir, după cină, copilașul adormit. Hilfe era culcat pe spate, fără haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]