275 matches
-
zăpadă, iar afară se întunecase) m-a luat de mână. Ne-am oprit în mijlocul străzii. Era transfigurată de nefericire. Toată disperarea și-o converti însă, cum avea să facă și mai târziu de atâtea ori, într-un discurs exaltat și întretăiat în care aproape îmi striga cât de mult ține la mine. Mă ruga s-o ajut, să fiu mereu lângă ea. Mă îmbrățișa cu aviditate și atunci am luat-o și eu după umeri și am ajuns, mergând astfel, până la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de femeie. Pofta de tine mi-a revenit, îți prind cu gura buza de jos. Tu însă te-ai zăvorit după asprimea feței tale. Alunița aceea a trebuit să fie cauterizată, îmi explici. Și apoi dai drumul unor cuvinte încordate, întretăiate, de parcă ai suspina. Ți-a fost frică, foarte frică. Cu doi ani în urmă, toamna, te treziseși dintr-un vis îngrozitor, țipând. Ai aprins lumina și-ai zărit imediat pe pernă câteva picături de sânge. Ți-ai atins gâtul cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de ceea ce făcuse la foișor ca să observe. Vântul rece, bătând în rafale roșii, mânjea cu purpură florile de câmp. În noaptea aceea m-am visat din nou în pădure. Era tot dimineață, o dimineață eternă, orbitoare. Dintre sutele de poteci întretăiate, alesesem una pe care mă hotărâsem să merg fără să mă mai abat din drum. Copacii uriași purtau pe trunchiuri semilune de iască. Pe jos erau bucăți de scoarță de sub care, palizi ca niște cozi de reptile, ieșeau lujeri purtând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rară, cu fire neobișnuit de lungi, i se încurca pe obraji. Dar ceea ce începea deja să depășească până și patologicul, trecând în teatrologic, erau mâinile sale. Degetele îi ajunseseră de peste treizeci de centimetri lungime. Rășchirate, cuprindeau întreaga claviatură. Frânghii groase, întretăiate, de mușchi le mișcau falangele, contractîndu-se și relaxîndu-se cu o viteză incredibilă. Abia puteai vedea vârfurile degetelor lui alergând ca niște picioare nervoase de țânțar pe clapele reci. Cu acele mâini monstruoase, Emil Popescu executa concerte întregi din Beethoven și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Robert, izbind cu pumnul în masa fragilă, de pe care căzură pe podea câteva tacâmuri. Se ridică, își târșâi pașii în celălalt capăt al încăperii și rămase în picioare, cu spatele la ea. Hattie se uita la el oripilată. Cu o voce mică, întretăiată, încercă să-i spună: — Te rog, fii calm, fii un om mai obișnuit, mă sperii. Nimic nu poate fi atât de îngrozitor. Te-am respectat întotdeauna și am avut încredere în dumneata. Fii stăpânit, așa cum obișnuiai să fii... Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poate nimeni tăgădui, și avem îndărătul nostru un trecut care va trăi cât vom trăi și noi. La auzul acestor cuvinte Mihaela, mutilată, izbucni în plâns. O furtună violentă se dezlănțuise în ea rupând zăgazul lacrimilor. Se căina cu respirația întretăiată și îngăima printre suspine: ― Ce nenorocită sînt! Cât mă doare nenorocirea mea! ― Nu spune asta... ești nedreaptă cu tine. Doar n-ai să oprești viața în loc din cauza unei greșeli. Ai curajul de a privi înainte. Vorbele n-o potoleau, era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
din nou spre ea, pierzându-și din nou mințile. Se inundă unul pe altul, valuri de oxitocină și o împreunare sălbatică. Ușurarea- să dispară în mijlocul preriei, să se elibereze de tot - planează sus, unde n-o poate atinge. Un râs întretăiat vine de prea aproape - ceva străin de corul din zori de pe Platte. Un țârâit de greieri, cu câteva luni prea devreme. Țârâie iar, din haina lui, aruncată la picioare. Se uită la ea, năuc. Expresia ei îi spune: telefonul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
eu ce s-a întâmplat! Discut eu cu el! Surpriză totală. Și uimitor ce s-a petrecut atunci. Jos pe podea, toată lumea se ridicase în picioare, și saluta. Și rămaseră toți așa, în picioare. De lângă Gosseyn, cu o voce brusc întretăiată, Vocea Patru spuse repezit: - Da, Majestatea Voastră! Imediat, Majestatea Voastră! Ce întorsătură neașteptată!... Un băiat rege, cu puteri depline... Dar Gosseyn gândi: Ce fel de puteri? 4 Era o încăpere aurită. Aceasta fu prima impresie a lui Gosseyn: decorația interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
eu. Afară se luptară cu vîntul. O luă de mînă și se sili să meargă suficient de repede încît să simtă că o trage după el. Intersecția nu era departe, iar stația de tramvai era în buza unui gang. Rîzînd întretăiat, intrară și se adăpostiră de vînt. Părul Rimei se desfăcuse din agrafe și fața ei liniștită, cu ochi mari, îl privea printre două șuvițe umede. Și-l dădu pe spate cu degetele, strîmbîndu-se. — O pacoste. spuse. — îmi place cum îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
O luă pe Rima de mînă și o conduse pe ring. Nu-și amintea să-i fi plăcut muzica înainte, dar ritmul îl însuflețea și corpul i se mișca în voie. Nu-și lua ochii de la Rima, care se mișca întretăiat, dar grațios. Părul negru îi curgea liber pe umeri și zîmbea absentă. Discul se termină și rămaseră fiecare cu brațul petrecut în jurul taliei celuilalt. Mai încercăm o dată? o întrebă Lanark. — Da, de ce nu? Brusc făcu ochii mari, uitîndu-se în cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
genunchii sus, îi desfăcu larg și zbieră: — Ce se întîmplă? Sora dădu la o parte cuverturile. Lanark se sprijini de peretele de lîngă capul patului și se uită îndelung în despicătura roșie care se lărgea între coapsele Rimei. Ea respiră întretăiat și zise: — Spatele! Spatele! Ce se întîmplă? — Vine. îi văd fața, spuse Lanark, pentru că în adîncurile despicăturii i se păru că vede o față subțire care se strecoară și iese, de doisprezece centimetri lungime și mai puțin de un centimetru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el este un peisaj, unul mohorît și plat din jurul unui turn care se ridica într-un cer întunecat, ca de plumb. Simți cum, în întunericul de deasupra, oamenii urcă și coboară din turnul lui, cum se leagănă acolo cu răsuflarea întretăiată și țipete scurte. Spera că se distrau și era bucuros de companie, și săruta, și mîngîia pentru a demonstra asta; apoi totul se răsturnă, și el era cerul de plumb care apăsa turnul în pămîntul de jos, dar se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ore mai târziu, în ambulanță, doctorul și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea. ― Nu mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din el decât o formă greoaie și neagră dominată de două pete, sub ochelarii de oțel: obrajii săi rubiconzi. Avea o voce puternică, pasionată, care se auzea până departe, și când se adresă asistenței cu o singură frază vehementă și întretăiată: "Frați creștini, ați căzut în nenorocire, frații mei, ați meritat-o", un vârtej ca de apă trecu prin asistență, până afară în piața de dinaintea bisericii. Logic, ceea ce a urmat nu părea să se potrivească cu acest exordiu patetic. Abia urmarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
strice o combinație bună. Avea nevoie de puștiul acela. Fără tragere de inimă, trecu peste cele patru cutii goale de floricele care se strânseseră în fața scaunului său în timpul filmului. Era enervat la culme. Nu mai simțea nici o emoție. Cu respirația întretăiată, merse împiedicându-se pe culoarul dintre scaune și ieși în strada însorită. Acolo, în locul unde erau staționate taxiurile pentru hotelul Roosevelt, George păzea atent căruciorul. — Pe cinstea mea, spuse rânjind. Credeam că n-o să mai ieși niciodată. Ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
normal, ca și cum ar fi participat la un concert rock și nu la prelegerea seacă a unui profesor care stătea la pupitru, purtând papion și vorbind despre o genă numită a58799-6b. Profesorul le arăta acum grafice cu acțiunea enzimatică, linii negre întretăiate, pe un fond alb. Puștii stăteau tolăniți în fotolii, jucându-se cu telefoanele lor BlackBerry. Doar câțiva încercau să se concentreze asupra materialului. Stând în partea din spate a camerei, conducătorul echipei, un psiholog pe nume Paul Gode, ridică un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-un motiv foarte diferit, și ele încep, dar nu sunt duse până la capăt. Cipriano Algor și Isaura se ridicaseră, ea plângea de bucurie și de durere, el bâiguia, Mă voi întoarce, mă voi întoarce, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
șoldurile: se lasă posedat și o urmează pe Maggie la capătul pămîntului. Se prăbușesc de pe margine. Pămîntul e plat, va să zică. Gemetele lor amestecate se pot auzi prin pereții camerei și Wakefield are impresia că alții stau și ascultă, cu respirațiile Întretăiate. Faptul că nu se mai ascunde nu-l Împiedică pe Wakefield să se gîndească la asta. Este fascinat de lucrurile despre care se descoperă că ascund În miezul lor alte lucruri, așa cum ar fi statuia ecvestră a lui Henric al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sîntem singuri. Mult mai fericiți. Dan a Început să plece de acasă Înainte să mă trezesc eu. SÎnt mereu trează la ora aia, dar stau Întinsă În pat și mă prefac că dorm. Mușchii Îmi sînt tensionați, respir iute și Întretăiat și număr minutele pînă se Închide ușa de la intrare și mă pot relaxa În sfîrșit. Îl trezesc pe Tom și luăm micul dejun Împreună, bună parte din mîncare ajungînd pe podea sau Întinsă pe fețișoara lui. Acum spune „mama“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Christian! Se răsuci și dădu de privirea azurie, de părul blond care făcea bucle pe ceafă, de barba de trei zile... O imagine pe ecran. O imagine prin satelit transmisă de la o cameră video. O imagine proastă, neclară, cu sunet Întretăiat și plină de paraziți. Dar el era acolo și Îi vorbea. În direct din cockpit. Se apropie de ecran, gata să-l atingă, sorbindu-l din ochi. - Cu tine... pînă la capăt, Marie... singura mea nădejde... iartă-mă, dragostea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tare pe socrul ei. Saci cu nisip. Trei saci odihneau pe satinul capitonat, cu urme de mucegai pe alocuri. Arthus era livid. Se uită la sacii cu nisip, apoi la cei doi polițiști care stăteau În fața lui. CÎnd vorbi, rostirea Întretăiată Îi trăda profunda descumpănire. - Asta ar Însemna că fiul meu n-a murit? - Asta confirmă doar bănuielile noastre, răspunse Lucas, evocînd pe scurt uzurparea de identitate. - E ridicol, protestă Armelle, revenită din șoc. L-am primit la noi acasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Întrebare care Îl chinuia cu adevărat. - Ai să mă omori? Ca pe ceilalți? Ryan zîmbi scurt, un zîmbet care nu ajungea nicăieri. - Am cumva motive s-o fac? Fără să aștepte să-și recapete suflarea, cu un debit precipitat și Întretăiat, PM Îi povesti cum de se aflaseră ei atunci pe faleză, În noaptea aceea din 1968... - Pierric se ținuse după noi, dar el nu conta. Eram șase, ca În legendă... - Spune-mi ceva nou, i-o reteză Ryan, glacial. Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
băutură puternic acidulată, cu gust de afine, care aterizează direct pe birou, udă hîrtiile și registrele cu un lichid roșu sinistru... și o, nu, te rog, Doamne, nu... Îl Împroașcă pe Doug Hamilton direct pe cămașă. — Fuck ! țip, cu respirația Întretăiată. Îmi cer mii de scuze... — Iisuse Hristoase! izbucnește Doug Hamilton enervat, ridicîndu-se și scoțînd repede din buzunar o batistă. Ai idee, pătează ? — Ăă... Înhaț cutia de suc neajutorată. Nu știu. Mă duc s-aduc o cîrpă, spune celălalt tip și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
O, Doamne, ne prăbușim. Ne Îndreptăm În picaj spre pămînt. Avionul cade ca o ghiulea. Un bărbat din apropierea mea a fost smuls din scaun și s-a lovit cu capul de tavan. SÎngerează. Mă prind bine de scaun, cu respirația Întretăiată, străduindu-mă să nu pățesc și eu la fel, dar simt cum sînt Împinsă În sus, e ca și cum m-ar smuci cineva, de parcă gravitatea și-ar fi schimbat brusc sensul. Nu ai timp să gîndești. Mintea nu poate... În jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
făceam și pînă acum. Dacă e nevoie, Îmi plătesc singură pentru noile cărți de vizită. Te rog mult, pentru tine nu va avea nici cea mai mică importanță. Nici măcar nu vei ști că am fost promovată. Mă opresc, cu respirația Întretăiată. — Mi-e teamă că nu ăsta este scopul pentru care se acordă o promovare, Emma, spune Paul sarcastic. Mi-e teamă că răspunsul e nu. Un nu categoric. Dar... — Emma, Îți dau un sfat prietenesc. Dacă vrei să răzbești În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]