1,698 matches
-
vei recunoaște că, de pildă, câteva din cele mai frumoase versuri românești le-a scris Dosoftei: La apa Vavilonului Jălind în țara Domnului Acolo șăzum și plânsem. După ce i se taie capul, Vodă Grigore Ghica, pe bună dreptate nemulțumit și întrucâtva indignat, îl apostrofează pe turcul ucigaș: Dar sunt Domn pus de trei crai Cum îndrăznești să mă tai? În Moldova, în Țara Românească, totul era să scapi de sabie ori de juvăț. Din surghiun te întorceai repede și te pomeneai
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2464_a_3789]
-
căci, bunăoară, muzica modernă are anumite însușiri determinate, de exemplu, opțiunea pentru disonanță și - cu puține excepții (Stravinski, Prokofiev) - renunțarea la tonalitate. Aserțiunea lui Adorno: „modernitatea nu este o categorie cronologică, ci calitativă” se confirmă aici. Baudelaire folosea și el, întrucâtva, două concepte ale modernității. Alături de modernitatea definită ca „tranzitoriul”, el numea modernă propria sa epocă, căreia îi aducea elogiul său: „Eroismul vieții moderne (subl. lui Baudelaire) ne înconjoară și exercită o presiune asupra noastră. Acela va fi adevăratul pictor care
Adorno, Baudelaire și modernitatea by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/2400_a_3725]
-
dezvoltată de secole în filosofia insulară. Mărturisesc că, deși odată mare consumator al unor astfel de psihotehnici ale lui cum să... și cum să... și cum să..., behaviorismul îmi rămâne, fie și numai prin referiri tangente, o atitudine străină și întrucâtva nesuferită. Ea îmi pare că dogmatizează miop și reducționist o seamă de idei infinit mai complexe și mai vii. În ceea ce privește cartea de față, sub semnul îndoielii stă tocmai ceea ce va fi anunțat drept principalul ei avantaj: anume posibilitatea algoritmică a
Cum să, cum să nu... by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16765_a_18090]
-
instrument al spiritualității. Dar unul de dată relativ recentă, de vreo șase milenii, ceea ce ne duce gîndul la un progres tehnic, ergo circumscris materialității. Or, progresul tehnic naște frecvent adversități. Socrate, Buddha, Isus n-au lăsat nici un text. De unde strădania, întrucîtva explicabilă, a asceților de-a reduce scrisul la o funcție mai simplă, de a-l reapropia de oralitatea spovedaniei. Nostalgia cuvîntului prim, rostit, receptat ca o virtute, se răsfrînge în critica, directă ori subiacentă, adresată textelor de factură literară sau
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
ușoarelor modificări - uneori - a unor semnificații consacrate). Cât despre tensiunea internă, profund dialectică, a relației, se vor afla suficiente ocazii pentru formarea unei opinii în acest sens: Brentano, Mach, Meinong, Weininger, Ebner, Schlick, Wittgenstein etc. Tonul lui Kampits, degajat și întrucâtva ludic, constituie privilegiul celui care își stăpânește foarte bine subiectul și care își poate permite să-l recompună după o inspirație de moment. Îmi închipui că a scris această carte într-o vacanță, cu ferestrele deschise către terasa însorită pe
Filosofia de vacanță by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16948_a_18273]
-
trebuie căutată în tălmăcirea lucidă, și, în același timp, pasionată a gîndurilor și sentimentelor lumii noastre" (Dan Grigorescu). Indiscutabil, a lumii "socialiste". Și cum să nu fi iritat tînărul Sebastian Reichmann instanțele ideologice, în pofida afectării lor liberalizante din acei ani întrucîtva îmblînziți, cînd înțelegea a îmbrățișa exclusiv revoluția limbajului liric, cînd includea în viziunea d-sale ruptura totală de conveniențe, inclusiv de posibila integrare și solidarizare cu prezentul "noii orînduiri"? E faimosul lâchez tout al suprarealiștilor, despărțirea tranșantă de tot și
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
generic (lucru, chestie), articolul nehotărît (un, niște), unele forme adjectivale (anume, oarecare, diverși..., diferiți...), pronumele nehotărîte (ceva, cineva, oricine), verbele cu valori modale (a crede, a părea), diferitele subclase de adverbe - modale (poate, eventual), de aproximare (cam, circa, aproximativ, oarecum, întrucîtva, destul de...), indefinite (undeva, oriunde, cîndva) - și chiar prepozițiile (prin, pe la). Folosirea unor forme și construcții ale impreciziei se poate urmări foarte bine în domeniul temporalității. Pentru a indica, de pildă, plasarea unor fapte sau stări într-un trecut apropiat, fără
"Deunăzi" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16985_a_18310]
-
în întregimea ei. Astfel, o tînără a zilelor noastre, Ruxy, de aproape (actualmente) 18 ani, povestește pe scurt, expresiv, din ce anume se compun amintirile ei de copilărie, materia primă a memoriei sale care, treptat, s-a maturizat (verbalizarea autentifică întrucîtva existența amintirilor în cauză): "M-am născut la 5 iulie 1982. Ziua de 21 decembrie 1989 a fost o zi foarte importantă din viața mea: am zburat pentru prima oară cu avionul! La Cluj. După-amiază m-am distrat: am jucat
Generații jertfite by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16995_a_18320]
-
de frumos/ a vomitat/ cu fratele Tremens/ pe un/ tonomat." Mizând foarte mult pe aspectul grafic, volumul de poezii al lui Adrian Bodnaru își completează sensurile cu șapte desene de Dan Ursachi, șapte acuarele abstracte în care jocul geometriilor amintind întrucâtva de Mondrian închipuie încercarea formei de a se structura, de a intra în matcă, de a se constitui într-un tot perfect și închis, dar și eșecul și entropia. E o figurare plastică a traiectoriei limbajului poetic între structură și
Toate drepturile rezervate... by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/17124_a_18449]
-
ocazională, superficială, cum îi adresasem unei artiste de 1 martie 1959, acest catren jucăuș. Nu merită, dar îl citez, totuși: Șantezei de renume ce vine din Focșani, Cu victime, triumfuri și vin, precum și bani, E drept că e din fire întrucâtva lejeră, Dar noi o adorăm ș-așa, fiind prosperă. Erau simple exerciții încercând să alunge monotonia existenței apăsătoare ce se lăsase în toată țara. În secret, cultivam poezia parnasienilor, ca și a lui Paul Valéry, din care știam pe dinafară
Variații pe aceeași temă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15874_a_17199]
-
avea epistolierul, oamenii se simțeau foarte bătrîni) de a-și aminti trecutul. Așa că Ghica s-a pus pe treabă și, destul de enervat de prezent, socotindu-se mai degrabă om al vremilor apuse, adoptă din capul locului față de trecut o atitudine întrucîtva tendențioasă. Nerecunoștința contemporanilor tineri, de care suferea și Alecsandri, a agravat parti-pris-ul naratorului. Rezultatul nu este, după părerea mea, care ar putea fi verificată de istorici, atît o evocare exactă și plastică a secolului ce se apropia de încheiere, cît
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
cărții - dat fiind că "trauma se transmite", la fel ca pojarul sau ca ciuma. Cât de afectate vor fi generațiile care vin de cele peste patru decenii de opresiune feroce, deși se raportează la ceva ce n-au trăit nemijlocit? Întrucâtva previzibil, demersul lui Ilany Kogan ne spune foarte multe și despre noi, supraviețuitorii cei mulți ai lagărului comunist. Ilany Kogan, Strigătul copiilor muți. Psihanaliză și holocaust: O perspectivă asupra celei de a doua generații a Holocaustului, trad. Daniela Popa, col
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
pe plac cu multă întîrziere lui Cornel Burtică, în plină convertire, el, la o literatură pe care înainte o dirija de la CC al PCR, Marin Mincu, exilat de la Torino la București ca Ovidiu de la Roma la Tomis, deși pentru pricini întrucîtva diferite, Livius Ciocârlie, nehotărît între Don Quijote și Sancho Panza, între Timișoara și București, între critică și proză, Ion Manolescu și Paul Cernat, în căutarea comunismului pierdut, ca și Fănuș Neagu, cu deosebirea că numai ultimului i se poate aplica vorba
La spartul Tîrgului de Carte: șapte observații și ceva în plus by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15679_a_17004]
-
Animăluțe și animăluțe. În cazul Nietzsche, dezordinea mentală se instalează lent, filosoful conștientizîndu-și, de altfel, starea și, în teribilele lui eforturi de ordonare, practicate cu program toată viața, alternează momentele de normalitate cu cele dirijat deviate. Histrionismul structural îl scutește, întrucîtva, de efectele urîte ale sifilisului și-și poate oferi/ poate oferi celor din jur numere aproape atractive (trist atractive). În prelung fericitul exod la Torino începe să joace pe stradă scene "vesele și poznașe", cum singur îl înștiințează, epistolar, pe
Ordinea - dezordinea by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16154_a_17479]
-
sau "Libertatea de idei"". Altfel spus, un paseism moderat. Pe această cale, Macedonski celebrează în persoana lui Heliade "un Dante roumain", întrupare a tipului romantic, solitar neînțeles, persecutat de lumea imorală. Dacă Lamartine, "obsesie modelatoare a pașoptiștilor", îl va reține întrucîtva, un punct de atracție mai puternic îl va constitui Victor Hugo: "Naturii lamartiniene dematerializate, estompate îi va prefera acum peisajul viu colorat, pitoresc și exotic al temperamentalului Hugo. Reprezentarea din Neron a împăratului roman, identificat cu simbolul geniului nebun, rafinat
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
acvificarea formei", "apă paradisiacă" etc. E un etaj al contemplației, etajul de sus, de unde se vede infinitul. Situîndu-se la acest nivel, exegetul, își creează, spre a-l parafraza, un centru de comandă vizionară al întreprinderii d-sale, care ne amintește întrucîtva avîntatul eseu, plin de "drog creativ", al lui Pompiliu Constantinescu, închinat lui Tudor Arghezi. Al doilea registru al "celuilalt Pillat" e unul strict actual, optzecist, caracterizat de neastîmpărul ludic, de o deconvenționalizare a expresiei, alegru și "spiritual". Se simte contemporaneitatea
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
rabat de la normele obiectivității - care în publicistica românească iau foarte adesea expresia confuză a trivialității agresive. Multe dintre articolele reunite în volumul Un deceniu văzut de aproape îmi erau așadar cunoscute. La un loc, ele mi-au prilejuit o impresie întrucâtva diferită de cea obținută "la cald", pe pagina a doua a amintitei publicații: de cronică a unui atât de frământat și de tulburat deceniu, precum cel abia încheiat (titlul cărții mi se pare din acest punct de vedere inspirat). E
Cronica unui deceniu by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16273_a_17598]
-
funeste. Cît din această promisiune a devenit certitudine, asta nu este o problemă a Cronicarului, ci a criticilor literari. Cronicarului i se pare de aceea mai nimerit, lăsîndu-l pe diavol în plata cui se cade, să se gîndească la explicații întrucîtva mai pămîntești. Ce ar fi scris, bunăoară, G.C. dacă, măcar în unul singur, cît de mic, dintre manualele alternative de literatură română, și-ar fi găsit un locșor și opera sa în proză, eventual, lîngă aceea a președintelui său de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16306_a_17631]
-
ori mai vast existențiale, dețin acum o sinteză de referință, extrem de bine concepută, o "cărămidă" de temelie pentru proiectele proprii. Această realitate dobândește o transparență deosebită în faptul că primul volum s-a bucurat deja de un mare succes - poate întrucâtva surprinzător, date fiind amploarea și adâncimile lui. Ceea ce ne îndreptățește să credem în existența nu doar a unui public specialist, dar și în cea a unor tot mai certe propensiuni ale nespecialistului. Se mai atacă astfel încă o dată, cel puțin
Schimbarea orei oficiale în psihanaliză by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16504_a_17829]
-
le poate urmări cel mai bine în îngemănarea lor concentrată, șahistic premeditată. Și mai există inițierea în știința, în mizele și în mizeriile, ba chiar și într-o filosofie sui-generis a șahului. Spuneam că intriga romanului se dovedește complicată și întrucâtva barocă. Cerea ce-i aduce însă o maximă gravitate este parțiala ei desfășurare - crucială pentru sensul întregului - în lagărul nazist de la Bergen Belsen. Această precipitare dramatică pare decisă cumva de particularitățile speciale, misterioase ale jocului de șah, pendulând la granița
Viole, șah și literatură by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16592_a_17917]
-
pentru a se ocupa de opoziția (neutralizată prin demonstrație) dintre judecarea prin înseriere și cea prin particularizare. E, de fapt, formulată elegant, tot o problemă de gen proxim și diferență specifică. Dintre ele, care precumpănește în critică? Mircea Martin alege, întrucîtva previzibil, echilibrul. Trecuți prin "polarizorul" propriei metode, criticii francezi, de la Sainte-Beuve și Brunetičre la Picon sau Starobinski devin, la rîndu-le, exemple de lesnicioasă potrivire, cu o virtuozitate care anunță grația, în niște tipare. Sigur că nu seamănă, nici în stil
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
banalități când identifică în Toma Alimoș o perspectivă panteistă, pe când Blaga a interpretat natura din Miorița "ca biserică, în perspectiva stilistică a transcendentului care coboară", în privința căreia e categoric: Această idee stilistică este a mea, exclusiv a mea". Mai delicată întrucâtva este paternitatea ideii despre relația dintre unduire și moarte la Eminescu, dar Blaga se apără din nou la modul credibil (nu intru în detalii sursologice). Culmea pretenției lui Dan Botta fusese afirmația că "mioriticul nu este decât un reflex al
Lucian Blaga și Dan Botta: sfârșit de partidă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11884_a_13209]
-
o doară, un articol într-o mică publicație româno-americană, explicînd de ce partidul republican este preferabil celui democrat (sau, ca să traducem în termeni europeni, de ce liberalii sunt mai de dorit decît social-democrații, sau dacă vreți, în termeni românești, de ce "Alianța" e întrucîtva mai bună decît PSD-ul). îndată doi anonimi, pe cît de ignoranți, pe atît de înfierbîntați, s-au năpustit să mă înjure și să mă împroaște cu noroi. Nu m-am ostenit să le răspund. Între timp văd însă că
Argument în favoarea administrației Bush by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Journalistic/11865_a_13190]
-
pe care au abandonat-o pe parcurs ca pe un lest, în favoarea poncifului frumos rotunjit, cîntător, înșelător, vetust. Probabil că și corul de osanale critice ce se adresau uneori mai mult funcțiilor, șarmului personal, relațiilor, nu creatorului propriu-zis să fie întrucîtva responsabile de această situație. Oricum, poetul n-are nici o scuză, intuiția ar fi trebuit să-l avertizeze, iar cultura estetică să-i dea reperele necesare". De unde rezultă "metoda" de-a realcătui selectiv opera compozită, prin eșantioane, de-a scoate în
O antologie recuperatoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16031_a_17356]
-
memoria mea. Mai erau și poeți de ocazie, printre noi... Țin minte, unul, după o întâlnire de pomină, pe la Huși... Vaslui, făcuse așa: Șantezei colosale, de viță, din Vaslui, Cu victime, triumfuri, comportament haihui, E drept că e din fire întrucâtva lejeră, Dar noi o adorăm, și-așa, fiind prosperă.
Întîmplări by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16056_a_17381]