7,108 matches
-
de speranță și ascunde totodată adevăruri mult prea cutremurătoare. Refuzul de a numi până la capăt nu Înseamnă teamă sau nepăsare, ci nevoie de a proteja speranța, credință În forța de regenerare a neamului. Destinul armenilor ce se preumblă prin Cartea șoaptelor se intersectează uneori cu destinul românilor, căci, ajunși pe țărmurile mai primitoare ale Mării Negre, rămânând În Constanța sau În alte porturi și “cucerind” treptat orașe cu oameni mai Îngăduitori decît cei care le-au decimat familiile, armenii cunosc și aici
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
datorează totul și comandamentele noilor conducători; gestul lor de a da În cele din urmă nucile le salvează umanitatea, În ciuda avertismentului de la sfârșit adresat bătrânului, de a nu reveni niciodată acolo, căci nu va fi bine primit. În esență, Cartea șoaptelor depune mărturie despre oameni ce trăiesc doar În amintirea bătrânilor armeni ai copilăriei naratorului. Oameni ce s- au născut ”În Sivas, În Diarbekir, În Biltlis, În Adana și În regiunea Ciliciei, În Van, În Trabizonda, În toate vilaietele Anatoliei răsăritene
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
de salvare atunci când salvarea se dovedește adesea iluzorie. Dar cuvântul ce poate fi auzit le este refuzat acestor oameni, căci ar atrage atenția asupra existenței lor. Tăcerea o refuză ei, fiindcă aceasta e mai rea decât neființa. Le rămâne atunci șoapta, icnetul ce e În același timp mărturie a durerii și speranță a supraviețuirii. Deși purtând convențional subtitlul ”roman”, cartea se află undeva la granița dintre document și textul ficțional. Naratorul Întârzie nu o dată, aparent fără a insista asupra statutului acestui
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
pentru a uniciza: ”Suntem În 1949. Suntem, În același timp, În noiembrie 1957, când pe câmpiile din lunca Siretului se și pornise crivățul, Într-o iarnă timpurie. Suntem și În 1964, de data asta eu Împreună cu celelalte personaje ale Cărții șoaptelor, apucând cu degetele din coliva păstoasă. Și suntem În noiembrie 2005, când vremurile par să se fi schimbat, doar pentru că povara de a fi hăituit și de a vorbi În șoaptă se transformase În povara de a fi liber și
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
de data asta eu Împreună cu celelalte personaje ale Cărții șoaptelor, apucând cu degetele din coliva păstoasă. Și suntem În noiembrie 2005, când vremurile par să se fi schimbat, doar pentru că povara de a fi hăituit și de a vorbi În șoaptă se transformase În povara de a fi liber și de a nu ști ce să spui, tocmai pentru că nu știi ce să spui mai Întâi.” Naratorul explică ferm acest contrast Între exactitatea detaliilor și posibilitatea pierderii sensului ultim prin
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
de a nu ști ce să spui, tocmai pentru că nu știi ce să spui mai Întâi.” Naratorul explică ferm acest contrast Între exactitatea detaliilor și posibilitatea pierderii sensului ultim prin ancorarea doar În timpul precizat: ”E drept că În Cartea șoaptelor sunt multe date precise menționând chiar ziua, ora și locul. Fiecare cuvânt În plus lămurește, dar, tocmai de aceea, Împuținează.” Nu evenimentul În sine este important, ci modul În care memoria l-a păstrat și l-a transmis mai departe
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
important, ci modul În care memoria l-a păstrat și l-a transmis mai departe, Îndepărtându-l de actul propriu-zis și ridicându-l la rang de Întâmplare exemplară. Aceasta este, de altfel, și semnificația unei afirmații de acest fel: ”Cartea șoaptelor nu este o carte de istorie, ci una a stărilor de conștiință”. Fiind un document al consemnării trăirilor În fața existenței, textul are o construcție narativă complexă și arborescentă, prezentul fiind pretext pentru evocarea unor momente ale trecutului, spațiul fix
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
operațiunea Nemesis și ani de-a rîndul a trimis din S.U.A câte un căluț, semn că Încă un nume de pe lista celor vinovați pentru ororile de la Trabizonda a fost pedepsit, el, cel care a venit În Cartea șoaptelor cu ”deprinderea ciudată de a muri mai degrabă decât de a trăi”. Se Încheagă apoi imaginea lui Armen Garo și organizarea ”primei misiuni justițiare din istorie, numită Misiunea specială”, salvarea din cercurile morții a lui Sahag Șeitan, ”soțul surorii bunicii
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
de arabul care l-a cumpărat (salvându-l astfel de la o moarte sigură) pe un sac de făină care s-a dovedit insuficient pentru a-i salva și sora. Pentru toți acești oameni care se perindă printre paginile Cărții șoaptelor așa cum destinul i-a făcut să se perinde printre evenimentele cumplite ale secolului al XX-lea, ”lumea era o suprapunere de hărți, Împânzite de săgeți care semnificau debarcări, eliberări, alungări, retrocedări, elan și triumf. Dintre toate hărțile, cea mai puțin
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ a trăit nespus. Și care tot pe atât n-am trăit.” Naratorul depune mărturie nu În vederea recuperării justițiare, ci a celei strict umane, a dăinuirii, nu a cuceririi: ”Cartea șoaptelor, nefiind scrisă pentru curțile Împărătești, povestește mai ales despre Învinși. Care fie că erau dintre cei slabi, fie că au ales ei Înșiși să se numere printre cei Învinși, fiindcă ceea ce voiau ei să cucerească nu se afla pe lumea
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
Lynn, una dintre cele două fete deja cunoscute de băieți, în timp ce se uita la cum decurge conversația dintre Jacob și Steph. - Nu-mi prea place locul ăsta, interveni Phil. Pare cam trist, ce ziceți? - Ar trebui să plecăm, spuse în șoaptă Mary, cealaltă fată, către Lynn. În jur de juma de oră o să înceapă festivitatea de deschidere. Fetele plecaseră, însă conversația băieților nu se terminase. Am putea spune că de abia începuse. Doar că, de data asta, se schimbase puțin subiectul
ALECART, nr. 11 by Leonard Ostafi () [Corola-journal/Science/91729_a_92908]
-
de instantaneitate, durabilitatea formală poate fi analogată sintactic prin conceptul de textură albă. Deși nu avem o materialitate sonoră decât ca iluzie, în presupusa ei estetică o putem imagina ca pe un câmp radiind în neant o indefinibilă mulțime de șoapte ininteligibile, cu densități aleatorii și fără articulații (accente). Așadar, într-un timp gol și acardinal, OS se disipează instantaneu în nimic, ca neansonie. Pentru conștiința tresărită astfel, neansonia este viziunea (inefabila urmă a) unei treceri virtuale. Mentalul vizionar se comportă
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
înconjoară, există și stăruiește o Românie Tainica, de unde am ieșit la o vreme și unde ne vom întoarce și noi, la o vreme, adormind până când suna-vor trâmbițele Judecății de Apoi. În acea lume sunt toți cei despre care, în șoaptă sau în gând, facem adesea pomenire, căci sunt Părinții noștri, oameni buni...”. Prietenul drag care l-a vegheat, l-a alinat, l-a alintat, l-a încurajat, l-a sprijinit, l-a iubit, Mariana Brăescu-Silvestri îi ține permanent aprinsă candela
Un fiu ales al Daciei Mari – Gabriel Artur Silvestri [Corola-blog/BlogPost/93920_a_95212]
-
mă zgîlțîie din temelii oare durerea să fie prețul roșu al buzelor mele lipite de Buzele Tale din femeie? ochii ei trec prin mine deschiși mîinile noastre se ating ca vîntul și floarea o adiere de lumi vechi este în șoaptele noastre iar cînd ne strîngem în brațe se rup cercurile timpului Un trandafir pe calorifer Aceeași pasăre ne-a privit și astăzi prin geam? un trandafir roșu pe calorifer în camera goală trupuri mai lungi decît umbrele avem și doar
Inedite by Ion Chichere () [Corola-journal/Imaginative/12064_a_13389]
-
pe care noii veniți nu-i râvnesc nimeni nu vrea să-mi ia nimic și totuși mă tem mă mai tem în final nici n-o să rămână decât această cunună cam neagră ăsta e el? o să se mire cineva în șoaptă întorcându-mi spatele pentru ultima oară
Poezie by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/12621_a_13946]
-
ocean așa cum vrea o asociație a scriitorilor tineri delfinii vor fi dresați de alții din cuvinte n-a mai rămas decît pontonul spre care ne îndreptăm nu știu de ce nu se întîmplă nimic în lagărul din care a dispărut frica. șoapta în aceste vremuri Doamne, nu-ți mai duci visul în spate nu mai așezi vreascuri lîngă torentul inaccesibil lungă explicație te așteaptă cînd încă dormim astăzi totul continuă după moarte mîinile bolnave ale celor care cred nu ating pămîntul ne
Poezie by Ioan Vieru () [Corola-journal/Imaginative/12534_a_13859]
-
în agonie e purtată, Adună-n ea minunile din plâns, Dorințele ca pietre, și din ele Face statui, din umbra pe podele, Din țestele ce peste vis le-am strâns. E dimineață dar e încă noapte, Aud mișcarea sferelor în șoapte Din altă zi abia la început. Sunt formele de limba mea purtate, Scrise pe trupul meu ca nestemate, Clipă ce peste mine ai trecut. Iar voi lăsa în urmă viața goală, Părere mie, sieși îndoială? Venirea mea pe lume are
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/12398_a_13723]
-
pe piet. în străduța alăturată doi zidari lucrau la renovarea unei case vechi. La un moment dat doamna auzi bulgării de moloz aruncați de la etaj pe jghiabul de lemn și izbucni în plâns. Se rugă apoi multă vreme, într-o șoaptă întretăiată de suspine. Către ceasul prânzului, Sfântul Petru coborî din Porțile împărătești, veni lângă ea și o mângâie pe cap: "Ridică-te, roaba Domnului - îi zise cu vocea lui baritonală. Ruga îți este primită. A fost iertat!" Revederea Ce mai
Proză by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/12358_a_13683]
-
Necurățenie desfrînată. Vii? Unde? Unde vrei: în mîine, în ieri, în tot locul sau nicăieri. Totul e o părere - am să-ți dau mîngîiere. Și alinare? Da. Și dimineața țigări la cafea? Era tîrziu. în jur, luminile se prefăceau în șoapte și ziua în noapte. Mi se năzăreau din ce în ce mai tare balauri, uriașe jivine, locomotive cu aburi. Una dintre ele a șuierat și-a oprit. M-am urcat, a șuierat și-a pornit. Bagă cărbuni! - am auzit. Bagă și vei conteni din
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
o bună zi mi se va îngădui să-i sărut picioarele. noaptea, apoi, am visat cel mai frumos poem care ar fi putut fi scris vreodată. m-am trezit, m-am dus la icoană și i l-am spus în șoaptă. cînd m-am trezit nu mai țineam minte decît că visasem cel mai frumos poem care ar fi putut fi scris vreodată. în seara aceleiași zile, a doua, m-am dus la icoană să-mi spun rugăciunea - o uitasem însă
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
Norman Manea. Avea, încă de pe atunci, o alură de bufniță înțeleaptă, sprâncenele puternice parcă erau rama de sus a ochelarilor săi, fruntea, foarte înaltă, urca, în pofida podoabei capilare, fără șansa de a se opri prea curând. Vorbea potolit, aproape în șoaptă. Renunțase deja la "meseria de bază" (inginer) în favoarea literaturii, decizie la care nu se poate încumeta decât cel care crede în vocația sa mai mult decât în sine însuși: "Alegerea nu s-a făcut într-o voioasă jubilare", va scrie
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
cât de lung poate fi și sfârșitul unei săptămâni cât pot dura două zile puse cap la cap dar până și bulevardul din centru a asurzit în acest oraș cu ferestre înțepenite tu însăți parcă ai vorbi prin casă în șoaptă la zeci de blocuri depărtare tot încerc să te cred plecată în alt oraș acum când de fapt timpul este spațiul dintre noi... weekend-ul acesta iar mă ia cu el în deșert ceasul parcă ticăie în reluare cărțile se
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
N-aveam idee cît e ceasul, dar trebuie să fi fost foarte tîrziu. Am crăpat puțin ușa și am privit prin deschizătura. Ilinca, așezată la masă, cîrpea hainele băieților. Părea epuizata și era foarte palida. - Ilinca! am chemat-o în șoaptă. A tresărit, iar lucrul i-a căzut din mînă. - Țină! a exclamat, repezindu-se spre mine. Ești în afară de pericol? - Totul e-n regulă, am asigurat-o. Au plecat? - Da, au plecat - a răspuns, obosită. Dar tu esti înghețată, a exclamat
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]
-
zbaterii lor... "Plouă cu vin..." Își spuse; și hoitul i se încruntă împietrit și proaspăt sub tulbureala beată a pianului. Un balamuc de sunete și tot îi palpita lui în lăuntru; frămîntîn- du-l, mucegăindu-l și uimindu-l cu fiecare șoaptă ce îi strecura. Lucruri pe care el nu le știa despre sine; dar Satie i le amintise... O dîră sonoră; ca un autosărut; o dragoste fastuoasă - în care el își sieși moștenea atingerile; în care nu mai se găsea nimic
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
învîrteau flori și dragoni pe sub tălpile celor ce le cutreierau. Și lemnăria se înălța neagră, lăcuită, cu intarsii în ape de garanță. Candelabrii rareori folosite spînzurau dintr-un plafon îndepărtat - odoare enorme, păstrate taman pentru frumusețea lor îmbîcsită și pentru șoaptele vagi cu care cristalele de Bohemia bîrfeau agățate ca o ploaie închegată. Cotoarele căptușeau pe trei rînduri în adîncime peretele și urcau în neștire spre pictura tavanului - o alegorie în care cele trei grați - solzoase și lipicioase, dedeau tîrcoale unui
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]