814 matches
-
mai multe ori,/ cât are anul zile de îngropări.// Visăm că anul se face copac,/ și'n el atâtea morți încap/ câte frunze are." O solidaritate vegetală, de rit pe jumătate păgîn, vibrează în recunoașterea atotputernicei fatalități. Lucruri spuse pe șoptite și înghițite pe tăcute, pentru care cartea, așa, chinuindu-se să îngaime fapte care nu sînt, e o promisiune de viață: "Duhul culege din carte semințele mici,/ și ară și seamănă cereștile vii." (Ehé). Plante înșelătoare, în care plinul nu
Nerostitele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7533_a_8858]
-
a scris cu pana pe hârtie,/ Ci le-a sculptat în marmură cu dalta." Ambiția, veche de când poezia, a trăiniciei. Deodată cu ea, durează - sfântă naivitate! - și admirația. Prima dedicație e fără nume, criticului: "Ascultă-mi cântecul: E o poveste/ Șoptită Lunei de-un izvor sălbatic,/ Care-și înneacă plânsul singuratic/ În valuri reci ca rândurile-aceste." O captatio benevolentiae, în decor tardo-romantic, invocație nu către muză, ci către cumpănitul cititor de meserie al unor rînduri exaltate. O primă fascicolă, după dialogicul
Dovezi de admirație by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7115_a_8440]
-
că și-a meritat cu prisosință traiul pe acest pământ", a spus, la rândul lui, Varujan Vosganian, adăugând că Adrian Păunescu "nu a scris doar poezii, a scris psalmi". "Poeziile lui nu era neapărat nevoie să fie tipărite, erau spuse, șoptite cântate, căci mergeau direct la inimă", a mai spus acesta. Victor Socaciu, care a vorbit în numele colegilor de la , a spus: "Ne storcea pe rând de toate energiile și scotea la lumină ce avea fiecare mai bun". El a mai spus
Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare () [Corola-journal/Journalistic/49553_a_50878]
-
Pink Floyd, Peter Cetera, Elton John, Rod Stewart și mai ales Madonna, despre care se spune că este în mare măsură „creația” lui. Insidios, cu o secție ritmică discretă, de plan îndepărtat, cântecul începe întrun recitativ retractil, în care vocea șoptită a lui Cohen e dublată de aceea, multiplicată, a Danei Glover (binecunoscută pentru cântecele de pe coloana sonoră a unor filme precum Shrek, Two Weeks Notice și serialul Desperate Housewives). Oricâtă candoare ar exista în linia melodică, cântecul transmite un sentiment
Vechimea, adâncul (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4873_a_6198]
-
constituie un fel de mise en abîme al acestei cosmogonii concertate, pare să găzduiască Aleful lui Malick, este picătura din vastul ocean, înzestrat cu darul reflecției asemeni oceanului gânditor din Solaris al lui Stanislaw Lem. Această reflecție o auzim pe șoptite, într-o transă incantatorie, expresie a unui monolog interior, de la o parte din membrii familiei O’Brien: domnul O’Brien (Brad Pitt), doamna O’Brien (Jessica Chastain) și fiul cel mare, Jack, prezent într-o dublă vârstă, copilul care înaintează
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
familiei O’Brien: domnul O’Brien (Brad Pitt), doamna O’Brien (Jessica Chastain) și fiul cel mare, Jack, prezent într-o dublă vârstă, copilul care înaintează anxios spre adolescență și adultul devenit arhitect, interpretat de Sean Penn. Aceleași magice meditații șoptite le auzeam și în The Thin Red Line (1998), unde câțiva dintre soldații americani luptând pe insula Guadalcanal în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial priveau natura cu ochii unui Gauguin refugiat în Tahiti, cu diferența că în loc de pensulă în
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
trăiește bucurându-se de comorile lui. Cu barbuta lui albă semăna cu un fetiș din Șamoa. Mi-a arătat flintele și pistoalele mari cu care-și urmărise dușmanii și învinsese antilopa și tigrul. Își istorisea aventurile cu o voce egală, șoptita. Era ca și cum ar fi intrat soarele în ciuda ferestrelor închise, lăsând să pătrundă o rază firava, ca un fluturaș zburdalnic învârtindu-se printre idoli. La plecare i-am destăinuit intenția mea de a mă duce în Insule, ajungând cât mai repede
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
a se socoti, explicit, un pictor, el s-a așezat, pe nesimțite, la granița dintre limbaje, dintre coduri, dintre regnuri și chiar dintre lumi. Inocent ca un copil și savant pînă la calofilia extrem-orientală, oscilînd între gestul abstract și elogiul șoptit adus unei umanități plasmatice, abia prelinsă ea însăși din neantul imaculat al colii de hîrtie, jubilînd ludic în spațiile unei imaginații diafane și paradisiace sau scufundîndu-se, aproape sinucigaș, în abisurile unei nopți în care lumina pîlpîie la limita dintre captivitate
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
ca în cărțile anterioare, reconstituirea exactă a cenușiului perioadei nu impietează asupra gestului aproape instinctiv de a detecta micile oaze de expresivitate și de individualitate, ridicate la rang de simbol. „Tăcutul semn de întrebare” ce rezumă destinul Hortensiei sau „bocetul șoptit al conștiinței” invocat aproape neverosimil de Tudor Arghezi într-un context oficial sunt reținute ca mici tresăriri autoreflexive ale realismului socialist. De aici și impresia că, indiferent de precaritatea subiectului, criticul nu-și pierde nicio clipă speranța și încrederea în
Aisbergul (post)comunismului românesc by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4749_a_6074]
-
dominante ale cântecului Anyhow. Piesă poate fi înțeleasă atât în notă particulară a tensiunilor din interiorul unui cuplu amoros, cât și sub spectrul mai larg al unei drame existențiale. Monotona, stinsa, devitalizata, partea instrumentala îngăduie vocii - la rândul ei, retractila, șoptita, înfrânta - să-și expună întreaga dramă și amărăciune a resentimentului adunat în cuvinte: „It’s a shame and it’s a pity/ The way you treat me now/ I know you cânt forgive me/ But forgive me anyhow./ The ending
Vechimea, adâncul (4) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4796_a_6121]
-
să observăm imediat. O comedieexerciț iu pentru tehnică, pentru studiul de sine, particular, pentru căutarea eu-lui dimpreună cu cel al personajului. Nu toți elevii unui Maestru sînt la fel de străluciți, de deschiși, de permeabili la anumite gesturi, la anumite lucruri rostite, șoptite, la exercițiile de imaginație, la a cunoaște. E firesc să fie așa. Aș putea să zic că este, mai degrabă, o finețe în interpretările feminine ale Dorinei Chiriac, ale Lamiei Beligan, ale Mirelei Zeța și ale Deliei Seceleanu, minuțios atente
Spiritul unui călător by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4611_a_5936]
-
RM”. În anul 1939 Anna Petrovna a fost avansată. A fost transferată din procuratura de raion la secția de cercetări din Procuratura U.R.S.S. Șef direct îi era procurorul general Andrei Ianuarievici Vîșinski, o figură sinistră și contradictorie. Cu voce șoptită, el era numit Andrei Jaguarievici. Călău crud și neînduplecat, dar totodată un om instruit și erudit. Contemporanii lui afirmau că era o personalitate charismatică, adăugând că „avea un farmec neverosimil de control și totul îi era îngăduit”. Iată ce scriau
Anna by Ludmila Stern () [Corola-journal/Journalistic/5761_a_7086]
-
ceva din mlădierile unor feline sau ale unor șerpi încolăciți, forme care au caracterizat mișcările grupului sau ale câte unuia dintre interpreții desprinși din grup. Iar în final, împletirile și tresăririle conglomeratului astfel închegat s-au desfășurat pe emisiile vocale șoptite sau strigate ale interpreților, și s-au încheiat pe respirația lor profundă, specifică somnului. Terristories este o piesă coregrafica împlinită și înrudită, în spirit, nu în formă, cu lumea creației Pinei Bausch, pe care publicul nu s-a priceput să
Pina Bausch redivivus by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5488_a_6813]
-
concesie cât de mică făcută minimalismului?): în apariția unei noi cute, în „gestul discret de retragere a cotului”, în „mâna mai nesigură” etc. Apocalipsa e cu atât mai perversă, se sugerează în Cobalt, cu cât ea se insinuează, pe tonuri șoptite, aproape senzuale, în fapte banale. Cea mai deconcertantă nu e monotonia tematică (formula expresionistă legitimează și încurajează obsesiile), ci combinatorica stilistică extrem de previzibilă. Inflația de anafore, comparații, metafore și alte construcții simetrice, de parcă poetul șiar pune în scenă disperarea în
Suferința în formă fixă by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3532_a_4857]
-
scufundă cititorul în oglinzile fantasmatice ale unui trecut cu contur dramatic, trăit și retrăit cu fervoare. „Etnofic- țiune istorică” (Marius Chivu), „egoproză de mare finețe” (Irina Petraș), „meditație asupra istoriei” (Ioan Groșan), „o carte precum un memento” (Dan Cristea), narațiunea șoptită a lui Varujan Vosganian e una dintre cele mai impunătoare și mai durabile construcții epice postdecembriste, cu un destin internațional impresionant.
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
de anecdote de rușine, atârnate în toată mizeria lor pe frânghia de rufe a unei povestiri descusute, el a încercat să ridice la nivelul de "carte" tot ce nu se poate scrie pe hârtie, ci doar dacă se duhnește pe șoptite, în clipele de dezmăț, într-un sobor de proxeneți, de prostituate și de degenerați sexuali care își petrec viața între bordel, balamuc și ospiciu. Arama pe față Și ca să nu se creadă că exagerez, spicuiesc la întâmplare din ambele lui
Ion Vinea: Un pamflet inedit by Elena Zaharia-Filipaș () [Corola-journal/Memoirs/16016_a_17341]
-
nostru se tot golea, oameni de toate vârstele ne rugau să coborâm, la Sinaia sau la Predeal, când au văzut că nu-i chip să ne convingă, ne-au privit compătimitor, lăsându-ne cu o simplă povață și aceea abia șoptită: aveți grijă, aveți mare grijă de voi. Ochii ni se reflectau într-ai lor și vedeam într-ai noștri spaima, iar într-ai lor inconștiența noastră... niște eroi inutili... În Gara Brașov se trăgea din plin. Recunosc cu mâna pe
Un Crăciun neobișnuit... by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2952_a_4277]
-
etern surghiun. De departe, din loc neprielnic, Metodiu și Iovănuț ne fac semne înspăimântate cu mâna și, dac-ar fi mai multă liniște, le-am auzi, poate, glasurile: Nu ne lăsați! Duceți-ne acasă! I-ar consola oare strigătul nostru șoptit, de răspuns: «Nici nouă nu ne e bine aici, așteptați-ne, o să venim și noi!»” Din teancul de cărți aduse vara trecută din Franța, i-a venit rândul unei reconstituiri biografice a lui Carol al IX-lea, rămas în istorie
Cărți de vacanță by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3343_a_4668]
-
fond, un atlet al umilititudinii înțeleasă ca stare de grație a poeziei, dincolo de orice orgoliu cu care este natural investit poetul, acest perpetuu „prea cumsecade lucrător cu ziua”. La el, forța vine și din retragerea expresiei belicoase în favoarea unei abia șoptite rugăciuni, a unei contorsionări imaginative, așa cum iedera înlănțuie înfrumusețându-l trunchiul unui copac uscat. Oare, doar „înfrumusețându-l”? Zona imprecativă odată părăsită (reminiscențe ale agon-ului profesat în volumul anterior mai pâlpâie uneori, în special în capitolul Afaceri biografice), Jurebie redevine
Liniștea după cataclism by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3342_a_4667]
-
i-a șoptit " Drum bun, curajosule, ești liber. Descurcă-te!". Dincolo de efectul imediat asupra biografiei autorului, mai e ceva: a trebuit să treacă aproape cincizeci de ani pentru ca un altul decît Paul Miron să poată da curs acestui seducător mesaj șoptit. Libertatea a fost, se poate spune, tema vieții lui Paul Miron, fie că o regăsim în călăuza fugarilor din România comunistă spre Vest, în studentul din Franța "năuc de libertate", în acțiunile de pe "frontul țară-exil" sau în felul cum a
Plămînul în plus by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/15349_a_16674]
-
de Dieu", ci un om slab, măcinat de îndoieli, care bîjbîie în căutarea formulei celei mai eficiente și se contemplă cu abia sesizată autoironie: ,Sigur, tu înțelegi, ar trebui acum să-ncerc să scriu altceva, o nuvelă morocănoasă, o povestire șoptită, dramatică sau în orice caz o schiță pitică și parșivă, în fond, cred că mă pricep în suficientă măsură să inventez. Chiar așa: te așezi comod, îți pui scrumiera la îndemînă, cotul se sprijină ușor pe masă, încă nu apuci
Textualismul planturos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10676_a_12001]
-
că în sud bate mistralul. Nu l-am prins pînă acum. Mi s-a părut o vorbă în vînt. Da' ce vînt! Bate, bate, tare, tare, îmi ia mințile. Tace. Deodată, mă trezesc cu el în ureche. Descifrez în vuietul șoptit ce-mi spune. Că viața este un dar pe care trebuie să învățăm neîncetat să-l primim. Cu brațele deschise. Le deschid și eu. Ca să nu mă ia pe sus. Privesc cerul. Curățat, albastru, purificat, eliberat, strălucitor. Nici nu-mi
Cînd bate mistralul by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10703_a_12028]
-
din ce in ce mai distinct. Se apropie. Albușul începe să se albească, ușa se deschide și apare ea. ¯ Mi-e foame! îi spun că un fel de scuză în fața minunăției mele de a nu fi plecat. Ai spus ceva ? mă întreabă cu glas șoptit. Mi-e foame, repet că în tranșă ducându-mi mâna la stomacul ulceros, proverbial de ulceros. Îți fac imediat ceva, îmi spune ea limpede ridicându-se de lângă mine cu precauție. Stai liniștit. Îți fac numaidecât. Mă-ntorc pe partea stângă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
de prune bistrițene. Clipe de fior și armonie familială în fața televiziunii Prima Tv unde tocmai se transmite un nou episod super din ,Aventurile familiei Vijelie" (că poate nu-l vede Ralu Filip-Argus...), astfel că, după primele 3-4 pahare, la îndemnul șoptit al neveste-si Claustrina, prietenul se repede la soacră, o îmbrățișează țucând-o pe ambii obraji cu grimasa unuia care sărută o broască râioasă, dar zicându-i: -Ehe, mamă-soacră, dacă n-ai fi fost mataliiii... rămâneam holtei. Iar apoi, mie
Dezlegarea lui Haralampy la pălincă... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11043_a_12368]
-
apară nori, care să acopere cerul spuzit de stele, dar nimic. Totul părea cuprins de o ciudată Încremenire. Zarea luminată era singurul semn, că undeva În spațiu era viață, sau cel puțin așa credeam. - Am obosit, spuse Maria cu glas șoptit, de parcă s-ar fi jenat să recunoască acest lucru. - Să ne așezăm puțin, am consimțit, așezându-mă ostenit, de parcă atâta aș fi așteptat. Rostirea ei mă făcu să realizez că eram eu Însumi obosit. Ne-am așezat pe șina lucioasă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/79_a_214]