344 matches
-
fiertura de cartofi din castronul de pe masă prinsese pojghiță. Am dat cu lingura În ea. Se pietrificase. Iarăși trebuia să fug. Am să rămân pe loc de data asta. La dracu’! Nu mai am chef și nici putere să fug. Șuierul viscolului de afară era un fundal al orăcăielilor și râgâielilor din camera alăturată. - Nelooooo! - Du-te, Nelo, am spus. Până să apuc să văd ce are de gând Neli și dacă o mai fi pe acolo, m-am pomenit din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
trotuare, să zvârli cu o piatră În vitrina cu ceasuri scumpe, să te arunci de pe podul ce traversează lacul. Pas dacă interesează pe cineva! Maximum de libertate În cetate. Jetul de apă din lac (emblema nouă a orașului) urcă În șuier spre cer, autoturismele fudule trec ca fulgerul pe lângă tine, ceasul făcut din flori merge În neștiință Înainte... Deodată, din turnul clopotniței Catedralei Sf. Petru, de pe colina de peste râu, se aude chemare de clopot. Ieși din pasivitate și amorțeală și Îți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
caută iar în geantă și scoate o tăbliță laminată, pe care o rezeamă la capătul raftului. Ce naiba face? — Danny! zic, pornind spre el. — Ce? Tresare speriat, apoi se întoarce și mă vede. Șșș! Iisuse, Becky! Ce faci cu tricourile alea? șuier. — Îmi aranjez marfa. — Cum adică îți aranjezi marfa? El îmi arată din cap spre tăblița laminată și o citesc cu stupoare. COLECȚIA DANNY KOVITZ. UN NOU TALENT DE EXCEPȚIE LA BARNEYS — Nu au toate umerașe Barneys, zice Danny, vârând încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
datorită presiunii aburului. Apoi zeul Baal Moloch, divinizat în Orientul Mijlociu, era înfățișat printr-o uriașă statuie de bronz. În zilele de sărbătoare se făcea un foc mare la baza statuii, care începea să miște din mâini și să scoată un șuier înspăimântător. Preoții cunoșteau taina: focul încălzea puternic un recipient cu apă și aburii apăsau pe niște mari clapete, acționând mâinile. Totul era însă un secret păzit cu strășnicie. Forța aburului n-a fost utilizată în muncă, fiindcă, pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
acest punct se împart sarmalele „oficiale” ale Patriarhiei și se pot vedea ecranele uriașe din leduri pe care în acest an se transmit emisiunile Trinitas TV. Dar partea cea mai apreciată de pelerini este liniștea relativă, aici nu mai sunt șuierul nebunesc și vacarmul bulevardului și ale Pieței Unirii. Este greu să ajungi aici, dar și răsplata este mare. Denumiri auzite în jurul meu pentru acest punct exact : „Cotul Donului” sau, și mai interesant, „Cotul Pisicii”, după locul unde în 1989 s-
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să fiu sigur de nemurirea mea, precum Hercule Curinul. Lupii ancestrali Ca stindard de luptă, geții folosesc un cap de lup înfipt într-un vârf de lance și, atunci când merg în galop, aerul trece printre oasele tigvei lupului, producând un șuier înspăimântător. Azi-dimineață am ieșit afară și am băgat de seamă că, în timpul nopții, ninsese abundent. Am privit fascinat candoarea zăpezii și, deodată, am văzut, în imaginație, o mulțime de boturi de lup, ai căror colți erau plini de bale fierbinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cărui câini îi sfâșiaseră pantalonii. Ciobanul se răzbună, denunțându-l pe bătăuș unui turc înarmat și cerându-i capul. Turcul încearcă să tempereze mânia ciobanului. Nereușind, îi împlinește cererea: „Iataganul pe care turcul îl ținea încremenit în soare căzu cu șuier pe gâtul lui Iordache și, cu căpățâna lui cu tot, răsună de pământ.” Pofta de înavuțire generează și conflictul povestirii fantastice Moara lui Călifar. Spre a se „procopsi”, un flăcău se duce (în vis) la moara unui vrăjitor aflată pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu! Oamenii mă cercetează nu numai pentru suflet... Zic ei că-s mai dihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la fund, și o să vă duceți și voi dracului după dânsa... Foc !» se auzi strigând pe vasul care se apropiase mult de noi. După câteva clipe, o lumină roșie scăpără prin nouri, un bubuit răsună în urma noastră și auzirăm bine șuierul unui obuz, care zburase pe deasupra capetelor. Ne-am lungit cu burta pe punte, schimbând cârma într-un bord, ca să fugim din drumul fregatei. Al doilea obuz izbucni în arboradă ; catargul din provă trosni, prăvălindu-se pe punte. Pânzele întinse și
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
sti-sti-ști-știre sau isi-isi-isi-iși-ieși. Logopatul poate fi încurajat, în cazul pronunției corecte, prin atitudinea afirmativă din cap și din priviri, pronuntându-se cuvântul „așa'. Altă tehnică utilizează pronunția silabelor so, su cu vârful limbii ridicat spre palat, sau a cuvintelor: șosetă, șoșon, șuier. Odată emis corect, fonemul ș trebuie introdus în cuvântul din care a fost detașat, apoi trebuie fixat și consolidat prin repetiție în poziție intițială, intermediară și finală în diverse cuvinte, ca de exemplu: șapca, poșta, coș, cocoș, pușca, ușa, păpușa
Recuperarea şi investigaţii le paraclinice în tulburările de comunicare verbală by Bogdan Dionisie () [Corola-publishinghouse/Science/91643_a_93183]
-
maică-sa. Vameșul era de negăsit. Când cei ce plecau își terminară de îmbarcat boarfele, șeful de gară, țeapăn pe peron, pe cap cu chipiul roșu, ridică discul rotund înfipt într-o tijă, pentru a da mecanicului semnalul de plecare. Șuierul locomotivei despică aerul până în tăriile cerului care vesteau o frumoasă zi de vară, și trenul se puse încet în mișcare. Șeful de gară sări pe scara vagonului și ridică mâna spre cei care, plângând, rămâneau pe peron: rămas bun tuturor
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
o perdea mișcătoare. Doamna Dunin se ridică să servească ceaiul. Ea își rostea numele Dounine, în forma originară ca pe malurile Senei, dar rămânea credincioasă samovarului: pariziană prin opțiune, rusoaică în inimă. Gabriela asculta clinchetul inelelor ei, amestecându-se cu șuierul apei date în clocot, și privirea îi rătăcea prin mica încăpere unde nobila doamnă venise, de bună voie sau nu, să-și sfârșească viața. Care viață? Mobilele acestea prețioase și desperecheate, scăpate parcă dintr-un naufragiu, icoanele acestea, prea frumoase
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
am fost călcat decît o singură dată pe coadă și... am rămas fără ea. Domnul Florea bagă cheia în lăcașul de la portieră, dar cînd vrea să tragă portiera, o bubuitură surdă zguduie văzduhul. Rămînem cu toții încremeniți, uitîndu-ne la portieră. Un șuier strident se aude dinspre combinat. Fir-ar să fie! oftează inginerul Floarea, ștergîndu-și transpirația. Am crezut că mi-a pus cineva o bombă. De cînd cu filmele astea polițiste, am mereu senzația că trebuie să-mi controlez mașina înainte de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
indicator. Cu prima femeie ieșită în cale, răspunde el, trăgîndu-și nasul. O să am nevoie de frecții și băi calde. Ce ți-a trecut și ție prin cap: să scoți plafonul!... Acul manometrului se apropie de limită... Apăs pe buton: un șuier strident, ca de sirenă, sparge văzduhul, apoi, după cîteva secunde, sunetul se îngroașă, rămînînd constant. Dacă se menține așa cîteva secunde, înseamnă că avem presiune înseamnă că am reușit! Vlad se uită la ceas. Mă uit și eu: opt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
În linii mari la fel, diferind doar la nivelul culorii și, dacă se mișcau destul de Încet, la cel al numerelor de Înmatriculare. După o oră, traficul Începu să se rărească, toată lumea se oprise să mănânce. Curând după ce observă aceasta, auzi șuierul ascuțit din frânele unui camion și ridică privirea pentru a vedea un camion mare cu o dungă roșie pe-o parte cum trece pe lângă ei, coborând dealul. Îl Înghionti pe Ambrogiani În braț. Carabinierul se trezi pe dată, rotind cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ochii spre a adormi de moarte. Vântul urla afară cumplit și ploaia cădea măruntă și rece pe geamurile ferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul și ploaia făceau nunta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratului cer de noapte. Prin șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Casele negre ale Bucureștilor risipite prin maidanuri gunoiete, cu ferestrele lor de care colbul s-a lipit negrind * painjinișurile, un miros propriu asemenea gunoiului aburind * supt noapte și luna se strecură, pare-că slăbită și ***, prin risipitu [ri ]le norilor. Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsure, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a unei case mari se adunase o societate aleasă, pentru joc de cărți, societate compusă din membrii unor familii din cele mai cu influință, din mai mulți consuli străini cari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pâcla târzie a toamnei. Ciulinii, strângând încrețiturile domoale ale câmpului ca niște pioneze arhaice de un galben murdar, a moarte, foșneau sec și uscat, cântec știut și mereu reluat de la facerea lumii. Prin vântul subțire și înalt se auzea arar șuierul răgușit al unei locomotive al cărei menire nu ar fi interesat pe nimeni și poate de aceea încerca de fiecare dată cu atâta insistență să-și semnaleze prezența. Geamantanul greu, încărcat parcă înadins cu cărămizi, îmi întindea nemilos mâna dreaptă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
conta oricum prea mult, pentru că nu se Întâmpla nimic. Doar fluxul acesta conta. Îl percepeam ca pe un sunet prelung de iiii, uneori Înnebunitor și exuberant ca glasul unei maimuțe care a găsit un mango, alteori sfâșietor de trist, ca șuierul trenului În noapte. Fluxul acesta mă ținea În viață, ca pe toți oamenii, și el era cel care Îmi lua În același timp viața. Așa e În firea lucrurilor - să nu participi la el, dar el să curgă prin tine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu le rezervau nici o alinare sau speranță. Așadar, micul grup care mai rămăsese Își puse toată Încrederea În Katsuyori, ca Într-un toiag sau stâlp. Katsuyori Însuși ajunsese la capătul răbdării. Înghesuiți În Tago, Însoțitorii săi rămaseră buimăciți, așteptând, În șuierul vântului de munte. Forțele unite ale clanurilor Oda și Tokugawa intrară În Kai ca niște valuri de furtună. Condusă de Anayama, armata lui Ieyasu merse de la Minobu la Ichikawaguchi. Oda Nobutada atacă Suwa de sus și pârjoli Capela Suwa Myojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vine”) se încearcă a fi compensată de „servicii” (în fond, aceleași expresii ale unei profunde dureri) făcute defunctei (semn al solidarității dintre cei vii și cei morți): Când ți-a fi cămașa neagră, Să mi-o trimeți, maică dragă, Pe șuierul vântului Din fundul pământului. Că eu cum oi căpăta-o De-a una ți-oi și spăla-o, Și-oi spăla-o-n lăcrimele Și ți-oi strânge-o-n păturele Și-oi usca-o-n gândurele, Că trăim cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu barba mare [...] răsare înaintea noastră. [...] Pe la mijlocul băii rămaserăm deodată înghețați. [...] Baia părea largă cât o biserică. Și-n mijlocul acelei biserici sta bătrânul pe care-l văzusem. Sta cu ochii închiși, cu brațul drept ridicat, și auzirăm ca un șuier de vânt, ș-apoi se auzi de trei ori, cu glasul cel mai curat omenesc: Nu-i, și nu-i, și nu-i"". Este vizibilă o gradație a elementului insolit, mai straniu decât în narațiunea precedentă; epilogul este sapiențial: "Noi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
trebuie să faci pe gazda cu mine, Amnon mi-a dat cheia, apartamentul ăsta e și al lui, eu v-am întocmit contractul cînd l-ați cumpărat, îți amintești? E și al lui, dar cu siguranță nu și al tău, șuier, ce cauți aici, iar el răspunde, savurînd fiecare cuvînt, Amnon m-a rugat să-i aduc cîteva lucruri, ești dispusă să mă ajuți să le găsesc sau va trebui să mă descurc singur, iar eu îi spun, pleacă de aici
Zeruya Shalev - Thera by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/6189_a_7514]