348 matches
-
mână AG-40 sau în cazul versiunilor destinate trupelor speciale. Pistolul-mitralieră este alcătuit din: PM Md. 1963 este însoțit de obicei de accesorii (pentru montare/demontare, curățare și ungere), curea și portîncărcător. Accesoriile constau într-o vergea, capul-câlți, o perie, o șurubelniță, un dorn, un bulon, un penar și un bidonaș. Arma nu este demontată complet decât în cazul unei expuneri prelungite la murdărie, apă, zăpadă, în cazul schimbării unsorii sau pentru reparații. Cel mai adesea, pistolul-mitralieră este demontat parțial, pentru a
PM Md. 1963 () [Corola-website/Science/325584_a_326913]
-
mulțumi doar cu referiri despre ele... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fără să-mi desvălui în vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa și trăsei sertarul. Caietele mele erau acolo
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
despre ele... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fără să-mi desvălui în vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa și trăsei sertarul. Caietele mele erau acolo, dar aruncate în dezordine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se cred din hîrtie și au grijă să nu ia foc.// Nea Gică e cel mai mare frizer din lume.// Unii se cred doctori,/ alții inventatori/ și alții colonei./ Și toți au grijă să-și țină stetoscopul de gît/ și șurubelnița în buzunar/ și hărțile marcate sub braț./ Rar, cîte unul se crede Vasilescu Dorel.// Unii se cred Socrate și sînt nebuni./ Alții se cred Ludovic al paișpelea și sînt și mai nebuni.// Dar nea Gică e cel mai mare frizer
Vis și delicatese by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16907_a_18232]
-
oribil, zise altul. - Săracii oameni... - Dar dacă o să cadă peste noi? - Auăleu... Ce oroare.... Așa vorbea lumea, și ar mai fi vorbit mult, dacă nu ar fi apărut, venind dinspre Piața Universității, însuși japonezul. Mergea grăbit și încruntat, cu o șurubelniță în mână. Se strecură printre oameni fără să-i atingă și începu să strângă șurubul. Treaba îi luă patruzeci de secunde, timp în care oamenii îl priveau cu gura căscată. - Extraordinar! exclamă cineva. - Așa sunt japonezii ăștia, domne, zise polițistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
că au fost cauza a nenumărate certuri în familia noastră înainte să cadă în dizgrație, iar atracția exercitată de ele să pălească, pentru ca apoi să fie aruncate în întunericul din garaj, ca să trăiască alături de cărbuni, mașina de tuns iarba și șurubelnițe. M-am bucurat foarte tare să le văd. Deși am fost puțin surprinsă. Erau ca niște prieteni vechi pe care nu-i mai văzusem de ani de zile și cu care mă întâlnisem undeva pe neașteptate. Îmi dau seama acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
ea însăși se descria uneori drept o aschimodie blondă și, ca s-o spunem pe șleau, părea cam ațoasă. Era așa de înaltă și de slabă încât toate articulațiile ei - genunchii, șoldurile, coatele, umerii - păreau să fi fost slăbite cu șurubelnița și, când mergea, mai că-ți venea să crezi că o mânuia un păpușar nevăzut. Din acest motiv, femeile nu se simțeau amenințate de ea. Dar mulțumită bunei ei dispoziții, a râsului ei colorat și a energiei inepuizabile de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bâlbâit și nebun (în timpul meciurilor de fotbal, își părăsea poarta din senin și fugea pe stradă strigând: „Băi, băi, mi-a venit o-o idee!“); Andrei, rockerul blajin de doi metri, care colecționa mașinuțe; Cătălin, spaima cartierului (umbla cu-o șurubelniță în mâini, recitând versuri din Nichita Stănescu); Gino, care cădea din picioare la comandă, umplându-se de sânge și vânătăi și pe care Mihnea îl aducea la petreceri pentru a cuceri fetele (nu-mi amintesc ca trucul să fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi creștea cu fiecare secundă, conversație sau litru de bere, și-mi făcea plăcere s-o văd și s-o apăs în cotloanele minții, unde viața mi-era organizată pentru următoarele trei cincinale. Desigur, zâmbeam alături de Cătălin, când înfigea liric șurubelnița în fundul câte unei domnișoare la „Perla“ sau la Romană; îl ajutam și pe Mihnea să iasă noaptea prin geamul din pod la fotbalul pe zăpadă de la „Antipa“, înainte de examenul la algebră; beam cot la cot verile pe bordură cu Cezar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Băi, băi, du-te bă dracu’!“. Inevitabil, semințele aterizau în capul țiganilor aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă, pe-atât de previzibilă, începea bătaia, cu flegme, pumni în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era ca și cum mintea ar fi smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului, încerca să lege o conversație: „Nu-număru’ 9, ma-mamă ce bună ești!“. Coboram împroșcați de apă și-o ploaie de înjurături, și-o luam la fugă printre blocuri, apoi prin părculețul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în surdină, virtual, prin tunelele encefalului sau în catifeaua roz a meningelui. Găsisem o scuză, mai știam câțiva ca mine. Nici unul nu ajunsese la doctor. La urma-urmei, exact ca și Mihnea, Cezar sau Cătălin, mă răfuiam cu propriile nemulțumiri, aveam șurubelnița mea imaginară pe care o răsuceam în carnea patriei ori de câte ori mă simțeam nedreptățit sau îndepărtat. Căutam un țap ispășitor, sacul de box de consistență și dimensiuni naționale pe care să-mi încerc loviturile, ca și cum aș fi privit în oglindă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca Luna în jurul Pământului, mereu aproape, dar de neatins. Dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi zis că e unul dintre cei care întâi te buzunăresc și apoi te întreabă de sănătate. Cătălin trăgea la filme: singur, cu-o șurubelniță „Bruckenthal“ proaspăt primită din Germania. În timp ce Bănică și Oana Sârbu se giugiuleau pe ecran, deșuruba plăcuțele cu numere de pe spătarele scaunelor (albe, plastifiate, rămase de pe vremea lui Ceaușescu) și le schimba între ele. A doua zi, descopereai rânduri întregi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
echipa, un film SF. Băieții erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit, de pomană. Nimeni nu ieșea la tablă. Din spate, Mihnea dirija orchestra: Cătălin înțepa în stânga și-n drepta cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba printre rânduri cu fața tumefiată; Andrei scrijelea AC/DC, Metallica și Megadeth la perete; Cezar stătea cu spatele la catedră, moțăind sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteai deja să-l arunci. Așa ți se și recomanda, să cumperi altul. Ultimele dughene fuseseră la Romană, în stația lui 133 și pe Mendeleev, colț cu Enescu. Acolo, un bătrânel nervos învârtea vreo treizeci de tipuri de pensete și șurubelnițe. Lucra în aceeași prăvălie de pe vremea grevelor de la Grivița, îi trecuseră prin mână deșteptătorul lui Ion Barbu și pendula lui Antonescu. După război, lustruise noua producție rusească, bucată cu bucată. Unii spuneau că venea toată ambasada sovietică la el, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Revoluția“, se închisese șandramaua prin ’87, se demola cartierul și oamenii nu știau cum să fugă mai repede din calea buldozerelor. Acum nimeni nu mai stă să-și piardă timpul cu reparații; te vede lumea că umbli cu cheia și șurubelnița la roată, zice că ai rămas comunist. Înlocuiești bicicleta cu totul: s-a dus naibii o pedală, arunci șandramaua la gunoi. Adevărul doare și te irită când ți-l pune altcineva sub ochi. Adevărul nostru este că ’89 ne prinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
respirația, corpul lipit cu spatele de mine, mirosul cald al nopții. Nu era de-ajuns. Ne trebuia o altă țară, mai înțelegătoare cu noi, în care Cezar să se poată bâlbâi liniștit, iar Cătălin să-și găsească ultimul model de șurubelniță. O patrie simplă, amabilă, primitoare, nu una de operetă. Dacă pui mâna pe-o istorie, te întâmpină doar omoruri și scandal: când nu s-a rățoit la vecini, țărișoara noastră și-a căsăpit oamenii. Domnitori contra boieri, oșteni contra țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
brăzdate de mici crăpături care se întinseseră pe două-trei striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pompierul. Cuminte, l-am ascultat și-am pus mâna pe telefon, să sun la 981. „Nu, dom’ profesor, nu ăla!“, a râs șeful. După care a înhățat o sticlă de „Borsec“ de-un litru jumate, i-a înfipt cu-o șurubelniță trei găuri în capac și s-a apucat să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
biroul lui era complet organizat - Shakespeare, Biblia, Plutarh, dicționare explicative și tezaur, Dreptul comercial pentru începători, ghiduri despre proprietatea imobiliară și asigurări, almanahuri și cărți de telefon; mașina de scris într-o husă neagră, dictafonul, telefoane pe suporturi și o șurubelniță mică cu care poți să atingi acea parte din mecanismul telefonului care înregistrează căderea unei monede - pentru că și atunci când era în zilele lui de glorie, Einhorn tot nu avea de gând să plătească pentru toate convorbirile pe care le făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în living-room. Apoi închise ușa dormitorului. Puțin după aceea, la ușa dinspre coridor se auzi un ciocănit. Gosseyn deschise. Cinci bărbați intrară. Trei dintre ei cărau scânduri. Fără vorbă se apucară de treabă și ambalară distorsorul. Aduseseră cu ei fierăstraie, șurubelnițe automate; în șapte minute, după ceasul lui Gosseyn, erau gata. Cei doi camionagii, care nu făcuseră nimic până atunci, ridicară lada. Unul dintre ei zise: ― Va fi livrată în cinci minute, domnule. Gosseyn încuie ușa cu cheia în urma lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
doi intrară ținîndu-se de mînă În camera lui Vic, pe care-l găsiră așezat direct pe mochetă și Înconjurat de tot felul de piese cu forme ciudate. Îl priviră În tăcere un timp Îndelungat, admirîndu-i Îndemînarea cu care Învîrtea o șurubelniță. Apoi, Christina Îl strînse discret de mînă pe Kiki, pentru a-i da mai mult curaj. De emoție, nu-și mai putea Înghiți saliva, care se adunase În gură, amenințînd să o Înece. După aceea, cînd În sfîrșit Înghiți, chiar
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ca să-l doară fiecare bucățică de filet, ar fi rotit apoi mânerul uneltei și ar fi smuls amărăciunile alea de podoabe de care s-ar fi rușinat și un purcel abia Înțărcat. Prin burtă și coaste i-ar fi răsucit șurubelnițe, limba i-ar fi scos-o cu un clește și s-ar fi ușurat pe ea, după care ar fi azvârlit-o la câini. Privit de afară, trebuie să fi fost un spectacol al naibii de pasionant: Oaie, cu mutra lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și oblojească rănile. Nenorocire! Abia atunci și-au dat seama că din rândurile lor lipsea Însuși Căpitanul. Acesta - aveam să aflăm ulterior - zăcea rănit pe terenul de fotbal. Unul dintre avortonii bețivi Îi găurise ambele fese (bucile curului) cu o șurubelniță. Au urmat negocieri, intervenții la autoritățile județului, amenințări cu jandarmii și cu pușcăria. În cele din urmă, bravul nostru Căpitan a fost eliberat, În ciuda tuturor spumelor de la râturile acelor creaturi plămădite nu de Dumnezeu, ci de Dracu, nu din lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]