364 matches
-
de ochi. În seara ajunului Sf. Andrei, se descântă sare și se îngroapă în staule de vite, apoi a doua zi , de Sf. Andrei, se scoate sarea și se dă vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăjitoare. Se ung țâțânele ușilor cu usturoi, ca să nu se poată apropia duhurile rele, mai ales strigoii și moroii. Lunea să nu dea cineva bani, că toată săptămâna va da. Când cineva primește lunea bani , să se bucure, că toată săptămâna va primi. Lunea
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
trimis pe albină la arici că-l știa Dumnezeu că-i isteț. Ariciul i-a spus albinei: Dacă Dumnezeu nu știe ce să facă, vine să-L învăț eu?’’ Albina s-a prefăcut că pleacă și s-a ascuns la țâțâna ușii. Ariciul a prins să vorbească singur: ,,Și Dumnezeu ce fel de sfânt o fi?! Pe mine s-a priceput să mă facă așa urât, parcă-s un ghem și acu vine să-L învăț eu ce să facă? Nu
Ghidul micului ecologist by Lidia Gâdei, Violeta Buciumaş, Silviu Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1181_a_1883]
-
adverb circumstanțial. Adverbele înainte, înapoi și în urmă exprimă, în funcție de context, timpul sau locul: - locul: „De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte/Oceanul cel de gheață mi-apare înainte.” (M. Eminescu, I, p. 114), „Și porțile în urmă în vechi țâțâni s-aruncă.” (Ibidem, p. 93), „ Se depărtară înspre mare fără a mai privi înapoi.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 13) - timpul, ca anterioritate: „S-a-nțeles de mai nainte/ C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unei soluții originale la început și apoi în „mecanizarea consecutivă” a procedurii, astfel de greșeli sunt comise cu ușurință. Frecvent, Köhler a demonstrat fenomenul unor „observatori interesați”. De dragul de a simplifica, de obicei a ales deschizătura ușii în fața părții dinspre țâțâna de care atârnă un obiect. După ce animalul a făcut acest lucru de douăzeci de ori de la prima soluție - și întotdeauna în același loc -, a apărut tendința de a apuca obiectele agățate; chiar dacă celelalte „metode” erau mai evidente, „folosirea ușii” devenea
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
dotat cu un dezvoltat simț al umorului. O cutie grea atârnă la un capăt al gratiilor, un capăt al firului este fixat de ea, iar firul așeste ezat oblic în jos, astfel încât capătul său liber se află între gratii și țâțâna ușii. La jumătatea distanței dintre cutie și gratii, un fruct este legat de fir (ca în figura 3); nu poate fi atins de la gratii decât dacă firul este întins perfect. „Subiecții” sunt faimoșii Grande și Chica. Mai întâi, Chica trage
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
onomatopee, dar și la efecte de stil de tipul corespondențelor: Pe scări însă, prin sala cea mare și prin odăile de alături pocănea și trăcănea, zîngăneau ferestrele și se zgîlțîiau ușile de parcă umbla cineva pe la ele ca să le scoată din țîțîni; el lipi lumînarea de colțul sobei, apoi se întinse pe pat. "Să adorm odată, își zise, apoi nu-mi mai pasă dacă se isprăvește lumînarea". Da, însă nu-i mai venea somnul. Degeaba-și închidea ochii, căci, așa obosit cum
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
cu zdrențe, cu toate rămășițele civilizației”, „bordeiele pline de Înecăciunea udă a funeraliilor În solitudine”, prietenii din „judecătoriile de ocoale”, cu „respirația scrisă dinainte pe cadranele de ceasornic”, care „Încuiau În dosarele voluminoase cheia unei existențe ca o ușă cu țîțÎnile bine unse”; apoi, „colegul de bancă” cu „fața parcă mai limitată În spațiu”, „rostind o sentință”, „camarazii [care] Își făureau lanțurile utile”; În sfîrșit, „viața care grohăia Între rufele Întinse, Între dosarele civilizației”, „cîrdurile de rațe sălbatice ale nopții”, „huruitul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
matematicianul grec are sentimentul că labirintul în care s-a interiorizat este o infinitate de fundături; arătând totuși cu degetul spre teorema lui Gödel, recunoaște că Conjectura era a priori nedemonstrabilă. Pe fundalul anului 1938, când istoria își iese din țâțâni, orice turn de fildeș se surpă. Intelectualul din patria celei mai vechi democrații refuză să devină cetățean german în al treilea Reich și părăsește Germania. Revine într-o Atenă ocupată de naziști. Refuză să predea la Universitate, dedicându-se exclusiv
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de ochi. În seara ajunului Sf. Andrei, se descântă sare și se îngroapă în staule de vite, apoi a doua zi , de Sf. Andrei, se scoate sarea și se dă vitelor să lingă, ca să fie ferite de vrăjitoare. Se ung țâțânele ușilor cu usturoi, ca să nu se poată apropia duhurile rele, mai ales strigoii și moroii. Lunea să nu dea cineva bani, că toată săptămâna va da. Când cineva primește lunea bani , să se bucure, că toată săptămâna va primi. Lunea
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
defulare. Când grohăie, măcăie ori cotcodăcește, Animalul este fericit. Când latră ori scoate mugete, este în delir de persecuție. Narcisismul păstos nu îl împiedică pe Animal să sucombe din când în când unui complex de inferioritate, atunci când este scos din țâțâni. În acele clipe febrile, el devine brusc naționalist, umflat de ciorba boborului pe care ar râvni să-l păstorească. Mănâncă această ciorbă prea repede, iar stomacul său reacționează ca atare: Animalul flatulează și eructează, fiindcă și acestea sunt fapte de
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
cu viță sălbatică Chiril Merișor joacă rolul de agent dublu: erou fără voie al unui șir de întâmplări care debutează cu excluderea sa din partid și se va încheia cu întemnițarea urmată de sinucidere; martor al unui timp ieșit din țâțâni, însoțit de conotații apocaliptice, care va fi consemnat în „jurnalul de bord” - declanșatorul pierzaniei lui Chiril și, totodată, „periscopul lui, prin care se uita deasupra, el navigând în ape atât de înșelătoare”. Romanul este îmbibat de simboluri ale diluviului istoric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
că, dacă unele expresii (și metafore conceptuale) focalizează un singur aspect al fenomenului, există, în schimb, texteme generice, care cuprind întregul proces al FURIEI. E cazul expresiilor a scoate din sărite 357, a scoate din pepeni 358, a scoate din țâțâni, a-și ieși/scoate din răboj, a-și da frâu liber, a-și pierde cumpătul și a-și ieși din fire. Toate aceste expresii se configurează în jurul metaforei conceptuale FURIA ESTE O SCHIMBARE A STĂRII FIREȘTI A LUCRURILOR, fapt care
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
-și pierde cumpătul și a-și ieși din fire. Toate aceste expresii se configurează în jurul metaforei conceptuale FURIA ESTE O SCHIMBARE A STĂRII FIREȘTI A LUCRURILOR, fapt care se confirmă prin prezența unor simboluri ale ordinii, echilibrului și/sau stabilității (țâțâni, răboj, cumpăt ș.a.). Caracterul generic al acestor texteme provine, pe de o parte, din faptul că indeterminarea lor semantică nu ne permite să spunem dacă e vorba despre declanșarea (stadiul b din modelul Lakoff - Kövecses) sau despre izbucnirea furiei (stadiul
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
sau stilistice (literar/popular, literar/colocvial, actual/arhaic). Valorificarea contextuală a acestora din urmă îndepărtează nehotărâtele de rolul lor de bază, încărcându-le cu valori discursive suplimentare: ironie, duplicitate, complicitate, dezaprobare, indignare, critică, acuzație, reproș etc.: v-a scos din țâțâni cevașilea?; puțină apă, ceva căldură, niscai gaze; au pus la cale oarece concursuri; stropită din belșug cu oareșce "tărie"; scot bonul și ceva bancnote de plastic (apud Zafiu 2002b: 363 ș.u.); într-un final, noi ăștia de-alde nea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ultimul detaliu, cuvântul care nu însemna nimic. Dar de ce, Sachi ? De ce ? ! O să se uite lumea ca mâța-n calendar, asta o să se întâmple. Îți zic eu. — O să se uite ca rahatul la cur, iartă-mi expresia, dar mă scoți din țâțâni ! Păi, îți spun eu de ce, sigur că îți spun de ce, dacă mă și lași, domnișorule Cristian. — Te las, te las, dacă ai avea vreo noimă. Or, ție doar îți place cum sună Zaraza asta. — Uite, mon cher, care-i treaba
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
transmisie plescăiau ca o mie de broaște care săreau disperate în baltă, era normal. Nu era anormal nici faptul că geamurile halei vibrau și, din când în când, plesneau. Normal era să se zgâlțâie, să se clatine, să iasă din țâțâni și să sară din șuruburi toate: și motoarele, și pupitrele de comandă, și ușile. Dar nu și Vasile B. Din cauza tremuriciului general, simțea cum i se zguduia ficatul, cum îi clănțăneau dinții dacă nu ținea fălcile strânse și cum i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu se prea lipesc boalele. Ca să te aperi de orice boală, poartă în deget un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană. Să legi trei țăruși cu pai de om mort (luat din steag) și să le înfigi la țîțîna porții, căci atunci boalele nu mai vin. Din lumînarea de la botezul unui copil să se oprească o bucată, ca s-o arăte copilului cînd se va îmbolnăvi, căci se va face bine, iar restul să se lese la biserică. Dacă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
urmă nu-ți merge bine. Cine nu mănîncă usturoi și ceapă trei ani va vedea cămările vîntului. Dacă-ți vine miros de usturoi pe cîmp, să știi că i vreun șerpe prin vecinătate. în ziua de Sf. Andrei se ung țîțînile ușilor cu usturoi, ca să nu se poată apropia duhurile necurate de casă. Cînd se răsădește usturoiul, e bine a face aceasta într-o cușmă, și apoi căciuliile* vor fi mari. Toamna, cînd pui usturoi în pămînt, după ce l-ai gătit
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Imnul Testament) în prag de sfinte sărbători, și Luceafărul pare-a se-ntrista. „7ămâia sângeră-n altar / Smirna n cădelniți sângerează / Preotul sângeră-ntre sfinți / Sângerul sfânt ne luminează” (Sângeră candela). și tot pământul transilvan, „țărânile, țărânile” străbune „sângeră-n țâțâni / De dor și de singurătate...” întru amintirea lui “Ioan lumină din pustie”, cel care-a fost “lumină lină-n luminie...”, “hrănit cu drumul trudei din marele pustiu...” Amintirea sa înseamnă ofranda unui om și-al unui bun creștin, eloJiul poeziei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
contaminate de o febră romantică, sub apelul iubirii (Dram, Necunoscuta), altele se înscriu în arie realistă, istorisind tragedii din lumea satului (Frigul, Noaptea). Iminența unor grozăvii, care până la urmă se și produc, semnalează sminteala realului, care își iese, stihinic, din țâțâni (Lut). Cu vibrări de lirism (Clara Corona) și elemente de fanatism (Clondirul), se înfiripă alegoria, care, cu un tremur duios, poate fi și din lumea celor care nu cuvântă (Sfârșitul șoimului). Contând pe ritmul epic, parabola Subterana ar vrea să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
german" (ibidem, 56). Insula apare miraculoasă (Eliade: 1991, 154 et passim.). Nu foarte departe de mal, ea este totuși pustie. Intrarea impune oarecare efort, așa cum descrie anahoretul, iar nepotul său va confirma: "El îl urni, bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece târându-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nu au glas, dar îl amenință deopotrivă din exterior și din interior. Iritabilitatea denotă inconfundabil acest stadiu, în care cele mai aparent neînsemnate detalii contribuie la accentuarea stării nelămurite de vinovăție: simplul "glas românesc" al ordonanței "l-a scos din țîțîni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gîndurile lui răvășite de imputări." (s. n.) O dată răul exhibat (pe calea încă șovăitoare a adevăratei convingeri), Bologa începe să se simtă eliberat: "Era întîia oară cînd se plîngea de război". Prima efuziune confraternă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Sînt tare mulțumit de viața mea atunci cînd citesc mult! Există o plăcere aproape bolnavă în mine (în noi) de a citi. Curios pînă la a fi tîmpit am fost mereu. De-aș fi avut și o memorie ieșită din țîțîni! Dar, la ce mi-ar fi folosit!? Poeții nu e bine să aibă o memorie strașnică. Le ajunge magia cuvîntului. Deci, ziceam, azi am citit mult. Asta mă mulțumește și liniștește. Cu adevărat, știu ce e orgoliul numai cînd citesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
te înțelege: muierea, tăt muiere... O iau atunci cu binișoru': "Pricepe fă muiere-hăi! Ditai Suceava... Tătă Moldova-i un pârjol! Și tu, fă, te frăsui pentru o amărâtă de bojdeucuță?! Așa-i soarta noastră, fă, muiereo!!" răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Uneori ne-o facem cu mâna noastră. Oare trebuie să se cutremure pământul au să dea dușmanul în țară, ca să lăsăm capra vecinului și să ne dăm mâna? Și acel "Lasă, că nu dau turcii!"... "Lasă" aista mă scoate din țâțâni! Și... și resemnarea brațelor încrucișate: "Așa mi-a fost scris!"... se zbârlește Ștefan. Cine a scris?! Ce a scris?! De ce a scris?! Unde a scris?!" Și totuși, când a strigat Măria ta, s-au adunat ca puii la cloșcă. Nicicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]