203 matches
-
a memoriei, încercând să lege imaginea lui Mărgărit frământându-și pumnii în buzunare de o întâmplare pe care nu și-o mai amintea. Gândul i se împleticea printre mesele terasei și se înălța peste parcul cufundat în beznă și-n țârâit de greieri și peste bulevardul Titan din stânga, trasat de luminile lunecânde ale farurilor mașinilor. Fețele celor de la mese păreau să se întoarcă și să se aplece, ferindu-se din calea gândului său care se dizolva, totodată, în lumina neoanelor dimpreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
devenea amenințătoare, ca un tirbușon gigantic gata să sfredelească grădina de la parter. Sunam și nu știam niciodată dacă soneria producea vreun sunet, fiindcă firul electric traversa curtea, ocolea o anexă și se pierdea în holul mare, unde se pare că țârâia încet ca un greiere. Așteptam două minute, după care se auzea o ușă deschisă brusc, care îmi vestea că Mama Mare a ieșit prin anexă și acum e în fața porții. Clanța tremura în timp ce razele soarelui nu mai ieșeau prin broască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercînd, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a. Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria - din preistoria? - vieții. Într-o trăsură mică
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
murdare. În dreapta, peste priveliștile strălucitoare, codrul albastru al Grumăzeștilor. Și spre miazăzi, triști în singurătatea înălțimilor, munții mari ai Horaiței. Stăteam jos pe o pelerină întinsă, cu care biruisem iarba înaltă și dârză. Nu se auzeau decât greierii și cosașii, țârâind a secetă, cei de aproape stăruitor și provocant, cei de departe discret și tainic, ca fâșâitul trist al unor beldii 1. Câteva clipe se amestecă și toaca măruntă a unei căruțe nevăzute de pe șoseaua din vale. Știam un mijloc, descoperit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și am intrat acolo. Dar printre ostrețele gardului, urmăream să văd ce face tata în stradă. Întâi a stat nemișcat un timp, cu urechile atente la zgomotele nopții care, de fapt, erau ca și inexistente. Doar lângă mine se auzeau țârâind greierii. Tata a sprijinit bastonul de gard, așa de aproape de mine încât puteam să-l ating cu mâna, s-a aplecat spre stâlpul porții pe care intrasem noi, a moșmolit ceva acolo, apoi s-a furișat vizavi și iarăși s-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
abia mergând pe cărarea din mijlocul grădinii și striga la tata, care prășea niște varză: - Teateaie, ai a maci! (Tatae, hai la masă!) Tata se făcea c-o caută printre bălăriile de bostani: - Măi să fie, parcă am auzit un țârâit de greieraș, spunea el și punea mâna streașină la frunte, prefăcându-se că n-o vede și o caută. Când se hotăra s-o vadă, își dădea pe spate pălăria de pai cu boruri mari și o lua în brațe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
doi i-a luat cu el la secție. Găinarul care stătuse lângă mine avea mâna umflată, probabil că va avea nevoie de medic. Erau amândoi, pesemne, mușterii vechi de-ai poliției. Mi-am urmat drumul pe jos, prin ploaia care țârâia insistent. Am ajuns la ghișeul de care aveam nevoie, dar funcționara, o pițipoancă blondă și cu ochii umbriți de mai multe nuanțe de negru spre mov, își privea admirativ manichiura care, de fapt, era impecabilă. Nici nu se uita la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cele douăsprezece pipe ce le aveam în rastel, m-am aruncat întrun fotoliu de nuiele și... străveziu cum eram, căci și pipa și fumul erau străvezii, m-am apucat să fumez. Simțeam totuși în mine fumul tutunului aromat. Auzeam greierii țârâind lângă mine, în florile de sub terasă, auzeam din vale motorul unei mașini și încercam să ghicesc marca, după caii putere ce bâzâiau, puteam auzi chiar și iarba din preerie călcată de un mustang încălecat de un cowboy, puteam auzi totul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
zorite în timp ce, alături, păpușoaiele tac. într-un trifoi clocotește prepelița iar ciocârlia cântă în slava cerului. Soarele de după-amiază luminează peste asfințit cu o lumină blândă deasupra spicelor plecate. Vâjâind, trec doi corbi prin văzduh : vju-vju-vju La fântânița lui Costan țârâie un pui de vrabie. Deasupra vitelor se rotește, în vârtej negru, un roi de muscuțe, zuzuind subțire. De-un timp, pe cărarea dintre păpușoaie vin un om și o femeie în vârstă. Cu glas tărăgănat, Vasile Hortolomei o ispitește pe
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Nope, gâfâiam eu... Cineva care iese și intră, iese și intră... la librăria Eugéne Ionesco, băi! Așa scrie pe ușă, în interior și în exterior: împinge, trage... Ne lucrează subliminal la pitulice... Hi hi hi!!! Iar dacă îmi dădeai un țârâit din depărtări albastre, te opreai brusc, mă alarmai... Hei, ai murit, ai leșinat, ai fugit iar de acasă cu rockerii ăia ai tăi jegoși, unde ești, ți-o dau la muie? Izbucneai într-un râs pofticios, nestăvilit, de papanaș tăvălit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
pe care în fiecare zi îl treceam cu bacul în drum spre facultate. Nopțile auzeam rafalele de ploaie răpăind pe pereții mei de tablă. într-una dintre dimineți (nu era încă șase și era complet întuneric) m-a trezit un țârâit la ușă. Niciodată, nimeni nu suna la ușa mea neanunțat, nici ziua, darmite noaptea. Mi s-a făcut frică și n-am răspuns inițial. Dar cel de afară insista și până la urmă a început să bată și cu o cheie-probabil-în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dezechilibru. El însuși șchiopăta mai mult ca de obicei. Numai telefonul era insensibil, ca și cum ar fi aparținut unui alt ordin existențial. Feifel îl privea mereu ca pe un colac de salvare. Într-adevăr, târziu, către miezul nopții, telefonul începu să țârâie insistent. Feifel ridică receptorul surprins. - Daaa! Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Știa deja că Rita îl părăsise. - Feifel, ascultă, îți amintești de Olga Davidovici? Sigur că-și amintea de micuța Olga, fusese ca o fiică pentru el. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
alta, neputincios să ia vreo decizie, să se ia odată pentru totdeauna în serios. Puternica rază de lună care aluneca prin fereastră începuse să-i murmure nume de femei, uitate de mult. Ciudat, tocmai atunci telefonul începuse din nou să țârâie. Era un semn că nu murise. Ridicase receptorul. Era sora lui, Hanna, din Tel Aviv. Ca și cum ea simțise că fratele ei avea gânduri sinucigașe, prin comunicările secrete ale sufletului. - Feifel, ascultă, ce-i cu tine? - Mă gândesc să-mi trag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în întuneric și medită la modurile în care s-ar putea instrui, în așa fel încât să devină ceea ce, în mod clar, acum nu era. Până când adormi, se hotărâse deja să încerce imposibilul. La șapte dimineața alarma ceasului porni să țârâie. Wilt se ridică, intră în baie și se uită lung la el însuși în oglindă. Era un bărbat dur, un bărbat fără sentimente. Dur, metodic, calculat și cu sânge rece. Un bărbat care nu face greșeli. Coborî la parter, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de noroi, pe manșeta de la pantaloni, două fotolii de răchită, puse față în față sub nuc, aleile pe care Sophie le-a inundat cu apă, udându-și fără rost trandafirii la o oră la care s-a auzit un inexplicabil țârâit de sonerie ? !... Ce confuzie ! Altceva își dorise decât această vânătoare de vorbe, altceva, un cât de mic amănunt concret, el îi stă sub ochi, tot atât de incert, însă întunecându-i de-acum toată seara - indiferent dacă va pleca, indiferent dacă va
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de organe genitale Diesel, de vaginuri cu turbină, de gâtlejuri anorganice care la vremea lor au eructat - și poate chiar În noaptea aceea aveau să eructeze din nou - flăcări, vapori, șuierături sau aveau să zbârnâie nepăsătoare ca niște zmee, să țârâie ca greierii, printre arătările acelea scheletice cu o pură funcționalitate abstractă, automate capabile să strivească, să reteze, să mute din loc, să rupă, să facă bucăți, să accelereze, să Împiedice, că Înghită cu pocnete, să sughită din cilindri, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
prin băltoacele șanțului de apărare. " Ce s-a întîmplat, Doamne?" își zise Bologa, înfiorîndu-se și căutând să se trezească din amorțirea ce-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii îi țârâiau în spinare ca niște fire de nisip... Apostol își zicea că la fel îi târâie și gândurile în creieri, subțiri, nesigure, pipăitoare. Încetul cu încetul însă izbuti să le rânduiască... Vasăzică și-a atins ținta și se poate prezenta în fața
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cobora printr-o vale seacă, strâmbă. "Nimai de n-aș întîlni vreo patrulă", își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele bocănind pe cărarea bolovănoasă, și pintenii ca un țârâit de greier. Și iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească în dreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gândul acesta i se clătină în minte numai o secundă, ca și cum n-ar fi găsit de ce să se agațe. Se pomeni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au donat (sau vândut pentru un euro?) municipalității ploieștene. Mersul în aceste adevărate corăbii urbane din tablă și oțel este în sine o mare aventură. Corabia se bălăngăne în toate direcțiile, accelerează și frânează brusc, în căutarea verdelui de la semafoare, țârâie, face ca toți dracii. Oamenii, de cele mai multe ori, stau înghesuiți unii în alții, ținându-și răsuflarea și strângând puternic bara, pentru a nu fi proiectați în ușă, geam sau ceilalți colegi de suferință. Mai ales atunci când vremea este nesuferită, acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
nouă confidentă, oglinda, ce-i făcea complimente și-i promitea voluptăți viitoare... În anul acela, în iarnă, Elena fugise de acasă, fugise în seara de revelion pe la ora 21. Plecase afară să aducă apă, cișmeaua se afla în apropierea porții, țârâia încet, o lăsau mereu să curgă ca să nu înghețe, își aruncase paltonul pe umeri și își trăsese pe picioarele subțiri, cizmele. La început au strigat-o, au scuturat desimea nopții de jur împrejur. La poartă, sub cișmea au găsit căldarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Michelle etc. Ne simțeam amândouă extraordinar. Apoi am stins luminile, ne-am dezbrăcat și ne-am băgat în pat. Era o noapte extrem de călduroasă și cu toate că am deschis larg toate ferestrele, nu simțeam nici măcar o adiere. Se auzeau doar insectele țârâind, iar mirosul florilor de câmp inunda toată camera. Naoko a început, brusc, să vorbească despre tine, despre seara când te-ai culcat cu ea. Mi-a dat și cele mai mici detalii: cum ai dezbrăcat-o, cum ai atins-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
umplu și mai și dă farfastâce pă Locarno. Radiografiile arătase veridic: patru coaste rupte, bașca vânătăile dân chelie și gipsu până-n femur; da, se vede d-acu, don Spirit Își râde dă doña Materia. Tomna Îmi dădea biștarii, când a țârâit telefonu. „Tre să fie Locarno, care-și face griji dân cauza lu acidentu meu“, a intuit, sigur pă el, Cufărașu. Să greșea. La ălălant capăt dă fir era nici mai mult, nici mai puțin ca secretaru cu Sportu, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
chiar dacă ei nu-și dădeau seama despre aceasta. Avea un sentiment nemaipomenit de înălțare sufletească atunci cînd se gîndea la misia sa și i se întîmpla destul de des, din cauza singurătății n-avea altceva de făcut decît să mediteze, auzind cum țîrîie ploaia în streașină ori cum trosnește lemnăria în podul casei. Nu dorea să i se recunoască acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el și prințul Basarab Cantacuzino. Iar în al treilea rînd era bine ca prințul să știe că mai există cineva care știe! Asta mai ales după finalul conversației, cînd se va lămuri în ce ape se scaldă excelența-sa! Telefonul țîrîi peste cîteva clipe, vocea lui Basarab Cantacuzino era nehotărîtă, ceva între stupoare și iritare, rîrîia mai evident ca niciodată, l-a lăsat să spună de cîteva ori "Alo, cine e dhragă, cine e dhragă" și cînd a simțit că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu-se; o pitulice țârâi ușurel un timp deasupra ei, apoi dispăru undeva. Vremea trecea. O aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]