212 matches
-
Felinarele de fier forjat, gustul Sophiei care a patronat renovarea. Deloc potrivite cu restul clădirii și prea noi, prea lucitoare, ca într-o casă de proaspăt îmbogățiți, susține Profesorul... Cu mintea golită dinadins de orișice gând, apeși pe buton, dar țârâitul slab, care se pierde în penumbra amenințătoare a casei, îți crispează mușchii. Îți îndrepți mașinal ținuta. Acum stai țeapăn, cu bărbia corect ridicată, gata la primul semn să te înclini, zâmbind : într-o mână bastonul, în cealaltă pălăria. Stai și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de dulceți și cafeaua : încă mai funcționau riturile orientale ale casei și singura mea măsură de modernizare, după atât timp de când rămăsesem stăpân, fusese să aduc lumina electrică, deci și sonerie la ușă, în locul vechiului clopot... Dar, iată, în fine, țârâitul timid ! Cu o nemulțumire geloasă, Maria se pierdea în adâncul prost luminat al dependin țelor cu tencuiala căzută și uși scârțâind neunse, în vreme ce eu mă grăbeam spre ușa de la intrare ca să o feresc de eventualele priviri indiscrete pe timida studentă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de zăpușitoare părea și mai curios, mai nepotrivit. Nu îndrăznea să se ridice. Luna scălda zidurile, linia ferată și câmpul într-o lumină albă, secetoasă. Dunga neagră a pădurii se deslușea undeva la orizont ca un început de nor, dar țârâitul liniștit al greierilor anunța că nu erau încă speranțe de ploaie. ― Și ce vom face acum? mă întrebă ea cu o voce sugrumată. ― Nu știu. Poate plouă. Asta e, i-am răspuns iritat și tăios. Eleonora se sculă și se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
decât cele puse pe poarta Infernului, pe care eu le-am interpretat totdeauna în sensul că infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
concediu - râul copilăriei cu două brațe nori de furtună - clopotul mănăstirii în renovare nisip fierbinte - tot mai mulți oameni negri în România insomnii de vară - la numărătoare tot mai multe oi după furtună - redusă la tăcere gura-leului fân la uscat - țârâitul cosașilor tot mai aprins după grindină - cam toate caisele sunt începute vara-n cimitir - răcoare nerâvnită printre rădăcini nici-un nor pe cer - un zumzet de albine printre albăstrele vacanță de basm - fetița vede-ntre nori ursul și vulpea pescăruși în
Vara cu greierii ei by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83680_a_85005]
-
el se ivi o foarte vagă urmă a unei legături de sânge. Și tu te simți pierdută aici, nu-i așa? La sfârșitul lui iulie, viața lui Weber schimbă direcția. Când dintr-un maldăr de haine începură să se audă țârâituri jalnice, crezu că era un animal. Mai întâi, Slyvie se chinuise să evacueze familia de ratoni din pod, iar acum lăcustele se abătuseră ca o molimă peste locuința lor. Doar regularitatea țârâitului îl făcu să-și aducă aminte de telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un maldăr de haine începură să se audă țârâituri jalnice, crezu că era un animal. Mai întâi, Slyvie se chinuise să evacueze familia de ratoni din pod, iar acum lăcustele se abătuseră ca o molimă peste locuința lor. Doar regularitatea țârâitului îl făcu să-și aducă aminte de telefonul mobil. Scormoni după obiectul ascuns adânc și-l lipi de față. —Weber. —Big Daddy. Te-am sunat să-ți urez zile senine. — Bună, Jess. Tu ești! Fiica lui, din cuibușorul ei astronomic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Trebuie să dorm, îi explică ea. Era prea târziu ca să-i mai sune pe Mark și pe Bonnie. Oricum, nu știa ce să le spună. Nu știa cât ar fi suportat fratele ei. Se trezi a doua zi dimineața în țârâitul furibund al telefonului. Camera strălucea de lumină, iar Daniel plecase deja la Adăpost. Trase de ea să se trezească din vise animalice. —Vin acum. Stai un pic, te rog. Ce faci, mă verifici? Dar când ridică receptorul, vocea de la celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Iar apoi s-a Înălțat cîntecul făpturilor mărunte cu triluri prelungi de cascadă, cu ciripit gingaș, cu armonii șlefuite de o dulce puritate. Iar apoi am auzit glasul păsărilor obișnuite și apoi piuitul lor: unele cu glasuri subțiri, stridente, ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dar sunt gata să vă ajut, zise prins de o încântare ciudată, fiindcă se gândea numai la șosea și la felul cum ar fi urmat să străbată întinderea foșnitoare de rapiță și de spice. Liniștea ar fi pierit alungată, cu țârâitul greierilor cu tot, și în locul ei s-ar fi-ntins o autostradă cu patru benzi, ca o cale regală a luminii și a începutului. — Sper că o s-o numiți tot așa cum fusese vorba întâia oară, mai zise Omar răsuflând ca
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
privi drept în față. Șopti, zâmbind fermecător: ― Acum, fie vorba între noi, tocana era cam grasă. Știi, nu face bine la ten, și împinse cu degetul spre obrazul pământiu al femeii. Valerica Scurtu sufocată de furie amuți. Telefonul emise câteva țârâituri stridente. Melania Lupu ridică receptorul. Mâna îi tremura de emoție. Dintr-un salt, sculptorul fu lângă ea. Își lipi capul de părul bătrânei încercînd să intercepteze discuția. Comunică stupefiat: ― Nu ne-a trombonit! E chiar Amsterdamul! * ― Luni, 12 decembrie, tipul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care dreptatea sau ura omenească îi face să trăiască în spatele gratiilor. Și ca să sfârșim, singurul mod de a scăpa de această vacanță insuportabilă era de a pune din nou, cu ajutorul imaginației, trenurile în mișcare și de a umple orele cu țârâitul repetat al unei sonerii care totuși rămânea cu încăpățânare tăcută. Dar dacă era exil, în majoritatea cazurilor era vorba de un exil acasă. Și cu toate că povestitorul n-a cunoscut decât exilul întregii lumi, el nu trebuie să-i uite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
telefonică. Dar arabul ăla nenorocit nu glumea. Totuși lucra de mult timp cu Jaafar al-Naasri. Nu fusese dezamăgit niciodată până acum. Lăsându-se într-un scaun, puse mâna pe telefon. O va rezolva și pe asta. Formă numărul și așteptă țârâitul prelung al apelurilor internaționale. —Jaafar! Mulțumesc pentru acest ultim transport. E - cum să spun - surprinzător. Îți place cântecul? —Cel al cutiilor muzicale? Da, îmhm, da. Foarte... melodios. A, asta datorită meșteșugului, Henry. Uită-te înăuntrul tobei cilindrice; o să vezi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
joi la șase. Nu vreau să stai să-ți plângi de milă. Nici un bărbat nu merită asta. Nici măcar taică-tău. — Bine. Promit. Joi la șase. A doua zi, Fran revenise la normal. Redacția era ca un pântec, vibrând de viață. Țârâitul telefoanelor, întrebările urlate de la un capăt al camerei la celălalt, reporterii care înjurau filtrul de cafea ce fierbea în gol, pentru că le era de fapt prea lene să-l umple din nou, deciziile care îi erau solicitate întruna nu lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trezi zâmbind fără să vrea. Stevie avea dreptate - o fi fost el infidel și flușturatic, dar avea stil. Amintirea chipului său, plin de tandră îngrijorare când îi adusese ceașca de ceai, avea să-i rămână mult timp în minte. Când țârâitul telefonului o trezi din visare, se întrebă chiar dacă nu cumva era el. Însă era Ronnie Newlands, unul din partenerii principali de la Newlands, cea mai mare agenție imobiliară din Woodbury și cel mai important client promovat de Citizen. — Ronnie, se entuziasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în care neîncrederea se lupta cu dezinteresul, care învinse în cele din urmă. Fran strânse geanta la piept și se întoarse la mașină. În zece minute avea să fie acasă și în cincisprezece avea să afle adevărul. Când se auzi țârâitul mobilului aruncat undeva în fundul genții, oftă atât de tare, încât un trecător o întrebă dacă se simțea bine. Se aștepta ca la celălalt capăt al firului să fie Dumnezeu, spunându-i să nu mai arunce banii de pomană, pentru că avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mai mic pe cerul albastru, până a fost înghițit cu totul de eter. — Hai, nu mai lâncezi atâta! E deja ora zece. De jos se auzea vocea surorii lui care i-a risipit visul. I-a ajuns la urechi și țârâitul infernal al greierilor din grădină. Takamori și-a luat o țigară de la capul patului, a vârât-o între buze, s-a ridicat în capul oaselor și s-a așezat turcește. „Oare unde-o fi plecat Gas-san?“ Trecuse o lună și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cineva la ușă! Deschide tu! Nici un răspuns. Singurul sunet care se aude este acela al muzicii salsa date foarte tare, venind dinspre combina din grădină. Se aude la fel de tare În baie ca și afară. — Dan! urlu eu Încă o dată, printre țîrÎiturile soneriei. În cele din urmă, suflînd din greu și gîfÎind, Îmi salt corpul din cadă, mă Înfășor În halatul lui Dan (singurul care Încă Îmi mai vine) și-o pornesc, picurînd toată, spre ușa de la intrare. Chiar nu aștept pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care le pare totuși cunoscut: BUONOCORE. Agentul principal speră să nu fie acel Buonocore. E unul de treabă, unul dintre noi. Altfel, e un nume comun. Deși ușa de sticlă e Închisă, apasă unul după altul toate butoanele interfonului. Aude țârâitul strident răsunând În liniștea apartamentelor. Clădirea e În curs de restaurare, partea inferioară a fațadei e acoperită de schele mascate de o pânză imensă, pe care un fotbalist faimos apără o lovitură de pedeapsă, proiectând mingea Înspre transversala porții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o oră tîrzie, o demoraliză și mai tare. Băgă de seamă că Lucas zîmbea privind-o. Înălță din sprîncene, Întrebătoare, vag bănuitoare, dar zîmbetul lui se accentuă. - Îmi placi. Chiar cînd ești În toane rele. Cred că e grav, doctore! ȚÎrîitul telefonului Îl făcu să rămînă nemișcat cînd tocmai se prefăcea că se Întinde spre ea. Era Caradec. Lucas redeveni pe dată serios. Cineva consultase dosarul necunoscutei din Molène, cu doi ani În urmă. Registrele ieșirilor fuseseră falsificate, iar documentele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se învârt în jurul meu. Nici măcar nu mai port ceas la mână. Ieri am stat întinsă într-un lan de fân toată după-masa cu Nathaniel, uitându-mă la fulgii de păpădie purtați de vânt, și singurul ticăit ce se auzea era țârâitul greierilor. Abia dacă mă mai recunosc. Sunt bronzată de la cât stau la soare în pauza de prânz. La vârfuri, am părul auriu. Am obrajii plini și îmbujorați. La brațe încep să fac mușchi de la atâta lustruit și frământat și cărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
stăpânesc și caută să umple spațiul, pe care astăzi îl pot preschimba oricând în atomi, nu e oare tot atât de adevărat că femeile, cu măsura lor, controlează timpul, pe care tot ele îl pot înăbuși? Dar în clipa aceea se aude țârâitul telefonului și Iulia Barbu pune jos Magazinul, lăsând articolul necitit până la capăt. N-o să-l termine nicicând, a citit și așa în dorul lelii, să treacă timpul. Ce tâmpenie! își zice. Al doilea țârâit al telefonului îi șterge însă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ochii. Dacă are nostalgii, va sâsâi un cântec vechi, auzit în copilărie, pe vremea când radioul încă nu fusese interzis. Cântecul va pluti pe oglinda bălții ca un abur, va mângâia urechile patrulelor din apropiere și se va împleti cu țârâitul insectelor. Deasupra copacilor, o cioară va descrie cercuri largi și din ce în ce mai joase. Deodată, santinela se va opri din cântat. La fel și greierii. Apoi un trup se va prăbuși cu zgomot în apă, înroșind-o. Gâzele sar în toate părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]