194 matches
-
stare să scrie patru-cinci articole Într-o singură zi, trecînd de la o cronică asupra peisajelor Toscanei la critica unui film al lui Frank Tashlin sau la cugetări despre liturghia din Săptămîna Mare. François auzise mereu mașina de scris a tatălui țăcănind În casele În care Își petrecuse diversele etape ale copilăriei și adolescenței, pînă cînd Își părăsise familia și Își cumpărase la rîndul lui o mașină de scris din banii dați de mama lui pentru un palton. Franz Weyergraf fondase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să vă plimbați, e așa de frumos afară“ - am deschis capacul mașinii de scris, am scos un top de hîrtie din valiză și am scris În continuare la roman. La celălalt capăt al culoarului, În clipele cînd meditam, puteam auzi țăcănind mașina de scris a tatei. În toiul nopții, și el scria. Bătea la mașină mult mai repede ca mine. A doua zi, ne-am trezit amîndoi pe la amiază. Ca să am liniște, i-am spus că lucram la versiunea definitivă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
încerca vreun sentiment religios. Și tot așa până la scândură... E ciudat că sunt puțini cei care leșină în aceste ultime secunde! Dimpotrivă, capul trăiește și funcționează teribil, probabil tare, tare, tare, ca o mașină în plin mers; îmi închipui că țăcănesc felurite gânduri, toate neterminate, poate ridicole și fără nici o legătură cu ceea ce urmează să se întâmple, cum ar fi: „Iată-l și pe ăsta că se holbează, are un neg în frunte, iată că gâdele are nasturele de jos ruginit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
folosirea mai bună a terenului. În cursul nopții Sănduța face din nou temperatură. Toată ziua a stat cu capul afară din mașină, să ia aer, cu toate protestele noastre. Acum plătește scump. Camera de la hotel e înăbușitoare. Un ventilator ne țăcăne toată noaptea. A doua zi nu putem porni la drum. Caut să văd ceea ce se poate. Depindem de temperatura fetei. Deși e încă dimineață, într-un local cu răcoritoare e plin de consumatori de înghețată și de coca cola. Gheață
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
cazarmă. Pe urmă m-am oprit și m-am dus În baie să mă spăl pe față. M-am Întors și am pus la imprimantă mai Întâi ultimul fișier, acela scris de Belbo Înainte de fuga lui Paris. Și, În timp ce imprimanta țăcănea implacabilă, am Început să mănânc cu lăcomie și să mai beau ceva. Când imprimanta s-a oprit, am citit și am rămas tulburat; Încă nu eram În stare să hotărăsc dacă mă găseam În fața unor revelații extraordinare sau a documentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am fi păcălit, dac-am fi făcut-o“, și la asta a rîs ca și cum ar fi fost una dintre glumele ei: „Da, așa-i...“ Avea o voce de om bogat, și totuși vorbea În argou: „ți-am belit planurile“, „te țăcănești“. Viv nu-și putea Închipui ce vedea Helen la ea de-o plăcea atît de mult. Dar, la urma urmelor, era treaba lor. Viv Își tăie firul gîndurilor. Puse revista la loc În raft și se depărtă. Nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mînca, a mă umple cu materie neasimilată, Însemna să devin Încă o dată grotesc de vizibil. Nu m-am gîndit niciodată la asta, zise Kemp. În tot acest timp, pompa revenise la viață și Începuse să vibreze, să scîncească și să țăcăne, iar mirosul de benzină, abia simțit Înainte, deveni amețitor. Kay puse cartea jos și se uită la Mickey. Stătea destul de nonșalant, cu o mînă pe capota mașinii și cealaltă Încordată pe dispozitivul furtunului de benzină, și cu ochii țintiți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
respinse. — Șterge-o! rîse ea fără să vrea. Pentru tine e bine... — E ca dracu’. GÎndul că... O! se cutremură. RÎse și el. Spui asta acum. Dar să vedem ce-o să zici peste-o săptămînă sau două. — O săptămînă-două! Ești țăcănit. Un an sau doi, așa mai vii de-acasă. — Doi ani? O să mă tîmpesc. Cel puțin dă-mi o rază de speranță. Asta-i mai mult decît ți se dă pentru dezertare. Ea rîse din nou, apoi Își ținu respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i simt dispoziția plină de amărăciune smiorcăită În vreme ce-o duc acasă. Bruce Robertson rămâne până la sfârșit un gentleman. — Ne mai vedem păpușă, flutur eu un adio tandru Înspre spatele ei acoperit cu o haină lungă În timp ce tocurile ei țăcăne pe dalele trotuarului. Însă ea nu se uită Înapoi. Suntem dați de gol Avionul. Peters și Lee. Lenny Peters a avut niște cântece minunate despre aviație. Avioane cu reacție zburând sus, deasupra mea. Curcubeul pe cer. Dar mă fut În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Drummond și alții ca ei. Prezența ei În compania mea ar putea, dacă ar Încăpea pe mâinile cui nu trebuie, să fie o armă letală. Deși polițaiul scoțian Bruce Rabertson Îi putea auzi pașii bagaboantei În spatele lui, când tocurile Îi țăcăne pe pista de decolare. El s-a gândit la picioarele atașate acelor tocuri și la Mecca unde duc ele. Indiferent de câte ori s-a dus În pelerinajul acela special, Rabertson Întotdeauna a socotit că ar merge Încă o vizită. Putea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Sau a bruiat truda băieților prin tot soiul de fragmente țâfnoase, demolatoare, când i se părea că Mircii s-au luat prea în serios ca autori de roman senzațional. De fapt, era copleșită de stilul profesionist în care cei doi țăcăneau la mașinile lor ore în șir, șnur, pagină după pagină. Îi auzea din camerele unde ei lucrau și îi venea să moară de rușine și invidie. Dar până la urmă a biruit. Roman optzecist, documentar și, în același timp, postmodern, Femeia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
prin a te cretiniza sau te sonezi. În cazul primului tip de amnezie, devii cu totul altul și, aparent, poți trăi Într-o lume diferită, numai a ta, și În două-trei luni Îți revine memoria. Grav e atunci cînd te țăcănești. Dar te ia imediat poliția În primire. Așa-i ? Se verifică lista persoanelor dispărute și te identifică un-doi. Și-apoi Nemuro nu-i ca noi; el are Întotdeauna asupră-i carnetul de conducere și tot felul de acte... — Deci, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă să-l urmez. Schiță un gest reținut, dar amabil; am presupus că era unul din asistenții lui Wickert. Traversând coridorul anost, ornamentele metalice din vârful pantofilor săi țăcăneau profesionist pe linoleu. Am trecut de câteva uși plictisitoare, apoi de altele, până când am ajuns la o ușă pe care scria „K. MANETTI, INSPECTOR - ȘEF “. Imediat, inima mi se făcu mică. Nu era deloc persoana pe care cerusem s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fonduri era un lucru la care Henrietta se pricepea de minune. Practic, relația fusese deja consumată, cel puțin în mintea Henriettei. Tot ce trebuia să facă era să-i pună pe cei doi față-n față. Se îndreptă spre ieșire, țăcănind cu tocurile pe podeaua nouă, imitație de marmură, a Serviciului de Sănătate Publică. La ușă se opri, dându-și seama că uitase un amănunt important. Care e numele lui de botez? întrebă. Asistenta se strâmbă de parcă ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmbrățișarea curajoasă a noilor tehnici de organizare romanească. Filigran rămâne un necesar exercițiu de digitație, frânt pe neașteptate prin forța stihială a destinului. Vaslui, 20 august 2004 Teodor Pracsiu I. E noapte. Oare, cât să fie ceasul? De pe noptieră, deșteptătorul țăcăne regulat și monoton. Dacă aș face un neînsemnat efort, i-aș putea vedea cadranul. Însă, păcătosul ăsta de somn se lasă mereu așteptat, s-ar depărta și mai tare de mine, ca un animal fricos care fuge numai când i
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
am spus și eu întotdeauna. Nu-i așa, domnișoară Trixie? — Cine? se răsti domnișoara Trixie. — Întotdeauna am dorit să-ți asumi mai multă responsabilitate și autoritate. Nu-i adevărat, domnișoară Trixie? — Ia mai taci din gură, Gomez. Dinții domnișoarei Trixie țăcăneau ca niște castaniete. Mi-ai adus sau nu șunca aia pentru Paște? Ia să-mi răspunzi. — Și acuma hai să mergem. Te-ai distrat destul, îi spuse domnul Levy soției sale. Vino! Începe să mă deprime. — O clipă, interveni domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
se Înșela NICIODATĂ. — Inspectore, spuse ea ignorându-l pe bărbatul cu care obișnuise să se culce, putem să ne grăbim? Insch Îi arătă cu mâna cabina nr. 3 și Isobel se strecură Înăuntru pentru a examina cadavrul, cizmele ei Wellington țăcănind În timp ce mergea. — Mi se pare mie, șopti Insch sau este și mai frig? Anunțară părinții lui Peter Lumley În aceeași seară. Domnul și doamna Lumley nu rostiră un cuvânt. Cum Îl văzură pe Logan și pe inspector, știură despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lovesc de pereții farfuriilor și în scurt timp ritmul în care vom intra cu toții ne va inunda urechile ca apa uui râu ieșit din matcă. Acolo trebuie să fie și mai obisitor. În cameră aveam un ceas cu pendulă care țăcănea lovindu-se de pereții care îngrădeau nebunia mânată de un mecanism intern, iar glasul pe care îl scotea era enervant. Începuse să mă obosească pașii aceștia exacți peste care și timpul calcă. Eram de puțină vreme și mă simțeam ca
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
ofensă dureroasă adusă slăbiciunii lui fizice. Cum brațul liber și-1 simțea greu, îl crezu puternic. Ar fi vrut să ridice cu el un obiect masiv și să-1 arunce în cei doi. întinse brațul și lovi capacul călimării imense, ce țăcăni. Rușinat de stângăcia gestului, pipăi cu o mână tremurătoare de orb biroul, și se rezemă și cu palma aceasta. Cealaltă, pe care o ținuse până atunci prea apăsată, îi furnica. Avea astfel o atitudine ce-i păru lui Lică foarte
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
În orașul ăsta să devii spălător de flori. Iată Încă o ocazie de afaceri pentru Wallace și Feffer. Făcu Înconjurul parcului Stuyvesant o dată, o elipsă Într-un pătrat cu statuia olandezului cu picior de lemn, cu colțurile țepoase de tufe. Țăcănind pe pietrele de caldarâm cu vârful de metal al umbrelei la fiecare al patrulea pas, Sammler ținea manuscrisul doctorului Govinda Lal sub braț. Îl luase să-l citească În metrou, deși nu-i plăcea să iasă prea mult În evidență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fi stadionul Senayan ori Monumentul Național. Asigură și așa-zise legături profesionale Între Indonezia și japonezi, francezi sau oricare altul dintre neo-imperialiștii care fac pentru noi poduri și spitale. și ce-nseamnă asta? Birourile lor sunt pline de fete care țăcănesc la mașină, țac-țac, țac-țac, din zori până seara. Doar țăcănesc. Unde sunt piulițele și buloanele și utilajul? Numai fațadă! Iar ea, ea Îndrăznește să-mi spună mie ce să fac! Pentru ea nu contează, poate să răscolească rahatul cât poftește
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
legături profesionale Între Indonezia și japonezi, francezi sau oricare altul dintre neo-imperialiștii care fac pentru noi poduri și spitale. și ce-nseamnă asta? Birourile lor sunt pline de fete care țăcănesc la mașină, țac-țac, țac-țac, din zori până seara. Doar țăcănesc. Unde sunt piulițele și buloanele și utilajul? Numai fațadă! Iar ea, ea Îndrăznește să-mi spună mie ce să fac! Pentru ea nu contează, poate să răscolească rahatul cât poftește cu ideea ei de comu nism, pentru că, dacă și pierde
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
ce i s-a-ntâmplat -, m-am refugiat cu pas ușor din Berlin, cu una dintre Olivetti-urile mele în valiză, la Londra, unde am găsit adăpost la Eva Figes, o foarte amabilă colegă a mea; așadar, mașina de scris a țăcănit în altă parte, până când, mulțumită Utei, am devenit din nou statornic. E drept, am fost foarte tandru cu ea. Niciodată nu a încasat înjurături în locul altcuiva, atunci când voiam să înjur persoane. Nici un cuvânt urât, atunci când eram prea leneș ca să schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atunci ar fi ieșit din mină și s-ar fi întîlnit cu ortacii lui. Bărzăunul nu răspunse decît printr-un mormăit care, dacă ar fi fost tradus în vorbe, ar fi însemnat cel puțin o înjurătură, iar Ilinca începu să țăcăne: Ce cauți, mă, aici? Nu puteai să mă aștepți la cămin? Nu ne-a fost vorba așa? Ți-am spus doar că vin la Bărzăun să-i cer o carte și că mă-ntorc imediat!... Iar tu... Bine măcar că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]