7,853 matches
-
o are în el, la îndemână când are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te pune cu țiganul sistemului). La un pas în spatele hindusului, fata așteaptă cu o mână deja scotocind în poșetă. Pachet de țigări Pall Mall fără filtru. Brichetă. îmi aruncă o privire scurtă, dar cântăritoare. Când pune țigara între buze, Pall Mall fără filtru, observ
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
îmi dă o neașteptată impresie de personal și intim. Parcă alunec peste un prag. Nu-i stă chiar bine în roz, fiindcă e brunetă. îmi scot valiza din compartimentul de bagaje, și aș vrea să i-o arunc în obraz țiganului sistemului - dar... mișcându-mă încet ca să nu pleznesc, ies cu valiza în mână pe culoarul dintre scaune. Sunt locuri acolo. Hindusul, arătând spre coada avionului. Ea spune, neutru: nu-i nevoie, puteți să stați și aiciD Știind că n-am
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
pământurilor aride Cnâș - turtă cu mărar și ceapă, prăjită în untură Duet cu o cruce micî Lilca, dura, ucrainenilor nu le plac merele noastre. Mama mea, Liuba are acum cincizeci de riduri și nu știe să le spună nu așa cum țiganii nu știu să spună "nu te iubesc". Limbajul țigănesc nu are "nu te iubesc". Lilca, dura, bomboane albastre avem și noi la bufet. Pe malul ucrainenilor, sârma ghimpată crește din penele de lișiță în timp ce eu renunț ca o ancoră să
Poezie by Cătălina Cadinoiu () [Corola-journal/Imaginative/7424_a_8749]
-
toată ziua, lovind cu sete bulgării de pământ uscați de arșiță. În următoarele două zile, băiatul nu fusese văzut de niciun sătean, parcă-l înghițiseră apele, apele secate de luni de zile din cauza secetei. Poate plecase cu vreo șatră de țigani sau își luase singur lumea-n cap, după ce se întremase puțin cu mâncarea celor din sat. A treia zi, îl găsise sprijinit de gardul casei sale, în aceeași poziție, cu genunchii la gură și cu brațele încolăcite în jurul lor. Doar
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
importanță. - Ba are. Iar că soferul e bulgar afli încă din titlu. - Tu vrei să te cerți cu mine? Spune! Asta vrei? - Nu vreau, cum o să vreau așa ceva... - Și cine mai e în camion ? - Nimeni, cine să mai fie? - Vreun țigan ascuns, ce știu eu... - Nu, pe cuvânt de onoare. De ce ți-aș ascunde? A luat la un moment dat o bătrânică și-a dus-o vreo cincisprezece-douăzeci de kilometri, de la ea din sat și până în satul vecin, unde trăia fiică
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
din malaeziană: „Și ce n’était pour leș étoiles / La lune monterait-elle ainsi / Et și ce n’était pas pour țoi / Serais-je venus jusqu’ici”; * singurii care mai cânta prin Paris câte un frehel sau vreo canțoneta la acordeon sunt țiganii români; din cauza faptului că au ajuns să-i agaseze pe francezi se dau spanioli și vorbesc numai cu Òla și cu Muchas gracias; i-am auzit cântând în stația de metrou Tuileries „Hai vino iar în gară noastră mică” și
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
rădăcinile sufletești sunt mai puternice decât schimbările venite din afară. Pentru acestea au fost necesare scenele de la Curtea Iașilor, cu mișcarea Domnilor pe tronul Moldovei, dările împovărătoare, scenele de cruzime de la curtea lui Iani, țărani bătuți cu harapnicele de către arnăuți, țigani asupra cărora sunt asmuțiți câini. În atmosfera unui realism fantastic, romanul surprinde pasiuni pe două coordonate. Scene tari și pasiuni discrete, vârtej în bine și rău, incapacitatea de comunicare în pagini în care viața intimă a personajelor scapă în punctele
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă sau chip de-a vorbire întrebuințază, precum: ahaia, ahastă, hie ș.a.”. Mitru Perea îl lămurește: „de vreme ce arată cum au vorbit țiganii, trebuie să arete și chipul de vorbit a lor, adecă dialectul lor
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă sau chip de-a vorbire întrebuințază, precum: ahaia, ahastă, hie ș.a.”. Mitru Perea îl lămurește: „de vreme ce arată cum au vorbit țiganii, trebuie să arete și chipul de vorbit a lor, adecă dialectul lor de atunci, care nu putea să fie alt fără muntenesc. Acestaș dialect să vorbește astezi în Ardeal, în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
de vreme ce arată cum au vorbit țiganii, trebuie să arete și chipul de vorbit a lor, adecă dialectul lor de atunci, care nu putea să fie alt fără muntenesc. Acestaș dialect să vorbește astezi în Ardeal, în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în replicile țiganului Drăgan și ale babei vrăjitoare apare insistent aceeași particularitate: „să-l duc la halde mama”; „hatunci, humplut”; „hapoi”, „copilul hăsta”, „sa horrdoni sa vie haicea”, „a hăluia” (Opere, III, p. 565-568). E de remarcat că Budai-Deleanu e ardelean, iar Heliade
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
valorizare lingvistică: o trăsătură de diferențiere e atribuită din afară graiului în ansamblu, iar din interior este percepută ca marcă socială. Al. Graur, în studiul său din 1934, Les mots tsiganes en roumain, observa că numeroasele anecdote și snoave cu țigani utilizau, pentru culoare locală, „un fel de țigănească convențională”, construită, artificială; între trăsăturile acesteia intrînd și aspirația vocalelor inițiale: hapoi, haoleo etc. Într-adevăr, în antologia Snoava populară românească (ed. Sabina-Cornelia Stroescu), exemplele limbajului marcat comic atribuit țiganilor se găsesc
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
snoave cu țigani utilizau, pentru culoare locală, „un fel de țigănească convențională”, construită, artificială; între trăsăturile acesteia intrînd și aspirația vocalelor inițiale: hapoi, haoleo etc. Într-adevăr, în antologia Snoava populară românească (ed. Sabina-Cornelia Stroescu), exemplele limbajului marcat comic atribuit țiganilor se găsesc cu ușurință: „Hauleu, mînca-ți-aș! sare țiganul, haruncă-mi și mie ho cîteva știulețe!”; „ham căzut”, „Mai bine dă-mi ho foaie dă hoarză și cu ho falie de mămăligă” (IV, 1989, 150-154). În lucrările românești de dialectologie, formele cu
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
fel de țigănească convențională”, construită, artificială; între trăsăturile acesteia intrînd și aspirația vocalelor inițiale: hapoi, haoleo etc. Într-adevăr, în antologia Snoava populară românească (ed. Sabina-Cornelia Stroescu), exemplele limbajului marcat comic atribuit țiganilor se găsesc cu ușurință: „Hauleu, mînca-ți-aș! sare țiganul, haruncă-mi și mie ho cîteva știulețe!”; „ham căzut”, „Mai bine dă-mi ho foaie dă hoarză și cu ho falie de mămăligă” (IV, 1989, 150-154). În lucrările românești de dialectologie, formele cu aspirație sînt atribuite, invariabil, graiurilor muntenești, în parte
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
ale demonstrativelor - hăla, hasta, hăl. Pușcariu atestă însă și cealaltă manifestare a fenomenului, legând-o de obișnuințele de pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea registrului lor de limbaj cu forma exclusiv orală, cea
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea registrului lor de limbaj cu forma exclusiv orală, cea mai marcată, a graiului muntenesc. Oricum, dacă în literatură fenomenul e destul de bine reprezentat (pentru că a fost ales ca marcă distinctivă, chiar dacă pentru valori
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
unui magazin de bijuterii. Mai mult de trei sferturi de roman e ocupat de acest turnir dialogal despre tot ce înseamnă loc comun în imaginarul social (și nu numai) românesc postdecembrist și, în general, simbolistica, dramele și frustrările naționale: despre țiganii care fură și ne fac țara de râs, capra vecinului care trebuie să moară, evreii care conduc lumea, masoneria din spatele instituțiilor, femeia care e proastă și cam curvă, soacra care e rea, țara care e murdară, polițiștii corupți și politicienii
Proză cu ph-ul scăzut by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13336_a_14661]
-
Constantin Țoiu dunarea, parlamentul țiganilor este alcătuit din persoane conturate cu fierul înroșit, precum, - citez pe sărite: Goleman, Cucavel, Burda, Parpanghel, Boroș, Guladel, Neagul, ș.a. acesta din urmă un fel de prim ministru care avea fire de a grăi batjocuri câteodată... Singurul care se arată
Tabăra țiganilor (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13385_a_14710]
-
conturate cu fierul înroșit, precum, - citez pe sărite: Goleman, Cucavel, Burda, Parpanghel, Boroș, Guladel, Neagul, ș.a. acesta din urmă un fel de prim ministru care avea fire de a grăi batjocuri câteodată... Singurul care se arată sceptic în ce privește un stat țigan înjghebat la porunca lui Vodă se arată a fi faimosul producător de ciure Cucavel, care obiectează: Intracea se rădică cu ciudă Cucavel, făcătoriul de ciure Strigând „Voi faceți din iarbă crudă Grâu, din toporiște, săcure!... Ho-ho! nu vă repeziți așa
Tabăra țiganilor (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13385_a_14710]
-
cum s-a căsătorit apoi și cum a ajuns în centrul de reeducare de la Pitești, cum, în plin comunism, a înființat un muzeu particular pe care l-a deschis publicului larg. Apoi poezii, o istorie a satului, o istorie a țiganilor robi. În fine, povești, snoave și o Mioriță interbelică a Partidului Țărănesc. Nu pot comenta în nici un fel cartea. Nu știu în ce cheie anume poate fi ea citită. Tot ce vreau e să semnalez existența acestui tip de document
Povestea altor copilării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13378_a_14703]