259 matches
-
s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-ntriste zidiri de țintirim; Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n-încăperea aceluiași sicriu; De-a-pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. Nu-ndrăznesc... De Iulia Hașdeu Mersul tău e de regină Chipu-ți
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
așezării, fiind dispuse aproape de suprafața solului, totuși au fost scoase unelte de silex și menilit, idoli antropomorfi și zoomorfi, precum și pietre de râșniță din gresie. O altă așezare, considerată din perioada neolitică, a fost aceea situată la punctul numit „La țintirim”, proprietatea lui Pâțu, de unde au fost scoase la iveală, în urma plugului, resturi de locuințe și ceramică specifică neoliticului. Materialele ceramice, aparținând epocii neolitice, au fost descoperite și în partea de apus a comunei Filipeni, pe dealul Ungurenilor, la punctul numit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de o parte, și lumea-nchipuirii, pe de altă parte; pendulând de la una la cealaltă, acest capitol le așază într-o coincidentia oppositorum, în așa fel încât să poată fi relevante. Imaginea satului natal, casa părintească și incinta, bisericuța și țintirimul, codrii Baisei și izvorul, lacul și insula cea verde sunt văzute și analizate ca topoi esențiali ai copilăriei ipoteștene a poetului. Demersul acesta are drept țintă depășirea locurilor comune din analizele care au precedat, și, recurgând la citate semnificative din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
deasupra pârâului Loieștilor, valea-i în fum, iar spre tării nourii curg, raze-a lor șiruri despică 16; pe șesuri, norii sunt lungi...17 Ceva mai în spate, spre stânga, cuminte și discretă stă bisericuța familiei, amintită în proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aici13. Lăcașul a cunoscut, de-a lungul întregii sale existențe, tot felul de faceri și prefaceri, în funcție de timpul, preotul și proprietarul său. Un sinodic din 1840 spune că biserica cu hramul Sf. marilor voievozi, de lemn veche, are pereții deslipiți, țintirimul dezgrădit, celelalte trebuitoare arse14. În același act, însă, se constată și următoarele: preotul Vasile de 44 ani, bețiv; preotul Vasile de 40 ani, bețiv; diaconul Alexandru de 38 ani, bețiv; dascălul Dimitrie de 25 ani, bețiv 15. Proza eminesciană conține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și păzește-l ! este pentru el o formulă magică și privește în ochii mamei, cerșind cu disperare vindecarea de ceea ce crede el că este moartea. Cum însă îi trece foarte repede, copilul uită pericolul și reintră în stricta realitate înconjurătoare; țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de ceea ce crede el că este moartea. Cum însă îi trece foarte repede, copilul uită pericolul și reintră în stricta realitate înconjurătoare; țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica în toată amplitudinea sa, căci întunericul îl sperie, copilul încearcă totuși un fel eroic de a scăpa de gândul moroilor din cimitir, pentru a pătrunde dincolo de jocurile și de umbrele nopții, sau, poate și din simplul motiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și de un strălucitor mister: Văzduhul scânteiază, câmpia are un luciu văl, iar lumea stă îmbrăcată în promoroacă 80. Crucile sunt unse cu var și pare că vin din alte vremuri, din pustii, lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar, iar țintirimul singur (s.n.) cu strâmbe cruci veghiază 81. Interiorul îi declanșează poetului meditații existențiale; pornind de la realitatea concretă Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ [...] Abia conture triste și umbre-au mai rămas 82 -, trecând prin meditația de o adâncime rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
timpul trece implacabil cu aceleași legănări. Este atâta disperare omenească, dar și atâta jale poetică într-o asociere spontană cu moartea iubitei, încât, la imaginara moarte în doi, poetul și-ar dori să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim 94. Țintirimul poetului este cerul. Elemente cum sunt crucea, buha sau candela apar asociate în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
implacabil cu aceleași legănări. Este atâta disperare omenească, dar și atâta jale poetică într-o asociere spontană cu moartea iubitei, încât, la imaginara moarte în doi, poetul și-ar dori să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim 94. Țintirimul poetului este cerul. Elemente cum sunt crucea, buha sau candela apar asociate în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc ca crucea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
șterse cu fețele pătate/ Sunt visurile mândre ce le-am avut odată 106. În proză, cimitirul apare, întocmai ca-n credința populară, ca fiind al doilea lăcaș firesc de odihnă, după o viață de trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
apare, întocmai ca-n credința populară, ca fiind al doilea lăcaș firesc de odihnă, după o viață de trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trudă: unde vom dormi toți... în țintirim 107. Amândouă, cimitirul și biserica, trec din arealul curții ipoteștene în lumile rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și greu, căci morții sunt grei... {EminescuOpVII 251} - Ah! zise celălalt... ce mai gândești și tu?... N-avem noi destule de gândit, ca să ne pierdem acuma vremea cu privirea unui mort. Pe scânduri și hai! Ajunseră curând afară de oraș, la țintirimul cu murii lui albi și lungi, ce păreeau unși cu var de lumina lunei... trecură peste pragul portiței negre, s-apropiară de mormânt, lângă care fumega încă lutul proaspăt. În fundul mormântului umed erau așezate paie... Ei îl răsturnară pe bătrân
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vedeți pe boarul alarmând satul și trezindu-l cu toaca, ca la mănăstire. Popa urla în biserică de cădea tencuiala de pe pereți. Și cine, o, muză., numește numele acele ilustre a acelora cari, pentru ca să deie foc bisericei, se adunase în țintirim[? ] Înainte merge cu o prăjină lungă viteazul Mitruță Buruiană. Lui îi urmează, cu parii, strașnicii și înțelepții Ftoma lui Culbeci și mărinimosul Toader Zurgalău. Și pe cine mai zărește ochiul meu în strălucitele șiruri? Oare nu-i acela teribilul Damian
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bolta strălucește din stejari, în grădina cea frumoasă?... Mama-și făcu cruce. Dar ea era religioasă și credea că am o viziune... - Mamă, unde - o să dorm eu când voi muri? o întrebai. - Unde, dragul mamei? Unde vom dormi toți... în țintirim. Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
strălucește din stejari, în grădina cea frumoasă?... Mama-și făcu cruce. Dar ea era religioasă și credea că am o viziune... - Mamă, unde - o să dorm eu când voi muri? o întrebai. - Unde, dragul mamei? Unde vom dormi toți... în țintirim. Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am o viziune... - Mamă, unde - o să dorm eu când voi muri? o întrebai. - Unde, dragul mamei? Unde vom dormi toți... în țintirim. Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea*** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... - Vîntu-mi trage clopotul, zisei. Mă-nfășurai bine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
muzică și plângeam, plângeam încet *, până ce adormii... A doua zi mă trezii în pat acoperit cu perini și mă durea capul... Mama-ntorcîndu-se acasă și negăsindu-mă și-a adus aminte de ce-mi spusese și m-a căutat numaidecât în țintirim, unde m-a și găsit. Săptămâni întregi am zăcut în neștire, până ce m-a dat la școală... - Frumoasă istorie... dar n-are sfârșit... - Ba are, doamnă, un sfârșit insuportabil... - Ei bine? - Ei bine, au trecut zece ani de-atunci, a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Și vom călători odată/ Pe unde n-am mai fost nicicând, / Cu umbra plopilor, ciudată, / Alunecând, alunecând...” Ultimul stih e refrenul întregii compoziții. Refrene există și în alte piese, bunăoară în Zodii, din volumul Noaptea nopților (1985): „Dar în acest țintirim / ne naștem numai o dată. / Și începem apoi să murim, / și lumea nu se mai gată. // Cartea fraților Grimm,/ o, ce poveste ciudată!/ Și mă-ntorc în Bizanț, aferim! / Și lumea nu se mai gată.” În aceeași culegere, Memento e un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287447_a_288776]
-
vrajă și rugăciune, sub care fenomenele înseși rostesc elegia răscumpărării: Urechile ne sunt deschise ca niște flori carnivore/ Fă-ne să nu ne mai știm./ Nesfârșite înfricoșări în ore/ Ne unge pâinea/ Când te privim/ Dă-ne sîn lumea/ Din țintirim/ îmi culc obrazul pe o pulpă/ De regină îngropată și îmi spun/ Că în curând voi fi bogat/ Urmându-te cu ucigașii. Frate bun/ De moarte-mi ești. M-ai întrebat/ Dacă pe mână mi-ar plăcea să-mi curgă
Estetica mântuirii by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12185_a_13510]
-
liric intens, apelează la pretexte epice pentru surprinderea unor stări de spirit excepționale; cîteodată experiența îi reușește, precum în Sosesc, poezie scrisă imediat după ajungerea în Italia, transpunere sub cerul italic a melancoliei dunărene: „Sosesc cocoarele, sosesc,/ De după deal de țintirim,/ Iar anii trec, copiii cresc,/ Se schimbă tot ce-i omenesc,/ Și noi îmbătrînim.// Mi-aduc aminte ca acum/ Cînd alergam cu capul gol/ Prin prăfaria de pe drum/ Și cînd ardeam cărțile scrum/ Și școalei dam ocol.// Și-n fine
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
capul gol/ Prin prăfaria de pe drum/ Și cînd ardeam cărțile scrum/ Și școalei dam ocol.// Și-n fine, astăzi, cînd gîndesc/ La ce ne este dat să fim,/ Cum anii trec, copiii cresc,/ Bătrînii cum se odihnesc/ În deal la țintirim,// Mă simt nepriceput și mic/ În gloata de zădărnicii/ Și nu mai pot zice nimic,/ Ci numai ochii îi ridic/ Și caut spre copii“. Duiliu Zamfirescu era el însuși convins că nu poezia reprezenta punctul său forte, că nu ea
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
un mormînt,/ La capătîiul meu de veghe sînt (Veghe);/ Lumea începe și sfîrșește- în mine (Schiță pentru un autoportret);/ Ce vechi sunt vorbele, ce greu e gîndul! (Elegie);/ În tîrgul nostru vechi, pe care-l știm,/ Duc toate străzile spre țintirim (Scrisoare); E-atîta timp în tine de cînd nu te-ai întors!/ Ca niște pietre grele dai clipele- ntr-o parte (Împăcare);/ La marginea de noapte a vieții m-am oprit/ De multă vreme tot voiam s-ajung/ La țărmurile somnului cel
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]