229 matches
-
ispita care te ține legat de ele, și Mărgărit, nu te supăra că te întreb, ai fost cumva preot ori călugăr la viața ta? Prea te văd chitit pă chestiile astea... Ei, asta-i acum! Stătea acolo ca și legat, țintuit locului, nu se mai putea dezlipi de curul ei, dragostea mea, patima și păcatul, te-aș fi mâncat de vie ca să te simt cum miști în mine să mă saturi, să-mi dai curajul vieții, dragostea mea, să-mi dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ajunge la o notă înaltă, subțire, apoi se stinge încet. "Lupii!" gândește el. "Să sperăm cu nu nouă ne-au luat urma." Lângă el, aude gâfâitul lui Suflețel. Calcă anevoie pe panta incomodă cocoșat sub greutatea echipamentului. Contactul bocancilor lui țintuiți cu pojghița de gheață îi oferă în plus și chinul unor alunecări ocazionale. Schițează un zâmbet fugar atunci când surprinde privirea locotenentului. Cu un gest scurt, își înlătură cu dosul palmei chiciura depusă pe față, apoi pornește mai departe. Un urlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
al unui catâr, Marius zărește câțiva soldați români necunoscuți prinși într-o horă sinistră a morții, cu trupurile aproape tăiate de rafalele ucigașe. Cad unii peste alții. Lângă el, se trântește Caftoi. Cu grenadele pregătite, țâșnesc amândoi către cazemată. Bocancii țintuiți strivesc piepturi, fețe, brațe. Dar nu se opresc nici la vaietele celor călcați în picioare sau la horcăiala celor atinși de moarte. Din fugă aruncă simultan grenadele apoi se trântesc la pământ. O explozie puternică amuțește scula aducătoare de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
boala asta a mea m-am deșirat și mai tare..., care, cum vezi, nu mai este-n stare de nimic... Sunt un om terminat, Arm, un uomo finito, și cred că nu-mi mai rămâne de făcut decât să stau țintuit aici și să-mi aștept cu resemnare apocalipsa mea personală, ce altceva?... încheie bărbatul cu o mină mai degrabă veselă decât tristă, parcă amuzat de toate necazurile pe care le revărsase, cu atâta dărnicie, destinul asupra bietei sale persoane. În
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
urca cu greu pe drumul bolovănos din pădure spre mănăstire. Un Ford Focus albastru Arm tresări, Bart avea un Ford Focus albastru... Privirea ei intensă, plină de speranță fu observată de fiica ei cea mare. Plină de speranțe, Arm rămase țintuită locului. Două brațe o înlănțuiră. Da’ știu că e dotat, gagiul, exclamă Crăița, în limbajul ei colorat. Dacă și motorul corespunde caroseriei..., spuse ea privindu-l pe cel care cobora din mașină. Văzând privirea tristă și dezamăgită a Armancăi, Crăița
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de steluțe grase iar, sub geamuri, începând să se acopere cu brumă argintie, zăcea carnea roșie. Osânza năpădise pe mese și scaune, ba chiar și pe dușumea, dând de lucru mâțelor care, prea sătule, o alegeau cu scârbă, scuturând-o. țintuit în ușă de urechi, capul porcului, cu ochi uciși, rânjea pârlit, iar picioarele, date și ele prin pară, atârnau. rase, în cârligul din tavan. Afară, dârele de sânge și balta măcelului, unde mai mirosea a șoric ars, ademeneau din câmp
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pe cât de mare este întinderea pe care o cuprinde. O întindere care se cere în tensiune - așa cum cere însăși arcuirea cuvântului „întindere“ -, adică arcuită doar în acele câteva puncte care mențin liberă țesătura întregului, nici prea încordată - ca să fie rigid țintuită și fixată în prea multe puncte și idei -, nici prea laxă, în prea puține puncte, între care întinderea țesăturii ar fi flască și prea săracă. Un întreg care să se mențină simplu, adică nici divizat în subordine care-l fragmentează
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
descifrează neliniștea femeii și forțează jocul, hotărînd: Mergem la tine, să mi-o repeți! Și Teona? întreabă Tamara cu vocea ei tremurată contrastînd parcă neclintirea ochilor. Teona e departe... răspunde Mihai încet, deja învins de privirea în care se simte țintuit. Minți! Doamne, cum minți și încerci să te minți... surîde Tamara plină de amărăciune. Teona e aici, prezentă mereu în tine și tu o știi! Chiar mai înainte ai afirmat că numai în absența ei poți fi un altul. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aprindă lumini. Curioșii scoteau capul pe uși. Jack se Întoarse În casă. Ceață de marijuana. Chiar dacă trecuseră patru ani, tot i se părea că miroase ca lumea. Hudgens trăgea de sertare, scoțînd la iveală falusuri artificiale și zgărzi de cîine țintuite. Jack găsi telefonul și căută În agenda telefonică informații despre furnizori, dar nu avu baftă. Dinăuntru căzu o carte de vizită: „Fleur-de-Lis. Douăzeci și patru de ore pe zi. Orice vă doriți.“ Sid Începu să bombăne. Jack puse la loc cartea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ca să nu-și ia avînt prea mare la urcuș și să se lovească, Doamne ferește; de la palier se Înălța o altă schelă, care urca spre stînga, pînă la locul unde vărsau gălețile de mortar. Julius rămase preț de douăzeci de minute țintuit locului, singur-singurel și fără să stea de vorbă cu nimeni; În cele din urmă arhitectul se apropie de el ca să-i spună că se ducea cîteva minute la un alt șantier cu inginerul. „Vrei să rămîi?“ Îl Întrebă; „eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fața mea, o moarte sigură defilînd la o zecime de secundă. CÎnd mi-am dat seama de cele petrecute, trecătorul care Îmi salvase viața se Îndepărta pe o trecere de pietoni, o simplă siluetă Într-un pardesiu cenușiu. Am rămas țintuit locului, fără suflare. Prin mirajul ploii, am băgat de seamă că salvatorul meu se oprise de cealaltă parte a străzii și mă privea. Era al treilea polițist, Palacios. Un zid de trafic alunecă printre noi, iar cînd m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mers acolo împreună cu Schneider, care m-a luat cu el. — Și v-a plăcut mult? A fost instructiv? Util? întrebă Aglaia. — Nu mi-a plăcut absolut deloc, după aceea am fost puțin bolnav. Dar recunosc că m-am uitat ca țintuit, nu-mi mai puteam desprinde privirea. — Nici eu nu-aș fi putut, spuse Aglaia. — Acolo nu prea le place când femeile asistă la execuții, li se dau chiar numele la ziar. — Deci, dacă găsesc că aceasta nu-i treaba femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mușc o asemenea momeală ieftină? Pământiu la față, Trio Fulcinius nu îndrăznește să se uite la principe. — Indiferent de ce a mărturisit Iunius ăsta, învinuirile care i se aduc lui Libo sunt ridicole și prostești, continuă acesta cu asprime în glas. Țintuit locului, Fulcinius se zbate ca peștele pe uscat. Nu mai e vorba de pradă, ci de supraviețuire. A lui și a lui Flaccus Vascularius. Pretorul Primarius Nato le-a spus o răspicat. Îngaimă cu greutate: — În casa lui Libo se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nevoie de încurajările ei. Nu apucă însă să încropească un plan, când Piso și Plancina își fac apariția lângă ei. Vorbitorul e obosit, dar radiază de mul țumire. Își ascunde decepția. Nu mai e nimic de făcut. Pentru moment rămâne țintuită locului. Îl sărută pe Piso de mai multe ori și îndelung. Merită nu numai pentru prestația de astăzi, ci și pentru amiciția lor, care durează de mult, de pe vremea când era căsătorită cu Tiberius. — Așa, nu vă jenați, dați-i
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tăcere personajele. Parcă și-ar înfige unghiile în carne, nu în marmură. Lasă în urmă fântâna cu ape țâșnitoare păzită de Thespiade, muze deșarte ce amăgesc gloata cea proastă cu dulceața cântării lor. După ultimul boschet, priveliștea se deschide. Rămâne țintuit locului, străfulgerat de frumusețe. Casa lui! O împlinire a splendorii, demnă de admirație. Marcus Agrippa a înălțat-o în această zonă mlăștinoasă de dincolo de Tibru, ca să nu fie supusă cutremurelor sau despicării pământului. Și, pentru că n-a voit ca temeliile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de apro ximativ 50 de talanți vechi. Rufus cască ochii mari: — Pentru ce? Indicații mai precise vei primi la destinație, îl asigură Vitte lius. Îl îmbrățișează: — Zeii să te protejeze! rostește cu patos și se urnește. După câțiva pași rămâne țintuit locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și cu asta se despart. Fiecare cu inima grea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
onoare, prostituția triumfă, oamenii se dedau la vicii contra naturii care-i pierd cu sufletul și cu trupul. Și pentru asta, după părerea ta, sunt de vină cele două Iulii și Ovidius? Principele, care de uimire a rămas până acum țintuit locului, refuză brusc să asculte mai departe și pornește mânios spre trăsu rică. Când dă să se cațere înăuntru, își prinde piciorul în curelele scării, se dezechilibrează și alunecă. Reușește, din fericire, să se țină de un slujbaș. Semn rău
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu-l va ierta niciodată și că toate speranțele i s-au spulberat, dar o privește și mai tulburat cum pedalează furioasă, de parcă ar dispărea din strada Broad în altă lume, pierdută pentru totdeauna, nemaiputând să ajungă vreodată la ea. Țintuit locului de aceste simțăminte, nici nu observă exemplarul din Fleur Du mal ( împrumutată de la Levine) care i-a căzut din buzunarul jachetei. — Ce naiba avem aici? Se întoarce la timp ca să vadă că ziua asta și așa proastă, este pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
2007, Managua, Nicaragua. Galeria de Artă Codice. Artistul Guillermo Vargas, cunoscut drept HABACUC, prezintă Exposición No.1. Pe un zid stă scris, cu granule de mâncare pentru câini, „Eres lo que lees“. Ești ceea ce citești. În colțul opus, o sârmă țintuită bine între doi pereți. Pe sârmă culisează o frânghie. De frânghie este legat Natividad. Un câine slab, înfometat, bolnav. Instalația se dorește a fi un manifest în memoria spărgătorului nicaraguan Natividad Canda (24 de ani), ucis de doi rottweileri în timp ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
deveneai conștient de faptul că aerul e materie. CÎnd ziceai că vor aluneca ușor la suprafața pămîntului, Își schimbau brusc direcția și-o luau În sus, apoi pluteau orizontal, se lipeau de vreo mașină și alunecau Încet În jos, rămînÎnd țintuite sub ea. După ce pleca mașina, dispăreau și ele. Traversau neobservate strada și mergeau ca niște cățeluși În urma pietonilor. Normal că odată cu ele se scurgea și se Învolbura și un praf nisipos, astfel Încît aveai impresia că vîntul e făcut dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu... mi-am ațintit privirile asupra cabinei telefonice. Mă uitam printre șirul interminabil de mașini. A apărut, În sfîrșit, o femeie. Mi-am dat imediat seama că ea este, pentru că nimeni altcineva n-ar fi trecut În felul acesta. Rămase țintuită locului, uitîndu-se atent În cabină și În jurul ei. Era ea... femeia de la cafenea care stătuse pe scaun picior peste picior, cu părul căzîndu-i pe umeri În jos. Mi sa părut cam ciudat, dar mi-am dat seama că era normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
uluit cum încerca să-și strângă zeghea pe el, cu rămășița unui efort parcă nepământean. Era frig, tare frig în celulă și parcă răceala îți intra în oase când vedeai țurțurii de gheață care atârnau ca niște ciorchini pe sub obloanele țintuite ale fiecărei celule. Părintele Apostu - colocatar și el al celulei - se făcuse și mai mic lângă mine și abia reuși să silabisească: „Este poetul Vasile Voiculescu, să-i facem repede rost de un pat, dacă se poate, la loc mai
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
pe fereastră. O văzu pe Carmina traversând, mergea încet, abătută, când ajunse pe celălalt trotuar, un bărbat o privi cu foarte multă insistență, îi spuse și câteva vorbe, tânăra nu-l luă în seamă și el o petrecu cu privirea țintuit locului. Eh, vorbi tare Sidonia, viața le rezolvă pe toate. Își petrecu palma peste față. Ce simplu e, doar să întinzi mâna. Ovidiu reveni după opt zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
său dur de sticlă stătea un fir sub formă de spirală, care lucea și chiar fâsâia cu un zel care părea cât se poate de periculos. Treptat, mi-am dat seama că nu doar părea, ci chiar era o insectă țintuită. Era clar că becul lumina atât de febril, pentru că larva se zvârcolea din cauza durerii. Cu cât o contemplam mai mult, cu atât mi se părea o copie a monstrului care tocmai a fost scos din mine - dar mai mică cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
stare de confuzie înlăcrimată și până și lui Carrie îi fu limpede că nici nu se punea problema mutării. În chip straniu, Carrie nu păruse câtuși de puțin afectată de oaspetele care-i rămânea pe cap. Stătea pur și simplu țintuită locului, ca un manechin. Ziua de azi îi lămurise un lucru. Hotărârea cea mai înțeleaptă era să-l uite pe Jack. Întâlnirea cu fetița lui o convinsese de asta. Micuța Lou cea curajoasă rezistase cu o forță nebăunită unei furtuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]