311 matches
-
duminica în care la București are loc înmormântarea cunoscutului regizor român Radu Gabrea. În satul transilvan Roșia/Rothberg, lângă Sibiu, soarele plăpând se strecoară prin aburii iernii, făcând să se topească încetișor pojghița de pe bălțile înghețate.În jurul bisericii evanghelice nici țipenie de om, deși clopotele bat. Noi, trei siluete răsfirate, rătăcim prin curtea bătrânei biserici săsești fortificate. Suntem două femei și-un băiețel. Prin portalul larg deschis se văd băncile goale și altarul pe care ard câteva lumânări. O țigăncușă cu
GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG [Corola-blog/BlogPost/375306_a_376635]
-
însoțite de servicii speciale, all inclusive, precum accesul gratuit la restaurante, Spa, etc. Citesc aceste informații într-un pliant găsit pe jos în timp ce hoinăresc prin locurile necercetate până atunci. „Princess” stă încă pe loc. La ultimul nivel nu se vede țipenie de om. Cei mai mulți au coborât pe puntea principală imediat după incendiu. Cobor și eu. Îl văd pe Voquin la pupa, la locul său, cu undița în mână și mă apropii. - Nu pari tocmai afectat de incendiu! îi zic. Zâmbește. - Aș
DRUMUL APELOR, 13 ( ROMAN ) de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375473_a_376802]
-
pot apuca de treabă, dacă nu mă răcoresc. Mărășteanu desfundă o sticlă cu votculița preferată a „domnului” Pascu, dar și cu aperitivele apreciate de dumnealui. Când le văzu așezate pe un șervet, se trânti alături pe iarbă. În jur, nici țipenie de om. --Mmm!..Ce finețuri, dom’le, ce finețuri! Vezi cum mă corupe contribuabilul, stimate cetățean? Eu...ce să fac acum? --Să gustați, domnu Pascu, să gustați! Cetățeanul vă cinstește și vă respectă onorabila specialitate de topograf. --Așa să faci
S.R.L. AMARU-7 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372468_a_373797]
-
Doi câte doi, ținându-ne de mână, cu cele două tovarășe în frunte, am pornit-o pe jos spre Poiana Izvoarelor. Cale lungă să ne-ajungă! Drumul ducea prin pădure, pe o potecă îngustă, mărginită de o râpă adâncă. Nici țipenie de om în jurul nostru. Tovarășele împreună cu băieții, care mergeau mai repede, o luaseră la picior înainte. După ei, la oarecare distanță, veneam mama - cu sora mea de mână și cu bagajul în cealaltă mână - și eu, ținând-o de pulover
ÎN TABĂRĂ, CU MAMA (PRIMA PARTE) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/371092_a_372421]
-
deschis portița ce dădea spre o râpă destul de abruptă, pe unde putea să se strecoare printre salcâmii plecați deasupra potecuței, care formau o boltă asemănătoare cu cea de la vița de vie din fața casei. A scrutat întunericul ca să vadă dacă-i țipenie de om, a-ntors capul către Leana, iar cînd a simțit mâna ei că-i atinge obrazul, lacrimile îi curgeau izvor din ochi. I-a luat mâna, i-a strâns-o puțin și a plecat cu tristețea în suflet a criminalului
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A DOUA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 959 din 16 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/344726_a_346055]
-
plângă, am lăsat-o în brațe la maică-sa, se uita după mine... -Lasă-l, măi, nea Bondoace, hai, nu te mai smiorcăi și dă-i înainte... -Și am zis eu, tot e timpul ăsta posomorât, pe șosea nu era nici țipenie de om, împușc țapul, îl bag în sac și mă duc cu el la învățător...la domnu’ Petre, că așa îl chema... <Dom’ Petre, dom’ Petre!?> Și nu răspunde nimeni. Las sacul jos la poartă și mă duc să mă
DUBLĂ CRIMĂ CU PREMEDITARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 679 din 09 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345861_a_347190]
-
iar pentru ciprioți, familia și biserica ocupă cel mai important loc în viața și conștiința lor. Mănăstirea Ayia Napa - lăcaș de înălțare sufletească, istorie și legendă Este uimitor cum într-o regiune în care în vremurile străvechi nu a existat țipenie de om timp de milenii, să vezi cum în jurul unui lăcaș a cărui istorie încă mai are multe necunoscute gravitează viața în toată splendoarea ei și cum împletirea dintre vechi și nou conferă locului o atracție ce-o simți cu
AYIA NAPA de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 560 din 13 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347897_a_349226]
-
trei nopți să te gândești. Mahmuri vom lua-o dimineață, Când soarele ne-o gâdila pe geam. Cumva de-o să ne fie greață, Îți voi jura: e ultimul bairam! Și-om rătăci aiurea sus pe munți, Să nu mai văd țipenie de om; Sunt prea sătul de-nmormântări și nunți, M-am săturat să fiu și econom. Amândoi ne vom zidi coliba Și vom trăi ca niște pui de cuc; Când o fi să mă pălească hiba, M-oi face, pentru
IUBITO, HAI ÎN SIHĂSTRIE! de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 507 din 21 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/346959_a_348288]
-
deschis portița ce dădea spre o râpă destul de abruptă, pe unde putea să se strecoare printre salcâmii plecați deasupra potecuței, care formau o boltă asemănătoare cu cea de la vița de vie din fața casei. A scrutat întunericul ca să vadă dacă-i țipenie de om, a-ntors capul către Leana, iar cînd a simțit mâna ei că-i atinge obrazul, lacrimile îi curgeau izvor din ochi. I-a luat mâna, i-a strâns-o puțin și a plecat cu tristețea în suflet a criminalului
ULTIMA SPOVEDANIE (NUVELĂ DE DRAGOBETE) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346838_a_348167]
-
unde se aruncă în apele răcoroase ale Dunării, lucru pe care abia aștepta să-l facă, dar se rușinase de fete. După ce se răcori bine, ieși din apă, mai departe de locul unde se instalaseră și unde un era nici țipenie de om. Își scoase izmenele, le stoarse bine, se îmbracă din nou cu ele și rămase acolo până se uscară olecuță. Când crezu că poate să-și îmbrace pantalonii peste ele, fără să îi ude, se întoarse la locul în
MOȘ MACHE CAP.II MARIA de DAN PETRESCU în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377813_a_379142]
-
palatului Bejan, îmi spuneam că fărbăria e cu siguranță inundată, ca atunci când, îmi povestea mama, într-un an pe la început de veac, amenințați de ape, a fost scoasă cu toți ai ei de acolo și salvați de armată. Nu era țipenie de om în preajma mea, de parcă toți oamenii s-ar fi ascuns prin case de groază și pândeau pe după ferestre momentul când năvala apelor se va potoli, sau poate nici asta nu făceau, ci dormeau nepăsători, cufundați în somnul orelor timpurii
STATUIA SFÂNTULUI NEPOMUK de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376618_a_377947]
-
Articolele Autorului PARTEA A DOUA Fiindcă era sfârșit de zi de vară cu soarele ajuns la chindie și sătenii încă nu se întorseseră de la culesul roadelor sau cu vitele de la pășunat, drumul era pustiu. Pe bătăturile caselor nu se vedea țipenie de om. Gospodinele rămase acasă trebăluiau grăbite prin cuhnii, cu grija mălaiului și a terminării fierturii pentru cină. Așa că Petrică nu avu parte să întâlnească, până acum, pe cineva. Totuși, îi ieși norocul în cale că, la poarta lui Vasile
ȘATRA DIN POIANA STEJERERULUI de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2336 din 24 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/372278_a_373607]
-
nu e prea târziu! Dar abia după o altă oră își făcură apariția în salon, cu niște fețe spășite și inocente, menite să miște și cele mai dure inimi, numai că recitalul lor rămase fără admiratori. Nicăieri nu se zărea țipenie. Pe masă filtrul de cafea aștepta să-și reverse bucuria neagră și aromată în ceștile de porțelan, aliniate grațios alături de un platou cu plăcinte dulci și sărate, calde încă. Ordinea și eleganța domneau discret în toată casa, care părea că
DILEME ( FRAGMENT 35) de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2295 din 13 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375663_a_376992]
-
zăpezii. Ce-mi pot dori mai mult? La întoarcerea în Sinaia, șoseaua care leagă orașul de Cota 1400 este (se vede bine din cabină) atît de degradată, cu porțiuni atît de părăginite, încît nu-i de mirare că nu vezi țipenie de mașină. Și ce trafic era! Cine ar trebui să intervină? Statul. De altfel, situație generalizată. Acolo unde proprietarul e un particular bogat și întreprinzător totul arată nou și prosper. Vilișoarele "noastre" de la Cumpătu, gestionate de uniunile de creație, cele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
domnului, au ornat atît de sonor fotbalul bucureștean interbelic. Ripensia! Ce rezonanță, nu? Da' de unde: dictatura epoleților albaștri n-a cedat nici o santimă din vechiul tupeu. Ținînd cu dinții la gloriosul istoric al cluburilor fojgăind de securime. Nicăieri, în jur, țipenie de etichetă moscovită. Doar un Dinamo Kiev, parcă. Vă imaginați, ceva mai departe, un Dinamo Stockholm? O Steaua Copenhaga? Rîsul lumii. De ajuns, în fine, la recentul show dinamovist din Copou. Să-l luăm în nuanțele lui trandafirii. De n-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe malurile râului, n-am reușit să Închidem un ochi. În acea noapte și În ziua următoare - care fără Îndoială se dovedi a fi una de-a dreptul Încântătoare - am traversat regiuni izolate și pustii În care nu se vedea țipenie de om. Dar nici că am fi dorit să vedem vreunul! În seara următoare Însă, când se Întunecă bine, am fost treziți din toropeala care ne cuprinsese de o voce puternică ce striga „Jedem! jedem!” („Veniți! veniți!”) și care se
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
că peste tot erau informatori și oameni de-ai Securității care nu aveau somn și urmăreau absolut orice. Dând un colț al străzii, au văzut lumina albă a stației feroviare. S-au grăbit spre ea. Pe străzi nu era nici o țipenie de om și doar vârfurile înghețate ale copacilor se mai mișcau sub adierea vântului și sub greutatea zăpezii. Ajunși în fața gării, dăduseră de un mecanic. Helur ieși în față și din faldurile mantiei sale scoase un document ce era ornat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
după coridoare, unele luminate, altele cufundate în beznă. Cum le-or fi rânduit așa, într-o dezordine totală? se întreabă întruna. Merge ca scaiul după celălalt, de teamă să nu se piardă. Însă cu fiecare pas îngrijorarea îi crește. Nici țipenie de om prin părțile astea. Cu o strângere de inimă, își dă seama că până și urletele animalelor au rămas undeva în spate. Aruncă priviri neîncrezătoare în dreapta și-n stânga. Încearcă să-și țină imaginația în frâu, dar se așteaptă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și oceanul. Nu se mai auzea nimic altceva în afară de sunetul valurilor ce se loveau de carenă. În lumina dimineții, cu o velă sfâșiată, San Juan Baptista plutea ca o stafie pe marea încă învolburată. Pe vas nu se vedea nici țipenie, iar clopotul era și el mut. Sleiți de puteri, marinarii și mateloții dormeau duși răspândiți pe ici, pe colo. Înainte de prânz, samuraiul își adună puterile rămase și se târî afară din cabina udă în căutarea lui Yozō și a celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cauză, nu se vedea nici o altă corabie. De partea cealaltă a golfului se întindea o plajă gălbuie la capătul căreia se afla o singură clădire albă. Aceasta era înconjurată de ziduri cu guri de ochit, dar nu se vedea nici țipenie. Corabia se opri. Marinarii spanioli îngenuncheară. Velasco se urcă pe puntea de sus și făcu semnul crucii înspre ei. Chiar și câțiva negustori japonezi își împreunară mâinile, adânciți parcă în rugăciune. „Osana! Binecuvântat fie cel ce vine în numele Domnului.” Rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de colibe cu acoperișurile arse din care mai rămăseseră doar pereții de chirpici. Pereții erau scorojiți, ca și când ar fi fost mistuiți de un foc năprasnic, iar copacii care mai rămăseseră în picioare erau goi și negri. Nu se vedea nici țipenie. — Voiam să vă duc până în satul Taxco, le spuse Velasco japonezilor uitându-se la priveliștea aceea pârjolită. Însă, cred că e mai bine să tragem peste noapte în următorul reducción. Arboră din nou zâmbetul său încrezător. Din trupul său se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
trebuie să te pregătești temeinic pentru confruntarea cu el.” Chiar și după lăsarea serii, vântul tăios bătea încă înverșunat în fereastra chiliei mele. M-am ridicat și, cu fruntea lipită de fereastră, am privit piața de lângă mănăstire. Nu era nici țipenie. Doar smocuri de iarbă uscată se rostogoleau ici-colo în bătaia vântului. Petiția iezuiților pe care mi-o trimisese unchiul suna cam așa: „V-am trimis deja o dare de seamă despre vizita solilor japonezi în Nueva España. Dacă e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
jos până la mănăstire. În timp ce urcam povârnișul pietruit, spălat de ploaie din apropierea mănăstirii, m-am uitat la norii ce pluteau deasupra mea. Pe marginea povârnișului erau câțiva lachei așezați pe butoaie și discutând ceva. Cum în afară de ei nu mai era nici țipenie, am dat să-mi caut rozariul prin buzunar, așa cum făceam întotdeauna când voiam să-i aduc mulțumire Domnului. Atunci s-a întâmplat. Mi s-a părut că de undeva se auzea un râs. Era un râs de femeie care parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o cuceresc întru Domnul...” Adineauri s-a arătat la răsărit un munte în formă de con. Un mic Fuji. Nu mi-am dat seama ce munte era. Marea strălucește oglindind razele soarelui dogoritor, iar pe plaja albă nu e nici țipenie. La capătul ei cresc tufișuri dese ca într-o junglă. Jonca noastră a înaintat de-a lungul coastei spre apus până când am dat de vreo zece case sărace de pescari japonezi înșirate în umbra promotoriului. La țărm erau oprite trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
domeniu. Cum cobori în stație, observi că atmosfera de aici e diferită. De fapt, nu pare a fi un cartier. Nu clocotește viață. Nu sunt magazine, restaurante, nici măcar stație de autobuz. Doar în colț e un automat cu băuturi. Nici țipenie de om. În aer plutește un miros de diluant folosit pentru tipărit. Orice ai spune, e un loc straniu. Stând acolo, treptat, acest sentiment dispare. Normal că asta e o problemă de simplă obișnuință. Imediat ce te acomodezi, chiar și acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]