1,028 matches
-
gesticula agitat, ducîndu-și din cînd În cînd mîinile la cap, pentru a arăta locurile În care se aflau beculețele, sau Își lovea cu putere coapsele, pentru a produce zgomote care să atragă atenția. Se desprinsese din grupul său și alerga țopăind În cerc, apropiindu-se cînd de unul cînd de altul dintre cei cărora li se adresa. — Ascultați ce vă spun: extratereștrii sunt printre noi, au luat totul În stăpînire! dezvălui el. Deși nimeni nu-l contrazise, după o scurtă pauză
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
de televiziune montat în vîrful Casei Scînteii. Simți cum ochii încep să-i lăcrimeze la colțuri din cauza frigului, și își trase batista din buzunar. Te-ai găsit tocmai tu să faci pe patriotul, se gîndește, ștergîndu-se pe furiș, începînd să țopăie ca să-și mai dezmorțească degetele de la picioare. A naibii hardughie, dom’ Președinte, nu mă mir că tocmai de aici v ați gîndit să trageți sforile, privește dintr-un capăt în altul al clădirii care seamănă cu o pușcărie imensă, dîndu-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ce altceva poate fi vorba? Am rămas fără un sfanț, dar cel puțin acum sîntem chit, începe Roja să repete pentru sine, clănțănind din dinți, trăgîndu-și fermoarul pufoaicei pînă sub bărbie, zgribulind de frig. E singur în stradă, începe să țopăie pe loc neștiind în ce direcție s-o apuce, i-auzi cu ce trăsnăi îmi mai venise și secătura asta de Patru Ace, începe să-și refacă în minte dialogul, e leit unchiu-său, își spune, oriunde mergi dai peste ei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Noi o dăm deoparte. Îmi pare rău Shirley, zicem noi, ridicîndu-ne În picioare, În timp ce ea dă drumu la uzina de apă. Nu putem face nimic. Un caz urgent, ei. Rezolvă-te tu și ține-mă la curent. Capul sus! Ciao! Țopăim pe podeaua din cîrciumă, strecurîndu-ne cu iscusință printre două scaune și, răsucindu-ne, Îi putem vedea gaura rotundă, Întunecată și neagră a gurii ei și zbiară ceva, dar noi ne rostogolim pînă la ușă, iar ea se ridică să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
a pus capac: m-am trezit. Într-un final, mi-am dat seama că bătea cineva la ușă, repetându-mi numele. Confuz, am ridicat perna de pe cap. (Dimineața soarele pătrunde Înăuntru și nu am perdele. ) Apoi m-am ridicat și, țopăind Într-un picior, am Încercat să-mi trag pantalonii deloc cooperanți, să-mi Îmbrac maioul și să deschid ușa - toate În același timp. — Vă rog, puteți să-nchideți ușa, spuse un bărbat de vârstă mijlocie, intrând direct În apartament și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ochi sașiu, Înlăcrimat. Plictisit, am dat să-mi caut chiloții. Era clar, „elevația“ biologică completă era imposibilă. Nu exista sex fără imagini sau fantezii, memorii sau vise - pe scurt: fără istorie. După ce mi-am rezolvat diferitele nevoi la baie, am țopăit Înapoi În camera lui Anton. Când m-am descoperit În oglinda ruginită, mi-am verificat fața. Ceea ce mai demult era un ochi umflat și negru se transformase Între timp Într-o pată gălbuie. În colțul de sus era o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bubuitul neașteptat al unei bășini sau câte un sforăit sporadic, sacadat ca o rafală de mitralieră, aș crede că ne aflăm într-o morgă și, din cine știe ce motiv bizar, ne dezbrăcăm în fața morților. Nu mă uit la trupurile celorlalți, ci țopăi în draci, ca un popândău, în vârful picioarelor, încercând să-mi scot cracii din chiloți până să apuce careva să se binocleze la ei căci, spre jalea mea, spre stupoarea mea, spre disperarea mea, descopăr de fiecare dată pe fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de sârmă, „Am prins-o, eu am prins-o!“ - ușurel, cu eleganță, încetișor, și trăiesc senzația aia formidabilă, à la DiMaggio, când o prind peste umăr, ca pe un dar trimis din ceruri... Sau o iau la fugă! O cotesc! Țopăi! La fel ca micuțul Al Gionfriddo - un jucător de baseball care odată a făcut o treabă extraordinară, doctore... Sau rămân locului liniștit - fără cel mai mic tremur, senin la culme - rămân învăluit în razele soarelui (ca în mijlocul unui lan pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
această casă n-ar fi suficient motiv de perplexitate, iată, pentru a-mi spori și mai mult extazul dezorientării, numele străzii pe care se află casa familei Campbell, strada pe care a crescut prietena mea! strada pe care ea a țopăit! a patinat! a jucat șotron! s-a dat cu sania! în timp ce eu visam la existența ei la vreo o mie cinci sute de mile depărtare, în ceea ce se zice că ar fi una și aceeași țară. Numele străzii? Nu Xanadu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o stare de sănătate perfectă. Ies din cameră și mă duc să mă bălăcesc în apa mării, cu evreii cei fericiți. Fac baie unde-i îmbulzeala mai mare. Mă joc într-o mare plină de evrei. De evrei ghiduși, care țopăie în neștire! Ia te uită la mădularele lor evreiești, cum se mai zbenguie în apa evreiască! Ia te uită la copiii evrei, cum râd cu gura până la urechi, se poartă de parcă ei ar fi stăpâni aici... Cum, de fapt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o ciupi sub bărbie și-i spuse că avea ochi frumoși. — Dezbracă-te, spuse el, și suie-te-n pat. Mă-ntorc la tine Într-o clipă. Înainte ca ea să se poată Împotrivi sau să-i ceară explicații, el țopăi bine dispus pe vârful picioarelor, ieși pe ușă și-o Închise În urma lui. Imediat se uită În jur după un scaun și-l propti sub clanță, așa Încât ușa să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Încă un mântuitor care mi-a luat urma. Indiferent câți oameni ar muri, nimic nu se schimbă. Îmi închid pagerul. Și, uitându-se la Mona cum țipă, Helen zice: — Vești proaste? Nimic important, zic. Cocoțată pe tocurile ei roz, Helen țopăie prin noroi și rumeguș, pășind peste cablurile negre. Îi întind mâna și-i zic: — Ține-te. Și se prinde de mine. Și eu nu-i mai dau drumul. Și nu pare s-o deranjeze. Și mergem ținându-ne de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
văd așa aplecat deasupra lucrului, cu ochiul mare acoperit de albeață, privind cîș. Arăta ca un copil prins că face o năzbîtie. Și, ori de cîte ori reușea Într-adevăr să resusciteze cine știe ce drăcie muribundă, era atît de fericit că țopăia prin cameră rîzÎnd În hohote și chicotind de unul singur. Reparînd lumea: lupta unui mecanic. CÎnd Îl vedeam așa, Îmi venea să pun lîngă el cuvîntul radios. Pur și simplu emana fericire, care umplea camera, era palpabilă și o puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
făcu semn cu mâna să intre. — Ceaiul este gata, domnule J.L.B. Matekoni, îl anunță. Dacă te grăbești, mai prinzi și o bucată de prăjitură. Își parcă camioneta sub ramurile umbroase ale unui baobab. Câțiva copii își făcuseră deja apariția și țopăiau în jurul lui în timp ce se îndrepta spre clădirea cu birouri. Ați fost cuminți, copii? îi întrebă domnul J.L.B. Matekoni scotocindu-se prin buzunare. — Am fost foarte cuminți, răspunse cel mai mare dintre copii. Toată săptămâna am făcut fapte bune. Suntem de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care o Învățase cu numai două luni În urmă primele litere și care citise deja mai multe cărți decît citise el În Întreaga-i viață? Lămpile cu ulei Începură să se agite, cuprinse de un subit acces de tuse, umbra țopăi În ritmul ei pe pereții zgrunțuroși ai marii peșteri și puțin mai tîrziu aceiași pereți tresăltară, scrîșnind și amenințînd să se facă țăndări și să se prăbușească deodată, În timp ce un muget surd se năștea din măruntaiele iadului și suia, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Își imagina comentariile lor din cele clipe pe puntea-platformă, Însuflețiți la gîndul de a se bucura de o zi diferită, o zi care nu avea nimic În comun cu celelalte - monotone pînă la disperare - cu care se obișnuiseră dintotdeauna. Să țopăie pe pămînt, să vîneze iguane și broaște-țestoase, să mănînce carne proaspătă, să facă baie pe plajă, să pescuiască printre stînci și să se distreze pe socoteala unui monstru diform, odios și abominabil nu era un program obișnuit În viața unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cînd, deodată, un gabier ridică brațul, alarmat: — Acolo! Acolo! Bărbatul de pe stîncă striga acum, părea să ceară ajutor, cu toate că nu se putea Înțelege ce spunea, agitîndu-și brațele tot mai disperat, În vreme ce celălalt bărbat venea pe deal În jos, sărind și țopăind pe pietre și printre tufișuri ca o capră nebună. Ceva urma să se Întîmple, și și-au dat seama imediat. Cel care venea avea un În fiecare mînă cîte pistol din care soarele făcea să iasă scîntei la fiecare salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Cocoș, în vremea aceea la Starichiojd era apă și mă țineau baierele să merg o noapte călare pe măgar pînă acolo. Acum nimeni n-ar fi în stare, dacă eu nu mai pot, nimeni nu mai poate." Îi venea să țopăie. La așa ceva nu se așteptase. "Deci Cocoș nu există, Ali Mehmet; spaima Dobrogei, lupul bălților, omul care ține în șah guvernul nu există?!" Ali Mehmet l-a privit lung și nedumerit. "Cum adică, nu există ? Există, domnule, dumneata n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe care tocmai le uitase. După ce făcuse acea tentativă chemînd-o la post "pentru a discuta pe îndelete", fusese desigur într-un moment de cumplită slăbiciune, feminitatea guvernantei îl sîcîia nu doar cînd dormea, dar și cînd înota prin zăpadă ori țopăia prin lutul cleios, ocolind butucii de vie care țineau coasta rîpoasă să nu se prăvale peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ar fi trebuit deci și acum să se afle) Simon numit Făcătorul de Minuni. Numai că el nu mai era acolo, ci doar chinga, Încolăcită precum un șarpe, ca și colbul care se așternea domol, praful ridicat de Simon când țopăise ca un cocoș neajutorat, agitând brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și‑l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
singurul care ne poate lămuri de unde-a venit. Uriașul din Farepíti se supuse, mulțumindu-se să-și lovească scurt victima în moalele capului. Sălbaticul rămase inconștient, iar când se convinseră că nu le mai poate face nici un râu, începură să țopăie în jurul lui, eliminând astfel toată tensiunea pe care o acumulaseră. În cele din urmă se trântiră jos, doborați de emoție, și îl cercetară mai de-aproape. — De unde-o fi venit? întreba Vetéa Pitó, dând glas gândurilor tuturor. Niciodată nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care sexul e distractiv, dar după prima zi de filmare, singurul lucru care-i mai impulsionează să continue sunt banii pe care o să-i scoată. Banii și copilul. Amândoi eram, spune doamna Clark, plini de energie ca niște căței care țopăie înainte de-a primi de mâncare. Tess și Nelson n-au arătat niciodată mai bine decât înainte de-a începe filmările. Asta a fost partea cea mai proastă. Mare parte dintr-o săptămână și-au petrecut-o în dormitor. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Descalță-te! Poftim?! Hai, descalță-te! Anita se opri din mers și înțepenită în mijlocul drumului se uită la domnișoara Leon, gata să-i spună câteva vorbe de duh. Luana, fără s-o ia în seamă, își scoase un pantof și țopăind într-un picior întinse mâna: Dă-mi pantoful tău și tu încalță-te cu al meu. Fii serioasă, dragă, i-o trânti cealaltă de la obraz. Între papucii noștri e o diferență de trei numere. Continuând să facă piruete, Luana o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
brusc telefonul, Prințesa Miau dormea lângă mine, cu o zi înainte ne văzuserăm toți 3, ne plimbaserăm aiurea pe stradă și viața era iar frumoasă. Fuseserăm seara sus, în Ceainărie, să vedem un film, după ce în AfterDays Ham câinele alerga, țopăia și mă trăgea de fustă. Mâncasem cu Cezar o salată la Cafeneaua Artiștilor în drum spre Păianjenul, care nu mai avea curaj să mă sune direct, o sunase pe Prințesă și mă întrebă: ne vedem? Poate peste o oră, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
aș putea lua cărămida, uite câte camere are aici părăsite în câmp și eu, căcat, mă chinui să fac rost de bani pentru o garsonieră nenorocită, apoi mieii și vacile în primăvară și caii, caii legați de picioarele din față țopăind umiliți, dar ei nu știu, apoi un fel de hârciogi mici, șobolani mai lungi care parcă aveau șenile pe burtă, atenția tuturor la trecerea trenului și mai ales zbaterea în laț care îi sugruma când trenul, ciorile în cuiburi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]