273 matches
-
din Veneția. Nu putuseră să facă rost de una mai bună? Chiar așa arăta Shakespeare tot timpul? Ți-ai fi putut închipui că oamenii care îi făceau reclamă ar fi trebuit să vină cu ceva mai atrăgător. Buza de sus țuguiată și moale, umflătura năroadă a maxilarului, ochii de babetă din mijlocul cearcănelor pietrificate. Și părul? Nu e criminal? Întotdeauna mi-am găsit un mare sprijin în William Shakespeare. După o ședere descurajantă în fața oglinzii sau după o vorbă rea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fața delicată și statura unui elf, nici nu s-ar fi putut găsi un alt nume pentru doamna Gribb. Pielea-i delicat de rozalie se întindea perfect peste protuberanțele și adânciturile fine ale cărnii. Gura îi era mică și ușor țuguiată, iar ochii ca apa scânteietoare. Hainele-i erau din dantelă veche, șalul brodat cu flori de crin și pălăria cu boruri la fel de largi ca și ochii ei mari și verzi, boruri care-i cădeau peste față ca niște gene lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înainte acolo, căci după ce mutaseră C.E.C.-ul (mă turnase careva că voiam să-l jefuiesc?) doar au încropit un băruleț la intrare, cu o tejghea arcuită, cu scaune înalte și cu un barman tuciuriu, care purta o pălărie din rafie, țuguiată, cu o bentiță verde și cu fel de fel de etichete și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ușor, fiindcă își ținuse răsuflarea, și se simți scrutat de ochii lui Claire. Apoi film deveni color și apărură niște bărbați goi, ce alergau unul după celălalt asemeni câinilor de mai înainte și se aruncau unul spre celălalt, cu gurile țuguiate. Prim-planuri pe poziții 69, o un traveling larg, apoi Felix Gordean apăru într-un costum roșu, de diavol, prostindu-se și dansând. Lui Danny i se sculă. Mâna lui Claire se repezi acolo, ca și cum ar fi știut. Danny se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
rămân, afirmă profesorul cu un aer satisfăcut, aproape primitivi. Poporul Fotse trăiește separat în așezări, sub formă de colibe cu acoperiș conic, fiecare astfel de așezare principală având un mic hambar și un spațiu auxilar, de depozitare. Ciorchinii de acoperișuri țuguiate dau așezării aspectul unui castel de pe valea Loirei, făcut din noroi și paie. Profesorul a făcut deja trei incursiuni în țara Fotse și de fiecare dată i-au plăcut aceste forme. În jurul locuințelor Fotse se găsește invariabil o zonă cultivată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
se agață de fața stâncii ca niște căpuși pe burta unei vaci. Drumul devine tot mai greoi, sunt nevoiți să urce pante abrupte, cămilele împotrivindu-se, trăgând de opritori. În sfârșit se vede prima așezare Fotse, un nod de colibe țuguiate, la care se ajunge pe o cărare punctată de excremente umane uscate. Ridicată la umbra unei stânci uriașe, este înconjurată de parcele de câmp delimitate prin pietre de râu. Ici și colo, sunt agățate semne și amulete de niște prăjini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și ne aparține ... Al. Vlahuță (1858‐1919) ‐ „Odinioară, poate și acum, elevii liceului „Codreanu” și îndeosebi Vlahuță și prietenii lui, nu cunoșteau alte distracții decât cetitul cărților și plimbările pe aleile retrase din grădina publică (a Bârladului n.n.) sau dealul „Țuguiata” Gheorghe Vrabie „Bârladul cultural”, p.145 MAMEI ( fragment ) Din vremile apuse ș‐ atât de fericite, Aducerile‐aminte adesea mă‐ mpresoară. Ce de viață‐n urmă !... Ca un potop mă‐nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și ce au de făcut.“ Părea calm și detașat bătrânul avocat din alte vremuri. Își potrivea doar din când în când pe nas ochelarii cu ramă aurită și își îndesa pe cap căciulița neagră, un fel de ciorap de lână țuguiat la capăt. Gâfâia, e drept, și era cam încovoiat de spate, dar ținea la drum lung și nu-și pierduse vioiciunea, în ciuda șocului. „Au trecut două ore, închipuie-ți, și încă n-au curaj să admită public că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Vorbea rar, se oprea după fiecare cuvânt. Se auzea și un plescăit, parcă, o sorbitură, un plescăit. Tolea mai avansase, crispat, încă un sfert de pas. Prin dunga ușii se vedea acum o fâșie de oglindă, buzele roșii ale Venerei, țuguiate, pe dunga paharului. — Spune, hai, spune, potaie. Ni se pare? Ni se pare că ei știu tot. Dresați, da. Să credem că știu. Să nu mișcăm. Că nu se poate. Spune, spune că tu le știi pe toate. Pe toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o să-ți dai seama că am ajuns la casa din Cuza Vodă exact la ora cea mai nepoliticoasă, când pensionarii se așază la dejun. Ilie are aerul de baștan și mai subliniat, de când a ieșit la pensie, de o burtă țuguiată (tricoul cu burtă, zice el, ține femeile la distanță), de fruntea îngustă care din două cute se termină brusc și de mustăcioara filiformă à la Clark Gable deasupra buzei superioare. În anii de când umblă prin Orient, și-a transformat casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
brusc, coborâm și intrăm în cel mai grandios și mai enorm hol pe care l‑am văzut vreodată, cu portar în uniformă și oglinzi peste tot. Urcăm un catralion de etaje într‑un lift aurit cu un bărbat cu chipiu țuguiat și intrăm într‑un apartament. Și așa ceva chiar că n‑am mai vaăzut niciodată. Locul e absolut imens, cu podea de marmură, scară dublă și un pian uriaș pe o platformă. Pereții tapetați cu mătase de culoare deschisă sunt decorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
însuflețea coada, dar Juliei nici că i-a păsat. Senzația de ușurare produsă de golirea vezicii merita orice sacrificiu. —Scuze! Scuze! a bolborosit ea parcurgând coada în sens invers, pe lângă femeile care acum o priveau cu ochi dojenitori și buze țuguiate. Am probleme cu vezica, s-a simțit ea obligată să adauge la vederea ochilor de ucigaș ai unei femei mătăhăloase, cu aer sever. Înapoi în sală, revenită la starea de anonimitate și deci fiind, din nou, în siguranță, Julia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
i-a plăcut ce-a văzut. Pentru ea, definiția modestiei o reprezenta arta de a-i încuraja pe ceilalți să-și dea seama cât de minunată era ea. —Ooooooo, Monsieur, tu es trop grand 1 a exclamat Julia cu buzele țuguiate. După care, a traversat camera și a stins luminile. Chiar atunci a auzit un taxi oprind în fața casei și pe James mulțumindu-i șoferului. Julia s-a întins pe pat și a așteptat. —Ei, asta da întâmpinare de bun-venit! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca și singur. Nu-i pasă dacă e înțeles sau barem ascultat. După ce mai devreme l-a văzut amuțind aproape un ceas, uite-l acum că nu se mai poate opri. Mărgărit se uită la el ca prostit, cu buzele țuguiate, încremenit parcă în pornirea de a-l întrerupe ca să-l contrazică. — Piedica și greutatea, crucea, se află în om. Omul e, de fapt, crucea pe care o duce. El trebuie să ia aminte la el însuși ca să poată duce crucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
blond, mic și rotofei, cu un lanț gros din zale de aur lăfăindu-se peste cămașa înflorată, iar ceilalți doi păreau tată și fiu, după asemănare și după diferența de vârstă. Aveau figuri fumurii de soboli, fără bărbii, cu boturi țuguiate și păr negru scurt, cu luciu șoricesc, și se agitau și-și întețeau amenințările ridicând glasurile, așa încât Rafael reuși să audă cum îl pomeneau tot mai des pe unul Zizi, care o să-ți arate el, Mărgărite, să nu-ți faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când cânta la chitară, Reiko arăta ca o fetișcană de șaptesprezece-optsprezece ani, care își admira o rochie nouă. Ochii îi străluceau, iar buzele ușor țuguiate se conturau într-un zâmbet calm. După ce-a terminat de cântat, s-a rezemat de stâlpul verandei și a privit cerul, dusă pe gânduri. — Pot să te întreb ceva? — Da, te rog, răspunse Reiko. Tocmai mă gândeam cât îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Un mesaj de la Ionică Roja, incredibil! Deschise attachment-ul. Îl downloadắ. Era o fotografie cu două bătrâne. Una avea țeasta alungită, ca o minge de rugby, cealaltă purta ochelari cu lentile groase cât fundul unei sticle de whisky. Cea cu capul țuguiat ținea în brațe un pechinez cu privire fixă și blană jerpelită. De fapt nu-l ținea propriu-zis în brațe pe el, ci o scândură pe care băbuțele păreau lipite cu aracet. Făcu click pe butonul de zoom in și, mărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o matriță rar recognoscibilă, închipuind un menorah. Drept policandru, o roată de alamă de mărimea naturală a uneia de la car, cu douăsprezece spițe, suspendată cu trei lanțuri zdravene de tavan, pe a cărei circumferință ardea o duzină de becuri electrice țuguiate, precum flăcările înghețate ale lumânărilor și care trimiteau mănunchiuri de răsfrângeri reci și tainice, în unda eterică a cristalului neguros, venețian. Fapt remarcabil, pe peretele din stânga se înșiruiau, într-un cortegiu enigmatic, melancolic, reflectat extra-mundan de apele oglinzii chintesență a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lupii, cu procleții, cu detractorii și cu defăimătorii tăi! Nu-ți trebuie ție preoție! N-ai tu nevoie de așa ceva! Nici gând! Iată ce am eu aici, surpriză, pentru tine! Numai și numai pentru tine! își ridică momâia tigva cea țuguiată, eliberându-și totodată, demonstrativ, și brațul cel pitit sub mantie. Între ghearele încârligate, netăiate de o sută de ani atârna, bineînțeles! o altă sticlă, umplută cu o licoare de o nuanță superbă, galben-pai. Măi...! Un puțoi de secărică! Moartea și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de marmură ori peste gărdulețele-capcană, din sârmă sau din fier forjat. În secunda cinci, Iulică este acroșat și placat, din plonjon, de doi haidamaci hidoși, bine-putreziți și este eviscerat numaidecât de către aceștia, care se bălăcesc până la coatele lor sidefii și țuguiate, în sângele său, ca șopârlele! Pe deasupra Fosei Infernului, se pogoară în cercuri concentrice, un cârd alb, înaripat și gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv Fratele. Dacă noi eșuăm, dacă nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără acoperiș țuguiat, fără ferestre. De aproape era sinistră: o mare cutie de scânduri date cu smoală. Avea la mijloc o ușă deschisă, în pragul căreia sfârșea și cărarea mea. Umbra mea se proiecta într-acolo ca un ac indicator, negru și vibrând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și se bucură, că am obținut un calificativ foarte bun. Ies toți ofițerii din găurile În care au stat vîrÎți, acoperiți cu plase de camuflaj, iute, dînd din antenele lor de gîngănii, cu binoclul clăti nîndu-li-se la gît, deasupra pîntecului țuguiat. Un maistru militar vine și-mi trage rîzÎnd un pumn În cască și Îmi spune ceva. Încerc să-i citesc pe buze. Nu mai zbiera? Sau: Nu mai fuma? Sau: Nu mai Înjura! Mă rog... e clar că Înjur. Pentru că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
dispare undeva unde norii grei de aprilie Își Întîlnesc neliniștea cu acest deșert lichid. Apoi sună fluierele și sirenele și sărim de pe tunuri zbierînd chestii, În timp ce ofițerii ies de sub plasele de camuflaj, ca niște insecte verzi, cu pîntece mici și țuguiate și membre firave, fragile. În ultima după-amiază ni se dă liber, dar În poligon. Constăn țenilor li s-a dat drumul În permisie, pentru că sînt foarte aproape de casă, pentru că tragerile au ieșit bine, pentru că, pînă la urmă, sînt niște tipi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
o viață de astfel de duminici de reculegere, ședea liniștită, cu brațele încrucișate, privind cu ochii larg deschiși, îngândurați, peste capetele familiei McCaffrey. Fața ei netedă, dulce, luminoasă ca un lampion irizat, radia de sănătate. Buzele moi îi erau ușor țuguiate, într-o expresie meditativă, părul castaniu-auriu, ondulat și ciufulit, încărcat de electricitate ca mătasea, îi încadra chipul. Obișnuită să folosească asemenea momente pentru introspecție, se gândea cu mâhnire la felul în care-l ținea în șah pe bietul Hector, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era atât de lipsită de expresivitate și de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor care urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte pal în albul lor marmoreu. Brian, stând în spatele lui Gabriel și rânjind cu colții lui de lup, își spuse că fata arăta ca un șoricel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]