224 matches
-
mămica cel mai mult pe lumea asta? Sunt de-a dreptul năuc de plăcere și, între timp, mă uit cum îi suie pe picioare strâmt, lent, chinuitor de delicios ciorapii transparenți care dau cărnii ei o nuanță de-a dreptul ațâțătoare. Mă trag mai aproape de ea, cât să prind în nări pudra cu care s-a dat după baie - și ca să văd mai bine elasticul complicat al portjartierului de care îndată vor fi prinși ciorapii (cu surle și trâmbițe, fără doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Ce, expoziția? Întrebă Kitty uimită. Nu i se părea că merita extazul la care era martoră. — Nu! Mâncarea! Privește! Toate restaurantele mari din L.A. au un stand de prezentare! Și e gratis! Erau munți de mâncare delicioasă, Înconjurați de mirosuri ațâțătoare. Oamenii se Înghesuiau să apuce cele mai bune plăcinte cu crab din L.A., cele mai bune orice din L.A. — Kitty, sunt cu adevărat fericită! Ce mi-aș putea dori mai mult? Mă rog, poate un bărbat drăguț, Înalt, bine făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
m-a văzut nimeni, așa că, după ce-am mâncat un măr găsit prin ghiozdan și m-am tot învârtit pe casa scării, mi-a venit ideea să forțez yala. A fi spărgător, chiar spărgătorul propriei tale case, e o chestie ațâțătoare, un fel de castravete murat râvnit în timpuri neasemuit de dulci, ca halvița. Constantineasca nu m-a întrebat nici la ce-mi folosesc uneltele pe care i le ceream, nici când aveam de gând să i le restitui, mi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Luweenei. Așa cum am spus deja, În timp o urmam pe alee, acesta se ridica și cobora ritmic În fața nasului meu. Se ridica și cobora. Și cel mai ridicol era faptul că insista să-și țină și coada Într-un unghi ațîțător, un unghi pe care cred că Îl pot descrie fără teama de a greși drept neobrăzat. Neobrăzat și provocator. În timp ce ne strecuram În șir indian pe alee, fundul ei mi-a ocupat Întreg cîmpul vizual, mi-a invadat conștiința și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ritmuri bine simțite solistele cer unui june patron să le ia cu el prin America sau, baremi, prin Asia. Nu mai am nimic de adăugat la gherela dintre vechi și nou", îmi șoptesc în barbă, melancolizat de cântarea fetelor, de ațîțătoarea lor înfățișare, de preafrumoasele lor coapse și șolduri pe care le văd la un televizor agățat de zid, în braseria din Gara de Nord, în timp ce sorb dintr-o bere Bragadiru. Renunț, așadar, refac cu grijă sintaxa, dau cu îndreptarul peste mortarul atâtor
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
preluat inițiativa atunci când ne-am cucerit - cum, de altfel, sunt sigur că s-a și întâmplat. Din pricina asta, jocul social dintre cele două sexe are în Moldova - și în special în Iași - un farmec aparte, uneori enervant, dar aproape întotdeauna ațâțător. Nu vreau să spun nimic care să sune misogin sau discriminatoriu. Nu e cazul. Oricum, cei care cunosc modelul feminin impus de cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca - și atât de asemănător cu cel popularizat în toată lumea de italianca Sophia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
pun capul că are o boală ascunsă, din tinerețe, și se tratează!") Încântat de descoperire, Stănică nu mai așteptă ieșirea bătrânului și se-ntoarse repede cu tramvaiul acasă, adică la Aglae. - Nu știți unde se duce moș Costache? întrebă el, ațâțător. - Unde? - La doctor! Să știți că are o racilă secretă! - N-are nimic, îl asigură Aglae, îl cunosc eu bine. Toată viața a fost sănătos. A devenit grijuliu! Bănuiala Aglaei era cea adevărată. Începând să iubească viața, bătrânul voia să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spovedanie, se gîndise oare că aceea era cea mai potrivită cazului meu? Știa că mă masturbez uitîndu-mă la poze cu femei? Pe el, doar căsătoria Îl interesa. Dacă stăteai să-l asculți, cu cît rămîneam mai pur, cu atît mai ațîțătoare avea să fie soția mea, cu atît mai Înnebunitor pieptul ei, cu atît mai ispititoare coapsele și fesele ei. Mărimea pieptului soției mele va fi direct proporțională cu castitatea mea. Cu atît mai rău! Am să mă Însor cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
turistele de la Cook și cele ce pierd vremea la magazinul de paan, toate sunt convinse că dacă îl fixează îndeajuns, pot desluși ce zace în spatele măștii frumoase pe care o afișează Bobby. Le creează un fel de dependență. Îl face ațâțător, prețios. Însă n-ar mai avea această aură, dacă ar ști de ce face ceea ce face. Este desigur lașitate, dar el își spune că nu vrea să înțeleagă. Este mai bine, crede el, să trăiești o viață fără să-ți pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
simțea el însuși falsă și care totuși credea că o să-i mulcomească părerea de rău ce i se grămădea în inimă. Atâtea mofturi, atâta zbuciumare pentru..." În vremea aceasta însă, în altă parte a creierului îi fierbea întrebarea tot mai ațîțătoare: " Unde s-a dus Ilona?" Își alunecă mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
160 CONVERSAȚIA Privirea încărcată de subînțelesuri pe care Amada i-o aruncă vajnicului căpitan Tresoro îi făcu pe cei prezenți, cu excepția bătrânelului, să plece jenați capetele. Chemarea străbună și întrucâtva lipsită de elementara perdea mărturisită prin ochii brusc și voit ațâțători ai femeii le reaminti comesenilor, cu excepția bătrânelului ce trecuse de mult în lumea celor foarte senini, că sunt urmașii lui Adam. Primul care reacționa fu tocmai Tresoro. — Păi - zise el tușind fără motiv - fiindcă tot nu mai avem ce aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la cuhne, și pă loc m-a favorizat c-o zemușoară nutritoare dă mai mare dragu. Mandea, care de la naturelu meu sunt onest dă cinstit și mă tratez cu orșicine, m-am pus să-i trag o predică libidinos dă ațâțătoare și, desfetind câteșitoate tamtamele zilei, l-am tras dă limbă că dă un venea: tomna din Banderaló, și sigur iera trosnitor, adică, mai pă vorba la proști, ginitor trimis dă bărba-su Musantei, să să gimbească atent cu ochii roată primprejuru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nici despre vreo dragoste care-mi încolțea în suflet; eu despre codrul Antileștilor care-mi era așa de drag vorbesc și despre tinerețele mele. Toate au trecut: nici codrii așa nu mai sunt, și tinerețele s-au călătorit! În mirosul ațâțător al pădurii creștea în mine puterea vieții, șuietul domol al vântului în frunzișuri îmi mângâia auzul și ce strălucire neobișnuită, ce strălucire vie, și ce mireasmă ascuțită, amețitoare, aveau florile din poienile de la margine! Ca-nspre o dragoste, cu dor, pornii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treabă. Într-una din zile a venit la mine să se ofere drept model o fetișcană ascuțită la față, cu umerii înguști, buze subțiri și cu doi cercei imenși de argint, în formă de lăcustă, care-i dădeau un aer ațâțător. Avea ceva ciudat, absent și trist în atitudini și mă irita faptul că nu reușeam să-i surprind cât de cât expresia în sculptura la care lucram. Stricam piatra fără să izbutesc nimic. Nervos, i-am cerut să-și scoată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
văzut prima oară sau trebuia să-și reamintească rostul lor. Neapărat cobora după aceea din pat, își vâra picioarele în papucii de pâslă vișinie, târându-i încet prin toate camerele, mergând la ferestre, pe rând, și privind în lumina fierbinte, ațâțătoare, plină de miresme, obositoare a orașului, oprindu-se în fața mobilelor și pipăindu-le pe îndelete, suflând un fir de praf, foarte atentă la fiecare din gesturile ce păreau de o enormă importanță, evitând să se privească în oglinda îngustă de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nevastă-mea, în celălalt surorile. Noaptea mă trezeam să mai pun lemne în godin (la început nu am avut soba enormă de teracotă)... Godinul, încins, devenea fosforescent... Le deslușeam ca pe niște mormane acoperite de cuvertura mițoasă... Suflau rar, adânc, ațâțător. Aristița se așeza întotdeauna la margine, ca și cum ar fi păzit-o pe aia mai mică. Seara beam vin acru, de Probota, fiert și îndulcit, și urmăream orice, în neștire, la televizor. O vreme doar un conductor de locomotivă (mai târziu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
de familie în apropierea locului de muncă și cu a cărui fiică mai mare mă duceam din când în când la cinematograf. Al doilea grup, cel mai mare, se împăuna cu sloganuri naziste, căuta vinovați pentru prăbușirea vechii ordini, fredona ațâțător „Sus steagul...“ și, când se înfierbânta, ajungea la presupuneri și blesteme: „Dacă ar mai trăi Führer-ul, v-ar strânge pe toți și...“ Cel de-al treilea grup încerca să-i tempereze pe ceilalți și, cu propuneri de ameliorare din ce în ce mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cel mai ușor fulg din viața omenirii, pusese, cu desăvârșire, stăpânire, pe ființa, pe trupurile, pe Întreaga porțiune de omenire, pe care o reprezentau, ambii, atunci. Și Îmbrățișarea continuă. Încet-Încet, se deplasară, În acea stare de fapt, În acea poziție ațâțătoare, către canapeaua de alături cu măsuța pe care el caligrafia, literele afișului comandat, din acea magazie, cu diferite materiale, de la demisolul clădirii vestitului liceu. Firesc. Totul, atât de firesc: și deplasarea spre canapea și Înclinarea trupurilor lor pe aceasta și
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
și, zâmbind, îmi face semn să-l urmez...Am gustat din licoare...Cu privirea agățată de ușiță, călugărul dă din cap și zâmbește, ca și cum ar fi spus „Brava, mânzule! Așa îmi placi!”... În toată gura s-a răspândit un val ațâțător care a coborât apoi pe gâtlej și în câteva clipe prin tot trupul alergau deja centauri focoși...Bătrânul așază ulcica pe masă și mă întreabă din priviri: „Ei, cum ți se pare băutura, fiule?” Păi, strașnic ucenic ai avut, sfințite
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
nu mânca din priviri coasta arcuită verde a Baisei. Așa se întâmplă că zări, într-o vreme, pata aceea rubinie din depărtare. Grămada de jar spori, în Țarina Baisei, lăbărțându-se, sub malul de lut, îngustat de distanță, taină nouă, ațâțătoare de neliniști. Frunzele de porumb fâșâiră, în fine, ca niște șuvițe de tinichea, pe cărare și, la pârleazul din fundul grădinii, albăstri stins bereta de vânător de munte și ochii iscoditori ai lui Marin Tărniceru. Colegul de armată, Marin Tărniceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din rândul maselor, care nu avea nimic de pierdut, îl suprimă cu o dibace lovitură de secure. Sărmanul Stalin abia mai chelălăi, scurt și stins. Pusă pe o năsălie, împletită, pe loc și în grabă, din mlada de răchită, mirosind ațâțător a sevă, Pepenoaica luă calea Goldanei. Cei patru purtători ai ei, desemnați democratic și anume aleși, brăzdară harababura de culori a hainelor de sărbătoare, care unduia, la contactul indirect, cu rotunjimile gigantice ale Pepenoaicei, râvnită de toți, cu ardoare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
că, uneori, Castelanul nici nu vrea să audă: își astupă urechile cu ceară pentru ca nici un zgomot să nu-l tulbure, iar atunci când vrea să coboare și mai adânc în sine, își leagă ochii. Dacă, de undeva, se întinde vreun iz ațâțător sau scârnav, își prinde nasul cu un clește; răsuflă pe gură printr-un tifon, să nu inspire vreo insectă. Castelanul a atins o stare de spiritualizare greu de închipuit; deranjat, s-ar putea să moară subit. Cam așa a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Ulise n-are decît un scop: să-l facă să prețuiască sfîrșitul ei. CÎțiva pescari Într-o barcă, ale căror chipuri nu le disting, cerul vînăt la orizont, o epavă aproape de țărm, mîncată de rugină, fîșia de plajă Însorită, miros ațîțător de alge putrede răzbătînd pînă aici odată cu primele arome ale primăverii, cineva mirîndu-se de labilitatea culorilor mării, iată un univers care mi-ar ajunge pentru toată viața. Nu am ce face cu un adevăr străin de acest țărm, iar melancoliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
și tragic. Feței calme a culturii grecești, Îi opune vehemența patimii cu care se desfată și suferă. Știe și el să se bucure de soare. Se bucură Însă de soare ca o șopîrlă, cînd vinul se Încinge iar vegetația fermentează ațîțător. Atunci are chef să schimbe dansul În zbor, ca o descătușare, pînă cînd prin vii curge o lumină astenică și bate un vînt rece pustiind totul și, În locul laudelor aduse lui Apolo, nu se mai aud decît accentele ditirambului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Într-o natură frustă, ca aceea invocată de Rousseau. Un Heracles Într-o seră ar fi ca un leu Închis Într-o cușcă. O natură elementară, da, Însă nu În sensul unui delir vegetal edenic, plin de parfumuri sălbatice și ațîțătoare; natura În care acționează Heracles n-are nimic romantic În ostilitatea ei; iar el purifică această natură nu pentru a o transforma Într-un parc englezesc. Heracles face ordine rațională În jur cum face ordine rațională penelul lui Poussin În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]