133 matches
-
Vin turcii!" Din zi în zi, din oră-n oră, aștept vestea! Și oamenii boierului Asaftei n-au habar să țină arcul în mână! Tot în chiolhane cu umblătoarele târgului... A ajuns de-l saltă slujitorii de cur ca să-l aburce în șa! Și... și colac peste pupăză, s-au găsit la el scrisori de credință către Marele Vizir!... Se leagă, toate se leagă! Un vândut turcilor! Boierii au amuțit. Doar ici-colo, câte o șoaptă, câte un oftat... Rău îmi pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mulțămire pentru ajutor. Moldova era numai jale, sărăcie, moarte. Nu-i de mirare că vecinii o jinduiau, îi puseseră gând rău, s-o sfâșie, să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir Crai își făcuse socoteala să aburce în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun și nu se mai îndura să coboare; că prostimea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să și-o împartă aidoma însângeratei cămăși a lui Hristos. Cazimir Crai își făcuse socoteala să aburce în tronul Moldovei un principe litvan. Mai rău, un general ungur, Csupor, venit cu oaste ca "să ajute" pe nu știu care pretendent, s-a aburcat cu de la sine putere în Scaun și nu se mai îndura să coboare; că prostimea în batjocură îl poreclise "Ciubăr-Vodă". Cine nu se amesteca în treburile țării? Până și muierile au avut cuvântul și partea lor de uneltire: visau și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
doi pe un salariu, Luca devenind gospodarul casei ajutat pe cât se putea și de Hașa. Dar iată că, precum în povești, cum ne urnim noi într-o zi din Spasca, când să intrăm în Cișmele ne întâlnim cu un tânăr aburcat pe un cal: Mai e mult până la Spasca? Nu. și i-am arătat cu degetul ce era de arătat dar, ghiontit de ceva lăuntric, am mai zis: Dar de unde ești de nu cunoști împrejurimile? Sunt oltean, dom 'le. și sunt
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
soldățească a armatei sovietice. și vine aventura de la Povergina, o localitate nu prea depărtată de sat. Eram în curte când două femei aproape să rupă poarta: - Doamnă, e jale. L-au luat pe ăl mare rușii. - Cum? - Păi l-au aburcat pe cal, s-au uitat în stânga șin dreapta și duși au fost, sărăcuță doamnă. Floare de băiat. Vocile tremurate, spânzurate de cârligul lacrimii m-au copleșit. O mie de bocete adunate din toată nenorocirea lumii ropoteau în grinda creștetului. Le-
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Nu înstrăinați pământul E porunca-Testament! E avertisment și durere. Pământul e talpa țării. „De vrei să fii tu însuți și fruntea să nu-ți pleci Să ai un cer deasupra, sub tine un loc de veci, Atunci ca și strămoșii, aburcă-te pe munți, De prinde-te de lașii, mulțimile cuminție. Potecile ce urci sunt trepte de lumină Călcate de vitejii ce nu mai sunt la cină; Sunt vatră și altar, un pod întins spre tine, Mândria unui neam ce nu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
mult, dar ceasul nu-mi dă răgaz. Mă grăbesc, cu întreruperi scurte la fiecare 20 de metri. Chiar ajuns în stație, calvarul nu se termină: trenul e tras undeva departe, în dreapta. Pe ultimii metri tîrîi gențile aproape împleticindu-mă. Le aburc în vagonul de marfă, plătesc ceferistului bacșișul, apoi mă întorc acasă pentru a telefona copiilor că le-am lăsat lui cutare (urmează portretul). Cînd pun jos telefonul, mîinile încă îmi tremură de efort. *O ascult pe Monica Lovinescu (un comentariu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primăvara aceea, mai spunea cuviosul Ieronim, înghețau broaștele pe fundul fîntînilor secate, iar pereții mormintelor (dacă le deschideai) erau căptușiți cu iarbă neagră și creață. Anghile La început nu era decît o simplă fărîmă șerpuitoare de lumină, zvîrcolindu-se pe lacul aburcat în beznă. Stăteam sprijinit în coate de balustrada podului de lemn, priveam doar, fără gînduri ascunse. Lumina însă creștea, se-mprăștia ca pulberea vîrtejului de vară, undeva în cîmpie, creștea și creștea. Atunci te-am întrebat de anghile. Atunci mi-
Poezii by Ioan Flora () [Corola-website/Imaginative/14462_a_15787]