362 matches
-
nevăzutului. Dacă imaginea arborelui apare la început profilată pe un fundal îndepărtat, greu accesibilă vederii, aceasta pentru că ceea ce se cuvine văzut trebuie să se lase văzut, dincolo de orice privire spectaculară ori nălucire a aparenței. Privire aproape interzisă, deviată de ecranul aburit care se interpune tulburându-i perspectiva: "Eu îl priveam prin geamul vărgat de lujeri, vara/ Ori scris de colții iernii cu sterpe flori de ger". E nevoie de o altă cale care să apropie de chemarea misterului, căci într-acolo
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
scris al developării în negativ, în filmul voalat al imaginii imposibile, moartea e inimaginabilul, nonsensul exteriorității care voalează, "realitatea fără apeluri, făcută din lucruri de pe afară". Moartea imaginii nu e spectaculară, nu aduce în scenă decât ștergerea și vacuitatea, "apariții aburite", dar și - prin răsturnarea perspectivei - posibila resurecție a lumii interioare. Căci, prin reducție, eclipsarea exteriorului face cu putință manifestarea interiorului; exteriorul mort, pus în paranteza desfigurării, devine vălul transparent, diafania prin care se întrevede lumea din noi: "lumea din noi
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
așez la una dintre mesele din curte, libere la acea oră, pentru a transcrie mai ușor unele note mentale culese de-a lungul rândului. Restaurantul era în schimb foarte populat, fețe tinere și vesele se ițeau dincolo de geamurile mari și aburite, parcă erau peștișori de aur într-un acvariu uriaș. Două pelerine, două femei în vârstă, intră în restaurant, caută o toaletă. Se leagănă pe picioare atunci când merg, ca un pachebot bătut de furtună : vârsta, artroza, hainele grele cu care sunt
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
duc la lucru, iar alții, încă mai serioși, se întorc de la piață. Frunza, o frumusețe, părea un obiect de faianță fină din alte vremi, pictat de un meșter de mult decedat. Îmi era nu știu cum să o desprind de geamul puțin aburit. Era o mică bijuterie. Așteptam să se desprindă singură și îi pândeam grațioasa plutire care urma în drumul ei spre asfalt. Dar am atras atenția unor vecini. Nu era nici locul, nici momentul potrivit pentru reverii matinale, așadar, atenția trecătorilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dar în iatac era lumină, multă lumină de la lumânările arse pe jumătate, răspândite peste tot, ca în Sărbătorile Paștilor. Pe măsuța acoperită cu un ștergar alb, friptura din pulpă de căprioară se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse să se stingă, nimeni nu mai aruncase vreun vreasc, deși grămada era alături. Maria stătea pe marginea patului cu baldachin, într-o cămașă de borangic atât de diafană că trupul se străvedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-o va putea duce acolo unde se înalță numai inima, curățită de mizeriile materialismului..." Frapantă la autorul Baltagului, acuitatea privirii își aliază sistematic tensiunea unui poet; plasticizant și pansioroso, apropiat misterelor lumii și adânc înfipt în pământul înaintașilor, Faurul aburit cum singur își spune avea disponibilități de creator mare; era făcut să perceapă cu ochii și urechile motiv de confesiune în Anii de ucenicie. Nu-i rămânea decât să se desfășoare în timp și spațiu, să pună în pagină monologuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sigură putuse părea un dat structural, organic, acestea se cuvin considerate nuanțat. "Multora scria el în Anii de ucenicie capitolul XX li se năzărea că literatura mea e o funcție firească în care cheltuiesc puțină substanță: nu cunoșteau pe faurul aburit care se ostenea fără răgaz sub calm înșelător..." Numeroase notații de jurnal intim probează că tranziția de la orizontul prim la capodopere implică un lent proces de selecție și cristalizare. La o anchetă a României literare (I, 1930, nr. 30), la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cunoaște, dar și al limitei noastre infinite de a o cuprinde. De parcă ea s-ar regenera mereu, nu În cantitate și procese, ci În alte și alte fenomene inextricabile sau de parcă „cineva” ne-ar ține mereu În față acea oglindă - aburită, pentru mulți! - nu numai a neputinței, a limitei, dar și ca un Îndemn spre „altceva”. Spre o altă cale - și spre o altă cale! Deoarece, pentru mine, bucuria vieții, pe care, În momentele mele echilibrate, privilegiate, am simțit-o din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
opoziției în duce de York și contele Warwick, tînărul crescut în „umbra Turnului”, încrezător în rațiune, căruia spaima morții îi provoacă o irepresibilă greață (fiziologică). La fel ca Warbeck, el e victima unei înscenări perfect organizate. *Masiv, înfofolit, cu ochelarii aburiți, salutînd zgomotos, a intrat în camera mea de redacție Dan Zamfirescu, pe care îl cunosc din perioada cînd eram „vechist”. Prezența sa i-a atras imediat pe colegii din celelalte birouri. E venit în Bacău ca „suporter” al pianistei Y
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
abordat cu egală îndreptățire pe marii clasici ai muzicii și pe moderni. Bach, pe care l-a orchestrat, a constituit pasiunea vieții sale. Azi e un bătrîn himeric, adus de spate, cu părul alb, rar și lung, cu privirea ușor aburită. Ca dirijor are mîinile încă sigure și urechea de o perfectă acuitate. Imaginile îl înfățișau la o repetiție cu „Passacaglia” de Bach. Iată-l insistînd asupra părților dificile: „fermata, mezzo, legato”, îl aud indicînd partidelor, pe rînd, și apoi întregii
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
al serii a fost când toată lumea a fost invitată să iasă afară, unde, într-un amfiteatru, improvizat, am urmărit „dansul pe jar”, un obicei păgân, prea puțin convingător și ușor emoționant, stârnind controverse în rândul spectatorilor, de acum cu mințile aburite. După ce-a plecat mulțimea, am mai stat cu amfitronii restaurantului - Darina, care a și prezentat în trei limbi spectacolul, o femeie blondă, veselă și comunicativă și sotul ei, Vanco, un bărbat înalt, brunet spre negricios, care ne-a cântat
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
opt seara din Elsinore Lane și o aducea înapoi a doua zi dis de dimineață.) Stafia avea nevoie de cafea. Și imediat, Marta îi așeză în față o ceașcă de porțelan Hermes Chaine d’Ancre plină ochi cu un espresso aburit și lăptos, iar stafia bâigui mersi în timp ce Marta se deplasă în direcția extractorului de suc Waring și începu să stoarcă portocale. Epuizată, stafia se zgâia la oalele de cupru care atârnau de cârligele unui raft de deasupra tejghelei din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și o privi în ochi: Știi că sunt poet?... Da, zise Moartea. I se scurgea o salivă gălbuie din gura în care poetului local i se părea că orăcăiau broaște. De ce voi muri? întreabă el. De cuțit... Bine, zise el aburit. Îmi convine: să ne-o tragem acum! Scoase un cuțit de la brâu: mânerul de os era încrustat cu numele unei cafenele din Viena, "Troidl". Moartea îl luă în mână și dintr-o dată se văzu în luciul ei: era o bubă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pe șira spinării. Se întoarse bâjbâind pe propriile-i urme, în direcția unei lumini vagi care, presupunea el, era locul de unde venise. Ajuns pe peronul gării, se apropie de fereastra luminată a restaurantului și aruncă o privire înăuntru. Prin geamul aburit, îl văzu pe Ifrim, pescarul, stând la masă cu veșnica lui carafă de vin dinainte, și un ofițer tânăr, așezat la pian, cu poalele vestonului desfăcute. O muzică dumnezeiască ajungea, vătuită, la el... Înțelege de ce, în cele două cazuri, lipsește
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Nu îmi mai place de-acum mierea solidificată a rășinilor din alte veacuri, semnificația revolută, anacronică, de „închisoare” translucidă a chihlimbarului, pe care l-am cântat în multe poezii, cum m-am priceput. Adio, antar! Adio, trecut somptuos și oglindă aburită! Scriitorii simt, cu acuitate, atmosfera deschisă spre libertate sau constrângere dintr-un loc anume, intuiesc relațiile cotidiene, chiar într-o călătorie grăbită (superficială?) de-a lungul Europei, de la sud la nord, ca noi, pe ruta istorică a Expresului înființat, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
a căror greutate îmi atârnă ca un balast incontrolabil în coșul pieptului. — Ce bine că ai și tu o prietenă! zâmbește mama, cu privirea ei albastră încercănată de nesomn. Fată bună, Georgiana! Zâmbesc și eu, forțat, și-mi scot ochelarii, aburiți. N-are rost să-i spun mamei care-i noțiunea mea despre prietenie. Ce mult îmi doresc alături pe cineva cu care să pot discuta liber ceea ce gândesc, pentru că eu gândesc neîntrerupt, iar ceea ce gândesc este adesea atât de mult
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tânărul, cu un surâs profe sional. Domnul Robert Scarlat este recunoscut în lumea artei pentru stilul său incomod, incitant și totuși aparent familiar. Clara Ionescu păli brusc și simți că i se așterne o pâclă în fața ochilor. își scoase ochelarii aburiți și începu să-i șteargă gri juliu cu un șervețel pe care-l avea în buzunarul pantalonilor, ținându-și privirea în jos. Tânărul mustăcios își continua expunerea, impasibil: Prin acest stil și-a clădit domnul Scarlat succesul, de altfel. Sunt
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Brunetti. Fac eu cinste. Întoarce-te la barcă și sună după scafandri. Și pune-ți oamenii să instaleze bariere. Blochează intrările spre canal cât timp lucrează scafandri. Vianello mulțumi pentru cafea cu o mișcare a capului și plecă. Prin geamurile aburite ale barului, Brunetti văzu oamenii ce traversau campo-ul Într-un du-te-vino continuu. Îi privi cum coborau de pe podul principal ce ducea la spital, cum poliția trecu la treabă și-i Întrebă pe oamenii care stăteau acolo ce se Întâmplă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
poet, debutează în revista lui G. Călinescu „Lumea”, în 1945, iar editorial, cu volumul Goarnele inimii, apărut în 1949. A murit înecat în Marea Neagră. Primele versuri, incluse abia mai târziu în volum, arată înclinație spre confesiune și meditație: toamna, peisajul aburit al serii, melancolia tinereții fugare, în formele de expresie ale unui sentimentalism cenzurat. Începând cu 1948, D. se pune fără rezerve în slujba regimului comunist, devenind unul dintre rapsozii lui cei mai înfocați și mai recompensați (în 1949, 1950 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
supt îndeajuns din onirismul de la finele deceniului șapte. Autobiografic, autoscopic, autonarativ, autoexemplar, personajul - care este autorul - își copleșește lectorul cu o inflație de figuri, situații (a căror banalitate strigătoare la cer se salvează tocmai prin trăirea lor cu acea aiureală aburită, specifică acestui om, invariabil mahmur, ghiduș, părăsit de toate iubirile, înșelat de prieteni, însă revenind în chip irepresibil mereu la punctul de plecare) și contemplații înregistrate când cu voluptate estetizantă, când cu amarul tipic veșnicului perdant. Acesta este Personajul, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286788_a_288117]
-
încheiată de eroină și astfel închisă de autoare: "Patronul intră în Three Stars. Toamna începu să coloreze frunze lângă sandaua Sabinei. Studentul la Teologie îi aduse ultimii bani. Zâmbind, Nabil îi făcu un semn de drum bun prin geamul ușor aburit. Sabina, liberă, pleca mai departe." (p. 139). Rămânem în plin foileton existențial. Studenta participă la emisiunile unui Radio Iubirea, de pocăiți, după care încearcă să vândă, alături de roșcovanul ei iubit Eman, produse Deptel. Nu merge. Își va căuta altceva. N-
O telenovelă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7383_a_8708]
-
pierd orice funcție previzibilă și își suspendă memoria, iar WC-urile, îngemănate și prelungite prin arborescența decorativă a sîrmei și a bandajului ceramic, se remodelează stilistic și se redefinesc moral. însă în spatele acestei ambiguități, într-o perspectivă îndepărtată și ușor aburită, lucrurile dobîndesc un alt fel de claritate. Ele se sprijină pe idei primordiale și pe realități mitice; atît cîinele, explicit și fugurativ, cît și cele două piese anodine, prelevate din spațiul tabu al sălii de baie, pe căi diferite și
Gheorghe Marcu, sau despre tehnici, forme și idei by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9411_a_10736]
-
156). Subțierea zidurilor lumii pe care părinții au clădit-o cu încetul pentru a o proteja înseamnă, pentru adolescenta din Sieglinde, intrarea în alta în care ne vom găsi unul în fața altuia, "o să ne privim în ochi prin lentila ușor aburită a costumelor noastre de scafandri, închiși în carcasa îngustă și tenace a libertăților noastre mărunte, ca între zidurile etanșe ale unei cetăți nevremelnice; va trebui să strigăm tare ca să ne auzim și... o să ne fie atît de dor!..." (p. 73
Dantelărie de cristal by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17175_a_18500]
-
republicii din Ploești sau a gărzii civice se vor fi risipit de mult; fiecare rînd al Scrisorii pierdute va trebui însoțit de un altul de comentarii. Ceea ce noi simțim deadreptul va fi pentru urmași o priveliște trecută printr-un geam aburit; cu cît timpul se va scurge cu atît geamul se va aburi și mai mult“. Din fericire lucrurile s-au petrecut altfel și o putem spune sprijiniți de mărturia celor o sută de ani și mai bine (deci nu doar
Subiecte deschise by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/2384_a_3709]
-
înfundau încet. Acum, guvernul a luat primele măsuri. Rezultatul: grevă generală. Jos cu el! Principalul defect al democrației: votul universal. Cum n-o să găsești mai mulți amatori de Beethoven decât de manele, nici mai mulți oameni avizați decât cu mintea aburită n-o să găsești. Norocul democrației este că politicienii nu se țin de promisiuni. Fac ce cred ei că trebuie să facă, mai bine, mai rău. Al doilea defect: de la o vreme, se apropie următorul ciclu electoral. Atunci, politicienii încep să
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4715_a_6040]