472 matches
-
zonă a României. Premergător acestor studii, se remarcă informațiile ce se pot desprinde din actele judecătorești ale magistratului din Brașov. În acestea se regăsesc de multe ori date despre situația celor ce au neînțelegeri de rezolvat: așezarea satului, structura gospodăriei, acareturile acesteia, materialul din care e construită și vechimea ei, piesele de mobilier din interiorul casei, uneltele din gospodărie și ustensilele casnice, mijloacele de transport și modul lor de folosire, piesele de îmbrăcăminte, felul și proveniența lor. De asemenea sunt consemnate
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
doua jumătate a secolului XIX încep să apară casele cu două caturi, mai ales la oraș, în timp ce la sate ele rămân în continuare cu un singur etaj, multă vreme. Specifice Branului îi sunt grajdiul de oi lipit în exterior de acareturi precum și gospodăriile cu ocol întărit. Aceste tipuri de gospodării prezintă așezarea acareturilor pe toate laturile ocolului, formând o mică cetate întărită. Fața construcțiilor — realizate din lemn — este orientată către interior, iar curtea se pietruiește de cele mai multe ori. Casele sunt clădite
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
mai ales la oraș, în timp ce la sate ele rămân în continuare cu un singur etaj, multă vreme. Specifice Branului îi sunt grajdiul de oi lipit în exterior de acareturi precum și gospodăriile cu ocol întărit. Aceste tipuri de gospodării prezintă așezarea acareturilor pe toate laturile ocolului, formând o mică cetate întărită. Fața construcțiilor — realizate din lemn — este orientată către interior, iar curtea se pietruiește de cele mai multe ori. Casele sunt clădite „stânește”, bârnele fiind crestate la margini și suprapuse. Casele săsești aveau latura
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
Pitaru avea heleșteu, ogradă pentru magazii, cotețe și hambare, totul fiind foarte bine îngrijit. Pare că prin simpatie cu monumentalitatea Ansamblului Palatului Brâncovenesc de la Potlogi, conacul lui Lenș era și el prevăzut cu un zid impresionant care înconjura stabilimentul și acareturile. Astăzi, clădirea veche a conacului nu mai există, în locul ei fiind ridicată o altă clădire care respectă planul inițial de construcție. Conacul de astăzi se întinde pe un singur etaj cu vreo paisprezece camere, altele aflate la mansardă, totul fiind
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
locuitorii au denumit locul unde trăise- Valea Baba Ana. De atunci se păstrează această denumire și în documentele primăriei, căci oamenii care aveau pământ acolo spuneau că merg pe Valea Baba Ana”[1]." Localitatea a luat ființă efectiv pe nucleul acareturilor sezoniere păstorești, și a fost în mod „oficial” întemeiată prin împroprietăriri în etape a unor cetățeni din comuna Ulmu[2] și din alte localități învecinate, ca urmare a reformelor agrare ulterioare Războiului de Independență, în special prin Legea pentru împroprietărirea
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
de biserică) pentru a servi ca școală. Școala a fost demolată în 1817. La 14 februarie 1792, o comisie formată din șase târgoveți, între care parohul Apostolache Ioanovici, protopopul Ioan Carashevici, și epitropul Bălnar, a întocmit un „inventarium asupra tuturor acareturilor, vaselor bisericești, veșmintelor, cărților și altor bunuri mari și mici a bisericii hram: Sfânt: Marele Mucenic Dimitrie din târgul Sucevei înăuntru și afară precum s-au aflat în ziua de astăzi”, un manuscris cu 19 pagini. În inventar se specifică
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
de unde și rivalitatea cu cei din satul Trifești, unde se află actualul centru administrativ. La limita dintre satul Miron Costin și Dulcești a fost castelul fratelui cronicarului Miron Costin, din ale cărei rămășițe s-au construit trepete beciuri și alte acareturi prin preajma celui de Al Doilea Război Mondial. La intrarea în sat dinspre Drumul Tărnii, s-au descoperit rămășite de locuire anterioară, dar din cauză că nu au fost fonduri nu s-au efectuat săpături; evenimentul avea loc prin anii 1963-1964. Satul a
Miron Costin, Neamț () [Corola-website/Science/301651_a_302980]
-
său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deleni () [Corola-website/Science/322143_a_323472]
-
și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deleni () [Corola-website/Science/322143_a_323472]
-
curte închisă” de factură agro-pastorală, cu elemente clare pentru „gospodăria cu curte dublă” (oborul sau ograda animalelor și oborul sau curtea casei). Studiile efectuate au evidențiat grija țăranilor față de animale dar și față de condițiile climatice, în ceea ce privește dispunerea casei sau a acareturilor față de punctele cardinale. Începând cu anul 2002, în ultima duminică a lunii iunie, la Luncavița are loc ""Sărbătoarea Teilor"". În anul 2011, Luncavița a fost una din primele localități din România care a aderat la sistemul „ghișeul.ro” de plată
Comuna Luncavița, Tulcea () [Corola-website/Science/310831_a_312160]
-
se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul , fiind format din două obiective: În anul 1850, familia căminarului Gheorghe Eminovici a cumpărat o moșie în satul Ipotești, unde va construi o casă cu toate acareturile ce pot întregi o gospodărie de oameni înstăriți. Casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și surorilor poetului. În această casă a locuit familia Eminovici până în 1878. Mama poetului, Raluca Eminovici, a cumpărat cu
Casa memorială Mihai Eminescu de la Ipotești () [Corola-website/Science/313080_a_314409]
-
stil de lucru cu privire la pregătirea ședințelor de pictură, care semănau cel mai bine cu secvențele ce apar într-o superproducție cinematografică. Pictorul Verona era însoțit de adevărate caravane organizate cu ajutoare care cărau materialele necesare (pânze, umbrele de soare, vopsele, acareturi, șevalete, etc.) pe mai mulți kilometri spre locul ales cu mare atenție dinainte. Alături de caravană mergeau și o liotă imensă de oameni - modele ale "horelor" pe care urma să le realizeze. Anterior acestor deplasări Verona făcea numeroase studii pregătitoare precum și
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
către terme la est și la vest, către Peristil și către subsolurile apartamentelor. Spațiul îngust situat între cele două temenosuri spre nord și apartamentele private spre sud este ocupat de două mici ansambluri termale, fiecare cu propria palestră și cu acareturile proprii. Cele două băi au fost descoperite abia cu ocazia săpăturilor contemporane și au rămas multă vreme puțin cunoscute. Au fost identificate mai multe piese provenite din hipocaust, ca și un "praefurnium" pentru băile din vest. Alimentarea cu apă a
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
din anul 2015, având codul de clasificare . Casa a fost construită pe la 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută ca una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]
-
o masă și unul sau două scaune. "Palatul Regal" sau "Casa Regelui", cum era de obicei numită, a rămas reședința Regelui până la "celebra confruntare" de la 1 februarie 1713. În imediata apropiere de "Casa Regelui" au fost construite o cancelarie, grajduri, acareturi, o cazarmă pentru ostași și alte clădiri. Cancelaria era de asemenea construită din cărămidă, în timp ce alte clădiri erau ridicate din lemn sau din lut. Tabăra suedeză, centrul natural al căreia era "Casa Regelui", în scurt timp s-a transformat într-
Încăierarea de la Bender () [Corola-website/Science/330674_a_332003]
-
(în ) este o clădire barocă din districtul nord-vestic Troja al orașului Praga, aflată în imediata apropiere a Grădinii Zoologice (la est). Situat pe malul drept al râului Vltava, fostul domeniu nobiliar conține, de asemenea, mai multe acareturi, inclusiv grajduri, și, de asemenea, o vinotecă, inspirată de via Sf. Clara din apropiere (în direcția nord). Clădirea palatului este înconjurată de o grădină mare cu multe plante ornamentale, pomi fructiferi și un mic labirint, decorat cu fântâni arteziene, vaze
Palatul Troja () [Corola-website/Science/336176_a_337505]
-
Rosetti (1888-1957), doctor în economie politică la München. Moșia Solești avea în 1919 o suprafață de 1.568 ha, din care 927 ha teren arabil și 641 ha teren necultivabil (din care 294 ha pădure, 19 ha drumuri, 18 ha acareturi, 11 ha plantații pometuri, 2 ha vie, 4 ha râpe, toate însumând 348 ha). În urma reformei agrare de după Primul Război Mondial au fost expropriate 648 de ha teren arabil, proprietarului rămânând restul de 279 ha. Moșia Solești avea în 1940
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
cu străzi drepte, perpendiculare și case aranajate și ordonate de-a lungul drumurilor. În secolul XIX, cea mai importantă familie la Bobda continua să fie Csávossy. Baronul Gyula Csávossy a construit aici un castel cu 42 de camere, parcuri, diverse acareturi și herghelii. Peste drum de castel Csávossy a ridicat un mausoleu care imita bazilica din orașul ungar Esztergom. Baronul s-a stins din viață la 10 septembrie 1911. El și cu familia au fost depuși în criptele de desubtul mausoleului
Bobda, Timiș () [Corola-website/Science/301342_a_302671]
-
de la începutul secolului al XX-lea, reunește sub același acoperiș un grajd spațios și o cămară separate de aria șurii (spațiul liber unde se putea intra cu carul pentru a arunca fânul în pod și unde erau depozitate utilaje și acareturi). În cadrul muzeului, grajdul este folosit pentru păstrarea instrumentelor de lucru ale restauratorilor. Poarta datează din al doilea sfert al secolului al XX-lea și este construită din stâlpi masivi de rășinoase, accesul persoanelor și cel cu căruța făcându-se separat
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
Hărpășești. La 9 octombrie 1842, paharniceasa Margarita Cuza adeverește că stă în casa hatmanului Alexandru Gheorghe Mavrocordat, proprietarul moșiei Hărpășești. La 6 martie 1845, Grigore Muste, fostul posesor al moșiei Hărpășești, fiind obligat prin contract să predea în bună stare acareturile de pe moșie, se învoiește cu Grigore Mavrocordat pentru ca acesta să se ocupe de repararea lor, predându-le proprietarului. În iarna anului 1852/1853, domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) a locuit la Conacul Mavrocordat din satul Hărpășești. Fiind bolnav și deznădăjduit
Hărpășești, Iași () [Corola-website/Science/301281_a_302610]
-
să locuiască acolo până la naționalizarea conacului. Cu prilejul reformei agrare din 1921, țăranii din Țibănești au fost împroprietăriți cu peste o mie de hectare din moșia familiei Carp. În urma reformei agrare din 1945, moștenitorii familiei Carp au păstrat conacul și acareturile, plus 69 de hectare de teren. În martie 1949, proprietatea familiei Carp a fost confiscată de stat, printre clădirile preluate de autorități, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, aflându-se conacul cu 12 camere, o cramă, trei pivnițe, o
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
împodobiți cu blide și icoane pe sticlă, încoronate cu ștergare. Fața casei - padimetrul - era din pământ muruit cu lut galben, amestecat cu balega de cal. La casele cu trei camere, una era un fel de cămara. Cu grijă erau construite acareturile - grajdul, saivanul și cotețele porcilor - pentru a feri animalele de răpitori, ca atunci erau pline pădurile de lupi și urși. Un moment important din cilul existențial, nuntă s-a bucurat dintotdeauna și pretutindeni de o deosebită atenție, dând naștere unui
Huta, Cluj () [Corola-website/Science/300332_a_301661]
-
Mândria oamenilor de altă dată era dată de frumusețea boilor. Boii apar ca motiv central în cântecele satului, în ceremoniile de nuntă, cea mai importantă parte a zestrei unei fete fiind o pereche de boi. În vechime toate casele precum și acareturile erau confecționate din lemn și acoperite cu "jipi". Casa arhaică se compunea din trei încăperi: tinda cu cuptorul, casa dinainte și celarul, mobilierul era foarte simplu, un pat, o masă, lăzi, lăiți și scaune cu trei picioare. Pe pat erau
Sebeș, Brașov () [Corola-website/Science/300968_a_302297]
-
km. est de satul Bârzești. Începând cu catagrafiile rusești de la 1772-1773 și 1774, satul apare în toate celelate statistici. În anul 1907 o mare parte din clăcașii acestui sat s-au răsculat împotriva "arendașului evreu" și au devastat conacul și acareturile. Unii dintre săteni au fost arestați, cercetați și condamnați la ani grei de temniță, printre care și Thoader Ion. Faptul că acest sat este vechi se recunoaște, în primul rând, după așezarea lui, relativ departe de actualul drum național 15
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
ca și orașele învecinate Mechelen și Leuven au construit o mare piață de țesături, acoperită, la sud de Piața Mare. În acest moment, aceasta din urmă era încă haotic organizată, clădirile de pe margine având un amestec pestriț de grădini și acareturi neregulate. Primăria a expropriat și a demolat mai multe clădiri care încurcau Piața Mare și a definit formal perimetrul acesteia. Primăria din Bruxelles a fost construită în partea de sud a pieței în mai multe etape între 1401 și 1455
Piața Mare din Bruxelles () [Corola-website/Science/326535_a_327864]