226 matches
-
A fost foarte răspândit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al nouălea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămâne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc mulțumiri pentru că, precum un războinic, s-a luptat pentru cetatea Constantinopolului, aflată în mare pericol, și a salvat-o. Apoi, imnul însuși
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o notă din primul număr, B. P. Hasdeu anunță că va „dirige” partea literară, căreia îi va imprima „nu o direcție nouă, ci o direcție sănătoasă”. Sub titlul În loc de prefață. Al doilea rămășag, Hasdeu reia aceleași idei și republică celebrul acrostih îndreptat contra Junimii. Revista păstrează în cele patru luni de apariție orientarea antijunimistă, dar, ca și la „Revista contimporană”, junimismul va fi combătut nu atât în planul principiilor politice și literare, cât în chestiuni de amănunt, privindu-i mai ales
REVISTA LITERARA SI STIINŢIFICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289226_a_290555]
-
fracturat în segmente cu titluri arbitrare, unele deplin incoerente prin elipsă și absența punctuației: Peisagiu firul de vânt o piatră, Peisagiu soldații vântul, Peisagiu arbore genealogic, Peisagiu oră ipsilon. În Peisagiu nostalgie, dedicat „celui cu plete Romanticul”, e introdus un acrostih compunând numele Perpessicius. Cel puțin un text include sensuri sociale, vorbind în titlu de „mulțimi” și „pâine”, iar apoi de „mulțimile mugind / cu vântul rău adună știrile / din subștiri bătute de grindini”. Priveliștea din Peisagiu epifanie e de „iarnă fimbul
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mîntuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea, alcătuit dintr-o serie de strofe scrise în dimetri iambici, după exemplul imnurilor ambroziene; e un acrostih format din douăzeci și trei de strofe, ale căror prime litere sînt în ordine alfabetică. Acest imn, denumit adesea prin citarea primului vers (A solis ortus cardine), s-a bucurat de mare succes. Bibliografie. Ediții: CSEL 10, 1885 (J. Huemer
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Dumnezeu, și evocarea scenei Bunei-Vestiri se dezvoltă în dialoguri cu schimburi de replici între Maria și Iosif (cap. 9) și între Maria și îngerul Gavriil (cap. 11-12, cu un lung discurs final al lui Gavriil); perechile de replici formează acrostihuri, literele cu care încep respectînd ordinea alfabetică, și adesea rimează. Se pare că cel puțin această parte ar fi un adaos ulterior: tehnica pare s-o imite pe cea din kontakia lui Roman Melodul (cf. pp. 000-000). Vii, bogate în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
personaj cunoscut sub acest nume. Mai mult de 80 de manuscrise - dovadă a succesului răsunător al cărții - conțin opera sa, Expunere de capitole cu îndemnuri (Ekthesis kephalaiôn parainetikôn), compusă din 72 de capitole foarte scurte, ale căror prime litere formează acrostihul „Preadivinului și Preaevlaviosului Rege al nostru Iustinian, Agapet, umilul diacon”. Opera aparține genului numit „oglinda principiilor”, deoarece prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. însă cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
găsește între cele ale lui Proclus din Constantinopol și care i-a fost atribuită și lui Ioan Hrisostomul, intitulată Laudă (Enkomion) Fecioarei Maria. Opera conține două dialoguri, unul între Maria și Iosif, celălalt între Maria și Gabriel, sub formă de acrostih simplu (A, B, C) și dublu (AA, BB, CC); sînt construite cu omotonie finală și rimă. Ansamblul pare să fie o formă poetică siriacă adaptată la limba greacă. Dialogul inserat aici este cu siguranță o interpolare, dar datează din aceeași
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din stanțe cu metrică asemănătoare, al căror număr variază de la optsprezece la douăzeci și patru (numite oikoi: un termen folosit în mod analog cu italienescul stanza), precedate de un scurt preludiu numit kukulion, cu o metrică diferită. Stanțele formează de obicei un acrostih și adesea reproduc numele autorului. Ultimul vers al preludiului introduce un refren, repetat apoi cu stanțele care urmează. Stanțele, la rîndul lor, au un număr variabil de versuri, de la optsprezece la douăzeci și patru. Kontakion-ul era intonat probabil de către predicator, în timp ce un
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Primele kontakia, apărute înainte de Roman Melodul, sînt puține. Grosdidier de Matons numără în total patru, inclusiv Imnul Akathistos. Cel despre Adam și Eva, Cain și Abel era cîntat inițial în prima duminică a Postului Paștilui. Acest imn are formă de acrostih și păstrează multe din caracteristicile imnurilor katà stichon precedente, așa cum se vede din structura strofei sale: aceasta e compusă din cinci versuri ritmate, din care două sînt împărțite în doi endecasilabi urmați de un refren decasilabic; de cele mai multe ori, refrenul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al imnului și Roman au urmat aceeași școală. Un alt imn este asemănător ca ton și conținut el se intitulează Plînsul lui Adam sau Primul Părinte și aparține tot seriei de imnuri dedicate Postului Mare și penitenței. De această dată, acrostihul e mai lung, deoarece ne dă tot titlul imnului. Structura metrică este deja mai complexă. Acestui imn i-au fost adăugate patru strofe neautentice, al căror acrostih formează numele Adam. Foarte important e conținutul: este introdus Adam, care regretă desfătările
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aparține tot seriei de imnuri dedicate Postului Mare și penitenței. De această dată, acrostihul e mai lung, deoarece ne dă tot titlul imnului. Structura metrică este deja mai complexă. Acestui imn i-au fost adăugate patru strofe neautentice, al căror acrostih formează numele Adam. Foarte important e conținutul: este introdus Adam, care regretă desfătările din Paradis și dialoghează chiar cu Dumnezeu. Și aceasta este opera unui poet talentat, capabil să manevreze cu abilitate motivele spirituale tipice ale lumii grecești creștine. Amintim
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu Dumnezeu. Și aceasta este opera unui poet talentat, capabil să manevreze cu abilitate motivele spirituale tipice ale lumii grecești creștine. Amintim și imnul intitulat Ilie și văduva, din care s-au păstrat fragmente, compus din șapte strofe care formează acrostihul „psalmul”; ultimele două versuri ale prologului constituie refrenul strofelor următoare. Acestea sînt rostite de văduva din Sarepta care îi cere lui Ilie să-i readucă la viață fiul mort, iar urmarea conținea probabil un alt dialog, între Ilie și Dumnezeu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Imn Akathistos, numit astfel pentru că era cîntat de credincioșii „neașezați”, adică de cei care stăteau în picioare în timpul oficierii slujbei. Structura acestui imn e mult mai complexă. Este compus dintr-o introducere și din douăzeci și patru de strofe care formează un acrostih alfabetic; strofele pare au opt kola și se încheie cu un refren: „aleluia” (un kolon poate fi înțeles ca o „fracțiune” regulată - literalmente: „membru” - a unui vers; în cazul acestui tip de imn, așa cum am spus de mai multe ori
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost foarte răspîndit, a fost tradus în slava veche, în arabă și în latină, probabil de către un învățat din cercul lui Ilduin, în perioada carolingiană (secolul al IX-lea). Data compunerii și paternitatea imnului constituie două probleme încă nerezolvate. Cum acrostihul imnului este alfabetic, numele autorului rămîne necunoscut. Prologul este dedicat „conducătoarei invincibile”, adică Fecioarei, căreia i se aduc mulțumiri pentru că, asemenea unui războinic, s-a luptat pentru cetatea Constantinopolului, aflată în mare pericol, și a salvat-o. Imnul poate fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este cel care se împotrivește lui Cristos”. Forma „Antechristus” este atestată la scriitorii creștini de limbă latină încă din secolul III. Se pare că forma cu e era mai plăcută auzului romanilor, ca fiind mai armonioasă decât cea cu i. Acrostihul 41 din Instrucțiunile lui Commodian se intitulează De Antechristi tempore și nu De Antichristi... Există, până în vremea lui Augustin, numeroase mărturii care atestă această ortografie, respinsă fără drept de apel de autorul operei De ciuitate Dei. Motivația lui Augustin este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și istoric, converg spre ipoteza unui autor creștin african, probabil de origine siriacă, având legături incontestabile cu Italia de Nord, care a scris cele două opere fundamentale ale sale pe la mijlocul secolului al III‑lea. Numele său apare într‑un poem acrostih de la sfârșitul cărții a II‑a a Instrucțiunilor: COMMODIANUS MENDICUS CHRISTI. Salvatore susține teza potrivit căreia ar fi vorba de un personaj din anturajul lui Ciprian, dar unul foarte tânăr. Urmând lui Thraede, Daniélou contestă această teză. Jean‑Michel Poinsotte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
soteriologic. Primele două sunt opțiunile anticristologice exprimate simbolic prin două personaje malefice: Nero, „Anticristul” păgân și regele persan, Anticristul oriental, Anticristul în sensul teologic al cuvântului. Nu rămâne decât cea din urmă, singura salvatoare, fiind singura cristologică. Instructiones 41 În acrostihul 41 al Instructiones apare o versiune sintetică a mitului Anticristului: 1 Dixit Esaias: Hic homo, qui commouit orbem Et reges totidem, sub quo fiet terra deserta. Audite, quoniam propheta de illo predixit; Nihil ego conposite dixi, sed lege legendo. 5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lasă locul unui singur Anticrist în Instr. 41, dar unul cu două fețe. Majoritatea editorilor și comentatorilor văd lucrurile în felul acesta. După modelul lui Brewer, Poinssote propune o altă grilă de lectură, identificând schema binară din Carmen... și în acrostihul citat mai devreme: „Suntem tentați să credem că versurile 7 și 11 relatează un episod autonom - introdus cu abilitate prin conjuncția autem - referitor la începutul activității Anticristului, al cărei element determinant îl constituie. Există, așadar, în Instructiones un singur Anticrist
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
indică și titlul, și acest Anticrist nu este Nero rediuiuus”. În consecință, versurile 7‑11 constituie o paranteză consacrată lui Nero, în calitate de precursor al „Latinului”, în timp ce restul poemului vorbește de Anticristul principal. În realitate, cele două moduri de înțelegere ale acrostihului 41 nu sunt opuse, ci complementare. Teza susținută de Brewer și Poinsotte are totuși meritul de a arăta că există, la Commodian, o viziune coerentă a eshatologiei; scenariul sfârșitului lumii prezentat în Instructiones fiind în perfectă concordanță cu cel din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
viziune coerentă a eshatologiei; scenariul sfârșitului lumii prezentat în Instructiones fiind în perfectă concordanță cu cel din Carmen apologeticum. În privința anticristologiei autorului nostru, cel mai simplu ar fi să presupunem nu unul, ci două modele alternative. Primul (sintetic), reprodus în acrostihul 41, prezent de asemenea în comentariul lui Victorin, propune un Anticrist‑Nero rediuiuus. Împăratul roman revine pe pământ de inferno leuatus, declanșează ultima persecuție împotriva creștinilor, distruge Roma și intră învingător în Ierusalim. Iudeii recunosc în el pe adevăratul Mesia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintre care primul este identificat cu Nero seruatus, iar cel de‑al doilea, cu un rex ab oriente; activitatea celui dintâi se desfășoară în Occident, a celuilalt, la scară universală. Cum se explică această alternanță a modelelor? În Instr., genul acrostihului îi impune lui Commodian o concizie maximă. Așadar, el va prezenta modelul sintetic, întâlnit la Victorin, dar în manieră diferită. În Carmen, în schimb, el face apel la modelul analitic, dat fiind că celălalt model se dovedește ineficient. De ce? Mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
-M. Poinsotte pregătește o nouă ediție, amplu comentată. Utilizăm aici această ediție, încă inedită, pe care, cu amabilitate, autorul ne‑a pus‑o la dispoziție, preluând și traducerea sa. . Commodian scrie (și probabil pronunță) Antechrist, și nu Antichrist. Ca dovadă, acrostihul prezentat, al cărui titlu exact este De Anteccristo tempore. . Sbaffoni consideră că spiritalis este atribut al lui imago, în timp ce Durel îl consideră complement direct al lui eradat (în acest caz ar fi vorba de o formă veche de acuzativ plural
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celor ce se mântuie, pentru ca, fiind zdrobiți, frământați, puși la dospit și copți să fie buni pentru ospățul Împăratului. [...] În cărțile dinainte am pomenit cauzele pentru care Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa”. În fine, dimensiunile destul de reduse ale acrostihului îl obligă pe Commodian la o dozare foarte strictă a informațiilor. Este greu de conceput că ar fi repetat în două versuri diferite aceeași idee, în condițiile în care era vorba de un scenariu atât de bogat ca cel al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu încercarea de artă barocă, străină lui. Imaginea măștii, în Satiră, specifică barocului, are la V. numai un sens demascator, ce l-ar apropia de J.-J. Rousseau și de preromantism. Parodia (Tatăl nostru parodiat), gen foarte răspândit în iluminism, și acrostihurile grecești sunt nu numai virtuozitate, ci și plăcere de a construi și de a decora. Jalba către vodă Hangerli arată, și ea, o frază bine stăpânită, cu perioade echilibrate, deși închide un zbucium sufletesc puternic; grija pentru construcție se menține
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
prieten cu Văcăreștii, îi cunoștea pe Anton Pann și pe B.P. Mumuleanu. Românizându-și numele, semna și Pedestrășescu. P. a scris versuri în limba greacă, în bulgară (e menționat de istoriografia literară bulgară în legătură cu începuturile poeziei culte), în română și acrostihuri bilingve greco-române. Poeziile în românește sunt, în cea mai mare parte, ocazionale. Câteva au fost notate, la moartea lui Dinicu Golescu, pe o pagină a cărții acestuia, Însemnare a călătoriii mele. Altele se adresează lui Iancu Văcărescu, Eufrosin Poteca, Pavel
PESACOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288766_a_290095]