176 matches
-
putînd corespunde unei singure fraze mari. A. Julien Greimas, în Sémantique structurale (1966), alcătuiește o gramatică a povestirii, definind actantul drept un element care, în fraza de bază ce rezumă povestirea, îndeplinește o anumită funcție sintactică. El identifică un model actanțial format din șase elemente (subiect, obiect, destinator, destinatar, opozant sau adjuvant), care susține edificiul oricărei povestiri. Axa centrală care controlează valorile din universul povestirii, axa puterii și / sau a cunoașterii, este axa destinator - destinatar. Ea dă naștere valorilor și dorințelor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fie înlesnește, fie constituie o piedică în calea comunicării. Ea constă din circumstanțele acțiunii, respectiv modalitățile de a acționa, nefiind reprezentată în mod neapărat de personaje. Această axă este uneori axa cunoașterii, iar alteori axa puterii. Anne Ubersfeld reia schema actanțială a lui A. J. Greimas, permutînd perechea subiect-obiect, făcînd din subiect funcția manipulată de perechea destinator-destinatar, obiectul devenind funcția dintre adjuvant și opozant. Dacă la A. J. Greimas subiectul nu era fabricat în mod conștient de destinatar în funcție de destinator, iar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu se definea decît la sfîrșitul parcursului în funcție de căutarea obiectului, la Anne Ubersfeld, natura subiectului este deosebit de importantă, iar actantul nu este o substanță sau o ființă, ci elementul unei relații. De la o secvență la alta a textului povestirii, modelul actanțial se poate schimba, cuprinzînd noi personaje; de asemenea, de la o secvență la alta, un personaj poate trece din rolul unui actant în altul. Trebuie observat însă că noțiunile de "actant" și de "personaj" nu sînt interschimbabile, actantul putînd fi și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de altă parte, dacă un actant se manifestă într-un discurs prin mai mulți actori, reciproca poate fi și ea valabilă, un singur actor putînd fi sincretismul mai multor actanți. Cu alte cuvinte, același actor poate trece dintr-o rubrică actanțială în alta În a n a l i z a d i s c u r s u l u i, sintagma "actorii comunicării" trimite la locutorii și interlocutorii implicați în mod activ într-o interacțiune verbală, spre deosebire de termenul actant
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1 înveselește peisajul, mai ales vara, cînd atît de fragilele volane albe și mov1 răsar în locurile cele mai neașteptate.), anafore asociative (între antecedent și expresia anaforică există o relație de tip parte-întreg; se pot distinge anafore meronimice, locative, funcționale, actanțiale: Ana și-a comandat [o pereche de pantofi de dans]1. Pingelele 1' sînt aurii. Cizmarul 2 a avertizat-o că nu sînt foarte rezistente.), anafore parafrastice (Ana îsi făcuse [mai mulți prieteni care vorbeau franceză, engleză, germană]1. Acești
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
structurat într-o disciplină distinctă denumită axiologie. A. J. Greimas a propus însă folosirea acestui termen în semiotică pentru a numi modul de existență paradigmatică a valorilor, în opoziție cu ideologia, care are în vedere maniera de aranjare sintagmatică și actanțială a lor. Axiologia a devenit astfel suportul realizării vorbirii prin operațiile de actualizare și se atestă prin realitatea sintactică și narativă, încît sistemul ei de valori este orientat spre universul discursiv proiectat de limba concretizată în discurs. De aceea, se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
importante, pentru a constitui un sprijin real în argumentare. În semiotica textuală, figurile se referă la nucleul semic: ele sînt considerate unități de conținut, atașate la un lexem sau la o sintagmă, care atribuie o valoare deosebită rolurilor și funcțiilor actanțiale. Louis Hjelmslev consideră figură orice element lingvistic care nu este nici semnificant, nici semnificat. Astfel, unitățile semantice minimale sînt numite figuri ale conținutului. După Gérard Genette, figură este devierea între semn și sens, spațiul interior al limbajului; noțiunea de "deviere
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
formalizarea structurii intrigii în povestire prin schema narativă a acțiunii și identității narative a actantului principal din perspectiva existenței lui. Potrivit praxematicii, există narațiune, adică o configurație a unei serii de acțiuni eterogene unite într-un tot inteligibil, cînd relația actanțială este prezentată ca nefiind în măsură să realizeze un efect imediat în plan temporal și logic. Altfel, enunțiatorul ar actualiza numai fraze simple cu a avea sau cu a fi. Naratorul, în schimb, spune care consecințe ale actelor intermediare sînt
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nefiind în măsură să realizeze un efect imediat în plan temporal și logic. Altfel, enunțiatorul ar actualiza numai fraze simple cu a avea sau cu a fi. Naratorul, în schimb, spune care consecințe ale actelor intermediare sînt necesare pentru ca relația actanțială să treacă de la potențialitatea inițială la realizarea ei finală. Pe baza acestui program, orice variații sînt însă posibile, căci în special obținerea obiectului ar putea fi reprezentată ca fiind realizată, suspendată, abandonată sau zădărnicită. Programul și schema narativă nu sînt
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumenta etc. Aceste roluri, numite și roluri locutive sau comunicative sînt relevante pentru comportamentul enunțiativ și permit definirea activităților comunicative ale fiecărui participant la schimbul verbal. Ele se deosebesc de rolurile sociale, care sînt de ordin sociologic, și de cele actanțiale, de ordin sintactic. Între rolul social și cel locutiv / comunicativ nu există corespondență biunivocă: același rol social - de profesor, de exemplu - poate angaja mai multe roluri în vorbire (întrebare, evaluare, explicare), iar același rol comunicativ (chestionarea, de exemplu) poate fi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
să găsim o cale de mijloc. Din această perspectivă, arta nu este un supliment al vieții, și deci nu poate fi o reprezentare mimetică slabă: în general, atît arta cît și viața sînt înțelese ca fiind reprezentaționale. 4.2. Modelul actanțial greimasian Un mod în care analiza personajului a evoluat, atît din punct de vedere informal, cît și prin mijloace mai formale și mai sistematice, presupune clarificarea termenului de "trăsătură”, la care ne vom opri în cele ce urmează. Avem nevoie
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
nașul mașter al fetei de împărat sau un alt pețitor, disponibil dar meschin) pînă ce nu intervine un remitent (adesea, de fapt, un supra-ajutor), cum ar fi regele sau Dumnezeu sau un ins cu puteri magice. Iată din nou diagrama actanțială, dar cu posibilele personaje exponențiale în cele șase roluri esențiale. În ciuda simplității modelului și în ciuda nevoii de a-l adnota în diverse feluri pentru a-l adapta mai bine diferitelor genuri literare, schema poate fi mai totdeauna aplicată cu succes
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
29 3.4. Ergativitatea la nivel lexical și semantic............................................... 30 4. Definiții, accepții, extinderi ale termenului ergativ(itate).............................. 31 4.1. Alte definiții ale ergativității................................................................. 31 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică............................................... 31 4.1.2. Ergativitatea ca variație actanțială............................................... 31 4.1.3. Ergativitatea ca tip de construcție................................................ 33 4.2. Alte utilizări ale termenului ergativ....................................................... 34 4.3. Cazul ergativ în teoriile localiste........................................................... 34 4.3.1. Cazul ergativ la Hjelmslev........................................................... 35 4.3.2. Cazul ergativ la
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deci o construcție ergativă (în care apare obligatoriu cazul ergativ) poate fi transformată într-una nonergativă. Prin urmare, ergativitatea nu este relevantă la nivel tipologic, ci este "variație pe aceeași temă" (Comrie 1973: 244). 4.1.2. Ergativitatea ca variație actanțială Definiția lui Dixon este criticată de Lazard (1994: 37; 2001: 278) pentru că este bazată pe noțiunea controversată de subiect, care nu poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
poate fi identificat și definit decât pentru o limbă dată, și pe noțiunile S, A și O, considerate primitive semantico-sintactice51. Soluția pe care o propune Lazard, o soluție pro domo, este interpretarea sistemelor acuzative/ergative prin raportare la anumite structuri actanțiale. În locul primitivelor sintactico-semantice S, A și O, Lazard propune 52 actanții X, Y și Z, notații care nu sunt deloc transparente. Lazard (1994: 34) propune o clasificare a structurilor de actanță − care nu caracterizează limbile în ansamblu, ci perechi de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru clasificarea tipologică a limbilor: într-o limbă acuzativă, agentul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de distincția ergativitate morfologică vs ergativitate sintactică (așa cum apare la Dixon 1979) − distincție pe care o consideră prea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă, iar o limbă acuzativă este o limbă în care structura actanțială acuzativă e dominantă. Lazard (1994: 48) se distanțează de distincția ergativitate morfologică vs ergativitate sintactică (așa cum apare la Dixon 1979) − distincție pe care o consideră prea simplificatoare − mai mult la nivel terminologic, contestând denumirea de ergativitate morfologică pentru că, la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În locul acestei distincții, Lazard propune criterii "primare" vs criterii "secundare" de definire a actanților. Criteriile primare nu sunt departe de cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității morfologice: constrângeri de ocurență și/sau de formă impuse nominalelor, corelarea cu indici actanțiali intra- sau paraverbali, jocul relatorilor (prin care Lazard înțelege afixe și adpoziții), topica. Criteriile secundare identificate de Lazard sunt, în linii mari, tot cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității sintactice: jocul pronumelor reflexive și reciproce 54, elipsa prin coreferință
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exprimat, corespunzătoare tipului (a) de mai sus: He is drinking whiskey > He is drinking Ion bea whisky > Ion bea'. Diferența dintre construcția tranzitivă și cea prepozițională, atribuită de Dixon mecanismului antipasivizării, este interpretată de Lazard (2001: 288) ca fiind variație actanțială. Diferența semantică dintre cele două construcții este de natură aspectuală: construcția prepozițională este atelică, pe când cea neprepozițională este telică. Acest tip de construcții este discutat și de Levin și Rappaport Hovav (2005: 187): Pat hit the door/Pat hit at
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
discursivă). Baker (1997: 76) arată că există un consens în privința faptului că agentul, și nu pacientul, va fi ales ca subiect în majoritatea limbilor. Muller (2002: 159) este de părere că subiectul nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial (Agent), nici cu nu caz anume (nominativul), ci noțiunea de subiect privilegiază unul dintre termenii enunțului în raport cu verbul. Astfel, anumite limbi par să aibă două subiecte, unul scenic (localizare) și unul actanțial (terminologia este preluată de la Lazard). Levin și Rappaport-Hovav
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial (Agent), nici cu nu caz anume (nominativul), ci noțiunea de subiect privilegiază unul dintre termenii enunțului în raport cu verbul. Astfel, anumite limbi par să aibă două subiecte, unul scenic (localizare) și unul actanțial (terminologia este preluată de la Lazard). Levin și Rappaport-Hovav (2005: 24, 50) observă că Agentul și Pacientul nu sunt singurele noțiuni asociate cu subiectul și cu obiectul. Fiecare limbă are o realizare morfosintactică prototipică pentru subiect și obiect, determinată de topică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de hazul imanent al unui simplu caraghioslâc. Nu mă grăbesc să evacuez pe „abisalul“ Caragiale, pe expresionistul grotesc, pe antipaticul „nepatriot“ sau pe idilicul duios al unei benigne clase de mijloc. Treacă de la mine și analiza structuralistă a textelor („funcția actanțială“ a scrisorii pierdute). Dar recunosc că, din când în când, mă trezesc spunând prompt: „Mofturi!“ și mă întorc, destins, la deliciile înveselitoare care îmi ies în întâmpinare pagină de pagină. Cititorul contemporan are o șansă aparte: poate ajunge la nimbul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și să clasifice un fenomen original al civilizației și literaturii franceze. Ipotezele teoretico-metodologice ale lucrării, abordate că repere teoretice, sunt următoarele: • elaborarea conceptului euristic global al lucrării axat pe problema complexă a reprezentării și delimitarea nivelurilor sale estetice, textuale și actanțiale. Relaționarea, în demersul investigației la nivel de text, a diferitelor dimensionări ale reprezentării femeii pariziene că: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (colectivă în formă de mit, simbol), reprezentare romanesca (de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]