1,099 matches
-
Formele verbale cunoscute sunt "-á" la prezent, "-ó" la imperativ, "-se" la infinitiv. Substantivele erau terminate cu "-e" la singular și cu "-es" la plural; articolul era la singular "la" și la plural "las". Se pare că nu exista cazul acuzativ și că accentul era la fel ca în limba esperanto modernă, cu excepția cazului când se aflau în terminații, ca în "-á" și "-ó". Doar patru versuri ale etapei "Lingwe uniwersala" (din 1878) a formării limbii esperanto rămân, dintr-un cântec
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]
-
persoană și număr a fost abandonată; pluralul la nominativ era "-oj" în loc de "-es" (precum și adjectivalul "-o" și adverbialul "-e"); iar cazurile substantivale au fost reduse la două (deși genitivul "-es" există încă și astăzi în corelativele posesive). Sufixul din cazul acuzativ a fost "-l", dar în multe cazuri el a fost folosit doar la pronume: În afară de forma de ortografiere de influență slavă ("ć", "dź", "ħ", "ś", "ź" pentru "ĉ", "ĝ", "ĥ", "ŝ", "ĵ") în comparație cu limba modernă, anumite forme verbale imperfective (prezent
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]
-
nu știe latinește, ba să nu știe nici măcar cum se scrie numele unui stat de veacuri inamic al Romei. Apoi bătrânul Marcus Porcius Cato trebuia să știe că după verbele sentiendi și declarandi (din care face parte și censeo) urmează acuzativul cu infinitiv și că orașul în cestie se scrie cu th (Carthago sau Karthago). Fraza deci pe care ar fi trebuit s-o rostească acel bătrân om de stat, ar fi sunat: Iterum censeo Carthaginem esse delendam, sau, mai puțin
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
a meritului, pe când d-v. credeți că v-ar opri "talentul sau geniul de a se produce și a-și lua zborul lor natural". Acest talent sau geniu se exercită apoi în zbor natural asupra tuturor lucrurilor și îndeosebi asupra acuzativului cu infinitiv și a lui Cato Censorius. Dar..., se-nțelege, noi vorbim din invidie astfel. "Presa" are dreptate; studiile ei sânt susceptibile de-o critică serioasă și numai noi, adversarii simandicoși, nu sîntem în stare a i-o face. [ 11
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
grafice corecte în clasele primare, în Rev. de ped., an 31, nr. 5, mai 1982, p. 34-36. [210] PETICĂ, MARIA, Implicații didactice ale stilisticii lingvistice, Catedra, 3, 1982, 142—155. [211] PETRE, DAN, Confuzii posibile în folosirea pronumelui personal în acuzativ de către studenții anglofoni, LM, p. 180-183. [212] PETRI, OVIDIU, [La rubrica : Cultivarea limbii române în școală] Să scriem și să vorbim corect, Tribuna, 26, nr. 42, 1982, 6. [213] POALELUNGI, GH., [La rubrica :Ancheta Revistei noastre. Sub titlul comun: Locul
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
nr. 3, 1991, 8, 6. [82] METEA, ALEXANDRU; DRINCU, SERGIU, Modele și teste rezolvate de analiză gramaticală pentru admiterea în licee și învățămîntul superior. București, Editura Petrion, [1992], 164 p. [83] MILITARU, DOINA, Funcțiile sintactice ale cazului dativ (D) și acuzativ (Ac), în “Limba și literatura română”, București, an XXI, nr. 3-4, iulie-dec., 1992, p. 16-17. [84] MIRIANICI, MIRA, Pregătirea pentru scris a copiilor de 6-7 ani, RÎP, 15, nr. 3-4, 1992, 72-75. [85] MITREA, CONSTANTIN, „Datorită” sau „din cauza”, în “Limba
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
în curs de demutizare, procesul de comunicare prezintă următoarele particularități: - un volum redus al vocabularului însușit; - existența a numeroase clișee verbale, cuvinte cu conținut semantic sărac sau deformat; - cuvintele sunt folosite așa cum au fost prezentate inițial (în cazul nominativ sau acuzativ), fără inflexiuni; - existența unui decalaj vizibil între vocabularul activ și cel pasiv (între vocabularul utilizat în exprimare și vocabularul stocat). Din registrul greșelilor care se manifestă în comunicarea verbală a deficienților de auz, enumerăm: - evitarea exprimării în propoziții - preferă utilizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
la fel s-a Întâmplat pentru mersese , nu au recunoscut a merge. Se Înregistrează confuzia Între forme omografe ale indicativului și imperativului. Aceeași situație o Întâlnim la flexiunea substantivului, adjectivului, pronumelui și a numeralului. Elevii le recunosc În nominativ și acuzativ și foarte greu sau deloc pe cele În genitiv/dativ (forma cuiva nu o relaționează cu cineva, căruia nu e legată de forma care, forma numele e identificată ușor asociindu-i-se și semnul corespunzător; nu la fel de ușor este cu
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
Vocabularul este limitat, redus ca volum, mai ales sub aspectul cuvintelor; * Existența unui număr mare de cuvinte clișeu, conținut semantic sărac, monovalent sau deformat; * Vocabularul este folosit așa cum a fost prezentat pentru prima dată, mai ales În cazul nominativ sau acuzativ; * Existența unui decalaj evident Între vocabularul activ și cel pasiv, Între vorbirea impresiva și cea expresivă; În formularea propozițiilor și a frazelor la copiii deficienți de auz apar numeroase greșeli gramaticale cum ar fi: * Folosirea unor cuvinte care țin loc
Ad-Studium Nr.1 2 by Ana Rotaru [Corola-publishinghouse/Science/786_a_1745]
-
și subcategorii. Numele de persoane au un caracter mai pur ca nume proprii decît numele de locuri, care se mențin mai aproape de apelative din cîteva puncte de vedere. Un exemplu sugestiv îl constituie genul personal (genitivul cu articol postpus și acuzativul cu prepoziția pe), caracteristic numai antroponimelor, nu și toponimelor (Cartea lui Ion, L-am văzut pe Ion, Luminile Clujului, Am văzut Bucegii). Desprinderea numelor de loc de apelative se face treptat, fiecare nume aflîndu-se la o anumită distanță de apelativele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
gramaticali (Abagiu, Aga, Albota, Albu, Aldea, Alecu, Alimanu, Amza, Andrei, Arghiloapa, Andreana), prin adăugarea unor sufixe specializate sau nespecializate (Arvăteasca, Drăghioaia, Baranca, Voineasa, Ilioara, Arnăuți, Văcăroi, Moțăței, Văcușari, Mîrșani, Dicuțari, Bădești) ori prin determinanți în nominativ, în genitiv sau în acuzativ, care exprimă posesiunea, apartenența sau alte relații sociale (Pădu rea Gigîrtu, Hanu Despinii, Bîrîca lu Ivan, Fîntîna Ivantiștilor, Vîlceaua lu Sandu, Ulița de la Nae). Formarea antroponimelor de la toponime se realizează pe baza unui singur model: toponimul plus sufixul specializat (Craioveanu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponime), caracteristicile semantice (geomorfologice, floră, faună, cultură agricolă, căi de comunicație, construcții sau amenajări, aspecte social istorice etc.), derivative (sufixul -uș, -el, eț, -ior, -ișor, -uț, -uia, -uica, -ica, -ița etc.) sau gra maticale (singular > < plural, masculin > < feminin, nominativ > < genitiv > < acuzativ, substantiv + substantiv, substantiv + adjectiv, prepoziție + substantiv etc.). Importanța grupării toponimiei în funcție de diferite criterii este concretizată în primul rînd prin identificarea unor tendințe specifice fiecărei categorii privind raportul originar, formula etimologică, traiectoria evolutivă, vechimea etc., constituind premise orientative pentru căutarea soluțiilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și depășește teritoriul toponimiei. Limba romînă ar fi putut moșteni din latina populară (așa cum s-a întîmplat și cu multe alte cuvinte din latina orientală) apelativul *chalcada, preluat (printr-o filieră fonetică justificată în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în raport cu V(erbul) și O(biectul)81 și parametrul mărcii actanțiale 82. Tot cvasiuniversale sînt și categoriile de Agent și Pacient, doar modul lor de codare sintactica devenind relevant din punct de vedere tipologic, codare în funcție de care se disting limbile acuzative de cele ergative. Fiecare parametru determina apariția în lanț a altor trăsături structurale și asocierea cu acestea (de pildă, tipul ergativ se asociază cu antipasivul, în timp ce tipul acuzativ se asociază cu pasivul și cu procedeul tematizării). În lucrarea să intitulată
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
relevant din punct de vedere tipologic, codare în funcție de care se disting limbile acuzative de cele ergative. Fiecare parametru determina apariția în lanț a altor trăsături structurale și asocierea cu acestea (de pildă, tipul ergativ se asociază cu antipasivul, în timp ce tipul acuzativ se asociază cu pasivul și cu procedeul tematizării). În lucrarea să intitulată Limbajul. O introducere 83, Louis Hjelmslev afirmă, după cum am arătat deja, ca cea mai mare și mai importantă sarcina a lingvisticii este acea de a oferi o tipologie
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Emma Tămâianu-Morita130 face un istoric și o clasificare 131 a tipologiilor de procedee lingvistice, pentru a le compară apoi cu tipologia coșeriană. Tipologiile clasice, anterioare și contemporane cu tipologia integralista, sînt tipologiile morfosintactice parțiale (precum: limbi SOV/SVO, limbi ergative / acuzative, limbi cu sau fără articol etc.) și tipologiile morfosintactice globale (precum: limbi flexionale, aglutinante, izolante, incorporante), evaluate critic de Eugeniu Coșeriu în mai multe studii. Emma Tămâianu sintetizează aceste observații critice 132 sub forma a două liste de obiecții și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
și de masculin. În română, diversele morfeme adăugate radicalului cas- formează paradigmă cuvîntului: casă, casa, casei, case, caselor etc. De pildă, morfemul -a din cas-a exprimă atît categoria genului (feminin), a numărului (singular), dar și a cazului (nominativ și acuzativ) și a determinării (articol hotărît). Gradul de flectivitate este diferit de la o limbă la alta, chiar dacă acestea fac parte din aceeași familie sau chiar din aceeași ramură: latină este flexionara în mai mare grad decît româna, română decît franceză; tipul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
o limbă cu structura actanțială de tip nominativ-acuzativ), subiectul verbelor intranzitive și cel al verbelor tranzitive este marcat similar, opunîndu-se în ansamblu obiectului unui verb tranzitiv. Subiectul verbelor tranzitive și intranzitive stă în nominativ, în timp ce obiectul verbelor tranzitive stă în acuzativ. Tipul acuzativ este cel mai răspîndit (toate limbile indo-europene, cu excepția cîtorva limbi indo-iraniene, limbile fino-ugrice, limbile afro-asiatice, limbile negro-africane etc. 2. ergativă Într-o limbă ergativă (o limbă cu structura actanțială de tip absolutiv-ergativ), subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu structura actanțială de tip nominativ-acuzativ), subiectul verbelor intranzitive și cel al verbelor tranzitive este marcat similar, opunîndu-se în ansamblu obiectului unui verb tranzitiv. Subiectul verbelor tranzitive și intranzitive stă în nominativ, în timp ce obiectul verbelor tranzitive stă în acuzativ. Tipul acuzativ este cel mai răspîndit (toate limbile indo-europene, cu excepția cîtorva limbi indo-iraniene, limbile fino-ugrice, limbile afro-asiatice, limbile negro-africane etc. 2. ergativă Într-o limbă ergativă (o limbă cu structura actanțială de tip absolutiv-ergativ), subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive este
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în continuare mai detaliat structura ergativă. Ergativitatea (din gr. érgon, "produs, lucru") are un rol mai mult sau mai puțin important în aproximativ un sfert dintre limbile lumii. O limbă ergativă aparține unui "tip structural de limbi distinct de limbile acuzative printr-un mod specific de codare a argumentelor agent și pacient și a funcțiilor sintactice de subiect și de obiect direct: în limbile ergative, poziția subiectului este ocupată, de preferință, de pacient, codat că absolutiv, iar ergativul este ales pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
codare a argumentelor agent și pacient și a funcțiilor sintactice de subiect și de obiect direct: în limbile ergative, poziția subiectului este ocupată, de preferință, de pacient, codat că absolutiv, iar ergativul este ales pentru exprimarea agentului, în timp ce în limbile acuzative, poziția subiectului este ocupată de agent, codat că nominativ, iar pacientul apare în poziția obiectului direct și este exprimat prin acuzativ"177. Gabriela Pana Dindelegan consideră (DSL: 201) că ergativul este un "caz diferit de absolutiv, dar corelativ cu acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
este ocupată, de preferință, de pacient, codat că absolutiv, iar ergativul este ales pentru exprimarea agentului, în timp ce în limbile acuzative, poziția subiectului este ocupată de agent, codat că nominativ, iar pacientul apare în poziția obiectului direct și este exprimat prin acuzativ"177. Gabriela Pana Dindelegan consideră (DSL: 201) că ergativul este un "caz diferit de absolutiv, dar corelativ cu acesta, selectat pentru exprimarea agentului verbelor tranzitive, în timp ce absolutivul este selectat pentru subiectul verbelor intranzitive și pentru pacientul verbelor tranzitive; în general
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
tranzitiv (O), dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (A) (Dixon, 1994: 1). Din punct de vedere morfologic, "comportament identic" înseamnă același caz morfologic, de obicei absolutiv pentru S și O și ergativ pentru A. O limbă este de tip acuzativ dacă același caz, nominativul, marchează subiectul verbelor tranzitive și subiectul verbelor intranzitive, iar un alt caz, acuzativul, marchează obiectul direct al verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Marcarea acestor constituenți poate fi schematizata astfel: A Ergativ Nominativ S Absolutiv Acuzativ O
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
morfologic, "comportament identic" înseamnă același caz morfologic, de obicei absolutiv pentru S și O și ergativ pentru A. O limbă este de tip acuzativ dacă același caz, nominativul, marchează subiectul verbelor tranzitive și subiectul verbelor intranzitive, iar un alt caz, acuzativul, marchează obiectul direct al verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Marcarea acestor constituenți poate fi schematizata astfel: A Ergativ Nominativ S Absolutiv Acuzativ O Dixon (1994: 9) Din punct de vedere sintactic, "comportamentul identic" are în vedere constrangerile de coreferențialitate în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
tip acuzativ dacă același caz, nominativul, marchează subiectul verbelor tranzitive și subiectul verbelor intranzitive, iar un alt caz, acuzativul, marchează obiectul direct al verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Marcarea acestor constituenți poate fi schematizata astfel: A Ergativ Nominativ S Absolutiv Acuzativ O Dixon (1994: 9) Din punct de vedere sintactic, "comportamentul identic" are în vedere constrangerile de coreferențialitate în formarea frazelor, atît în coordonare, cît și în subordonare. Dacă aceleași constrîngeri privesc pozițiile S și O, dar nu și poziția A
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]