7,862 matches
-
acestei transformări: " Aprinzi o țigară. Felicia doarme, respirația este calmă, liniștitoare, te așezi în fotoliul Baroni. Este trecut de miezul nopții. În marele cosmos ceva s-a schimbat. Să prinzi esența acestei schimbări, trecerea întunericului spre lumină. Frigul spre căldură, adâncul spre înalt. Să fii întrebat: de ce? Și să nu răspunzi." (p. 216). De unde vine oare liniștea surâzătoare a lui Antipa, de unde aburul veseliei și al nepăsării care îl învăluie de-a lungul întregului roman? Poate din această înscriere a sa
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
două fețe ale medaliei romanești. Așa stau lucrurile, numai că scena familială pe care evoluează protagonistul de-a lungul zilei de 21 decembrie nu-și este, astfel zicând, suficientă sieși; nu se închide perfect etanș într-o simbolistică autonomă. În adâncurile acestei suspecte liniști casnice dospește fermentul demoniei eroului masculin, cu inteligența sa casantă și imaginația ce deschide orizonturi largi, nebănuite de cumintea lui soție. Dar care dintre cititori le-am fi putut, la prima lectură a romanului, bănui?
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
desfrânați simt patima ca pe un foc și o flacără pe care încearcă să le stingă. Patima desfrânării este atât de puternică, încât cel condus de ea este dus ca un rob acolo unde poruncește diavolul 148, adică tocmai în adâncul iadului 149, în întunericul cel mai negru, unde nu stăpânește decât dorința păcătoasă și arzătoare care trebuie satisfăcută în tină și noroi 150. Patima desfrânării, ca și orice altă patimă, îl stăpânește pe om răpindu-i libertatea, făcându-l pe
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
relaxare a sfincterului principal devenit dușman al poporului exact în clipa cînd fotograful îi spunea păsărica. Omul acesta minunat a avut dreptate. Slovele sale către Gorki rezistă - cum o fi rezistat Gorki? - pentru că se bazează pe o realitate irefutabilă: în adîncul lor deloc depărtat de suprafață, masele îi zăresc pe intelectuali precum Lenin, se feresc să calce-n ei, în special de cînd și-au cumpărat pantofi de la oraș. Și toți și-au cumpărat de-aici, la prima generație. Și toți
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
le emite (le "mitraliază"). Spre a evita risipirea acestora într-o zonă aleatorie, autorul aplică strategii ale unificării, ale omogenizării particulelor sale feerice. Uneori un verb joacă rolul de magnet, organizînd versurile pe nervuri centripete: "de piatră limba și versurile adîncul ochilor și cerul gurii/ de piatră iarba pe care o pasc boii cenușii ai clipelor alături de mine/ de piatră pietrele din cerneala cu care scriu de piatră vinul pe care îl beau/ de piatră paginile roșii de carte de piatră
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11789_a_13114]
-
acolo. Cerceii îi purta. Făcea ea, într-adevăr, toate aceste lucruri? Nu era doar o amăgire? Teama i se risipi și începu să se simtă aproape nepăsătoare. Da, plec cu el. O să mă botez..." O voce batjocoritoare parcă țâșnise din adâncul ei, ca și cum ar fi stat acolo la pândă pe o pânză demonică de păianjen. împinse într-o parte bancheta, deschise ușa cu atenție, ca să nu scârțâie, și coborî treptele în vârful picioarelor. "Dorm, dorm cu toții", un râs i se înăbuși
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
în sufletul meu cu toată șatra.../ Și dacă n-aș sta de strajă, clipă de clipă de strajă,/ ele m-ar ciuguli nerv cu nerv și vers cu vers./ Pînă la ziua dintîi m-ar ciuguli,/ cînd întuneric era deasupra adîncurilor/ și Duhul Domnului plutea peste ele" (Poetica). Asistăm astfel la o mișcare centrifugă a eului poetic, care, identificat cu toate cele ce ființează, se dilată în spațiu și timp pînă în preajma dumnezeieștilor obîrșii ale universului. Ieșit din sine prin extaz
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
de neputința mea cu puterea lor/ și-mi zic: ai avut dreptate, supărarea ta a rămas veșnică,/ dar acum, cînd te-ating, peste lucruri e un foșnet strident,/ culori vineții se deschid peste pleoape/ și nu pot vedea mai în adînc/ decît pînă la vorbele tale care se lovesc în mine/ ca niște pietre în cădere” (A patra elegie). De asemenea autorul se angajează în călătorii, cea mai semnificativă fiind în Statele Unite, unde ajunge într-o junglă a artificiilor civilizației și
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
viață! Magiei astfel m-am dedat pe față, Ca duhul prin puteri și grai ceva Din toate tainele să-mi dea; Să nu mai fiu silit, din greu Tot asudînd, să spun ce nu știu eu; Să aflu ce-n adîncul ei Strîns lumea ține, să văd ce-i Cu-acele forțe și semințe sfinte, Să nu mai umblu în cuvinte. O, Lună plină, de-ai zări Ultima oară chinul meu aci, Ce la pupitru m-a ținut De veghe-n
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
privești constant ochii, pentru că nu se citea nimic în ei: străini lacrimilor și șovăielilor, ochii îi erau ficși și uscați ca două imense deșerturi, pupilele erau de un albastru atît de palid încît se confundau cu albul, și abia în adîncul lor și la orizontul spațiului lor translucid strălucea o bucățică de clar de lună și de pulbere de aur. Dacă Barbara avea picioarele prea scurte, era fără îndoială vorba de un mijloc dizgrațios pe care-l descoperise natura pentru a
Salvador Dalí - Chipuri ascunse by Ileana Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13046_a_14371]
-
foșnirea pierdută păsări letargice coboară orbește în arborele tăinuitor fiecare pasăre pe frunza sa se duce oul rămâne în ochiul uitării Diamant fără granițe de pe creasta bucegilor nostalgia se-așterne pe lumina ocultă a amintirii noaptea patimei vibrează neîncetat dincolo de adâncul ființei toate se duc trecând prin ochiul orb al uitării - doar diamantul mântuit de haos rămâne în noi neclintit Două flori o iarbă magnetică rămâne pe urma tălpilor pășite în împietrirea nopții din tresărirea zării două flori neasemănate un crin
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]
-
despre iluminarea prin suferință și iradierea „de fascinație și tremendum”, Întreținute de răzvrătitul poet. Așadar, poetul-trubadur (baladeur), experimentalist, certat cu lumea, dar angajat ființial, scria „pe creier” și voia să ia În posesie conștiința, asumîndu-și destinul. Sondează, cu efort reconstitutiv, adîncurile mitice, dezvăluie amintirile traumatice și universalizează, s-a observat, biografemele (precum În Tatăl meu Rusia); icoana Înlocuită cu portretul lui Stalin consfințește triumful Răului (preexistent, care se Întinde Însă) și, uitat de „Părintele din ceriuri”, aduce - ironic - „laude” părintelui biologic
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
ca un uriaș poet, Cezar Ivănescu a stăruit „pe crucea zăbavnicei file” pentru a ne dezvălui Înțelesul mitic, inițiatic al unui lirism pierdut În societatea noastră orizontală. Paradoxal, la Cezar Ivănescu poemul ascensional, rîvnind descătușarea, devine posibil prin imersiunea În adîncul Istoriei; doar așa, știind că drumul „e de făcut Înapoi”, bardul din BÎrlad, Întregind strălucită falanga moldava află, prin stihurile sale psalmice, puterea genezica a cuvîntului. Încît, scăpînd din strînsoarea trupului, mîngîiat de gîndul morții (curățat Însă de „otravă”) va
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
un sol vestitor al parcurgerii infinitului. Nu știi niciodată de unde sosesc corăbiile, nici încotro se duc. Sunt simple și mișcătoare apariții în lumea reculeasă a visării. Vin de la infinit și pleacă spre infinit... într-o noapte orașul a răsunat din adâncuri. De jos, dinspre mare, urcau spre el, acoperind geamătul geamandurii - sute de glasuri într-un singur glas - mugetele sirenelor de vapor. Urcau spre orașul adormit, asemenea unor glasuri de orgă, slobozite din sute de orgi, în lungi cortegii de sunete
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
verde, trei zile vom arde Împreună În vatră! Din iubirea fără sfârșit ți-am Împletit cunună de brad și vâsc roditor. Niciun Moș Crăciun nu apare! La geamul din mine, rodii și inătoare poruncă! Ce Ignat divin! Ce plugușor În adâncul ființei din lucruri, ce buhai zgomotos de-ntristare, cu Bădița Traian, cu Vicleimul ascuns, cu irozi fulguiți, strânși laolaltă Într-un bulgăre de zăpadă. Sub mantia albă, strălucitoare de cântec, covoare albe și moi lingușesc iazul de oglindă al vieții
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
Ariel, pe aer mă rescrii. Atafiel, cel care susții raiul cu trei degete mă Îngâni, Îngerul focului plânge, Îngerul morții suspină. Numai voi, Altrib, Attaris, Amabael și Attarib - Îngeri ai iernii din geamuri, veți râde, veți râde, veți râde. În adâncul mării se naște un cântec. Ultima cupă e-n mâinile mele! O tac!... (Continuarea În numărul viitor)
EVANGHELIA INIMII ANOTIMPURI Jurnal de poet. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Theodor Răpan () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1553]
-
înfățișa un adult cu încântătoare candori. Primele poezii prezentate spre publicare aduceau așa de puțin, prin 1956, cu ce propunea pagina literară a vremii, încât redactorii amuțeau, cedând numai fiindcă intuiau că diferența nu venea dintr-o provocare, ci din adâncul unei structuri. O înțelepciune milenară, dar al eredității, se placa la Petre Stoica pe o continuă ciocnire cu realitatea, cu cotidianul. Drept care acesta a fost luat în evidență de timpuriu de poet. împrejurarea că insul își caută fața în acele
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
visat azi-noapte în brațele noastre ne bate în geam e semn de iminente migrații chiar în timpul scrierii acestui poem un nesfârșit deal de semințe ca o pedeapsă cu ferestrele scufundate se apropie de noi urmat de un pustiu mânat de adâncuri cu toate acestea zi de zi tot mai multe suflete într-o oarbă captivitate mănâncă semințe ca într-o democrație în care patul armelor este masa de scris către cei dragi dar nimeni nu recunoaște cojile încinse și parcă trăim
Poezie by Nicolae Panaite () [Corola-journal/Imaginative/9467_a_10792]
-
împreună În noaptea ce o să vină. Marea Dintre stânci înlănțuite Se va naște iarăși marea Și vor merge iar corăbii Căutând mereu cărarea. Vor ajunge de departe La un țărm bătut de vânturi Va fi liniște acolo Cade ancora-n adâncuri. Mult nisip se va preface Într-o ploaie ca de stele Valurile se vor zbate Ca și gândurile mele .... Multe iarăși vor ajunge Spre un țărm mai fericit Și vor bate iar cărarea Din apus spre răsărit.
Poezii. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Eleonora Kohn () [Corola-journal/Imaginative/93_a_123]
-
eul meu mare chircindu-se străbăteam necuprinsul gata mereu să-l ating și clipa lovindu-mă de sus până jos o neînsorire a lumii izgonindu-mă tot mai departe Miracol Aceeași viața neliniștită o regăsesc în frunzele toamnei nufărul din adâncul genunii mă ispitește lacrima sevei plutește în sânge mereu imperii de frică aeriană îmi suspendă surâsul zorile rămân o promisiune greu de îndurat mâna adună un pumn de lumină improvizată o tandrețe obscură va întregi miracolul zilei de azi
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/9603_a_10928]
-
variațiuni, - încotro, unde, cum, până când -, către tainicul Hexagon. Te pot asemăna doar cu Bach, cumplitul, ciupind, s-ar crede, clavecinul cu fine degete, sau lovind, ca și cum ar dansa, cu bâta ori spada orgii, să spargă în sclipitoare țăndări vuietul din adânc - încât aproape că nu ne dăm seama că stropește cu sânge-mprejur, încăpățânat să ajungă până la os. Asta îl interesează, de fapt, când cioplește așchii, aruncând și din mine o mie de cioburi colorate. Să ne transforme-n vitralii și
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/9516_a_10841]
-
sub bolta cerului pur. XXVIII. De la Ana la Caiafa Pe măsură ce otrava ori aghiasma își face efectul cel bun îți spun fără vlagă sau cu ardoare cucernică: te-am trimis de la Ana la Caiafa cu ranchiună, cu lacrimi în ochi, în adâncul pământului, cu totul. XXX. Metehnele bîtrâneții Mironosiță multiubită ai jucat un rol prăpădit povestind baliverne despre dragostea mea foarte rară în toiul nopții; n-ai ce să-i faci este simplu ca bună ziua, ca foamea lupului, cum se nimerește, ca
Poezii by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/9701_a_11026]
-
a instalat într-un fel de modă din care nimeni nu poate ieși. Moda agresivității permanente. Azi toată lumea simte nevoia să fie agresivă. Continentul, țara întreagă, orașele, străzile, casele, sunt pline de agresivi. Se confundă dinamismul cu agresivitatea. Extrasă din adâncuri ancestrale, agresivitatea pare a fi devenit, a fi redevenit, singura formă de supraviețuire. Cel din urmă ins, care văzut de la distanță ar putea părea cumsecade și la locul lui, până nu te agresează într-un fel ori altul și nu
Îmi amintesc de Betina by Damian Necula () [Corola-journal/Imaginative/9613_a_10938]
-
Dacă acum, în întuneric, Vedem ca ziua De departe, Cât de năprasnic Va fi clarul Care ne-așteaptă După moarte? Lectura ca peisaj Vezi, scrisul e cochilia în care sună timpul, întinsă, biblioteca E-o plajă cu volume, Venite din adâncuri, Iar când citești o carte, Copertele deschise Sunt pânze de corăbii, Umflate de un suflu De dincolo de moarte; Ies din străfund epave, Pe literele-valuri, Care-ți inundă mintea... Ce naufragiu poate Să fie o lectură! Cuvintele îți pradă Averea, ca
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9877_a_11202]
-
spumegând să se ridice Din apele iscate dinspre Tibru: În timp ce pietrele rămân aice. METOPĂ VII Suntem aici : cei dintâi și cei de pe urmă, Frați cu bezna-nceputului, cu plămada neființii. Ropotele hoardelor pe cai ne-au unit cu părinții În adâncul lutului pe care n-au Încetat să ni-l scurme. Suntem aici : cei dintâi și cei de pe urmă. Ne-am apărat cu viața roadele visului. Străjeri la porțile munților, o turmă De creste. Zestrea proscrisului. Suntem aici : lumina cea de pe
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]