144 matches
-
(rusă:"Degtyaryova-Shpagina Krupnokaliberny", 'Degtiariov-Șpaghin de calibru mare') este o mitralieră grea antiaeriană sovietică care folosește cartușe de calibrul 12,7x108mm. a fost folosită și ca o mitralieră grea pentru infanterie, fiind dotată cu un afet pe două roți și un scut metalic de protecție. Mitraliera a fost denumită după proiectantul său, Vasili Degtiariov, și după Georgi Șpaghin, care a îmbunătățit sistemul de alimentare cu gloanțe. Mitraliera este uneori poreclită "Dushka" (rusă: draga, scumpa) din cauza abrevierii
DȘK () [Corola-website/Science/322262_a_323591]
-
care a îmbunătățit sistemul de alimentare cu gloanțe. Mitraliera este uneori poreclită "Dushka" (rusă: draga, scumpa) din cauza abrevierii DȘK. Arma este fabricată și în România de către Uzina Mecanică Cugir în varianta 12,7x108mm DȘKM și în varianta 12,7x99mm pe afet trepied. Nevoia proiectării unei mitraliere grele pentru Armata Roșie a apărut în anul 1929. Primul model de acest tip, Degtyaryov, Krupnokalibernyi (abreviat DK, Degtiariov de calibru mare), a fost construit în 1930 și fabricat în cantități mici între 1933 și
DȘK () [Corola-website/Science/322262_a_323591]
-
TABC-79. Aruncătorul M77 este folosit de unitățile de infanterie, vânători de munte și parașutiști ale forțelor terestre române și reprezintă armamentul de artilerie clasic la nivel de companie. Aruncătorul md. 1977 se compune din următoarele părți mari: țeava cu închizătorul, afetul bipied, placa de bază, aparatele de ochire, piese de schimb, scule și accesorii (P.S.A.) și accesoriile pentru transport. Aparatul de ochire este de tip MPM-44M și se compune din dispozitivul unghiului de nivel, luneta și prelungitorul aparatului de ochire
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
arme, prima fiind Flak 88 mm 18, urmată de Flak 88 mm 36 și mai târziu Flak 88 mm 37. Denumirea de "Flak" provine din micșorarea cuvântului german "Flugzeugabwehrkanone" care înseamnă "tun defensiv antiaerian", scopul original al piesei de artilerie. Afetul versatil a permis ca tunul să fie folosit ca armă antitanc când era nemișcat pe roți, și să fie amplasat complet în doar două minute și jumătate. Folosirea sa cu succes împotriva vehiculelor blindate a dus la dezvoltarea unui tun
Tun antiaerian Flak 88 mm () [Corola-website/Science/327600_a_328929]
-
mm. Primele prototipuri au fost fabricate în anul 1928. Aceste modele, numite Flak 18, foloseau o singura țeavă cu o lungime de 56 de calibre ceea ce a dus și la desemnarea numelui de "L/56". Tunul era montat pe un afet cruciform. Aceasta avea un sistem de operare semiautomat simplu, care ejecta cartușele după tragere, permițând soldaților să încarce rapid unul nou. Împotriva avioanelor și a țintelor vii erau folosite proiectile explozive, iar împotriva tancurilor și altor vehicule blindate erau folosite
Tun antiaerian Flak 88 mm () [Corola-website/Science/327600_a_328929]
-
a demonstrat că Flak 18 are o serie de probleme minore și posibilități de îmbunătățire. Multe dintre acestea au fost încorporate în noul Flak 36, care avea o țeavă formată din două componente pentru a face mai ușoară șemizarea. Noul afet era mai greu, permițând tragerea de urgență chiar și în momentul în care arma era încă pe roți fără a fi pusă în baterie, dar cu un câmp de tragere orizontal și vertical limitat. În cazul asamblărilor obișnuite, un șasiu
Tun antiaerian Flak 88 mm () [Corola-website/Science/327600_a_328929]
-
reprezentanți în aproape toate capitalele , Alfred devenise o instituție internațională. La 43 iulie 1887, regele tunurilor a decedat în urma unui atac de cord. Alfred stabilise cu amănunte planul funeraliilor sale și Essenul a respectat riguros toate instrucțiunile date. Pe un afet de tun, sicriul a fost transportat spre locul de veci al familiei din cimitirul de la poarta Kettwig. Cimitirul a trebuit să fie demolat pentru a construi o stație de cale ferată. În 1956 a fost însă așezat într-un cavou
Alfred Krupp () [Corola-website/Science/330290_a_331619]
-
de 4m, structura de apărare a fost completată ulterior de o serie de șanțuri și valuri de pământ, având rolul de a asigura apărarea din direcția nord; în fort au fost amplasate 60 de tunuri moderne de calibru mare pe afeturi fixe. După finalizarea fortăreței de pe dealul Gellért, realizarea celorlalte obiective ale rețelei de forturi a fost abandonată, în favoarea construirii sistemului de cazemate de la Komarom. Datorită amenințării permanente pe care o reprezenta fortăreața, pentru populația din orașele Buda și Pesta, ea
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
șase cai. În jurul sicriului și pe două platforme erau așezate mulțime de coroane din partea Regelui Carol I, fiului regal Ferdinand, Corpurilor 2 și 3 Armată, Regimentului 2 Artilerie, Școlilor militare, Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura Regelui Carol I (ca o distincție acordată generalului - doar consilierii familiei regale și generalii Alexandru Cernat și Eracle Arion mai beneficiaseră de
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
program de dezvoltare. Astfel, proiectul a fost continuat la inițiativa lui Grabin, a echipei sale de concepție, si a conducerii uzinei. Niciunul dintre aceștia nu a informat autoritațile statului (i.e. Mareșalul Kulik) despre proiectul ZiS-3. ZiS-3 era o combinație între afetul ușor al tunului antitanc de 57 mm și puternica gură de foc de 76,2 mm a mai vechiului tun de câmp divizionar . Pentru a reduce reculul piesei de artilerie, a fost instalată o frână la gura țevii. Această modificare
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
mm și puternica gură de foc de 76,2 mm a mai vechiului tun de câmp divizionar . Pentru a reduce reculul piesei de artilerie, a fost instalată o frână la gura țevii. Această modificare a permis montarea țevii pe un afet relativ ușor, diminuând riscul apariției avariilor mecanice la tragere. ZiS-3 utiliza tehnologii de productie superioare față de tunul F-22USV. Multe dintre piesele tunului erau turnate, ștanțate sau sudate pentru a diminua necesarul de transformari efectuate cu mașini-unelte. În consecință, trei ZiS-3
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
tun ZiS-3 de captură, într-o cutie blindată cu trei laturi, pe șasiul unui tanc R-2. Soldații sovietici apreciau tunurile ZiS-3 datorită fiabilității, durabilității si preciziei lor deosebite. Piesele de artilerie erau ușor de întreținut, și antrenamentul servanților era facil. Afetul ușor permitea atât tractarea tunului ZiS-3 de către camioane și de către mașini de teren puternice (precum Dodge 3/4 americane obținute prin actul Lend-lease), cât și împingerea de către echipaj. ZiS-3 avea performanțe bune împortiva blindajului în general, și putea, cu ajutorul muniției
ZiS-3 () [Corola-website/Science/335263_a_336592]
-
un pic a fost transformată într-o uzină electromecanică gigant. În decembrie 1952 a ieșit primul radar. După cinci ani din atelierele uzinei electromecanice din Lianozov ieșiseră deja până la 300 de seturi de radare P-20. Radarul, plasat pe un afet mijlociu de tun de artilerie antiaeriană, a funcționat foarte sigur. A trebuit să se plaseze radarul și în munți dar echipamentul s-a ionizat rapid și a ieșit din funcțiune, s-au ars tuburile catodice ale indicatoarelor de observare circulară
P-20 „Periscop” () [Corola-website/Science/335590_a_336919]
-
prin radiolocație NRZ-1 (radar secundar). Aparatura de emisie-recepție (cinci emițătoare și cinci canale de recepție), fiecare lucrând într-o altă frecvență din gama de unde centimetrice și unul în gama decimetrică, a fost instalată într-o remorcă rotativă dispusă pe un afet de tun antiaerian. Sistemul de antenă era format din două cadre deschise trunchiate dintr-o antenă parabolică, realizat atât la emisie cât și la recepție. Pe acoperișul cabinei, pe o latură îngustă, s-a montat antena înclinată la un unghi
P-20 „Periscop” () [Corola-website/Science/335590_a_336919]
-
secolul al XIX-lea și anume: utilizarea pulberii fără fum, a muniției acuplate, a proiectilelor explozive și a încărcării pe la culată prin procedeul Nordenfelt. El a fost totodată, primul tun de câmp dotat un mecanism de recul hidropneumatic, care menținea afetul și trenul rulor perfect nemișcate pe timpul secvenței de tragere. Întrucât nu avea nevoie să fie refăcută ochirea după fiecare lovitură, echipajul putea executa o nouă lovitură de îndată ce țeava revenea în poziția inițială. În mod normal, tunul de 75 mm putea
Tun de 75 mm model 1897 () [Corola-website/Science/333691_a_335020]
-
Județul Prahova, România) este un politician român, membru al Parlamentului European din 2014. In Parlamentul European, este membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) și al Comisiei pentru Petiții (PETI) și membru supleant în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET), Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și Comisia pentru Dezvoltare regională (REGI). De asemenea, el face parte din Delegația la Comisia Parlamentară mixtă UE- Turcia. Din 2015, acesta a devenit vicepreședinte al grupului politic Europa Națiunilor și Libertății (ENL
Laurențiu Rebega () [Corola-website/Science/334738_a_336067]
-
Națiunilor și Libertății (ENL) (/ ), fiind singurul deputat român din acest grup care număra 39 de europarlamentari din 9 state (Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, România și UK). În 2015, a devenit membru supleant în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET), Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și Comisia pentru Dezvoltare regională (REGI). De asemenea, face parte din Delegația la Comisia Parlamentară mixtă UE- Turcia. Pe pagina personală, Laurențiu Rebega afirmă că întreaga sa activitate susține ideologic și participativ apărarea
Laurențiu Rebega () [Corola-website/Science/334738_a_336067]
-
bizară și uriașă harbaletă. Aceasta pare a fi și singura lui invenție practică, deoarece celelalte mașinării de război aveau să fie concepute și realizate doar peste câteva secole. Desenul uriașei harbalete prevedea șase roți care să asigure mobilitatea acesteia (similare afeturilor de tun din războaiele secolului al XX-lea). Se folosea lemnul pentru construcția arcului pentru a conferi armei flexibilitate și greutate redusă. Se pare că singurul motiv pentru care această mașinărie avea 25 de metri lungime era doar efectul psihologic
Invenții bizare. De la Leonardo da Vinci la Nikola Tesla () [Corola-website/Journalistic/102268_a_103560]
-
a forței vii adăpostite a inamicului pe câmpul de luptă. Țeava era ghintuită, fiind construită din oțel forjat. Proiectilele erau explozive sau încărcate cu șrapnele. Pentru atenuarea reculului era folosit un sistem cu „sapă elastică”. Obuzierul era montat pe un afet mobil cu două roți cu spițe din lemn, pentru transport montându-se un antetren cu roți identice.
Obuzier „Krupp” de 120 mm, model 1901 () [Corola-website/Science/337589_a_338918]