230 matches
-
subdomenii ale științei. Categoria termenilor care denumesc valori cantitative este cea mai predispusă la a contracta relații de antonimie, prin antonimele graduale: brandi-/tahi-; hyper-/hypo-; macro- /micro-; oligo-/multi-. Sunt antonime "în sens restrâns", deoarece respectă condițiile simetriei. Există afixe și afixoide care indică opoziții spațiale, direcționale, vizând însușiri orientate în direcții opuse și care au referenți diferiți: extra-/intra; infra-/epi-. Opoziția de sens se poate stabili fie pentru prefixoide, fie pentru cel de-al doilea element: exogen- endogen
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
semantice): (1) provenite din limba greacă: eco (cf. ήχώ "ecou, sunet"; ecografie) și eco (cf. οίκος "casă"; ecosferă, ecologie); (2) provenite din limba latină: vari- (cf. varius " pătat, variat") și vari- (cf. varus "pustulă"; varicelă, variolă). Paronimia existentă la nivelul afixelor este una specială, realizată formal, prin interfixele i/o, prin interfix φ/vocala o; funcțional, prin referenți diferiți: imuni- (lat. immunis "scutit, apărat") și in = lipsit de + munus= obligație; tifl-/ tiflo- s.a.m.d. Afixoidele sunt "invariantele" prin care se
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Nu pot fi acceptate ca derivate: conjunctivă (cf. en. conjunctiva; lat. conjunctiva), confuz etc. Formațiile nominale și verbale cu prefixul latin contra- intrat în limba română în prima jumătate a secolului al XIX-lea, apar în neologisme. Raporturile semantice dintre afix și cuvântul-bază pot marca: 1) opoziția: ro. contraindicație (cf. lat. contraindicatio; en. contraindication), ro. contralateral (cf. lat. contralateralis; en. contralateralis); 2) înlocuitorul: ro. contrafacere, contraotravă, contravenin (formațiuni românești). Valoarea semantică de reluare este marcată de afixul contra- (inter- și intralingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
neologisme. Raporturile semantice dintre afix și cuvântul-bază pot marca: 1) opoziția: ro. contraindicație (cf. lat. contraindicatio; en. contraindication), ro. contralateral (cf. lat. contralateralis; en. contralateralis); 2) înlocuitorul: ro. contrafacere, contraotravă, contravenin (formațiuni românești). Valoarea semantică de reluare este marcată de afixul contra- (inter- și intralingvistic), prin unități terminologice având aceeași semnificație- "incizie secundară". A se compara: ro. contraincizie (cf. en. coterincision); ro. contraapertură (cf. en. counterincision), contraorificiu. Și la nivelul acestei paradigme limbajul medical cunoaște o serie de unități neanalizabile: contracație
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
determina noțiunea "cuvînt", una dintre acestea fiind stabilitatea interioară, adică faptul că nu poate fi întrerupt prin pauză în conversația obișnuită și nici nu permite o reorganizare internă a părților constituente (fonemelor) sau atașarea altor elemente decît a morfemelor legate (afixe și desinențe, îndeosebi). Pornind de aici, se poate face precizarea că un cuvînt este alcătuit din anumite foneme, că aceste foneme se succed într-o ordine fixă și că orice adaos este restricționat din perspectiva unei reguli flexionare sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
disting următoarele morfeme au+încep+-ut+zi+-le+-le+frumos+-e+al+-e+primăvar+-i+-i, de unde se poate constata că morfemele au un statut diferit în enunț și se pot repartiza unor clase morfologice și lexicale diferite (cuvinte, radicali, afixe, desinențe etc.). Există în unele limbi morfeme care nu au o structură segmentală proprie, precum du (de+le) din franceză sau zur (zu+der) din germană, cînd un segment cuprinde deci mai multe morfeme. Uneori, se face distincția dintre morfem
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
decît să-i menționez în relație cu termenii englezi, cu excepția cazului cînd nu a existat un termen englez adecvat. De fapt, termenii folosiți de Genette nu sînt chiar atît de dificili pe cît par, fiind construiți prin utilizarea unor prepoziții (afixe) și rădăcini de cuvinte. Pentru cei ce doresc să îi utilizeze în analize ulterioare, este poate mai eficient să știe cum se formează acești termeni. Prepozițiile sînt ana și pro, care înseamnă "dinspre" și respectiv "spre"; para înseamnă "în lateral
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
își poate însuși și alte limbi, devenind bilingv (sau polilingv) și mijlocind transferul interlingvistic și interco-munitar de valori culturale. În acest mod, mijloacele lingvistice înseși devin elemente ale transferului cultural (îndeosebi sub forma cuvintelor, dar și sub cea a unor afixe, a grupurilor fixe de cuvinte, a semnificațiilor, a manierelor de structurare frazală etc.), fenomen care se produce în mod obișnuit și în condițiile formei intralingvistice, deoarece comunicarea între indivizii vorbitori ai aceleiași limbi presupune și transmiterea de la unul la altul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
se găsește sunetul respectiv în aceleași condiții (de vecinătate, de accentuare etc.). La fel se prezintă situația în cazul formelor gramaticale (precum flexiunea substantivului, pronumelui sau verbului) și a elementelor lexicale, în a căror structură se pot identifica rădăcini sau afixe comparabile din punctul de vedere al structurii fonetice și al înțelesului. Odată constatate, aceste corespondențe au fost folosite pentru stabilirea sunetelor, formelor gramaticale și cuvintelor din care provin ele, adică a limbii indo-europene comune, care a fost în felul acesta
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
numele principalelor calități (principalele adjective), acțiuni și stări (principalele verbe), numele realităților stabile (substantive care denumesc părți ale corpu-lui, relații umane, plante și animale din mediul propriu de viață etc.). În sfîrșit, tot din limba-bază vin și principalele mijloace derivative (afixele) și flexionare (desinențele). Suma acestor elemente care provin într-o limbă din limba-bază alcătuiesc stratul acelei limbi. Ca atare, suma elementelor din limba latină populară păstrate în limbile romanice reprezintă stratul acestor limbi, iar suma elementelor păstrate din limba germanică
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
enunțului au caracter de generalitate. Această trăsătură a generalității structurii judecății nu se manifestă însă și la nivelul expresiei, deoarece structura propoziției se particularizează în funcție de limbă, fiind determinată de anumite trăsături gramaticale, care pot consta în mărci flexionare (desinențe sau afixe) ce indică funcțiile și raporturile sintactice ale cuvintelor, îndiferent de poziția ocupată în ordinea lineară a sintagmei sau a propoziției și, ca atare, în principiu, limbile flexionare (sintetice) pot avea o topică mai liberă în raport cu cele unde flexiunea este redusă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ceea ce a condus, în cazul latinei populare, de exemplu, la evoluția spre o topică relativ fixă a limbilor romanice. Altfel se prezenta situația în latina literară, prelucrată de învățați, unde posibilitățile de marcare a funcții-lor sintactice prin desinențe sau prin afixe (sufixe) au oferit condiții de realizare a unor construcții cu inversiuni, cu dislocări și cu intercalări, unele devenite caracteristice pentru limba cultă (precum perioadele), modelul lor fiind preluat, în epoca manierismului umanist și de unele limbi moderne, precum germana și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
originar. Această schimbare presupune în principiu adoptarea regimului sintactic de determinant al verbului, cu funcția de circumstanțial, ceea ce induce un conținut specific adverbului. Adverbializarea cuvintelor (a adjectivelor sau a substantivelor) se poate realiza în două moduri, 1) prin adăugarea unor afixe (de obicei sufixe) și 2) prin păstrarea formei inițiale și prin sugerarea noului regim morfo-sintactic și a noului conținut numai prin vecinătatea cu verbul, adică printr-o regulă a topicii, regulă care are ca revers o alta: lipsa unei astfel
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prefixoide 72. Se poate conchide de aici că, pe terenul limbilor sintetice, precum greaca, latina și limbile germanice se pot naște treptat din procedeele de compunere mijloace de derivare noi. Limbile romanice, neavînd în specific compunerea, au moștenit sau împrumută afixele și numai în puține cazuri le creează, de obicei prin combinarea altora. Toate limbile germanice realizează compuse avînd drept cuvînt-bază elementul germanic moștenit cu semnificația "om" (și "bărbat"), încît, în engleză, de exemplu, lexemul man [män] stă la baza a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Astfel, pentru însușirea "nesfîrșit, infinit" se pot folosi în daneză gr(nseløs [΄gränsəlös], endeløs [΄änəlös] și, cu prefix, uendelig [u΄änəli] și, în mod similar, în celelalte limbi din familie. Limbile germanice au împrumutat, o dată cu numeroase cuvinte latino-romanice și unele afixe (de obicei cu originea în greacă sau în latină), dar ele au în uz și multe afixe proprii moștenite din limba-bază. Dintre acestea din urmă se remarcă prin deosebita lor creativitate și prin faptul că realizează derivate care se redau
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prefix, uendelig [u΄änəli] și, în mod similar, în celelalte limbi din familie. Limbile germanice au împrumutat, o dată cu numeroase cuvinte latino-romanice și unele afixe (de obicei cu originea în greacă sau în latină), dar ele au în uz și multe afixe proprii moștenite din limba-bază. Dintre acestea din urmă se remarcă prin deosebita lor creativitate și prin faptul că realizează derivate care se redau uneori perifrastic în limbile romanice, îndeosebi sufixele substantivale, engl. -ness, germ. -heit și -keit, neer. -heid, dan
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
reducere considerabilă a flexiunii, care a însemnat și reducerea la o singură formă a articolului hotărît și a articolului nehotărît (ca în engleză), precum și regularizarea verbelor tari (care astfel nu mai marchează prin ablaut preteritul și participiul perfect, ci prin afixe). Sub aspect lexical, limba afrikaans este un amestec de elemente din neerlandeză, engleză, portugheză și din hotentotă, bantu și malaeziană, încît s-a îndepărtat mult de baza originară. O nouă limbă este și idiș, care a pornit de la un dialect
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
rund, neer. rond < v.fr. ro(o)nt, germ. Tanz [tants], neer. dans < fr. danse, germ. Turnier, neer. tournee [tur΄ne:] < v.fr. to(u)rnei (fr.mod. tournoi) etc. Prin împrumuturile făcute în perioada Evului mediu, limbile germanice au primit și afixe latino-romanice, unele dintre ele deosebit de active pe terenul lor. Astfel, de exemplu, sufixul de agent latin -arius (> -ari) se regăsește în toate limbile germanice importante: germ. Mülle Müller "moară morar", engl. mill miller, neer. molen molenaar, dan., norv. mølle møller
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cum franceza l-a preluat la rîndul ei din engleză, această limbă germanică este cea care a făcut din adjectivul respectiv un element european, dovedind că atît în limbile romanice cît și în cele germanice împrumuturile din latină (cuvinte și afixe) sînt nu numai integrate și funcționale, ci și creatoare. Interferența influențelor lingvistice în spațiul european La nivel popular, fiecare dintre limbile europene influențează limbile cu care se învecinează și suferă la rîndul lor influența acestora. Ca atare, între limbile populare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
kertnek, cu sufixul -nek, la nominativ plural kertek, cu sufixul de plural -ek, iar la dativ plural kerteknek, cu ambele sufixe, fiecare avînd o unică valoare și numai una. Limbile romanice și latina, precum și cele germanice sînt flexionare, fiindcă un afix poate întruni simultan mai multe valori, încît în latină, de exemplu, nominativului vir îi corespunde acuzativul plural viros, unde desinența -os exprimă în același timp și numărul plural și cazul acuzativ. Pe lîngă aceasta, o anumită valoare gramaticală este marcată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
morfologice și sintactice utilizate într-o limbă naturală. Activitatea verbală constă în a face referire la lumea obiectelor, a persoanelor și a ființelor, a mișcării, a timpului și a spațiului, prin intermediul semnelor, discrete și arbitrare (cuvinte lexicale și gramaticale, flexiuni, afixe), și al organizărilor liniare ale acestor unități, ce răspund unor reguli admise în mod convențional (Larousse, 2006). Verbalizarea este modalitatea prin care educatorul denumește acțiunea ce urmează a fi efectuată, iar copilul o înțelege și o transpune în practică. Verbalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
tipar numeroase formații provenind din substantivizarea unor adjective precum: *adițională, *alopată, *basculantă, *coronară, *divizionară, *geminată, *guturală, *jugulară, *nocturnă, *trilaterală etc., care, atașate curent unor substantive feminine (convorbire adițională, arteră coronară, echipă divizionară)16, transmit noului cuvânt caracteristica de gen și afixele de feminin ale substantivului. - Numeroase formații neologice în -a la singular nearticulat, care, în procesul de adaptare, își regularizează flexiunea, sunt atrase în tiparul flexionar ă - e, și nu în tiparul ă - ĭ; vezi variantele din DOOM2: anticvă/ anticva, coda
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
altul sau alte niveluri vor lumina diferirea. Sunt numeroase contextele în care nivelul lexical pune în evidență repetarea, prin cuvinte din aceeași familie lexicală sau din același câmp semantic, pentru ca elementul de diferire să apară fie la nivelul fonetic (un afix sau o alternanță fonetică), fie la nivelul sintactic, unde să valorizeze schimbarea de manifestare frastică de la hipotext la hipertext în diverse moduri: coordonare vs subordonare, simplitate vs. complexitate, structuri binare sau ternare, juxtapunere vs joncțiune etc. Sensul de desfășurare a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și caz, dacă putem vorbi de caz în limba maghiară: az emberek „oamenii”, a házak „casele”. În plus, spre deosebire de limba română, în care după prepoziții substantivul rămâne nearticulat (de ex. în casă), maghiara folosește articolul hotărât înaintea substantivelor înzestrate cu „afixe” circumstanțiale (a házban „în casă”, az udvaron „în curte”) sau cu postpoziții (az asztal mellet „lângă masă”). Limbile slave s-au comportat diferit în privința categoriei nedefinit - definit. Limba bulgară a dezvoltat articolul hotărât pentru toate trei genurile de singular și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
articolul hotărât din bulgară: -ăt, -ta, -to; te. IV. Cazul dativ. Sensul obiectului indirect se exprimă prin -nak, -nek „spre, către, la”: Jánosnak „lui Ianoș”; A fizetést átadom az asszonynak „Salariul îl predau soței”; neki „lui, ei”. Echivalentul german al afixului maghiar este nach, prepoziție cu dativul și cu același sens, „spre cineva”. Afixul este compus, are ca element central pe k (lat. qui, sl. kă, engl. who etc.) la care s-a adăugat n, prepus (germ. nach, magh. -nak, -nek
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]