527 matches
-
, George (9.III.1848, Iași - 6.XI.1910, București), memorialist, gazetar și critic literar. Este fiul Anei (n. Gugora) și al maiorului Vasile Panu, unul dintre aghiotanții lui Al. I. Cuza. A urmat școala primară (din 1856) și liceul (din 1860) în orașul natal, absolvindu-l în 1867. În același an devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași. Din 1872 este membru
PANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
ASLAN, Theodor (c. 1836 - 13.I.1900, București), traducător. De profesie avocat, A. făcuse studii universitare la Paris. În țară, a fost aghiotant al domnitorului Al. I. Cuza. Între anii 1871 și 1876 i se încredințează conducerea Teatrului Național din Iași și, chiar dacă nu găsește întotdeauna cele mai bune soluții, se dovedește un director întreprinzător: decide împrospătarea trupei, inaugurează o stagiune de operetă
ASLAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285468_a_286797]
-
, Constantin C. (2.VIII.1878, Roman - 8.XI.1951, Nicolae Bălcescu, j. Bacău), poet, dramaturg și publicist. Este fiul colonelului Constantin Brăescu, fost aghiotant al lui Al. I. Cuza. B. își ia bacalaureatul în 1897, după ce frecventase Institutele Unite din Iași. S-a înscris la Facultatea de Drept din București, pe care o va absolvi în 1900, când termină și Conservatorul de Muzică și
BRAIESKU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285857_a_287186]
-
la Neapole, ia și doctoratul. Figurează, din 1876-1877, în corpul avocaților din județul Dolj, este ales deputat, dar, susținând fervent independența deplină a României, se înrolează în 1877 în armată și participă la luarea Griviței. Prefect al Poliției în 1879, aghiotant regal din 1880 (timp de doisprezece ani), ajunge în 1894 general de brigadă. C.-P., autor de versuri diletant, dar personaj cu oarece aplomb în viața publică, s-a văzut primit printre colaboratorii „Literatorului” lui Al. Macedonski, ba chiar a
CANDIANO-POPESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286062_a_287391]
-
a cailor, împăratul a fost întâmpinat de mulțime ca un eliberator. De sub ruși, se înțelege. Ca din senin, a apărut o tânără țărăncuță, care nu voia nici mai mult nici mai puțin decât să-l vadă pe împărat. Unul din aghiotanți, impresionat de vocea cristalină și sinceră a tinerei, i-a îndeplinit dorința. - Fiți binevenit pe pământul nostru, care vă așteaptă. - Vă ofer acest buchet de flori ca pe o chezășie a bunelor mele intenții. Aș dori să vă reîntâlnesc la
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
l-a alungat pe bărbier, renunțând la bărbieritul de dimineață. După-amiază a refuzat să se ducă pe mal ca să-și savureze obișnuita Înghețată de lămâie În portul Smirna. În schimb, a stat Întins pe spate, nemișcat și vigilent, poruncindu-le aghiotanților - care veneau și plecau cu mesaje de pe front - să nu trântească ușa și să nu tropăie. Aceasta a fost una dintre zilele mai lucide, mai productive ale comandantului. Cu două săptămâni Înainte, când armata turcă atacase Afyonul Hajienestis crezuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Crimeea, la 25 septembrie 1876. Din delegația română ce s-a întâlnit cu țarul Alexandru al II-lea și cu cancelarul Gorceakov au făcut parte: Ion C. Brătianu, colonelul Gheorghe Slăniceanu, ministru de Război, Theodor Văcărescu, mareșalul Curții Domnești și aghiotantul prințului Carol, Singurov, bun cunoscător al limbii ruse194. În noiembrie 1876 a sosit la București A. Nelidov însărcinat să negocieze cu Ion C. Brătianu o înțelegere privind trecerea trupelor ruse pe teritoriul românesc 195. Pe lângă o convenție militară, Carol I
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
arcul și arbaleta. Eram Robin Hooda, Tierry la Fronda de Raionul Grivița și de Chitila. În sfârșit, devenisem ce-mi doream: o fetiță năzdrăvană. Cartierul meu general era în caisul din curte. Acolo dormeam, citeam, făceam schițele noilor bătălii, chemam aghiotanții să cugetăm despre strategii de luptă. Cea mai mare ofensă pe care am primit-o a fost vizita unei vecine care mi-a oferit o pereche de pantofi cu tocuri metalice și sclipici, de la „vaporeni”. Femeia voia să mă integreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
a fost găzduit în case de oaspeți rezervate conducerii centrale; deplasările locale ale dr. Petru Groza se făceau într-o coloană de mașini ce frecvent era ovaționată de trecători. Delegația română dr. Petru Groza, fiica domniei-sale, Maria Groza, ca și aghiotantul Romulus Farcas a fost însoțită permanent de consilierul Ambasadei Chineze la București, Li Enqiu, și soția acestuia (medic), de funcționarii M.A.E. care serveau și ca traducători: Ding Yongning (Tincuța, după cum a botezat-o demnitarul român) și Qiu Zudi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
an o anume substanță, care alimenta încrederea în evoluția viitoare potrivit modelului sovietic. În decembrie 1955, aflat în țară spre a însoți delegația C.C. al Partidului Comunist Chinez, condusă de mareșalul Zhu De, în calitate de interpret, m-am întâlnit întâmplător cu aghiotantul Romulus Farcas. A doua zi, luam dejunul la reședința președintelui Prezidiului Marii Adunări Naționale, împreună cu dr. Petru Groza și membrii familiei sale: doamna dr. Petru Groza, Maria Groza, Liviu Groza și Octavian Groza. După masa marcată și de faptul că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
să fie imediat azvârlite în Nil. Trecuse apoi la hamam spre a se purifica înainte de a merge la rugăciunea de seară într-o moschee din apropierea debarcaderului. După ce se lăsase noaptea, se întorsese în tabără și-i chemase pe câțiva dintre aghiotanții săi. Adunarea abia începuse când s-a produs un tumult neobișnuit: sute de cămile purtând încărcături de câlți aprinși, dădeau năvală spre pozițiile otomane, incendiind astfel corturile. Era deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spus Dota. Pentru noi răspunsul ar fi Nu, din moment ce însăși existența acestei Endimiunse de care aparținem noi este o funcție a Obiectului. Dar pentru un locuitor al acelei Endimiunse... A urmat o înălțare din umeri mentală. La revedere, a spus aghiotantul lui Dota. Am căutat în partea de eu-Grimus și am găsit metoda de a mă întoarce la Trandafir. Peste o clipă eram din nou în camera secretă. Media părea foarte ușurată! Flann O’Toole urca scările, cu pălăria sa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Profetului capturat de un luptător al cărui nume era vestit În Întreaga oștire a lui Mahomed. - Amir Baian... se auzea, din ce În ce mai deslușit, În rândurile ienicerilor. Amir Baian luptă de partea Apărătorilor... Suntem pierduți... - Înălțimea voastră, Îl auzi generalul Mihaloglu pe aghiotantul său, Iusuf pașa. Pe stânga și pe centru atacul Apărătorilor nu poate fi blocat, iar pe flancul drept trupele noastre sunt răsturnate de Însuși Amir Baian. Dacă nu capitulăm acum, va fi un adevărat masacru. La nord, cavaleria lui Vlad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
străpungeau ochii. — Îmi pare rău că te deranjez, îi spuse Kanbei omului care strigase. Sunt invalid, așa că am venit cu lectica. Te rog, scuză-mi lipsa de politețe. Cu această scuză, se întoarse și-i vorbi fiului său, Shojumaru, singurul aghiotant care-l însoțise, ordonându-i: — Pornește în fața mea. — Am înțeles. Ocolind lectica tatălui său, Shojumaru intră drept printre lăncile inamicilor. Cei patru soldați care duceau lectica pe umeri îl urmară pe Shojumaru prin poarta palisadei. Când văzură cât de calmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mie de ori valoarea ustensilelor rare, a vinurilor fine, a delicateselor sau a altor daruri pe care le adusese. — Să așteptăm un moment aici. Se pare că pe poartă intră un curtean. — Trebuie să fie guvernatorul. Aceia par a fi aghiotanții lui. Guvernatorul, Murai Nagato, împreună cu însoțitorii săi, se opriseră la poarta principală și păreau să aștepte discret ieșirea palanchinului unui aristocrat. Nu peste mult, câțiva samurai aduseră doi-trei cai murgi și rotați, în urma unei mici procesiuni de palanchinuri și lectici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
drumul dintre poarta templului și poalele muntelui. Hideyoshi nu-și făcea niciodată rondul zilnic al taberei la oră fixă, dar rareori pornea atât de devreme dimineața. În ziua aceea, părea mai bine dispus și, din când în când, glumea cu aghiotanții ca și cum totul ar fi fost absolut normal. Nimic nu sugera că știrea despre incidentul din Kyoto s-ar fi aflat, chiar și printre propriii lui oameni. După ce-și confirmă personal acest lucru, Hideyoshi se întoarse, agale, la cartierul general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tovarășilor lor, unii dintre soldații lui Matsuda strigau furiși. Dar și acei oameni o luară, curând, la goană, spre poalele muntelui, purtați parcă de o avalanșă. Comandantul lor, generalul Matsuda Tarozaemon, fusese lovit de un glonț și luat pe umerii aghiotanților, în văzul tuturor soldaților. — La atac! Tăiați-i! Cea mai mare parte a unității Hori pornise deja în urmărire, dar Kyutaro țipa din răsputeri, încercând să-și oprească oamenii: — Nu-i fugăriți! În elanul momentului, însă, comanda de reținere avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
așezat comod și calm sub altar, cu micul Samboshi pe genunchi. Cu toții se întrebară ce făcea. Când, însă, stătură să se gândească, își amintiră că, după-amiază, la conferință, se hotărâse, cu majoritate de voturi, ca Hideyoshi să fie recunoscut ca aghiotant al tânărului senior, alături de cei doi tutori ai acestuia. Pe temeiul acestui fapt, nu putea fi acuzat de înfumurare. Și, numai pentru că nu putea găsi nici un motiv de a-l admonesta pe Hideyoshi, Katsuie arăta extrem de nemulțumit. — Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de zece mii. Atât scurtăturile, cât și porțile baricadate de la poalele muntelui erau inadecvate. Se vedea ușor că nu mai era decât o chestiune de timp până aveau să fie anihilați. — Înfruntați inamicul pe scurtătură! Sebei își trimise, mai întâi, primul aghiotant cu trei sute de soldați, apoi, îi încurajă pe propriii săi oameni: — Restul, veniți cu mine. Forțele lui Nakagawa n-au fost învinse niciodată, de când au ieșit din Ibaraki, în Settsu. Nu faceți nici un pas înapoi din calea inamicului aflat acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la o parte pânza cortului și ieși. Privind peste verdeața proaspătă a munților, văzu Shizugatake la o distanță de vreo două leghe spre miazăzi. Mai aproape, sub locul unde stătea el, un general urca de la poala muntelui, însoțit de câțiva aghiotanți. Comandantul apărării de la poarta barierei din lemn se grăbea înainte, arătându-i drumul. Genba țistui din limbă, bombănind: — Ăsta trebuie să fie Dosei. De cum îl recunoscu pe generalul aflat întotdeauna lângă unchiul său, îi ghici misiunea încă înainte de a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dădu pinteni calului pentru a-și grăbi înapoierea, la fel cum făcuse și la venire. La fel plecă și al treilea mesager, iar, la vremea când sosi al patrulea, soarele pălea la apus. Bătrânul războinic, Ota Kuranosuke, vasal veteran și aghiotant personal al lui Katsuie, vorbi îndelung. Totuși, se referi mai mult la relația dintre unchi și nepot, decât la ordinul propriu-zis și-și dădu toată străduința să înmoaie poziția rigidă a lui Genba. — Ei, ei. Îți înțeleg îndârjirea, dar, dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Senior Mosuke! Am primit permisiunea să mergem! Veniți să vă arătați recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, în completă dezordine. Era Ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le aparțineau oamenilor angajați din afara clanului. Aceștia erau numiți Corpul Bâtlanilor Albaștri. Din acea tabără, ajutorul lui Shonyu chemă un tânăr scund și solid clădit, în vârstă cam de douăzeci și cinci de ani. Era Sanzo, căpitanul Bâtlanilor Albaștri. Primind instrucțiunile de la aghiotant, Sanzo intră pe poarta din spate a castelului, în grădina interioară. Shonyu, care stătea în picioare la umbra unui copac, îl chemă făcându-i semn cu bărbia. Apoi, când Sanzo se prosternă la picioarele stăpânului său, Shonyu îi dădu personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de pe drum, pe vârful unei movile. Din locul unde se opri, putea vedea totul foarte clar. Privi fix în depărtare. — Hm, ce repede a venit, mormăi el. Expresia de pe chipul lui arăta că își regăsise complet seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din sânge, nu și bețiile sau dezmèțul inimii, sunt invitat sè dau o declarație, Mè aflu într-un birou neprimitor de la secția de poliție patru a municipiului, Rèmân numai în prezența plutonierului major, pe celèlalt, cel care a condus mașină, aghiotantul lui, îl trimite sè mai facè o turè prin zonè, Ce sè scriu?! Sunt vinovat pur și simplu! Ceea ce se simte în atmosferă încèperii strâmte a sediului de poliție, nu sunt nici substanțe chimice, nici molecule încinse de aer greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]