388 matches
-
Cognition Questionnaire) și ASI (Anxiety Sensitivity Inventory) au fost, ambele, destul de ridicate, în timp ce BDI (Beck Depression Inventory) a indicat simptomele unei depresii ușoare. Studiul de caz de mai sus ilustrează trei observații generale legate de tulburarea de panică însoțită de agorafobie. În primul rînd, tulburarea s-a declanșat într-un moment precis, pe care pacienta l-a asociat primului atac de panică (Uhde et al., 1985; Aronson și Logue, 1987; Franklin, 1987; Garvey et al., 1987). În al doilea rînd, evitarea
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
boala sau rănirea. Deși cei care suferă de tulburarea de panică manifestă simptome asemănătoare cu SSPT (Barlow, 1988), preocuparea principală în cazul sindromului de stres posttraumatic este situația traumatizantă ce provoacă atacul de panică. Apoi, deși cei care suferă de agorafobie se pot teme de o posibilă evaluare negativă atunci cînd se află în societate, frica lor este provocată de ceea ce cred că li se va întîmpla dacă se tem (de exemplu, să piardă controlul vezicii biliare). În schimb, în cazul
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
cred că li se va întîmpla dacă se tem (de exemplu, să piardă controlul vezicii biliare). În schimb, în cazul fobiei sociale, panica este consecința atenției cu care individul e analizat de ceilalți (vezi Page, 1994c). Cînd diagnosticul diferențial între agorafobie și fobie socială este greu de stabilit, se poate folosi un algoritm de tipul notării cu +1 a momentelor în care pacientul susține că (1) amețește sau are stări de leșin în timpul unui atac de panică ori (2) evită să
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
se teme să nu roșească, să nu tremure sau să nu se simtă prost și (5) se teme să mănînce împreună cu alții. Pacienții care obțin un punctaj de 0 sau mai multe puncte sînt predispuși la tulburarea de panică și agorafobie, în timp ce pacienții ce obțin 1 sau chiar un punctaj mai mic sînt predispuși la fobii sociale (Page, 1994c). Și tulburarea anxioasă legată de despărțire trebuie exclusă în momentul în care se pune diagnosticul de agorafobie. Principala diferență este vîrsta la
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
la tulburarea de panică și agorafobie, în timp ce pacienții ce obțin 1 sau chiar un punctaj mai mic sînt predispuși la fobii sociale (Page, 1994c). Și tulburarea anxioasă legată de despărțire trebuie exclusă în momentul în care se pune diagnosticul de agorafobie. Principala diferență este vîrsta la care se declanșează boala, pentru că tulburarea anxioasă legată de despărțire se instalează mai ales în copilărie. În aceste cazuri, copilul își face deseori (deși nu întotdeauna) griji cu privire la suferințele prin care trec ceilalți (de pildă
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
boala, pentru că tulburarea anxioasă legată de despărțire se instalează mai ales în copilărie. În aceste cazuri, copilul își face deseori (deși nu întotdeauna) griji cu privire la suferințele prin care trec ceilalți (de pildă, unul dintre părinți) în momentul despărțirii. În cazul agorafobiei, indivizii se tem de posibilele evenimente traumatice prin care ar putea trece odată despărțiți de cei care le ofereau sprijin și ajutor. Cel mai dificil diagnostic diferențial este cel între claustrofobie și agorafobie. Agorafobia a fost definită (în DSM-IV), parțial
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
dintre părinți) în momentul despărțirii. În cazul agorafobiei, indivizii se tem de posibilele evenimente traumatice prin care ar putea trece odată despărțiți de cei care le ofereau sprijin și ajutor. Cel mai dificil diagnostic diferențial este cel între claustrofobie și agorafobie. Agorafobia a fost definită (în DSM-IV), parțial, drept teama de a te afla în locuri sau situații din care scăparea este dificilă sau stînjenitoare. Cei care suferă de claustrofobie vor intra în panică în exact aceleași situații. DSM-IV precizează că
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
părinți) în momentul despărțirii. În cazul agorafobiei, indivizii se tem de posibilele evenimente traumatice prin care ar putea trece odată despărțiți de cei care le ofereau sprijin și ajutor. Cel mai dificil diagnostic diferențial este cel între claustrofobie și agorafobie. Agorafobia a fost definită (în DSM-IV), parțial, drept teama de a te afla în locuri sau situații din care scăparea este dificilă sau stînjenitoare. Cei care suferă de claustrofobie vor intra în panică în exact aceleași situații. DSM-IV precizează că, dacă
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
a fost definită (în DSM-IV), parțial, drept teama de a te afla în locuri sau situații din care scăparea este dificilă sau stînjenitoare. Cei care suferă de claustrofobie vor intra în panică în exact aceleași situații. DSM-IV precizează că, dacă agorafobia se limitează la cîteva situații specifice (de exemplu, spații închise, la fel ca și în cazul claustrofobiei), atunci trebuie pus diagnosticul de fobie specifică. Atît teoretic, cît și practic, este greu să stabilim o demarcație clară între claustrofobie și agorafobie
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
agorafobia se limitează la cîteva situații specifice (de exemplu, spații închise, la fel ca și în cazul claustrofobiei), atunci trebuie pus diagnosticul de fobie specifică. Atît teoretic, cît și practic, este greu să stabilim o demarcație clară între claustrofobie și agorafobie. Dacă ținem seama de vîrsta la care a debutat afecțiunea, deosebim două tipare. Cele mai multe fobii apar în copilărie și la începutul adolescenței, cu excepția agorafobiei și claustrofobiei (Ost, 1987a). Aceste două tulburări apar de obicei după adolescență, sugerînd faptul că între
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
specifică. Atît teoretic, cît și practic, este greu să stabilim o demarcație clară între claustrofobie și agorafobie. Dacă ținem seama de vîrsta la care a debutat afecțiunea, deosebim două tipare. Cele mai multe fobii apar în copilărie și la începutul adolescenței, cu excepția agorafobiei și claustrofobiei (Ost, 1987a). Aceste două tulburări apar de obicei după adolescență, sugerînd faptul că între ele există și alte similitudini. De fapt, Friend și Andrews (1990) au monitorizat mai multe persoane care susțineau că suferă de atacuri de panică
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
aur pe care o aplicăm în clinica noastră este aceea de a ruga pacienții să identifice principala cauză a temerii lor. ți-e teamă să nu ai un atac de panică într-un spațiu închis fiindcă nu poți scăpa (i.e. agorafobie) sau faptul că te afli într-un spațiu închis, fără posibilitatea de a ieși, te face să intri în panică (i.e. claustrofobie)? Aceasta este întrebarea pe care o adresăm întotdeauna. Oricum, atît timp cît terapia cognitiv-comportamentală se va axa pe
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
Kirk, 1989; Schulte, 1997) creează o bază solidă pentru înțelegerea cazului și pentru stabilirea unui tratament adecvat, evaluările standard furnizează date comparative care nu pot fi obținute în urma unui interviu obișnuit. Ținînd cont de faptul că tulburarea de panică și agorafobia sînt considerate forme de manifestare ale Sindromului Nevrotic General (Andrews, 1990b), evaluarea ar trebui să cuprindă atît vulnerabilitatea nevrotică fundamentală, cît și simptomele nevrozei. Secțiunea despre nevroză din Chestionarul revizuit de personalitate Eysenck (EPQ-R; Eysenck și Eysenck, 1975) s-a
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
decît alte instrumente de evaluare (Lovibond și Lovibond, 1995), care are excelente proprietăți psihometrice (Brown et al., 1997) și o structură a factorilor mai stabilă decît alte chestionare. Pentru o evaluare generală a aspectelor specifice ale tulburării de panică și agorafobiei, vezi lucrările semnate de Bouchard și colaboratorii săi (1997) și de Page (1998a). Totuși, ca un fel de rezumat, Shear și Master (1994) recomandă ca procesul de evaluare să urmărească (1) frecvența atacurilor de panică, severitatea și durata lor, (2
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
a principalelor aspecte ale tulburării de panică. Dacă este necesară și o analiză a evitării agorafobice, se poate folosi MIA (Mobility Inventory for Agoraphobia; Chambless et al., 1985), un chestionar cu 27 de itemi care evaluează comportamentul de evitare în agorafobie, luînd în calcul atît situațiile în care pacientul este singur, cît și pe cele în care este însoțit. Mai mult, este capabil să estimeze frecvența atacurilor de panică din ultima săptămînă. Pe lîngă aceste etaloane generale, intrumentele de evaluare ale
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
acestea (Chambless, 1988) distinge între pacienții cu atacuri de panică, persoanele normale și pacienții care suferă de alte tulburări anxioase. ACQ merge și mai departe și stabilește distincția între pacienții cu tulburări de panică și cei care suferă și de agorafobie (Chambless și Gracely, 1989). Mai mult, BSQ conține o scală de intensitate a fricii, în timp ce ACQ măsoară frecvența cognițiilor legate de producerea unei catastrofe (Chambless, 1988). Împreună, cele două chestionare reprezintă niște instrumente valoroase de evaluare a cognițiilor asociate cu
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
de panică era acela al predispozițiilor familale observate în cazul tulburării de panică (vezi Crowe, 1985). Așa cum am amintit în capitolul al doilea, studiile genetice susțin ipoteza conform căreia există o predispoziție moștenită genetic în cazul tulburării de panică și agorafobiei (Pauls et al., 1980; Crowe et al., 1983; Kendler et al. 1993). Totuși, această predipoziție nu este specifică celor două afecțiuni. Mai curînd, singura ipoteză pe care o pot susține aceste date este că predispoziția reprezintă, de fapt, o înclinație
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
provocat sau neprovocat (Barlow, 1988) și de semnificația pe care o au simptomele. Pe lîngă înclinația spre anxietate ca trăsătură generală de personalitate, mai mulți factori de risc au fost asociați cu debutul tulburării de panică și cu cel al agorafobiei. Mai întîi, numeroase studii au relevat faptul că evenimentele stresante din viața cuiva precedă declanșarea afecțiunii (Faravelli, 1985; Faravelli și Pallanti, 1989; Franklin și Andrews, 1989; Pollard et al., 1989). Interesant este faptul că, după cît se pare, nu frecvența
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
personalitate (precum anxietatea ca trăsătură sau nevroza, ambele discutate în capitolul al doilea), sprijin social, sănătate mentală (Roth și Holmes, 1985; Andrews, 1990a, 1991) și pierderi timpurii ale cuiva drag (Faravelli et al., 1985). Pe scurt, tulburarea de panică și agorafobia sănt caracterizate de o predispoziție generală spre anxietate, așa cum se întîmplă de fapt în cazul tuturor celorlalte tulburări anxioase. În timp ce natura exactă a expresiei fenotipice a genotipului constituie încă subiect de dezbatere (vezi capitolul al doilea), studiile teoretice recente au
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
mod clar un substrat biologic unic pentru atacurile de panică a fost dovada faptului că atenția s-a deplasat asupra căutării factorilor etiologici care determină un pacient cu anxietate ridicată (ca trăsătură de personalitate) să dezvolte tulburare de panică și agorafobie, mai curînd decît o altă tulburare anxioasă. Unele dintre principalele preocupări au fost examinarea proceselor cognitive în cazul pacienților anxioși și studierea rolului hiperventilației ca factor declanșator sau agravant al atacurilor de panică. Hiperventilația Hiperventilația se traduce prin creșterile ritmului
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
de panică și cei diagnosticați cu alte tulburări anxioase nu se găsea la nivelul simptomelor resimțite, ci la cel al semnificațiilor dezastruoase care le erau asociate. Mai mult, cercetătorii au observat că hiperventilația nu era specifică tulburării de panică și agorafobiei, ci părea să se producă în timpul perioadelor de anxietate prelungită (crescînd, prin urmare, numărul simptomelor resimțite în timpul unui episod normal de anxietate ridicată). Așadar, se pare că hiperventilația poate produce simptome care se întrepătrund cu cele resimțite în timpul unui atac
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
să examinăm modurile în care percep informația indivizii care au atacuri de panică, spre deosebire de cei din grupurile de control și de cei care suferă de alte tulburări anxioase. Primele aspecte deosebite la pacienții cu tulburare de panică (cu sau fără agorafobie) sînt anticiparea pericolului și percepția asupra controlului. Cei care suferă atacuri de panică susțin că se tem să nu piardă controlul. În legătură cu acest lucru, atunci cînd pacienților li s-a spus în timpul unui test de intoxicare cu monoxid de carbon
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
de control. Legat de presupunerea că atacurile de panică sînt asociate cu senzația lipsei de control este și faptul că pacienții anxioși au prejudecăți în legătură cu informațiile ambigue. De exemplu, McNally și Foa (1987) au descoperit că cei ce suferă de agorafobie interpretează situațiile neclare într-o manieră mult mai negativă decît o fac indivizii din grupurile de control sau agorafobicii aflați sub tratament. Această interpretare nu a fost dată doar stimulilor interni, ci și celor externi. Pe lîngă interpretările subiective date
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
sugerează că prima este mai probabilă (Mathews et al., 1989; pentru o discuție de ansamblu, vezi Williams et al., 1997). Deocamdată, este suficient să reținem că există numeroase dovezi ale faptului că pacienții cu tulburare anxioasă însoțită sau nu de agorafobie procesează în mod selectiv informațiile legate de o posibilă amenințare. Rezultatul este că informațiile ambigue sau cele vizînd situații potențial amenințătoare sînt luate în serios și rămîn în memoria persoanelor care suferă de tulburări anxioase. Cu toate acestea, deși s-
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
care favorizează informațiile potențial amenințătoare pare să fie o trăsătură comună tuturor tulburărilor anxioase (Williams et al., 1997). Dacă relaționăm aceste date, putem trage mai multe concluzii cu privire la procesele cognitive care se produc în cazul tulburărilor de panică și al agorafobiei. Mai întîi, atenția va fi întotdeauna îndreptată spre informațiile legate de o posibilă amenințare; apoi, rememorarea acestor informații va fi mai intensă decît în cazul informațiilor neutre. În al doilea rînd, stimulii interni și externi ambigui vor fi vor fi
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]