162 matches
-
și fizic. Din nou se crede la Cork, la Dublin, la Edinburgh sau la New York și, când este asigurat că se află la Londra, Își acuză slujitorii că uneltesc să Îl Înșele. Are perioade când pare conștient de faptul că aiurează, dar numai pentru a schimba o Închipuire cu alta. — Crezi că nebunia mea va afecta casa? o Întreabă el Într-o zi pe dna James, săltând capul de pe pernă și Încleștându-și neliniștit mâinile pe brațul ei. — Adică Lamb House
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
accepte. Pe tot parcursul lunii ianuarie, starea lui Henry pare să rămână stabilă - „ca un copil ostenit“, cum o descrie Alice Într-o scrisoare pentru cei de acasă, „dar confortabil și liniștit“. Este slăbit fizic, dar nu are dureri și aiurează Într-un mod blând, pașnic. Vorbește despre ceaiul luat cu Carlyle și tatăl lui după colț, pe Cheyne Row, ca și cum s-ar fi Întâmplat ieri. Uneori, poate ca urmare a vederii remorcherelor, barjelor și bărcilor cu motor care se preumblă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se concentra la drum. La un moment dat, whisky-ul i se prelinse pe lîngă colțul gurii și trebui să-l oprească, punîndu-și dosul mîinii tuciurii. — Uită-te la tine, zise ea, pe jumătate În joacă, pe jumătate supărată. Salivezi. — Aiurez, spuse el, și asta pentru că stau lîngă tine. Ea se strîmbă la ideea asta. Merseră În continuare mai mult În tăcere. El conduse pe artera principală Încă o jumătate de oră, dar ajungînd la o intersecție nemarcată, o luă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
nu-i nimic rău ca o femeie măritată să facă așa ceva, nu-i așa? Nu-ți face griji, Îi zise Kay ținînd-o de Încheietura mîinii și luîndu-i pulsul. — Nu cheamă poliția cînd e vorba de femei măritate, nu-i așa? — Aiurezi. Să cheme poliția? Dar de ce ar face-o? — Încalcă legea, nu-i așa? zise Viv. — Să fii bolnav? Nu Încă, zise Kay zîmbind. — Adică să scapi de un copil, vreau să spun. Dubița se hurducă de cîteva ori În timp ce trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
toată ziua, însă în Elveția am primit o scrisoare din Moscova de la un domn Salazkin, care mă înștiințează că s-ar putea să primesc o moștenire foarte mare. Iată scrisoarea. Într-adevăr, prințul scoase o scrisoare din buzunar. Nu cumva aiurează? mormăi generalul. E o adevărată casă de nebuni! Se lăsă o tăcere de o clipă. — Prințe, mă înșel eu sau ați spus că scrisoarea este de la Salazkin? întrebă Ptițân. E un om foarte cunoscut în anumite cercuri; e un cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nimic de făcut!... Iar tu nu mai rânji, mâzgăliciule (se răsti ea subit la Ippolit)! Abia de mai poate răsufla, dar pe alții îi corupe. Și pe băiatul ăsta mi l-ai corupt (arătă iar spre Kolea); numai de tine aiurează, îi bagi ateismul în cap, nu crezi în Dumnezeu, ai putea fi biciuit, stimate domn, dar nu-mi pasă de dumneata!... Deci, prințe Lev Nikolaevici, te duci mâine la ei, te duci? îl întrebă ea din nou pe prinț, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu ei! — Niciodată nu te-a tachinat nimeni! îngăimă speriată Adelaida. — Nimănui nu i-a trecut prin minte, vorba asta n-a fost spusă! strigă Alexandra Ivanovna. — Cine a tachinat-o? Unul sau mai mulți? Cine putea să-i spună? Aiurează sau nu? li se adresă tuturor Lizaveta Prokofievna, tremurând de furie. — Toți mi-au spus, toți, până la unul, în toate aceste trei zile! Niciodată, niciodată n-o să mă mărit cu el! Strigând toate acestea, Aglaia izbucni într-un plâns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
durut și i-a amețit. Loviturile repezi și dupăolaltă câte au căzut din parte-ne asupra acestor titve incapabile decât de mistificări și neadevăruri le-au amețit, încît, neputând răspunde, neavând ce să răspunză ad rem, obiectiv, au început să aiureze, să vorbească în dodii și-n bobote, ca netoții ori ca surzii. În urma acestei amețeli vedem curioase lucruri. Într-unul din numerile Pseudo-"Romînului" vedem acuzarea că reacționarii amenință pe rege cu asasinatul daca nu-i va chema la putere
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
AU AMEȚIT FANARIOȚII. "] 2264 Au amețit fanarioții. Loviturile repezi ce le-am lăsat să cază asupra titvelor acestora incapabile decât de minciună, le-a amețit astfel încît, neputând să răspunză, neavând ce să răspunză ad rem, obiectiv, au început să aiureze, să vorbească-n bobote și-n dodii vorba ceea: Bună vremea nea Istrate! Doi boboci de rață, frate! Într-un număr vedem acuzarea ca din senin ca reacționarii (care? unde? cine? ) amenință pe rege cu asasinatul. Mai ieri ne numesc
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Hristos, dar în realitate și-a profețit pieirea lui; Biserica a rămas și va dăinui până la sfârșitul veacurilor. Doctorul care l-a îngrijit până în clipa morții, mărturisește înspăimântat, că muribundul era chinuit de groaznice mustrări de cuget, din care cauză aiura. Abia atunci și-a dat el seama cum ar fi trebuit să trăiască și ce-l așteaptă după moarte, căci îi zise doctorului: Dacă-mi prelungești 24 viața cu 6 luni, îți dau jumătate din averea mea, iar de nu
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
să-i ascundă provizii în cămara din stîncă. Își arăta bucuria întâlnirii în felul său. Cu tumbe și salturile lui. Egon deschise ochii. Își adună toate puterile și glăsui: — Otto! E Fram, Fram... Mă auzi? Fram, de la Circul Struțki. Celălalt aiura... El nu mai auzea nimic. Privea cu ochii goi în cerul gol. Atunci, abia atunci, cu judecata lui învățată de la oameni, Fram înțelese! Și nu stătu mult la îndoială. Mătură zăpada cu labele, îngrămădi oamenii alături, se culcă peste ei
PAȘI SPRE PERFORMANȚĂ Auxiliar la limba și literatura română pentru elevii claselor a III-a by GRETA - FELICIA ARTENI () [Corola-publishinghouse/Science/91575_a_93526]
-
Mama mea a venit cu mine Într-o cameră, că erau camere destule goale, și Îmi fierbea niște apă, nu știu ce... Nici eu nu mai știu ce, că, după ce am scăpat cumva de tifos, am rămas cu o tensiune mică și aiuram, știți? Nu știam ce vorbesc sau ce se Întâmplă. În sfârșit, așa am stat până În octombrie, când de la Scadineț ne-au dus, pe jos, până la Tivliv, pe malul Bugului. Când mergeam cu coloana, Întâi au fost cei cu tifosul, apoi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mama, numai că voința lui era mai mare și era și un bărbat În plină forță. A făcut boala, tifos exantematic, și a dus-o pe picioare... Adică nu că ne-ar fi povestit, dar În timpul nopții se scula și aiura cumplit, era complet În afara conștiinței, iar dimineața pornea din nou la treabă... La Începutul anului 1943 deja, când am văzut noi că avem șanse să scăpăm, nemții au Început să se retragă... Și acum, nu că aș fi antiprusac sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dată! Și ca să știi: că vă fac o nuntă! Ce vorbă-i asta, tată?, a întrebat soția mirată. Ei, știți voi ce nuntă. Ia aprinde trei lumânări și pune-le în vaza aia. Soția și-a dat seama că nu aiurează și i-a împlinit dorința. Așaaa, a zis el împăcat. Acum să stai aici, să-ți povestesc viața mea, ca s-o știți și voi, să nu vă fie vreodată rușine cu părinții voștri. I-a povestit viața dânsului de la
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Să te simți neliber, mic, Să vezi marile aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu) „Și mă credeam în mucenicie.” (L. Blaga) Când se întrebuințează la diateza reciprocă, verbul își poate limita câmpul semantico-sintactic la relația subiect-predicat: „Prin frunze aiurează șoptirile-i alene Când gurile-nsetate în sărutări se-mpreun.” (M. Eminescu) „Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
când îi dau drumul, de nu-i vezi copitele. Apoi de, cucoane, capul meu nu mă duce așa departe, fără decât dau cu socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gândul, răspunse și săracul. Tu ai dreptate. Cela aiurează." (Petre Ispirescu, Fata săracului cea isteață) (d) "Bătrâna dădu să-l sărute. Neghiniță, țâști pe nas, țâști iar pe mână! Încet, mamă, încet, că mă strivești, zise Neghiniță. Să te sărut, că-mi umpluși casa cu dragoste când îmi ziseși
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
și nu se mai sătura. Nemaiavând ce să mai aducă la masă, zâna începu a cârti că nu mai rămăsese și pentru roabe. Când iată copilul că strigă iarăși: Mamă! zău că este tata. Dară unde este, mă? ce tot aiurezi tu? Ba nici aiureală, nici nimic. Uite-l, este colea lângă mine, uite-l, mă ia în brațe". Făt-Frumos își dă jos căciula și devine pe deplin vizibil; soția lui este uimită și încântată să-l revadă. El a fost
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
schijă-n zbor îi smulse un pulmon Și care-agoniza, trăgând de-acum să moară Îl vede pe băiat zvâcnind ultima oară: Nici douăzeci de ani n-avea, bietul de el Dar Moartea-l jinduia și nu-l slăbea defel. Rănitul aiura: Ești tu, Yvonne a mea? Iubita mea cea dulce, frumoasă ca o stea! Nu vreau să mor! Să mergem, ca-altădat', Să ne plimbăm de mână prin codru pe-nserat! Și mâna-i se-ncleșta pe haina de postav A blândei rugătoare
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
De altfel, toate profețiile sunt formulate în așa fel ca să înspăimânte : Când izvorăște din oracol/ vreo știre bună pentru oameni ?/ Vestind nenorociri, profeții, ași ai vorbirii înfoiate,/ împrăștie în lume frica. Corul o acuză pe Casandra că e în delir (aiurezi, smintită de un zeu) pentru ca apoi să-i ceară socoteală cu privire la sursa ei de inspirație : Cine-ți dezvăluie aceste/ nenorociri copleșitoare,/ venite de la zei grămadă,/ și te stârnește să ne cânți/ oracole ce înfioară ? Oamenii obișnuiți nu sunt în stare
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ei, auzi un suspin slab ca o părere și deschise ochii. Atunci observă că din palma cavale rului care zăcea alături se prelingea un firi șor subțire de sânge. „Dumnezeule! Omul n-a murit. E Încă viu. și eu, care aiurez aici În loc să-l ajut. Poate că mai scapă...“ Simeon Încercă să-și uite durerea care-l copleșea și Încercă să se ridice. Făcu eforturi supraomenești, dar puterile Îl părăsiseră. Atunci Începu să se târască prin iarba udă, cu ochii țintă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apă. Câteva picături Îi atinseră buzele astfel că putu să spună: — Acolo... un om moare... ajutor de la mânăstire... Bătrânul se ridică uitându-se curios de jur Împrejur. Dar nu văzu nimic și se aplecă din nou asupra necunos cutului, care aiura. Îi umezi fruntea cu câțiva stropi și-i duse iar burduful la gură. — Acolo, acolo, reluă Simeon... un cavaler rănit... acolo, sub pădure, la drum. Apoi totul se Întunecă În jurul lui. Când se trezi, era pe un pat scund de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
frații mei dormeau duși. M-am strecurat cu grijă la spatele fratelui meu Radu, am tras un colț de cuvertură peste mine și am adormit. 3. MILITARII La început, am crezut că, din cauza loviturii de la picior, m-am îmbolnăvit și aiurez, am halucinații. Dar lucrurile nu se petreceau în imaginația mea, ci aievea. Aproape de ora trei dimineața, un grup de patru bărbați a intrat în curtea noastră: un civil și trei militari. Odată ajunși în curte, civilul, care era un salariat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
seamănă atât de mult cu sora mea, încât uneori cred că o am în față. Surioara mea și-a spus rugăciunea de seară "Înger, îngerașul meu" și a adormit. Spre miezul nopții a început să facă temperatură. Febră din ce în ce mai mare. Aiura, striga, bolborosea frânturi de propoziții, cuvinte fără sens, gemea și se zvârcolea în așternut. Mama și tata erau disperați, îi ștergeau mereu transpirația de pe frunte, o frecau la tâmple cu oțet, îi puneau comprese reci. Bapțea stătea la picioarele ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
formă rotundă, îmi făcea impresia că inundă încăperea văruită în alb asemenea unui superb candelabru cu numeroase brațe, în care obiectul inventat de Edison își etala proprietățile în cascade uriașe de lumină... Nu, nu, n-a fost așa! Am halucinații, aiurez... Invenția celebrului american nu ajunsese încă până la noi, până la deportații din Bărăgan. Nu. "E numai gândul meu umblând aiurea Și noaptea cu sclipiri de nenufar Trecând prin mine, bântuie pădurea." (A.E. Baconski) Nu. Timp de șase ani de zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
L-am „văzut” cu atâta putere, cu atâta „acuitate intim profetică” pe „viitorul Nichita” În persoana acelui Mitia prins În cleștele grandorii și exuberanței insuportabile a caracterului său și „judecata rațională, publică”, de bun-simț, Încât mi s-a părut că aiurez, că am o „viziune” - ceea ce era adevărat, dar... ce fel de viziune, a viitorului unui caracter, atât de apropiat, de stăpân pe sine, de magistral În tot ce gândea și făcea În acei ani?! - și mi s-a făcut pur
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]