304 matches
-
-L omoare. 2. Căci ziceau: Nu în timpul praznicului, ca nu cumva să se facă tulburare în norod." 3. Pe cînd ședea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump: și, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. 4. Unora dintre ei le-a fost necaz, și ziceau: Ce rost are risipa aceasta de mir? 5. Mirul acesta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
nimeni nu-i făcuse dreptate, descriindu-i frumusețea de star de film. Arăta mult mai tânără decât cei cincizeci de ani pe care îi avea. Cu părul strâns la spate, într-un coc lejer, și cu pielea ca dintr-un alabastru fără cusur, femeia era amețitor de frumoasă. Vivian Grant s-a așezat pe un scaun, în capul mesei de conferințe. — Randall vorbește foarte elogios despre tine, mi-a spus ea, întinzând mâna după CV și studiindu-l rapid. Da? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
glumă, gestul lovirii cu piciorul în cineva, și alte multele. De aceea ezitam înainte de a mă rezema comod de parapet. Auzii atunci pe Lilu vorbind ceva în șoaptă Maîtreyiei. ― Spune că ai un picior foarte frumos, un picior alb, de alabastru, mă lămuri Maitreyi, fără să-și poată ascunde o privire de neînțeleasă invidie și necaz. Roșii, și de plăcere (căci, urât fiind, mă încîntă peste fire orice laudă adusă ființei mele fizice), și de timiditate; nu știam cum să tâlcuiesc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Isus să mănînce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, și a șezut la masă. 37. Și iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, 38. și stătea înapoi lîngă picioarele lui Isus și plîngea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, și să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult, și le ungea cu mir. 39
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85112_a_85899]
-
roșu“. POE, EDGAR ALLAN Cap. 8, par. 7. „Apartamentul mare și înalt“ este un Plagin din povestirea Căderea casei Usher. Cap. 19, par. 16. Primele trei propoziții lungi sînt un Plagin din Domeniul Arhheim. Substituirea pietricelelor „perlate“ cu pietricele „de alabastru“ provine din cealaltă descriere pe care Poe o face pietricelelor de pe fundul apei în Eleonora. POPE, ALEXANDER Cap. 41, par. 6. Afirmația lui Timon Kodac: „Ordinea este prima lege a cerului“ este din poeticul Eseu despre om. PRINCE, REV. HENRY
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cele care purtau deja ciorapi de nylon erau rare. Mi-aduc aminte de o familie numeroasă ale cărei două fete mai mari erau niște adorabile liceene care cu siguranță l-ar fi inspirat pe Francis Jammes: aveau niște picioare de alabastru. Am reușit uneori să Îngenunchez alături de ele pe pernele băncii unde se ședea În așteptarea Împărtășaniei. Îi aduceam lui Hristos ofranda sentimentelor caste pe care mi le inspirau. După liturghie, tata, care nu se lăsase păcălit de manevra mea, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
frumoasă biserică și o rezidență a exarhului. Am debarcat la Torcello pe la apusul soarelui. M-am îndreptat spre pretoriu, unde am rămas surprins să văd că toate ferestrele erau de sticlă și nu din pergament sau din plăci subțiri de alabastru sau selenit, pe care doar bazilicile, regii și ducii și le pot permite la noi, și nu pentru toate ochiurile de geam. Era o sticlă groasă făcută din bucăți mici care se tăiau cu fierul încins și se uneau între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l cu scramasaxul prin tunică. Pe micul altar am văzut, pregătite să fie duse de-acolo, o raclă și un copăcel de aur, înalt cam de-un picior, cu o montură de pietre prețioase. Baza copacului era un recipient de alabastru, atât de străveziu, încât se vedea mâlul depus în el. - Sângele celui care n-a fost nicicând răstignit, dar care i s-a prefirat asudând în grădina de măslini și i-a curs în forum, a spus Andras, urmărindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pături. Dormeau separat Încă de la nașterea Camillei, căci era inutil să se trezească amândoi când trebuia s-o alăpteze, din patru În patru ore: de altfel, chiar dacă era artificial și dintr-o sticlă de plastic, căci stresul secase sânul de alabastru al mamei, el nu se simțea atras către o Îndeletnicire atât de animalică și preferase s-o lase pe ea În continuare s-o facă - limitându-se să-și contemple femeile, fericit și Înduioșat, de la distanță. Și după aceea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în brațele mele. Nu mi-a fost frică să țin moarta aceea mică. Avea fața liniștită și mâinile perfect curate. Părea că se va trezi dintr-un moment în altul. Lacrimile din ochii mei au căzut peste obrajii ei de alabastru și părea că își plânge ea singură propria moarte. Mama a venit s-o ia pe sora mea din brațele mele, dar văzându-mi durerea, m-a lăsat s-o duc eu s-o îngroape. Au înfășurat-o într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
le-a văzut, a zis Benia. Erau mult prea mari față de corp, chiar de atunci. Sculptor, i-a spus ea tatălui meu, care m-a dat apoi ucenic la cel mai bun pietrar. Dar nu aveam nici un talent la piatră. Alabastrul crăpa numai când mă uitam la el, iar granitul nici nu mă lăsa să mă apropii de el. Doar lemnul mi-a înțeles mâinile. Elastic, cald și viu, lemnul îmi vorbește și îmi spune unde să tai, cum să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
zorilor, am dus-o să se odihnească într-o peșteră pe un deal care privea înspre mormintele regilor și ale reginelor. Fiii ei au înmormântat-o cu colierele și inelele ei. Fiicele ei au pus acolo fusul, vasul ei de alabastru și alte lucruri care îi plăceau. Dar trusa de moașă nu avea ce căuta în cealaltă viață, așa că a rămas la Shif-re, care avea să păstreze cu sfințenie toate lucrurile ei, ca și cum ar fi fost de aur. Am îngropat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
atât de comune pentru alți copii cu care soarta nu a fost atât de darnică. Acum iarna cea friguroasă cu zile scurte și cer posomorât din care cad fluturi albi și pufoși se așterne tacit și sumbru împânzind împrejurimea cu alabastrul său rece și încremenit. Pustietatea pune stăpânire peste tot ținutul, fiori reci se întrepătrund cu cristalele de gheață, dar zăpada e joaca preferată a copiilor iarna. Bulgării zboară pretutindeni, pe pârtie glasurile intense ale omuleților se înalță în văzduh animând
Mofturile copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Raluca Gavrilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_678]
-
ei de valuri... {EminescuOpVII 151} Părea un crin aruncat în ocean... și numai din când în când se vedea apărând câte - o rotunzime albă a corpului ei ieșind pe suprafața apei albastre, un glob de omăt tradînd un corp de [alabastru ]. Începuse a-nsera și ea iar se lăsă amorului ei cu mare[a], iar surâdea în fața mărei cu acea intensivă și dulce voluptate, își golise gâtul ei de ninsoare, își despleti părul pe umerii rotunzi, își dezveli sânii, acești doi munțișori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văd pe Sofia. - Aiurezi, Ioane! zisei cu blândețe. - Copil ce ești! Aiurez? Eu?... Eu simt moartea strecurîndu-se răcoare, dar dulce, prin toate vinele mele, și el zice că eu aiurez. Crede - mă că-s fericit, foarte fericit. Fața lui, ca alabastru săpat cu dalta în lungi gravuri de durere, erau senine, dulci. Un nou leșin s-apropie. Capul lui se lăsă pe frunzele uscate... pulsul iarăși încetă și părea iar că espirase. Mă uitam în fața lui fără să știu ce să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să tresar, căci întîmplarea aceasta mă făcuse fricos. îngenuncheat lângă el, eu împregiurasem cu o mână gâtul său, astfel încît, ridicîndu-l, capul spânzura după brațul meu; astfel mă uitam la el și nu ziceam nimic, decât sărutam fața lui ca alabastrul cu gura mea cea plină de sângele inimei sale. Fața rămânea nemișcată, moartă; numai albeața ei contrasta ciudat cu petele sângeroaselor mele sărutări. Un fluier vâjâitor din frunză mă trezi din atonia mea; împușcăturile încetase și auzeam din ce în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel îmbla. Bietul Porfirie Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era omul care să ceară
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rîurile care veghează idila biblică constituie o sinteză de virtuți virginale. Iarba e mlădioasă și „Îndamascată” cu flori, din fîntîni curge apă limpede și, adunate În rîuri, apele se varsă Într-o „cîmpie lichidă, cristalină”. Divina Eva are sînul de alabastru și fruntea ei respiră prin perle transparente. Misterul unirii se petrece Într-un loc care concentrează puritățile tuturor elementelor, Într-un climat de fervoare și pietate: „Cine-ar putea descrie nespusele transporturi, Candoarea virginală și grațiele Evei, A lui Adam
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și să-L omoare. 5. Dar ziceau: Nu în timpul praznicului, ca să nu se facă tulburare în norod." 6. Cînd era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul, 7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și pe cînd sta El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8. Ucenicilor le-a fost necaz, cînd au văzut lucrul acesta, și au zis: Ce rost are risipa aceasta? 9. Mirul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Mener, în numele căruia se uniră bucățile de țară ale poporului rome într-una singură. Marele Preot porunci să se zidească temple noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din ape. Preoții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spus destul de corect că "ia materialele ca fundament". Dar materialele acestea se găsesc pe tot pământul, pe când sculptura modernă doar în nordul occidental. Lut exista și pe teritoriile Islamului, dar nu a existat o artă statuară islamică. Există argilă și alabastru în jurul Bosforului, dar Bizanțul cunoaște numai basorelieful. Creștinătatea primului mileniu dispunea de aceleași materiale și cunoștințe ca și Antichitatea târzie. Ea a admis, timid, sculptura în relief, dar a renunțat la statui. Dovadă că un lucru fezabil tehnic nu este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
minereuri, și nu prin tratarea sau dispunerea lor. Numai natura creează valoare, nu și geniul omenesc. Oricât de delectabile ne par frescele de la Pompei și Herculaneum, ele erau considerate ornamentale și monumentale. Depindeau toate de arhitectură, pe care pictorul, imitând alabastrul, onixul sau emailul, o împodobea sau o amplifica. Tariful lui Dioclețian (301) îi va așeza pe sculptori, mozaicari și pictori în rândul muncitorilor din construcții, atât erau de neclare granițele între zidărie și opere, ornamente, picturi, mulaje. Iar dacă Vitruviu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de câteva mii de ani s-ar fi putut perinda, fără prea multă surprindere, pe aceleași culori care îmbrăcau într-o caldă mantie de viață (fără legătură cu albul rece în care le-a travestit prezentul) aceste gresii, marmure și alabastruri. Acești idoli aveau culoarea și strălucirea cărnii, căci erau cu toții ființe active și vorbitoare. Vederea lor solicita în primul rând emisfera stângă a creierului. Practicile privirii nu se calează pe calendarul nostru creștin. Ele trec peste anul zero al nostru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ebraica și araba, este una dintre limbile cu cea mai îndelungată istorie. Ultima sa etapă a fost limba coptă, care nu se mai folosește ca limbă vorbită din secolul 17; în prezent, este folosită ca limbă liturgică a Bisericii copte. Alabastru, cuvânt care denumește o varietate de ghips cu aspect de marmură albă, are la origine construcția egipteană *a-la-baste „vas al zeiței Bubaste“. În greacă, a ajuns sub forma alábastros și a însemnat „vas pentru mir“. A fost apoi latinizat în
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
ajuns sub forma alábastros și a însemnat „vas pentru mir“. A fost apoi latinizat în alabastrum (care apare la Cicero) și a căpătat sensul actual. Din latină, a fost împrumutat de limbile romanice: it., sp., port. alabastro, fr. albâtre, rom. alabastru. În română, apare în secolul 18. Barcă este numele unui obiect important în toate timpurile, de aceea nu surprinde faptul că vine din vechime. În egipteană, vă-ră însemna „barca lui Ra“ (Ra fiind zeul soarelui), care a devenit în coptă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]