78,666 matches
-
pe mîine pagini pe care le găsim în Cartea Albă a Securității sub forma unor note informative. Dl Dan C. Mihăilescu a pus pe două coloane în L.A.I. comentariile critice din Istorie semnate Marian Popa și denunțurile din Cartea Albă, semnate Micu. Lucrurile nu se opresc aici. Într-o anchetă a Convorbirilor literare din februarie, dl Popa îl denunță pe Caragiale. În stilul lui Caion și cu argumentele lui Davidescu, dl Popa murdărește comemorarea marelui scriitor în cea mai pură
Critică literară și denunț by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15384_a_16709]
-
prin cele 12 articole definește cu aplomb "generația tînără" și o delimitează hotărîtor de "bătrîni": "Eram prima generație românească necondiționată în prealabil de un obiectiv istoric de realizat". În 1928, cu teza Contribuții la filosofia Renașterii, "candidatul obținînd cinci bile albe se proclamă licențiat magna cum laude". Petrece apoi patru ani în Italia, unde se consacră exclusiv gramaticii sanscrite și filosofiei hinduse. Frecventează la Universitate cursurile lui Dasgupta, mentor și gazdă. După "episodul Maitreyi", locuiește în mănăstiri din Himalaya, unde se
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15408_a_16733]
-
oameni politici care atrag presa, curtea Academiei e un loc unde nu se întîmplă nimic. Nu îndrăznesc să fac presupuneri în legătură cu ceea ce nu se întîmplă în interior. Zilele trecute am avut însă o surpriză: vasta curte era plină de mașini albe ale Salvării. Te întrebai, înfiorat, ce molimă poate să bîntuie printre stimații academicieni, ce catastrofă se va fi consumat în interiorul zidurilor de s-au adunat atîtea salvări la un loc sau dacă nu cumva academicienii, în genere oameni de vîrste
Actualitatea by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15428_a_16753]
-
toate pieile lui. Fără să se sinchisească de ele sau să-și ducă într-un loc sigur familia, s-a aruncat într-o căruță, deghizat în țăran român cu un brîu lat și cu cămașă pînă deasupra coapselor, cu ițari albi și s-a lăsat dus de cărăușul Ollmützer, îmbrăcat și acesta în haine românești, și mînînd caii în piciore, spre vest, pe urma frontului german." Niciodată nu se simte tendința de a îndulci toată această tensiune etnică reală, niciodată personajele
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
volum al acelorași minuni, altfel legat. (subl. n.) E volumul care stă la locul cel mai de cinste pe coada pianului", concluzionează Ina și, prin ea, scriitoarea. "" Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, prin care trece albă, regina nopții moartă"... N-a deschis volumul, îl știa aproape întreg pe dinafară și versurile i-au venit în minte - acele dintre atâtea - ca o obsesie bruscă, căci repetă acum: "părea că... poartă... albă... moartă..." Totodată prin ea dibuiesc apoi
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
deschis o poartă, prin care trece albă, regina nopții moartă"... N-a deschis volumul, îl știa aproape întreg pe dinafară și versurile i-au venit în minte - acele dintre atâtea - ca o obsesie bruscă, căci repetă acum: "părea că... poartă... albă... moartă..." Totodată prin ea dibuiesc apoi se întunecă, dispar, revin sunete. Străina caută să prindă echivalența muzicală a vorbelor, n-o crede posibilă, nu admite cumulul poeziei cu muzica: muzică pe cuvinte... Cuvinte pentru muzică! exclamă în gând cu ironie
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
la catul de jos al unei case vechi, undeva pe o uliță a Bucureștiului, cu cincizeci de ani în urmă. La o fereastră joasă, cu geamul deschis stă un bărbat și privește fără voie în sus: fug norii cenușii, alții albi, peste cerul albastru - atâta de albastru, mai albastru, de subt norii subțiri... și deodată, grăbită, trece luna - dar fără de suflet, chip palid, supt de lumină - Moartă! Pervazul ferestrei e jos, la genunchii omului, îl lasă aproape întreg, mai singur parecă
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
albastru - atâta de albastru, mai albastru, de subt norii subțiri... și deodată, grăbită, trece luna - dar fără de suflet, chip palid, supt de lumină - Moartă! Pervazul ferestrei e jos, la genunchii omului, îl lasă aproape întreg, mai singur parecă..." Repetând, cuvintele-cheie: albă și moartă, Ina închipuie scenariul inspirației poetice, îl întoarce pe toate fețele, prin reveniri succesive: "În acel (moment), în luminile acelea se petrece acea moarte, pe care omul o contemplă, o constată; turburările lui sunt de aci, de pe pământ, nu
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
unui geam scund, cu sticla murdară, privește și spune cu simplicitate: "părea că printre nouri..." E ceva care în acel ceas se petrece undeva în lumi pe care un minut le contemplă. Fiecare cuvânt simplu dezbrăcat de orice simțire... numai albă... De ce atât de albă?" Și, mai departe, constatarea că: "O propoziție oarecare, directă, simplă poate fi cel mai minunat vers". Așadar, închipuirea Inei cheamă firesc imaginea poetului prins în chingile inspirației care-l izolează de lumea înconjurătoare: "geamul scund cu
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
sticla murdară, privește și spune cu simplicitate: "părea că printre nouri..." E ceva care în acel ceas se petrece undeva în lumi pe care un minut le contemplă. Fiecare cuvânt simplu dezbrăcat de orice simțire... numai albă... De ce atât de albă?" Și, mai departe, constatarea că: "O propoziție oarecare, directă, simplă poate fi cel mai minunat vers". Așadar, închipuirea Inei cheamă firesc imaginea poetului prins în chingile inspirației care-l izolează de lumea înconjurătoare: "geamul scund cu sticla murdară", dar și
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
nu o aude și nici nu simte mirosul de grăsime arsă de pe grătarul din curtea vecină. - Regina Nopții a murit. - A văzut-o trecând printre nouri, fără de viață. Luna în astă seară trecea în convoiul nunții prin volbura unor nouri albi... sus... departe, foarte departe... Dacă aș repeta de mii de ori vestea, ar fi zadarnic... vestea că un bărbat singur, cumplit de singur sta înfipt în timp, în timpul cel de jos, de pe pământ." După numeroase frământări, Ina, învinsă până la lacrimi
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
compune, conchide firesc, într-un final în care ea recunoaște forța versului care "oprește" mersul timpului: "Ce muzică să compună cineva! Strigă în ea spaima: e pericol, e pericol de moarte... Nourii se vor fugări nesfârșit, iar tu vei fi albă... moartă... Numai omul de la geamul camerii scunde, căruia pervazul îi ajungea numai la genunchi, numai acela va dăinui. E al tău, e al oricui, e al tuturor și va fi... Acolo nu e o uliță bucureșteană, pavată cu lespezi strâmbe
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
scriitoare și numit "omul de la fereastră": " Totul trece prin ochiul, și el mort, al omului... În acel ceas el n-avea inimă - îi fusese smulsă, fusese prădat de ea, și, iată, tocmai atunci trece printre nouri convoiul patetic al Reginei albe,... moartă. Lentila privirii primește acest spectacol... Dar nu e omul de acolo, și el, în acea secundă, mort?... Nu trecea prin sufletul secat al Poetului un convoi mortuar care ducea cu el, în lumi îndepărtate refuzul vieții, dublul ei refuz
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
și zvîrlit nevinovat în închisoare, de unde va ieși odată cu amnistia din 1964. În general, sufletul românesc refuză exhibarea ororilor pe care le-a trăit și proba cea mai bună este literatura română. Despre monstruoasele sedii de detenție de la Aiud, Poarta Albă, Gherla și Pitești abia după 1990 apare "România - pagini revelatoare". Abuzul, injustiția, violentarea dreptului uman elementar nu pot fi uitate". Foarte adevărat, dar... Apoi falsul prin răstălmăcire: "În vara lui 1944, substituindu-se mareșalului Ion Antonescu, pe care-l arestează
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15419_a_16744]
-
greu de uitat, o emblemă a montării. Detaliile privind decorul, înfățișarea și costumul Profesorului sînt prezente prin cîteva elemente menționate în text: fereastra, un bufet țărănesc, masa-birou; Profesorul poartă ochelari, un halat negru, de institutor, pantaloni și pantofi negri, guler alb scrobit. Ce este, în fond, biroul Profesorului? O clasă, răspund creatorii acestui spectacol. În care spectatorii intră și iau loc în bănci mici, pentru gimnaziu, cu loc de călimară, pupitre vechi, de început de secol XX, așezate pe gradene, un
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
noi prestări și rații. Alte legi alte numărători. La urmă, cu ochii în pămînt se răspîndeau toți la casele lor. Pe fețele bătute de vînt și soare nu prea puteai citi (gîtul brăzdat de muncă; pe sub guler carnea mai tînără, albă)" (Triumful Paparudei). Așadar, după cum precizează autoarea, "Mișcarea lumii" e "cumpănită pe umeri de copil". Contrastul sporește teroarea cu atît mai mult cu cît copilăria poate fi socotită un analogon al vieții, al candorii fundamentale a tuturor celor ce trăiesc în
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
dereglate și văduvite de speranță: "De departe mă uitam la tuciul uriaș de săpun cum fierbea în curte. Mama îl potrivea îl vrăjea, mama îl apuca în clocot de pe pirostrii negru tot de funingine, îl punea la răcit pe pietrișul alb de calcar// Curînd începea să se aleagă săpunul strat gălbui și un lichid gros întunecat dedesubt ("ce cauți aici?" mai aud glasuri. "N-ai voie să te-atingi"...) în tuci ochiul brun de otravă (...) Mi-era teamă de acestea - era
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
aici?" mai aud glasuri. "N-ai voie să te-atingi"...) în tuci ochiul brun de otravă (...) Mi-era teamă de acestea - era o taină cum poate mama cu mîinile ei mătăsoase și inele și talia ca un fir, cu fața albă brună frumoasă - cum poate ca să se apropie de foc, de materii în fierbere de otrăvuri tăișuri felurite primejdii, fluvii de untură fierbinte bulion clocotit focuri sub cratiți enorme stropi stropi arzători de dulceață. Mama uneori ținea focul în mîini, așa
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
acel monstru perfid, "care nici zgomot și nici gesturi mari nu face", conform faimoasei definiții baudelairiene, care nu ezită a "înghiți" pînă și copilăria, căreia i s-au răpit toate darurile, toate bucuriile îndătinate. O copilărie abuziv redusă la ecranul alb al devalorizării: " În țarcul rotund al zilei, mai ții minte, plictiseala era cea mai gravă amenințare. Creștea din unghere, nu știai cînd. Ce era strălucitor prindea fără avertisment o boală. Rîsul stătea sălciu între maxilare. Nimic din ce-ți plăcuse
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
acest cumul de defecte pentru inteligența transfiguratoare a Divinului. Jonglînd cu contrariile cu o uluitoare virtuozitate, acesta ajunge la a susține... imposibilul. Prin temerarul amestec de extravaganță și sublim, de neverosimil și idealizare la limită, acrobatică, vedem cum negrul devine alb, cum golul se convertește în plin: Fără îndoială că frazeologia lui Cațavencu este ridiculă. Din punct de vedere al instrucției, el nu știe lucruri elementare și chestiunea cu faliții care ne lipsesc e lamentabilă. Dar ce delir de "idei"! Pentru
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
să tremure" ( Imaginea paharului tremură). Neliniștită, nesatisfăcută cu sine, empiria se eliberează într-o direcție cogitativă: "Ne zvîrcolim, tîrzii și candizi, iubito,/ cînd pe canapeaua aceasta de purpură,/ desfundată ca un drum de țară primăvara,/ cînd pe gheața covorului de-ub alb calm, victorian/ discutînd marile absoluturi,/ urmărind integrarea noastră ca un fluid în natură./ Ghearele bufniței seamănă cu o mînă făcută pumn/ ori biciușcă, spui,/ și iată cîtă liniște, cîtă ordine instituie moartea/ printre lucruri!" (Dialog final). E cultivat nu o dată
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
tandrețe (o tandrețe îndeobște aspră, din teama de-a nu cădea în sentimentalism) la ironie și sarcasm: "Vine-o vreme cînd îmi dosesc limba în gură,/ cînd o pun la rece, la uscat, la adăpost,/ scutind-o de asaltul acelor albe,/ lucioase și-avariate citadele/ care scrîșnesc și macină ca o piatră de moară,/ cînd o programez,/ cînd o ascult pentru descrierea/ șuvoiului de lapte dintr-un fragment de roman,/ în loc s-o introduc de urgență/ în lupta îneverșunată pentru supraviețuire
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
lîngă blid,/ Cartea Marelui Partid,/ cu mențiunea sursei, desigur.// În finalul Însemnărilor se mai spunea că Veneția-i putredă,/ că se scufundă, secundă de secundă, că-i iremediabil pierdută/ și că fabuloasa omidă roșie a fost strivită/ de niște omizi albe sau albastre,/ dacă-mi amintesc bine.// Am dat să scriu/ și nu reușeam să duc paharul cu apă la gură" (Apa noastră cea de toate zilele). Precum și tentația epicului în sine, adică plonjarea, consolatoare, "într-o altă ordine, mai practică
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
ca un ritual de tip "teatru-n teatru". Maestrul de ceremonii, Coca Bloos (doamna Grollfeurer) și-a concentrat cinica autoritate într-un joc maiestuos al disprețului profund, dirijat de poziția dictatorială a corpului, de limbajul privirii și de tonul rostit alb, neutru, metalic. Gabriel Pintilei, după ce a renunțat să-și joace cu ostentație tara personajului, un poliomielitic handicapat motor, a scos la iveală cu minuție, dintr-o încleștare a trupului și a frustrărilor, un Hermann cîine fidel și bestie nemiloasă, un
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
acea seară nu s-a calmat agitația din curte. Grupuri-grupuri discutau despre vrăjitoare. O băbuță foarte bătrână povestea: "Era o domnișoară educată, se spune că știa zece limbi. Foarte repede, prin anul 1918, mirele ei a fugit în sud, la albi, era ofițer, de întors nu s-a mai întors, zice-se că a fost ucis. Iar ea nu voia să creadă și l-a tot așteptat. Alte grupuri discutau mai mult despre faptul că s-a eliberat acum o cameră
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]