1,931 matches
-
asta nu numai din cauza celebrelor sprâncene împreunate care apar mereu într-o operă dominată de autoportrete. Și pentru Kahlo suprarealismul a fost una dintre influențele majore. Distorsionarea realității nu este însă niciodată artificială, căutată, rezultat al unor experimente. Simbolurile și alegoriile sunt mereu clare, direct legate de experiențe tragice - accidentul de omnibus care i-a afectat grav coloana vertebrală, relația furtunoasă cu Diego Rivera - opinii politice sau presiunea dublei ei moșteniri, europeană și mexicană... ŤNu am pictat niciodată visuri; am pictat
Două expoziții centenare la Muzeul din Philadelphia by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/8248_a_9573]
-
bine din răspunsurile oferite lui Daniel Cristea-Enache în amplul interviu care este Recursul la memorie - pusă voluntar sub semnul moralității dăunează, cum-necum, celei dintâi. Fiindcă induce fără drept de apel prezența referentului. Care e obligat să se ivească, printre camuflajele alegoriei sau prin in-dis-creția actului recuperator. Or, poezia Ilenei Mălăncioiu nu e despre o lume de aici sau de dincolo, despre un fapt trăit sau visat, despre un dictator comunist sau unul nazist. Dovada? Dintre poemele recente, transparent postrevoluționare - grupate în
Urcarea în ring by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8488_a_9813]
-
de reconstituire a comunismului românesc, acest unidimensional Inventar... se arată a fi nu cea mai reușită - în nici un caz! -, dar cea mai fidelă. Fiindcă se ferește de tezaurizare și de expresivitățile căutate, fiindcă naratorul își cesionează, onest, biografia, fiindcă nici alegoria, nici broderia stilistică, nici conspiraționismul nu devin tehnici. Adică nu se profesionalizează pe liniile de forță impuse de temă. În limitele convenției cu care operează - și care e una a cine-verité-ului și a sacrificiului, după tiparul epocii - naratorul incert al
Ceaușescu, biograf by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8646_a_9971]
-
totalitare, o supapă de rezistență. Dacă intenția creativă este comună la acești scriitori - cu precizarea că nu toate temele de extracție mitică provin și dintr-un model etic și în orice caz nu toate narațiunile pot fi citite ca niște alegorii insinuante - poetica mitologizării funcționează diferit la fiecare în parte. Analiza romanelor nu se poate așadar face decât în funcție de orizontul politic în care au fost scrise, chiar dacă, odată cu modificarea contextului, unele înțelesuri își dovedesc vremelnicia. Nu trebuie însă uitat faptul că
Mitul în romanul românesc postbelic by Evelina Cârciu () [Corola-journal/Journalistic/8148_a_9473]
-
la pierzanie cu diferite lucruri de preț, iar atunci când a cedat a fost dansată până la moarte. Filmul vorbește despre compromisurile pe care trebuie să le facem în viață, uneori pentru simplu drept la muncă sau la iubire, folosindu-se de alegoria dansului. Mai multe informații pe: www.themaidendancedtodeath.com Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 18.30 ”Retro maghiar”, 2010, 83 min, documentar, subtitrat în limba română Regia: Papp Gábor Zsigmond La ce se bucura muncitorul maghiar cel mai mult în epoca Kádár
Săptămâna Filmului Maghiar la MȚR. Vezi programul by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/80780_a_82105]
-
ori documentare, așa cum se regăsește sculptura în spațiul său originar, cu aspirația spiritualistă și cu vocația transcendenței din doctrina creștinismului oriental, rezolvă acestă problemă, aparent insurmontabilă, prin preluarea în tridimensional a bidimensionalului icoanei sau prin fuga în gigantism și în alegorie, dacă Brâncuși se adîncește în arhaic sau se înalță pînă simte tactil lumina glacială și eternă a formei pure, Silvia Radu, mînată fatal de aceeași neliniște, găsește o a treia cale. Ea nu este interesată nici de epica lui Paciurea
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
medicală s-a stins, într-o garsonieră confort trei, scriind o propoziție premonitorie, nu vom putea afla. Tot astfel, nu vom ști vreodată prin ce minune mediatică, surescitarea vizitelor postume reușește să-i redea, preț de câteva minute, suflul vital. Alegoria, palidă, e piesa de rezistență a textului, altminteri minuscul. "BLONDA: Da, l-am înșelat, iar el a aflat. Întâi a vrut să mă ucidă, apoi și-a cerut iertare, mi-a spus Ťiartă-mă, chiloțelul meu cu danteluțăť. Până la coadă, a
Antologia provințialului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8112_a_9437]
-
potențial, mult după ce sloganuri felurite și-au pierdut orice fel de semnificație... Imaginea unei furci străpungând un măr uscat, norii negri, atmosfera amenințătoare au făcut ca un tablou numit „Natură moartă cu pantof vechi” (1937) să fie interpretat ca o alegorie a războiului civil. Structura de colaj, culorile disonante, lumina care pare să emane din interiorul unor banale obiecte casnice, sunt însă trăsăturile care fac tabloul remarcabil, nu posibilele conotații politice. Pentru Miró, actul creator a reprezentat în primul rând o
Universul lipsit de constrângeri al lui Joan Miró by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4312_a_5637]
-
descoperă inedite corespondențe și interpretări în operele din literatura spaniolă și nu numai. Un exemplu este cel al istoricului mexican Enrique Krauze care, referindu-se la romanul scriitorului american Melville intitulat Benito Cereno, vede în trama și personajele lui, o alegorie a „labirinticei istorii a celor două Americi și a dialecticii între ele șcareț este complexă, obscură, plastică”. Cercetătorul mizează pe ficțiunea literară, cu posibilitățile ei de a oferi o mai fidelă și asimilabilă cunoaștere decât aceea obținută cu „metodele academice
„Suntem ceea ce citim“ by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4344_a_5669]
-
ambele căi îl conduc pe Emil Botta spre poezie. În primele volume de versuri (Întunecatul April, Pe-o gură de rai), gesturile largi, grandilocvente, corespunzătoare pozei de cabotin, își găsesc locul într-un spațiu proporțional larg: pământ și cer înfrățiți (Alegorie) Munților, nu mai bateți mătănii la altarul cerului... (Mila pământului) Școlarii (...) au vărsat pe Bărăgan cerneala. (...) Dunărea din albie a protestat, Delta brațele a ridicat (Nocturnă) Însuși trupul cunoaște un fenomen de creștere. Poetul trăiește o explozie fizică: De când le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Somnul devine un spectacol în sensul escatologiei romantice, aproape biblice: Căruntul Dumnezeu (...) doarme sub mărul cu roade minunate, de heruvimi străjuit (Mila pământului) Unul în brațele altuia dormeau pământ și cer înfrățiți ca niciodată. Trecea tatăl prin camera de culcare... (Alegorie) Voi cetini și munți, voi, arbori în delir, vin turmele apocalipsului să vă cunoască, să vă pască, ce iad fi-va noaptea, ce nemilos cimitir. Și somnoros Dumnezeu, somnorosul cască. (Natura și poetul) Din acest ultim exemplu constatăm că starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
nu s-au văzut așa cum erau, ci lățite în mod grotesc.40 Uneori poetul întoarce spatele realului cu atâta franchețe, încât schelăria iluziilor lui, lipsită de orice pregătire, de orice suport, se clatină din temelii: Existența mea era o amară alegorie de carton, un spectacol fără grație. (Meridian) Școlarul Durerii încearcă să trăiască dincolo de memorie (= oglindă), el vrea să se sustragă unei realități violente: Sunt eu, insul premeditat, uniform, palidul ucigaș al vârstei mele, sau încep să trăiesc acum, aici, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
că luna și soarele pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează din fața propriei măreției și își pune pe figură masca finitudinii. Descrierea naturii (motiv romantic) cunoaște aici un tratament... expresionist. Pentru că implozia produce o întoarcere în sine pe cât de bruscă, pe atât de totală. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
împing spiritul în sine însuși (s.n.), sustrăgând de sub privirea lui ceea ce este cu adevărat reprezentat. Alegoricul se deosebește de simbolic prin aceea că, pe când acesta din urmă desemnează indirect, alegoricul desemnează direct."61 Goethe stabilește aici opoziția simbol-ale-gorie. Admițând că alegoria împinge spiritul în sine însuși, conchidem că aceasta reprezintă tocmai forța centripetală de care exhibiționismul lui Emil Botta avea atâta nevoie. Simbolul, dimpotrivă, este liber și eliberator. Tocmai aceasta este cauza pentru care obiectele, simbolice, se regrupează după voința proprie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mod natural alegoric"), ratează întâlnirea cu obiectele. Quiditatea lor devine spațiul Însinelui poeziei. Ele sunt "reprezentarea absolutului sau a universului în particular" (Schelling). Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Creionam mai înainte rolul personificării în lirica lui Botta. Fr. Schlegel descrie arta ca o întrepătrundere a alegoriei și a personificării, pe care le definește astfel: "La baza personificării se găsește imperativul: Să faci spiritual tot ce e sensibil. Al alegoriei: să faci sensibil tot ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ce e spiritual. Cele două împreună redau determinarea artei." Dar personificarea, în poezia Școlarului Durerii, este un truc de limbaj, o ironie. Și ironia, știm bine, gândește un lucru și spune altul, deci este o figură alegorică. Personificarea alunecă în alegorie. Ironia personificării este uneori atât de crâncenă, încât devine reversul incisiv al melancoliei: Astăzi nu vă acord audiență, desperare, desamăgire, legiuni crâncene ale morții. Treceți pe-aici altădată, niciodată și depuneți galante carta de vizită. (Vacanță) Personificarea este apanajul jocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se produc "pentru ele însele", când vorbirea se află "trimisă înapoi în ea însăși". Din același limbaj se naște teatrul, când cuvintele se produc în afara lor, când o forță centrifugă le antrenează într-un soi de exhibiționism incantatoriu. În poezia Alegorie, figurile de stil se ramifică baroc, astfel încât spectacolul înfrățirii dintre pământ și cer ("teatrul") se interiorizează, se spiritualizează, pătrunzând în limbajul alegoric ("versul"): Unul în brațele celuilalt dormeau pământ și cer înfrățiți ca niciodată. Trecea Tatăl prin camera de culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
decât un imens semn de întrebare, își găsește echilibrul în ironie. Fr. Schlegel arată că "O ideea este un concept împlinit până la ironie, o sinteză absolută de antiteze absolute, schimbul neîncetat și autocreator dintre două gândiri în conflict". Ironia, prin alegoria exprimării, poate fi un puternic intensificator: Și au visat o grădină, și nebuni cari se jucau cu cercul. Și m-au visat și pe mine cum întrebam: Cine a fost? Cine a fost? Cine? Reiterarea exasperată a unei întrebări care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
răspuns "Cine?" depășește cadrele ironiei, căpătând dimensiuni tragice. Repetiția inoculează întregul ei conținut ultimului termen, deconceptualizându-l. Acest "cine" nu mai poate fi un oarecare, un "nebun cari se joacă cu cercul", ci este subiectul poetic însuși. În cele din urmă, alegoria eșuează în simbol, ironia fiind, de fapt, tot un simbol. Aceasta presupune o implicare maximă, în ciuda detașării pe care o afișează. "Ironia e o formă a paradoxului", conchide Fr. Schlegel. Ea pare a fi arma cabotinului, a celui care ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Înecatul a cuprins marea în brațe, A înfășurat-o în uragan ca într-un șal de mătase Și s-a tot dus sub zodii mai norocoase. (Jaf) Poezia are o structură biplană: de o parte, retorica întrebărilor, de cealaltă parte, alegoria răspunsurilor. Întrebările nu sunt altceva decât interogații absolute. Când totuși primesc un răspuns, acesta este superfluu ori fals. "Înecatul" și "Spânzuratul" sunt ipostaze ale unui eu traumatizat, damnat. Ele trăiesc (deși ipoteza de lucru a fost alta) o catastrofă "în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
În perioada romantic?, fie că reverie spre spa?îi exotice, fie spre teritorii ale trecutului ori viitorului, fie, pur și simplu, pe c???rile anotimpurilor prezente la Ipote?ți. În spa?iul cultural european natură a fost asimilat? că o alegorie a feminit??îi: Înainte de a fi peisaj, Natura a fost un personaj feminin, cu atribute specifice: gra?ie, fertilitate, seduc?ie, vitalitate armonie etc. Prezen?a ei narcotizează tr?irile poetului fiind reprezent? ri ale am?girii. Goethe Îi spune
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
artei”. (Odobescu) In anii studenției mergeam în ziua de spectacol la „un bilet în plus”. Actorii amatori de la facultățile bucureștene au montat o scenetă de avangardă. Textul era în permanentă schimbare.Actori deveneau pe rând dramaturgi.Subiectul era o fină alegorie la adresa moravurilor societății contemporane.Replici ca „Il lăsam să viziteze cetatea,doar pe unde s-a făcut curat!”, „Vântul vine obosit din țara voastră ,unde învârte 14 mori și nu poate să mai învârtă și cele 13 mori ale noastre
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
pînă în a doua jumătate a veacului trecut, cu mici variații, tema a rămas în esență aceeași. Chiar istorii de mare actualitate ale literaturii britanice nu depășesc limita acestui cadru analitic. Stephen Coote conchide, de pildă, că romanul reprezintă o alegorie a ideii că, în om, "eul public și cel intim nu sînt decît două fațete ale aceleiași personalități", iar Andrew Sanders crede, în mod similar, că nuvela studiază "binele divizat" (de interferența "răului") și, simultan, "dedublarea etică". Întrebarea care se
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
aflați "la granița între somn și nimic", într-un context de rapidă degradare a provinciei adorate, jertfă, după '89, a "larmei electorale", invadate de "ființe fără chip" care "șchioapătă și aclamă demagogia galonată". E vorba de "manevrele de toamnă", sinistre alegorii, prilej al unui sarcasm nedrămuit, al unei satire de astădată nereținute: "Încep manevrele de toamnă / vulpile schiaună prostituatele se retrag sub plăpumi / nici negustorii de rachiuri și nici parlamentarii gureșii / nu rămîn cu mîinile împreunate pe pîntece // cătina ciorile imploră
Retrospectivă Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8840_a_10165]