567 matches
-
culegere de legi scrisă în limba română, care “s-au tipărit în Mânăstirea a Tre-Svetitele în Iași de la Hristos 1646”, în capitolul “Despre giudețul nebunilor”, a schițat deja unele măsuri de siguranță și a propus o privare condiționată a libertății alienatului, atâta timp cât durează nebunia: “ Cel nebun măcar că nu să va certa la nebuniele lui de va face vreo greșală iară tot nu să cade să-l slobozească de tot să îmble pe drumuri slobod, ca să aibă pază pre lângă oamenii
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
va privi cu ochi buni, dacă i-ai declara, în anumite momente de intimitate sinceră, că: "Ești frumoasă ca o moluscă" sau "Te iubesc cum iubește o moluscă!" Imediat te va interna la un ospiciu sau la un spital de alienați mintal! Îți reamintesc că, după călătoria aceasta de multe milioane de ani tereștri, în final, vom reveni la momentul și locul de unde am plecat, adică ne vom reîntoarce în timp, iar cei apropiați nouă nici nu ne vor observa lipsa
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
românesc, vol. I, II, III, Călărași, București, 1935-1938. 12. Șăineanu L., Dicționarul universal al limbii române, București, 1896; idem, 1922. 13. Ureche Grigore Vornicul, Letopisețul Țării Moldovei, București, 1954. 14. Ursu N. A., Formarea terminologiei științifice românești, București, 1982. II. ASISTENȚA ALIENAȚILOR ÎN MĂNĂSTIRILE MOLDOVEI. OSPICII DE MĂNĂSTIRE Asistența psihiatrică de mănăstire Noțiunile de boală și bolnav psihic nu pot fi concepute decât în cadrul relațiilor care s-au stabilit între bolnav și societate. Boala psihică astfel considerată devine un fenomen medico-social, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de fastuozitatea slujbei și de ambianța extatică, nu puteau fi departe de biserică și de mănăstire. Este lesne de înțeles că, atât prin condițiile istorico-sociale, cât și prin condițiile particulare psihiatriei, mănăstirile au putut constitui unicul loc de refugiu pentru alienați. În paginile următoare, vom contura, în lumina informațiilor pe care le-am putut aduna, aspectele cele mai pregnante ale asistenței alienaților al câteva ospicii mănăstirești din Moldova. Aziluri și ospicii de mănăstire Cele dintâi informații cu privire la asistența bolnavilor psihici oferită
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
atât prin condițiile istorico-sociale, cât și prin condițiile particulare psihiatriei, mănăstirile au putut constitui unicul loc de refugiu pentru alienați. În paginile următoare, vom contura, în lumina informațiilor pe care le-am putut aduna, aspectele cele mai pregnante ale asistenței alienaților al câteva ospicii mănăstirești din Moldova. Aziluri și ospicii de mănăstire Cele dintâi informații cu privire la asistența bolnavilor psihici oferită de mănăstirile din Moldova, deși disparate, în sinteza lor atestă rolul important pe care l-au deținut mănăstirile în această privință
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
din Moldova, deși disparate, în sinteza lor atestă rolul important pe care l-au deținut mănăstirile în această privință. Concentrând întreaga viață spirituală, artistică, literară și științifică, constituind cele mai frecvente centre ale timpului, mănăstirile medievale în Moldova au oferit alienatului un climat pe măsura mentalității sale și în spiritul societății timpului. În acest spirit, mănăstirile au asigurat mai întâi o asistență de tip psihoterapeutic, fără îndoială utilă, întrucât era conformă psihologiei bolnavului. Această terapie consta din "cetiri", rugăciuni, ritualuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
o tradiție. Asistența psihiatrică de mănăstire a fost concentrată în Moldova în două nari centre, care au devenit, în secolul al XIX-lea, importante ospicii, Golia și Neamțu, și în câteva mănăstiri mai mici, specializate însă și ele în asistența alienaților, care au fost Schitul Adam și mănăstirile Rășca, Văratec și Agapia. Primele două ospicii sunt cunoscute; despre celelalte avem informații foarte puține. În consecință, schițând istoricul celor dintâi, vom sublinia doar datele recunoscute din evoluția ospiciilor de la Neamț și Golia
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
mențiunea că icoana era veche încă din 1663, de unde deducem că procesiunea bolnavilor psihici la Golia era și ea mai veche la mănăstirea care adăpostea reputata icoană. Cu timpul, aducându-se probabil tot mai multă lume, venind tot mai mulți alienați, sau rezervat câteva chilii în curtea mănăstirii pentru găzduirea acestora, ajungându-se, astfel, la "Ospiciul de nebuni dela Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vindeca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui Ospiciu de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
aducându-se probabil tot mai multă lume, venind tot mai mulți alienați, sau rezervat câteva chilii în curtea mănăstirii pentru găzduirea acestora, ajungându-se, astfel, la "Ospiciul de nebuni dela Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vindeca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui Ospiciu de nebuni. După cum ne informează P. Zosin 50, la 1779, un stareț, Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pe cât voia, unia și până la moarte". Reținem de aici un fapt care ni se pare caracteristic, și anume că ospiciul apare ca o creație spontană din inițiativă locală, corespunzând, ca și în cazul Ospiciului Golia, unor necesități determinate de mulțimea alienaților care se perindau pe acolo. Rezultă încă un aspect important, acela al caracterului de azil pentru "cei neavând unde-și pleca capul" și pe care "trapeza de obște îi hrănea" și care "ședea pe cât voia, unia și până la moarte"51
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Erau deci niște adăposturi pentru cei cu "feluri de neputinți și de duhuri necurate pătimind", cu un caracter mai mult azilar decât spitalicesc. Multe mănăstiri din Moldova ofereau astfel de adăposturi, dar numai puține s-au diferențiat ca ospicii de alienați. Reproducem, mai jos, o serie de fragmente extrase din documente de arhivă, inedite, în scopul de a demonstra afirmațiile de mai sus. Cu toate că ospiciul mănăstirii de la Neamț exista de aproape șase decenii, între 1840 și 1850 mulți bolnavi erau îndrumați
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
repartizați la Neamțu, tot cu aprobarea I.P.S. Mitropolitul Moldovei. Vasile a Panțârului, din Tg. Sulița, ținutul Botoșanilor, care "este smintit de bună simțire și cuprins de neputință, dând foc casei tatălui său"53 sau "fiul mortului Dobre Focșeneanu" (și acesta alienat, decedat al Golia) "întrucât este așa de smintit că nu i se pot da nici hainele tatălui său54 ca și căpitanul Florescu Gheorghe, șeful muzicii militare din Iași, care, fiind bolnav de ochi și pierzând vederea a început să prezinte
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
se vindece"55. Prin urmare, cazurile grave sau acute erau de resortul ospiciilor organizate, pe când bolnavii mai liniștiți erau îndrumați și la alte mănăstiri, în special, cum am amintit, la mănăstirea Râșca. Avem, în prezent, mai multe informații despre existența alienaților la mănăstirea Rășca. Astfel, la 21 iulie 1852, Isprăvnicia ținutului Suceava adresează un raport Departamentului treburilor din lăuntru, din Capitală (Iași), în care înștiințează că "Domnia sa Aga Iorgu Cananău, fiind atacat la minte pricinuiește mai multe necuviințe". Departamentul dispune "predarea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
rezoluții, la cererea unor oameni simpli, rezoluții prin care aceștia erau îndrumați către ospiciile de la Neamț și Golia, unde, după cum știm, condițiile materiale erau atunci precare. Este evident că, la mijlocul secolului trecut, asistența psihiatrică nu se limita numai la ospicii: alienații erau primiți și la alte mănăstiri. O caracteristică remarcabilă a asistenței psihiatrice de mănăstire a fost rolul ei protector față de bolnav. Acesta constituie elementul cel mai evoluat al acțiunii, element care trebuie subliniat, deoarece, în ceea ce privește oficialitatea, aceasta avea o optică
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
acțiunii, element care trebuie subliniat, deoarece, în ceea ce privește oficialitatea, aceasta avea o optică de natură a asigura protecția societății, considerând pe bolnavi, mai totdeauna, sub unghiul periculozității lor, potențial antisociale. Vom reveni asupra acestei chestiuni când vom expune capitolul jurisdicției cu privire la alienați și la organizarea de către stat a caselor de recluziune. Totuși, trebuie să remarcăm însă că această rezolvare a constituit doar o excepție, iar acțiunea de reformare morală se reducea, în fapt, la regimul de viață în mănăstire. De altfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, diferențierea între internările în ospiciu și internările de adăpostire, pentru reculegere, au devenit însă evidente. Ospiciile, odată preluate de Epitropie, au căpătat un caracter de instituție sanitară, ceea ce a făcut ca alienații să polarizeze tot mai mult spre asemenea unități. În urma dispunerii datelor de arhivă consultate, rezultă că în Moldova aui funcționat mai multe ospicii mănăstirești. Două din ele, Neamțu și Golia, au fost mai mari. Trebuie să le alăturăm însă ospiciul
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
și Golia, au fost mai mari. Trebuie să le alăturăm însă ospiciul de la Adam (Tecuci), precum și altele, așa cum vom încerca să demonstrăm în paginile următoare, unele din ele fiind "redescoperite" de unul dintre autorii studiului abia în 1980.. Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamț Ospiciul de la Mănăstirea Neamț a fost cel mai important ospiciu de alienați din trecutul Moldovei. Tradiția spirituală a marelui centru mănăstiresc, un personal medical de calitate, un local destul de bun, un inventar relativ bogat au contribuit la
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
precum și altele, așa cum vom încerca să demonstrăm în paginile următoare, unele din ele fiind "redescoperite" de unul dintre autorii studiului abia în 1980.. Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamț Ospiciul de la Mănăstirea Neamț a fost cel mai important ospiciu de alienați din trecutul Moldovei. Tradiția spirituală a marelui centru mănăstiresc, un personal medical de calitate, un local destul de bun, un inventar relativ bogat au contribuit la profilarea unei activități care, în realitate, nu a fost o activitate de azil, ci una
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
1905 și al altora, istoricul acestui ospiciu este, în general, cunoscut. Ne propunem ca, în acest capitol, să ne referim la documentele nepublicate până în prezent, amintind doar pentru a realiza o imagine omogenă datele aparținând altor autori. * Istoricul Ospiciului de alienați de la Mănăstirea Neamțului, în linii generale, este cunoscut. Continuând o tradiție de asistență a infirmilor și alienaților, caracteristică acestei mănăstiri, starețul Paisie organizase în 1779 o bolniță a bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde-și duce zilele
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
să ne referim la documentele nepublicate până în prezent, amintind doar pentru a realiza o imagine omogenă datele aparținând altor autori. * Istoricul Ospiciului de alienați de la Mănăstirea Neamțului, în linii generale, este cunoscut. Continuând o tradiție de asistență a infirmilor și alienaților, caracteristică acestei mănăstiri, starețul Paisie organizase în 1779 o bolniță a bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde-și duce zilele dezmoșteniții soartei "unia și până la moarte". Erau primiți numai "mireni parte bărbătească". Nu rezultă că acest azil
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
neputinți și de duhuri necurate". Prin expresia "feliuri de neputinți" înțelegem, mai sigur, infirmi, care vor fi avut și ei "duhuri necurate" sau doar vor fi conviețuit cu alienații, în aceleași chilii. Faima acestui azil s-a extins repede, numărul alienaților care au aici căutare și adăpost fiind tot mai mare. În evoluția instituției distingem două etape diferite. Cea dintâi, când ospiciul era de fapt un azil de mănăstire, a durat peste opt decenii, de la 1779 până la 1863, perioadă în care
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
decenii, până în 1904, când ospiciul a fost desființat. În prima etapă activitatea de asistență a fost mult timp empirică; abia de la 1851, când s-a înființat Spitalul din Târgu Neamț, medici acestui spital au primit însărcinarea de a asista pe alienații de la azilul mănăstirii. Devenind ospiciu, nivelul asistenței s-a ridicat la o terapeutică medicală, conform cu cunoștințele psihiatrice ale practicienilor de la Târgu Neamț. Cerere de internare la Ospiciul Mănăstirii Neamț De atunci, instituția a căpătat un caracter spitalicesc. Trecerea la această
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Cererea nu a fost onorată nici de această dată. În 1839, bolnița a ars58. Mănăstirea a refăcut-o, fiind gata în 1842. În tot acest timp nu a existat nici un cadru medical superior care să asiste în mod calificat pe alienații aflați la Neamțu, iar mănăstirea nu a solicitat un astfel de cadru. Cel dintâi doctor diplomat care s-a ocupat de tratamentul acestor bolnavi a fost doctorul Flaișer, menționat uneori Flaisler, medicul spitalului din Târgu Neamț, începând de la 1851. La
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Sănătății le-a întărit poziția, lăsându-i subordonați direct capitalei (Iași). Raza de acțiune a acestor medici cuprindea, în afară de Spitalul Târgu Neamț și ospiciul mănăstirii, ocoalele de sus ale ținutului și mănăstirile Văratec și Agapia 59. În aceste condiții, asistența alienaților nu putea fi satisfăcătoare. Au apărut unele fricțiuni între dr. Flaișer și conducerea mănăstirii. Dr. Flaișer se plânge, în 1856, că economul mănăstirii inițiază măsuri și efectuează modificări în administrarea ospiciului "peste capul doctorului" în a cărui sarcină cade "direcția
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Flaișer e îndreptățit în plângerea sa și că el doar are calitatea de director al ospiciului. În același an intervin și alte complicații între părți în legătură cu desființarea unei băi, proprietate a supusului acesteia austriacul Yoseph Reiba Veinrauh 61. Calitatea asistenței alienaților lăsa atât de mult de dorit încât în 1858 Ludovic Steege, într-o cerere adresată domnitorului, menționează starea deplorabilă și lipsa de igienă a ospiciilor de la Neamț și Golia și insista asupra necesității de a se construi imobile noi, după
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]