173 matches
-
Oana și Floricel (științe politice, medicină), stabiliți de zece ani în State, și care, după varii șicane birocratice, s au aranjat cum se cuvine, cu bani destui, recunoașterea diplomelor valahe, casă zdravană, doi copii minunați, teze doctorale, publicații la Routledge, alintări administrative, vacanțe mirifice, ajutat din plin rudele rămase acasă... Tot tacâmul. Ei ne-au zdruncinat serios convingerea că de România se alege sistematic praful, amintindu-ne că, în cei zece ani ai lor de absență, au dispărut dughenele ce sufocau
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
în direcția sursei de gălăgie: — Liniște! Nu ne putem odihni! Faceți băiatul să tacă! Băiatul, cu mersul lui împleticit, atârnat de gâtul tatălui, urlă, plânge, cu ochii dați peste cap. Părintele își vede de mersul lui resemnat, de mângâieri și alintări. Exasperată, femeia își lungește gâtul peste pervaz și vocea stridentă plesnește din nou, fără mila: Faceți băiatul să tacă! E prea multă gălăgie și nu putem dormi! Abia acum părintele pare s-o audă. Cumva mirat, uluit de agresivitatea femeii
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
înăuntru. Colegii de cameră râdeau de el. Abia sosise la facultate și era prins deja într-o relație periculoasă. Nu e ce credeți voi, le răspundea la răutăți. În a patra zi s-au plimbat ceasuri întregi, și-au continuat alintările în părculeț și s-au despărțit spre dimineață. Ziua următoare au intrat în panică. Trebuiau să plece acasă, să-și aducă provizii. Vinerea studenții luau trenurile cu asalt pentru a-și încărca sacoșele și bateriile în sânul familiei. Pentru Ernest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
i le oferea. Îl voia doar pe el, tânjea după plimbările lungi când, agățată de mâna lui puternică, avea impresia că nimic rău nu i se mai poate întâmpla. Ducea dorul discuțiilor târzii, din noapte, încheiate cu pasionale și îndelungi alintări. Ștefan pleca dimineața și venea seara, obosit, flămând, cu unica dorință de-a dormi cât mai repede. Când era în tura de noapte, situația devenea și mai jalnică. Fata stătea cu ochii pe televizor până în zori și adormea abia atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu o încruntătură severă de om pretențios, ce-i ațâța dorința de a-l cuceri și o gropiță de copil în obrazul stâng, creată pentru a-i fura ei mințile și-a o face să viseze la cele mai obraznice alintări, tânărul Noia întruchipa un univers din care Luana ar fi dat orice să facă parte. La rândul lui, Radu era fascinat, dincolo de orice inchipuire, de tânăra cu bucle blonde. Pretențios până la exagerare, bine ascuns sub masca de bărbat inabordabil, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
timpul de fericire care-i fusese sortit. Venise vremea să ia o hotărâre, să-și întoarcă fața spre cel care o aștepta de prea multă vreme, cu prea multe sacrificii. Se săturase de o existență goală, lipsită de mângâierea și alintările unui bărbat. Avea nevoie de un suflet alături de care să-și împlinească așteptările, să-și clădească năzuințele, să-și odihnească oasele obosite ale trupului. Crescuse fără tată. Tânjise, cu toată forța sufletului ei pătimaș, după un "bărbat în casă" care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
flori! Când își arunca capul pe spate, dându-și la iveală pielea fină și tulburător de albă de pe delicatul ei gât, când i se dilatau pupilele, scoțându-i bine în evidență ochii ce scânteiau de dorință îmbinată cu o dulce alintare, când, plimbându-se în tovărășia mea, își legăna șoldurile în mers, care semănau leit cu acele unduiri ale plopilor înalți în bătaia vântului, în sfârșit, când își țuguia buzele umede și fragede, printre care vorbele-i ieșeau într-o desăvârșită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
îl distra pe Jones motanul cu o sfoară. Era un motan inteligent, capabil de surprize. Câteodată, îi revenea sarcina să întrețină moralul oamenilor. Aceștia păreau să fie încântați să-l vadă țopăind și apucând sfoara albă. Lambert numea jocul, ăsta: alintarea motanului. Foarte conștiincios, făcea tot ce putea să-i smulgă navigatorului un zâmbet. Oamenii sunt atât de solemni câteodată. Era o funcție anevoioasă pentru un motan; dar el nu renunță, tot gândindu-se la un șoarece dolofan. ― Ce părere ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de reanimare, pitonul. Strâns, strans și era încordată. „Tudor, Tudor“, se auzi lamentarea. Susurul tânărparcă aspirase tot aerul încăperii. Nici o pâlpâire nu se mai auzea, nici o mișcare, doar respirația prizonierului. Degetele catifelate, mătăsoase, ritual lin lin. „Tudor, Tudor“, repetă, necunoscuta, alintarea. „Tudore“, așa însuflețea vrejul. Șarpele torid, tot mai erect în palma ei fluidă, magnetică. Înviat, puternic, sub descântecul vestalei. „Tudor, Tudor“, ritma, în transă. În genunchi acum, ca pentru rugă. „Tudor, Tudor“, buzele lipite de capul de obsidian. Un totem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ceda curând, decis să cedeze. Mâine, gata! Nu, mâine e vineri, mâine ne odihnim. Poimâine, sâmbătă, ziua sacră, eliberarea. Sâmbătă, gata, s-a terminat! Dimineața de sâmbătă plutea într-o ceață fină, o pânză de tifon în fața soarelui. Orașul puerilizat, alintare, lentoare. Domnul profesor se prezentase pe la 9, neașteptată oră. Însemna că se trezise devreme. Era în alb complet, însemna că azi avea zi liberă. Perfect ras, catotdeauna. În brațe, un uriaș buchet de flori roșii, ca o coroană de înmormântare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care n-o mai putea întoarce, timpul ireversibil, cu venerica lui fantomă cu tot. Dar va relua, va relua totul, va relua, va recuceri acea zi. Rememora, reinventa, renaște, va reposeda sâmbăta pierdută. O dimineață cețoasă, gingașă. Un oraș puerilizat, alintare și lentoare. Da, își reamintea memorabila sâmbătă. Abia de se descurcase prin autobuze și tramvaie cu uriașul buchet de flori roșii într-o mână și cu geanta pe umărul celălalt. Abia se descurcase, cu ambele mâini ocupate, să apese butonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cartea vieții pe unul dintre cei șapte munți. Ajunge decât o singură mână întinsă... Poem optimist Îmi înfloresc coapsele cu maci și dau în pârg cireșele de iunie. Vântul de la răsărit îmi suflă în urechi cuvinte de iubire și de alintări. Văd grâul zi de zi cum naște spice, mierla îi cântă la amiezi să-i crească bobul, soarele îl transformă-n aur în luna lui cuptor iar greierii îmi cântă o iubire nouă. Simt vâlvătăi ce mi se aprind în
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
flori! Când își arunca capul pe spate, dându-și la iveală pielea fină și tulburător de albă de pe delicatul ei gât, când i se dilatau pupilele, scoțându-i bine în evidență ochii ce scânteiau de dorință îmbinată cu o dulce alintare, când, plimbându-se în tovărășia mea, își legăna șoldurile în mers, care semănau leit cu acele unduiri ale plopilor înalți în bătaia vântului, în sfârșit, când își țuguia buzele umede și fragede, printre care vorbele-i ieșeau într-o desăvârșită
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
am țipat eu. Mi-am lăsat poșeta să cadă și m-am repezit spre el. După cum vă puteți imagina, m-am topit complet. Am făcut o tonă de sex foarte, foarte indecent, urmat de o giugiuleală care reprezenta cantitatea de alintări pentru cel puțin o lună, căci aveam de recuperat mult timp. Pe la 2 dimineața, Hunter s-a dat jos din pat, și-a deschis valiza burdușită și a scos de acolo o cutie albă. Când mi-a dat-o, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
două săptămâni. De fapt, mă simțeam refăcută. Căsnicia era un paradis. Când m-am dus să verific dacă bagajele fiecăruia erau În mașina care trebuia, m-am simțit protejată În fața durerii iminentei noastre despărțiri de o pătură de iubire și alintări. — Cred că ai totul În mașină, iubitule, am spus, privind În portbagaj la cele două bătrâne valize Globetrotter bleumarin care erau ale lui Hunter. Dar... nu cred că asta este a noastră. În portbagajul mașinii lui Hunter era o geantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Rechemarea puținelor amintiri, o anume căldură sau nostalgie, a durerii, poate, a suferinței, a epuizării fizice, s-au păstrat doar în primele din acest set de desene, oarecum cuminți. S-a întors repede, s-a răsucit, îngrețoșată, în sine însăși. Alintarea călduță în care, simțea, începuse să lunece, să se îmblânzească, să se complacă o otrăvea ! Un venin subțire și puternic, coclind. S-a trezit, brusc, țeapănă. A înțeles, dintr-odată, ceea ce fusese poate tot timpul banal în ea, limpede revelat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai prezintă la spovedanie cu vreo nouă încâlceală amoroasă sau să întrebe dacă stofa ce și-a ales-o pentru costum e potrivită sau să-i vorbească despre măgăriile proprietarului. Cu amicul A.P. pare certat. Furie mocnită, șovăială. Prea multe alintări, Mister A.P. ! Vai, vai, n-am crezut că, n-am vrut să, mă iertați... și uite-așa. Înaintează fără putere, amețită. N-ar fi trebuit să se culce așa târziu. De-atâtea ori își propune ca duminică seara să adoarmă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu te sperii, să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în giulgi! TURNUL (fragment) ... Că dacă mi‐a murit mama Toți morții dinaintea mea vor trebui Să se înduplece‐n tăcere și înapoia mea. Nimic nu‐i cere să nu‐nvie vocea morților, și‐atunci o înțepenesc pe mama
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
toleranți, cum era Tom, de engleză, care schimba și el costumele și cravatele uimitor de des. Fata se numea Georgiana Vergulescu dar colegele îi ziceau Gina sau Ginuța, cum i se spunea probabil acasă. Numele astea nu erau nicidecum o alintare, pentru că nu era greu de observat că fetele nu o iubeau deloc pe noua lor colegă, ci mai degrabă încercau s-o minimalizeze, să pară că nu o consideră decât un copil snob și răzgâiat. Ea le surclasa în privința toaletelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îmi puteam imagina cum vor trece zilele în care o voi vedea la școală tot timpul și totuși nu va mai fi ea. Cum ar fi să nu mai mergem amândoi spre casă, să nu-i mai suport mofturile și alintările și cinismele... Lăsam dâre lungi prin zăpada șoselei, eram terminat. În seara aceea m-am hotărât să nu mai am niciodată de-a face cu ea. Am scris în jurnal: "Gina nu vrea, NU VREA să ne înțelegem. Nu, pot
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era mereu acolo, în ușă, nemișcat. Dând colțul, n-am mai văzut decât foișorul cu fereastra sclipitoare din turnuri. Ajunsă acasă, am mâncat repede, răbdând sâcâielile lui Marcel cu stoicism și tăcând, rnai mult distrată decât încăpățînată, la întrebările și alintările mătușii mele. Dânsa, de altfel, săraca, până și la masă cosea un tiv la vreo fustă sau la altceva. Rupea ața cu dinții și mai mușca din pâine. M-am culcat, ghemuită în așternut, cu scoica minunat de dulce la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
făcut! întinde fetița piciorul. Liliana o alintă. Vrei și să te sărut? o întreabă. Te vede domnul Vlădeanu... Daniela întoarce fața spre Mihai. S-a roșit toată și saltă din umeri în semn de scuză. Ce-ar fi copilăria fără alintări? îi surîde Mihai. Fetița dumneavoastră e alintată? întreabă Daniela. Da, aprobă Mihai mai mult din privire. O senzație neplăcută urcă din piept, înecîndu-l. Se întoarce și intră în vilă. Cum pășește în salon, telefonul sună iar. Smucește receptorul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
mă măsurați? În nici un caz pentru coșciug! îi rîde femeia încet, profitînd de absența meseriașei, ieșită să ia ceva de scris de la secretară, iar rîsul ei e completat de un gest scurt de atingere a feței cu palma, ca o alintare, să împrăștie aerul macabru al glumei. După ce Mihai e măsurat în fel și chip, sub privirea atentă a Violetei, cele două femei încep o discuție despre stofa necesară. Bine, dar ați zis că de valul acela nu ne atingem nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
în arcul brațului, lipindu-și obrazul de tîmpla fetiței. În clipa de mare bucurie, cînd simte plăcerea cu care copilul se lasă în voia lui, își amintește că nu-i acasă, lîngă Cristina, și convertește totul într-un gest de alintare, continuat într-unul poznaș spre băiețelul băgat să vadă și el ce face musafirul. Nu pot să scriu; încă mă mai dor degetele din cauza gerului, arată el fetiței mîna dreaptă. Dar îți trimit eu cîte o carte din fiecare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]