172 matches
-
Întâi se ajunge la „Balcon” la , o mică platformă unde se pot odihni privind spre vârfurile dinspre sud și est la lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a ceea ce este cunoscut sub numele de „trecerea streșinei”. Aceasta este cea mai
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
est la lumina soarelui care răsare. Continuând urcarea pe creastă, urmează o serie de trepte de piatră care de regulă forțează alpiniștii să meargă spre est. La , un mic dom de gheață și zăpadă marchează Vârful Sudic. De la Vârful Sudic, alpiniștii urmează creasta îngustă de sud-est de-a lungul a ceea ce este cunoscut sub numele de „trecerea streșinei”. Aceasta este cea mai periculoasă secțiune a ascensiunii, un singur pas greșit putând să aibă ca rezultat o cădere de pe versantul sudic sau
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
sudic sau de pe versantul Kangshung. La capătul acestei treceri se află un perete de stâncă de , denumit „Treapta Hillary” la . Hillary și Tenzing au fost primii care au escaladat acest perete și au făcut acest lucru fără corzi fixe. Astăzi, alpiniștii urcă treapta cu corzi fixe instalate dinainte de șerpași. Odată trecuți de acest perete, urmează o urcare relativ ușoară spre vârf pe pante de zăpadă cu înclinații moderate. Întrucât din ce în ce mai mulți oameni urcă pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
fixe instalate dinainte de șerpași. Odată trecuți de acest perete, urmează o urcare relativ ușoară spre vârf pe pante de zăpadă cu înclinații moderate. Întrucât din ce în ce mai mulți oameni urcă pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit adesea un loc aglomerat, alpiniștii trebuind să aștepte perioade semnificative de timp să le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe munte în ultimii ani, Treapta a devenit adesea un loc aglomerat, alpiniștii trebuind să aștepte perioade semnificative de timp să le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe, secțiune ce poate fi dificilă pe vreme rea. Alpiniștii stau de obicei mai puțin de o jumătate de oră pe „acoperișul lumii” deoarece trebuie să coboare la Tabăra
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
le vină rândul la coarda fixă, ducând la probleme în urcarea și coborârea eficientă pe munte. După Treapta Hillary, alpiniștii trebuie să traverseze o secțiune pietroasă cu o multitudine de corzi fixe, secțiune ce poate fi dificilă pe vreme rea. Alpiniștii stau de obicei mai puțin de o jumătate de oră pe „acoperișul lumii” deoarece trebuie să coboare la Tabăra IV înainte de a se întuneca, vremea se poate înrăutăți după amiaza, sau se golesc rezervoarele cu oxigen. Traseul de pe creasta de
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Traseul de pe creasta de nord-est începe din partea de nord a Everestului, în Tibet. Expedițiile merg către ghețarul Rongbuk, unde se instalează Tabăra de Bază la pe o câmpie de pietriș aflată chiar sub ghețar. Pentru a ajunge la Tabăra II, alpiniștii urcă pe morena mijlocie din partea de est a ghețarului Rongbuk până la baza lui Changtse la o altitudine de . Tabăra III (Tabăra de Bază Avansată) se află sub Pasul de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe morena mijlocie din partea de est a ghețarului Rongbuk până la baza lui Changtse la o altitudine de . Tabăra III (Tabăra de Bază Avansată) se află sub Pasul de Nord la altitudine. Pentru a ajunge la Tabăra IV pe pasul nordic, alpiniștii urcă pe ghețar până la baza crestei de unde se folosesc de corzile fixe pentru a ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
ajunge la Pasul Nordic la . De la Pasul Nordic, urmează o urcare peste creasta nordică până la Tabăra V la aproximativ . Traseul traversează versantul nordic într-o urcare în diagonală spre baza Bandei Galbene, ajungând la Tabăra VI la . De la Tabăra VI, alpiniștii fac ultima tentativă de sosire la vârf. Traversarea de la baza primei trepte este dificilă: de la la , la Treapta a Doua: . A doua treaptă include un suport pentru urcare numit „scara chinezească”, o scară de metal instalată semipermanent în 1975 de
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
Doua: . A doua treaptă include un suport pentru urcare numit „scara chinezească”, o scară de metal instalată semipermanent în 1975 de un grup de alpiniști chinezi. De atunci, ea se află acolo aproape tot timpul, fiind utilizată de practic toți alpiniștii de pe traseu. După ce se trece de a doua treaptă urmează urcarea celei de-a treia trepte, . După escaladarea acestor pereți, piramida din vârf este escaladată și ea pe o pantă de zăpadă de 50 de grade, până la ultima creastă, pe
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
ulterior bestsellerul "Into Thin Air" în care și-a relatat experiența. Anatoli Bukreev, un ghid care s-a simțit atacat de cartea lui Krakauer, a scris o carte-răspuns intitulată "The Climb." Disputa a declanșat o dezbatere amplă în sânul comunității alpiniștilor. În mai 2004, fizicianul Kent Moore și medicul chirurg John L. Semple, ambii cercetători la Universitatea Toronto, au declarat revistei "New Scientist" că o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
au declarat revistei "New Scientist" că o analiză a condițiilor meteo din data de 11 mai a sugerat că un fenomen meteorologic neobișnuit a făcut ca nivelul de oxigen din aer sa scadă brusc cu aproximativ 14%. Impactul furtunii asupra alpiniștilor de pe cealaltă parte a muntelui, creasta de nord, loc în care au murit, de asemenea, câțiva alpiniști, a fost detaliat într-o relatare a filmografului și scriitorului britanic Matt Dickinson în cartea sa "The Other Side of Everest". În 14
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
în pericol, David Sharp, care se adăpostea sub o stâncă suspendată la sub vârf, și nu au încercat să-l salveze. Dezvăluirea a declanșat dezbateri ample pe tema eticii alpine, în special la felul cum este ea aplicată pe Everest. Alpiniștii care l-au lăsat au spus că eforturile de salvare ar fi fost inutile și ar fi cauzat și alte morți din cauza numărului de oameni necesari pentru a-l scoate. Mare parte din această controversă a fost tratată de Discovery
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
pe vârf se întorc în tabără. El a propus interzicerea utilizării tuburilor de oxigen în afara cazurilor de urgență, argumentând că aceasta ar duce și la scăderea poluării Everestului — multe sticle goale s-au adunat pe pantele sale — și ar ține alpiniștii nepregătiți departe de munte. Dezastrul din 1996 a pus în discuție și chestiunea rolului ghidului în utilizarea măștilor de oxigen. Decizia ghidului Anatoli Bukreev de a nu folosi tuburi de oxigen a fost aspru criticată de Jon Krakauer. Susținătorii lui
Everest () [Corola-website/Science/296745_a_298074]
-
mulțime văzută vreodată de oraș. Echipajul a fost primit de regele Oscar, iar Nansen, împreună cu familia sa, a rămas la palat mai multe zile ca oaspete special. Au sosit mesaje de felicitare din toată lumea; unul tipic a fost cel din partea alpinistului britanic , care a scris că Nansen îndeplinise „o realizare aproape la fel de mare ca toate călătoriile secolului al XIX-lea la un loc”. Prima misiune a lui Nansen la întoarcere a fost să scrie o relatare a călătoriei sale, ceea ce a
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
astfel întreg plămânul. Pentru prevenirea hipoxiei de altitudine ca și a efectului presiunii reduse se utilizează cabine presurizate la avioanele de pasageri sau în zborurile cosmice și costume individuale ce asigură și protecția antigravitațională la piloții de pe avioanele de luptă. Alpiniștii care nu ating înălțimi mai mari de 9000 m folosesc numai măști racordate la tuburi de O2. Hipobarismul acut provoacă modificări la nivelul ventilației pulmonare, a funcției respiratorii a sângelui și a aparatului cardio-vascular. Ventilația pulmonară crește ca urmare a
Diabetul zaharat gestațional - ghid clinic [Corola-website/Science/91975_a_92470]
-
poalele Caraimanului. Stațiunea este denumită și "Poarta Bucegilor", datorită poziției sale, de aici deschizându-se numeroase căi de acces în munte, cele mai deosebite atracții fiind Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Crucea de pe Caraiman și Coștila - renumită în mediul alpiniștilor. Stațiunea Bușteni face legătura cu platoul Bucegilor prin cel mai lung traseu de telecabină din țară și dispune de numeroase pârtii de schii cu diferite grade de dificultate, atât pentru începatori cât și pentru cei mai experimentați. Stațiunea Bușteni este
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
porteri, în total 502 porteri. Cîteva zile de ninsoare au îngreunat marșul expediției pe uriașul ghetar Baltoro și au determinat dezertări în rândurile porterilor. Odată cu schimbarea vremii, după 23 mai, a început să se îmbunătățească și situația expediției. Între timp, alpiniștii au deschis drumul pe creasta Abruzzi, recunoscând amplasamentele taberelor 1 (la 5.400 m) și 2 (la 5.800 m). Planul întocmit de dr. A. Desio prevedea echiparea integrală cu pitoane și corzi fixe a traseului de escaladă și ocuparea
K2 () [Corola-website/Science/306575_a_307904]
-
necesare asaltului. Deși timpul era nesigur, Compagnoni și Lacedelli au pornit cu hotărâre spre vârf. După eforturi la limita posibilității omenești, la 31 iulie 1954, la ora 18.00, vârful celui de-al doilea munte al lumii este cucerit de alpiniștii italieni Achille Compagnoni și Lino Lacedelli. Alpinistul timișorean, stomatolog în vârstă de 27 de ani, Horia Colibășanu, de la Clubul Sportiv "Alternative", a reușit la data de 28 iulie 2004 prima ascensiune românească pe temutul vârf himalayan K2, devenind singurul român
K2 () [Corola-website/Science/306575_a_307904]
-
în prezent disputat de India și Pakistan), care aparține acum în mare măsură Indiei. La granița dintre cele două state se strecoară printre Munții Hindukush și Munții Himalaya și ocolește pe la nord Vârful Nanga Parbat (8.125 m), spaima tuturor alpiniștilor. În apropiere de Attock, fluviul scapă, în sfârșit, din corsetul munților. El parcurge teritoriul Pakistanului pe o distanță de 1.000 de kilometri. Deoarece orașele importante ale acestei țări sunt înșirate pe cursul fluviului, se poate afirma fără exagerare că
Ind () [Corola-website/Science/306738_a_308067]
-
la care au luat parte atât oameni din partea locului, cât și oficialități din Turda. Crucea a căzut în anul 1998, fiind înlocuită în aprilie 1999 cu o alta, tot din metal. Această cruce a fost montată prin grija membrilor "Asociației Alpiniștilor Pajura" din Turda. Vechea bisericuță din lemn ridicată în anul 1937 pe coama din partea dreaptă a Cheilor (în sensul de curgere a văii Hășdate), pe locul unei vechi mănăstiri greco-catolice, a fost demolată în anul 1966, deoarece nu mai era
Cheile Turzii () [Corola-website/Science/303634_a_304963]
-
lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii. Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin. Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care
Chipul lui Decebal () [Corola-website/Science/303667_a_304996]
-
tunelurile căii ferate Lotschberg, ce leagă Valais de cantonul Berna, și Furka, ce face joncțiunea cu cantonul Uri. Bine înțeles există și posibilitatea, extremă de altfel, de a traversa pe culmile munților, însă această cale de acces este destinată doar alpinistilor profesioniști. Valea Ronului, largă, glaciară, domină zona. Mai există și numeroase văi laterale care pornesc de la valea principală. Acestea variază de la văi înguste și îndepărtate la cele relativ populate și circulate. Cincizeci dintre piscurile montane depășesc 4.000 m, și
Cantonul Valais () [Corola-website/Science/303756_a_305085]
-
în condiții de presiune atmosferică ridicată sau scăzută care depășesc cu mult limitele obișnuite la care organismul este adaptat. Presiuni atmosferice mici se întâlnesc la altitudini mari, astfel că exemple de persoane afectate de astfel de presiuni sunt aviatorii și alpiniștii. Presiuni atmosferice superioare celor de la nivelul mării se întâlnesc doar în mine. Un studiu privind presiunea în minele foarte adânci arată că într-o mină cu adâncimea de 5000 m presiunea este echivalentă cu cea de la o scufundare în apă
Presiune atmosferică () [Corola-website/Science/311591_a_312920]
-
dat zeiței Shiva. Cine se apropie măcar o dată de acest vârf înțelege de ce localnicii l-au botezat în acest fel. În anul 1921, pe vremea când excaladarea vârfurilor de peste 8.000 de metri înălțime era încă un vis, unul dintre alpiniștii cunoscuți ai epocii a pronunțat următoarele cuvinte: În acea perioadă, alpiniștii se familiarizaseră numai cu versanții nordici ai unor giganți, precum Makalu sau Everest. Excaladarea pe versanții sudici, care se aflau pe teritoriul Nepalului, nu era posibilă din motive politice
Makalu () [Corola-website/Science/306458_a_307787]