572 matches
-
interceptat și au decodat comunicațiile criptate ale Marinei japoneze. Prin urmare, forțele americane au aflat dinainte despre planul de atac al Japoniei asupra insulei Midway 63. Pe 4 iunie 1942, înarmat cu aceste informații, amiralul Chester Nimitz a organizat o ambuscadă asupra flotei navale japoneze, în Nordul insulei, distrugând patru portavioane inamice și distrugând aproape în totalitate capacitatea Japoniei de a mai desfășura operațiuni de o asemenea amploare în Pacific. Bătălia de la Midway a reprezentat o înfrângere decisivă a japonezilor și
Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete by Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt () [Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
eșuată, rezumă situația în felul următor: „Este o mare insultă, pentru că practic ai ratat misiunea.” Terminologia militară pătrunde și într-o altă descriere, când se se strecoară în magazia școlii, iar Jacob spune: „Totul a avut loc în două mici ambuscade”. Când mama lui l-a surprins făcând o poznă, el spune „Încetul cu încetul, am cedat interogatoriului și am mărturisit”. Astfel, multe din amintirile sale din copilărie reprezintă primele scântei de curaj, anticipând aspectul asumării provocărilor de mai târziu, în calitate de
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
a progresa, lupta acerbă dintre Bine și Rău. Acest tip de vis, oricât de neplăcut ar fi, nu semnifică decât că persoana este într-un proces de creștere, de dezvoltare și de emancipare. A cădea într-o capcană, într-o ambuscadă sau într-o cursă, a fi luat pe sus, sechestrat, răpit exprimă încătușarea forțelor vitale. Subiectul este frânat, stopat în evoluția sa. «Ceva» îl împiedică să se exprime, să fie el însuși. Acel «ceva» poate fi propriul său psihic. Răpitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
făcând să tremure frunzișul arbuștilor. Pretutindeni se lăsase o tăcere neliniștitoare, spartă doar de croncănitul îndepărtat al vreunei ciori. Burgunzii se ascunseseră în pădurile ce îmbrăcau versanții văii, iar după număr și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru singură persoană. Erau circa douăzeci, cei mai mulți înarmați cu suliță, scut și sabie, dar, cu o zi înainte, Audbert observase printre ei și arcași. Cei care nu aveau coifuri care să-i ferească să fie recunoscuți își acopereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
simte mirosul mai multor cai. Waltan râse scurt. — Or fi ai noștri, nu? Ochiul sever al tatălui, însă, îl reduse la tăcere. îl văzu cum schimbă o privire cu Ricarius. — Ce spui? De fapt, locul ăsta pare făcut pentru o ambuscadă. Frământându-și barba deasă și roșcată, scutierul încuviință: — Edilbert are nas bun; și pe urmă, a trăit toată viața printre cai. Dacă îi simte acolo, în față, înseamnă că e adevărat. Waltan trase sabia din teacă: — Dar cine ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
centură. Apoi scutură din cap: Nu, amice, tu ne spui povești. Dar sunt sigur că, dacă acum îți încălzim nițel picioarele pe cărbuni, adevărul o să iasă iute la iveală. Cu un tremur, Audbert își spuse că, după spectacolul oribil al ambuscadei pentru prinderea lui Waldomar, fuga disperată cu hunii pe urmele lui și baia în Rhon, tortura era exact ce îi mai lipsea pentru ca tacâmul să fie complet. Câteva clipe, își mută înfrigurat privirea îngrozită când la unul, când la celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cei ce-l înconjurau. — Firește că am dovezi! Am cu mine un martor: Un țăran marcoman care a condus un principe hun până la câteva mile de aici, la o întâlnire cu acest asasin, și apoi a văzut cu ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă aspru: — Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus ar fi vrut să-și facă loc printre combatanți ca să-i dea ajutor burgundului, însă avea de lucru cu barbarii care îl atacau. Cât despre Maliban, îi stătea alături și cu sabia îl ajuta să-și deschidă drum prin ambuscadă. Cei din neamul Hiung-nu făceau cu greu față asaltului furibund al dușmanilor lor și se găsiră curând țintuiți cu spatele de îngrăditură, în care caii alergau acum și se izbeau cu violență, sub o ploaie de săgeți și de sulițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suportând zumzăitul și ciupiturile insectelor, hunii scrutau printre firele de iarbă și înșiruirile copacilor, mângâindu-și fiecare cu mâna gâtul sau botul calului, de teamă ca nu cumva, printr-un nechezat, sau chiar printr-o mișcare bruscă, să dezvăluie dușmanilor ambuscada ce li se pregătise. Cercetașii se apropiară, dar Balamber, îngenuncheat în spatele unui carpen rămuros și plin de frunze, privea dincolo de ei, observându-l pe războinicul ce părea să-i conducă pe burgunzi: constată că era încălecat pe un magnific roib
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
știa înconjurat de soldați ai Romei, îi arătă, evident, că nu trebuie să întindă coarda prea tare în acel punct. — în sfârșit, reluă, violența a crescut. Pe urmă, anul trecut, soldații au ucis-o pe nevasta lui Eudoxiu într-o ambuscadă. Din ziua aceea, el n-a mai fost același om. A devenit întunecat, schimbător, ucidea tot mai ușor, până când... — Până când îi veni ideea să se ducă la Atila! încheie Sebastianus. Nu-i așa? îndurerat, Divicone încuviință: — A hotărât să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armata lui Atila le traversa, mergând către sud-est, în drum spre Vesontio, cetate păzită de gepizi, iar de acolo la Rin. Dușmanul se mulțumea să o urmărească de la distanță, hărțuind-o doar cu mici acțiuni împotriva ariergărzii ori cu vreo ambuscadă pentru câte o patrulă izolată. Cei mai vânați erau turingienii, care acopereau flancul stâng al armatei, căci francii salii le călcau pe urme și îi atacau fără încetare, pedepsindu-i pentru atrocitățile pe care le săvârșiseră pe teritoriul lor. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Mama ta iubitoare, Mama Am presupus că Baked Alaska avea de-a face cu nunta. Rachel se mărita abia în martie anul viitor și deja ea și mama se împungeau. Și nici prin gând nu-mi trecea să mă amestec - ambuscadele pe tema meniurilor de nuntă puteau fi foarte sângeroase. Totuși, am fost cât pe-aci să deschid discuția în seara asta, pentru că Rachel a apărut pe neașteptate la apartamentul meu, cum nu se poate mai inoportun, tocmai când mă pregăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a oprit aici. La puțină vreme după plecarea mea în surghiun, îmi explică ea, suveranul trimisese două sute de soldați ca să pună mâna pe Iscoditor, dar muntenii trecuseră cu trup și suflet de partea lui. Șaisprezece militari fuseseră uciși într-o ambuscadă. Când s-a auzit ce se întâmplase, pe străzile din Fès a fost afișată și citită o proclamație care vestea că se pusese un preț pe capul Iscoditorului. Locuințele noastre au fost puse sub supravegherea poliției. Se aflau acolo zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu voi reuși să mă fac înțeles. Hai să plecăm! Valerius nu se putu ridica din cauza strânsorii gladiatorului, care-l obligă să se ascundă în spatele bolovanului. — Aici suntem în siguranță. Nu vezi că barbarii supraveghează tabăra? Poate că pregătesc o ambuscadă. Nu se uită spre noi; suntem prea în spate. Mai bine ai grijă să potolești câinele. Dar Lurr stătea nemișcat, lângă ei. — Și calmează-te. Ce fel de bărbat ești? — Sunt medic, un biet medic, murmură Valerius. Se înveli mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ar trebui să fie obiectivul nostru. Vom merge la ieslea găinilor? se miră Errius. N-am pierdut destui oameni acolo, de câte ori ne-am dus să luăm provizii pentru trupe? — Să nu-mi spui că tocmai tu te temi de o ambuscadă. Ții minte din câte ambuscade am ieșit victorioși în Hispania Tarraconensis? Și apoi, să te duci după provizii e mai bine decât să stai închis în castru, nu? După puțină vreme, mergeau repede printre oamenii și carele adunate deja pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nostru. Vom merge la ieslea găinilor? se miră Errius. N-am pierdut destui oameni acolo, de câte ori ne-am dus să luăm provizii pentru trupe? — Să nu-mi spui că tocmai tu te temi de o ambuscadă. Ții minte din câte ambuscade am ieșit victorioși în Hispania Tarraconensis? Și apoi, să te duci după provizii e mai bine decât să stai închis în castru, nu? După puțină vreme, mergeau repede printre oamenii și carele adunate deja pe via principalis. Antonius privi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în lungii ani de război. Se așezase la masa în jurul căreia stăteau șase tribuni. Unul dintre ei era Rubellius Glaucus, care cu două săptămâni în urmă abia reușise să se salveze pe sine și câțiva dintre oamenii săi dintr-o ambuscadă a quazilor. Îi atacaseră la ieslea găinilor, bucata de pământ pe care soldații o numiseră astfel pentru că le dădea puținul pe care-l putea oferi Pannonia pe timp de iarnă. „Mâncare bună pentru pui“, protestau soldații, care se indignaseră când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în evidență mușchii. I se păru mai frumos ca niciodată, impunător. Gesturile lui trădau siguranță și forță interioară. Ușor și agil, Antonius se mișca de parcă ar fi fost una cu calul. Un asemenea om nu putea fi prins într-o ambuscadă. Vântul aduse până la ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură cum manipulul se oprește deodată. Un centurion se îndreptă spre soldați și dădu niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
raportul comandantului grupei: ― Am reușit să ajungem destul de aproape de gardul celei de a doua case dinspre noi. Dincolo de gard am văzut că sunt cuiburi de mitraliere grele și peste tot mișunau mulți militari, care fumau în voie... Cred că organizau ambuscada pentru noi... ― Aiștia au venit să ne aștepte, dar nu ca pe niște camarazi, ci ca pe inamici. Am căzut într-o capcană. Sunt ruși cu siguranță. Înseamnă că ceilalți din divizia noastră sunt în mâinile rușilor. Poate numai noi
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pe toate fronturile: slujba, bănetul, relația amoroasă cu Laura Considine. Asta până pe 21 iunie 1946, când un pont anonim l-a trimis să verifice o vânzare clandestină la intersecția dintre Strada 68 și Slauson. Doar că a nimerit într-o ambuscadă pe o alee dosnică. A încasat două împușcături în umăr, una în braț și alta în fesa stângă. Și un bilet de ieșire din rândurile LAPD, pensionat medical și cu pensie întreagă, direct în brațele lui Howard Hughes, care tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
tău n-a putut veni aici fiindcă măria sa Îl vrea alături. Dar te așteaptă. Te-a așteptat zi de zi, vreme de șaisprezece ani. Să mergem. Trecătorile se Închid. În câteva ore, aici nu va fi decât un loc de ambuscadă. La fel În toate văile Carpaților. Signor Gianluca, mă bucur să vă revăd! Speram totuși că ne vom Întâlni În vremuri de pace... - Bucuria este a mea, signor Pietro! răspunse Gianluca. Cât despre pace, aceasta nu e tocmai un subiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
trăgându-și caii de dârlogi. Micile unități de spahii trimise În recunoaștere nu se mai Întorseseră. Exasperat, Soliman trimisese În față un corp de cavalerie de cinci mii de achingii. Din aceștia se Întorseseră două sute, Înspăimântați. Fuseseră surprinși Într-o ambuscadă și mai bine de jumătate din ei căzuseră sub săgeți care veneau parcă de nicăieri. Ceilalți rezistaseră cu greu unui atac sălbatic, venit din două direcții, care se sfârșise cu Încercuirea. Forțele cu care luptaseră erau aproape egale. Dar rapiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mai odihniți! Voința domnitorului este ca În trei zile să nu mai fie picior de turc În Moldova! Doar două mii de răzeși din Țara de Jos sunt Îngăduiți a pleca spre Dunăre, unde vor ridica palisade pe mal, pentru organizarea ambuscadelor! Împăratul Mahomed Cuceritorul nu trebuie să mai aibă puterea de a lovi Moldova În anul care Începe! Curierul dădu pinteni și porni mai departe, spre podul surpat. În rândurile răzeșilor se lăsă liniștea. Înțelegeau abia atunci că, totuși, bătălia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se află acolo. Îi aștepta. Nimeni n-a văzut nimic, dar după urme a fost un măcel. Au izbucnit flăcări și au detunat parcă tunuri, deși acolo nu putea fi nici o artilerie. O sută de Cuceritori au fost prinși În ambuscadă de un singur om. Unii au murit arși de vii. Unii au murit uciși de săgeți. Alții au murit Înainte de a apuca să scoată săbiile. Alții au murit cu sabia În mână, fără a se putea apăra. Acolo a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]