207 matches
-
Grădina Alexandrovski (în ) este un parc public mărginit de fațadele de sud și de vest ale clădirii Amiralității Ruse din Sankt-Petersburg, ce se întinde, în paralel cu râul Neva și cu Cheiul Amiralității, din Piața Palatului (aflată la est) către Catedrala Sf. Isac (aflată la vest). Parcul englez este numit după țarul Alexandru al II-lea al Rusiei
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
Grădina Alexandrovski (în ) este un parc public mărginit de fațadele de sud și de vest ale clădirii Amiralității Ruse din Sankt-Petersburg, ce se întinde, în paralel cu râul Neva și cu Cheiul Amiralității, din Piața Palatului (aflată la est) către Catedrala Sf. Isac (aflată la vest). Parcul englez este numit după țarul Alexandru al II-lea al Rusiei care a comandat plantarea acolo a 52 de specii de copaci. El a fost cunoscut
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
aflată la est) către Catedrala Sf. Isac (aflată la vest). Parcul englez este numit după țarul Alexandru al II-lea al Rusiei care a comandat plantarea acolo a 52 de specii de copaci. El a fost cunoscut anterior ca Parcul Amiralității și Grădina Muncitorilor. Grădina a fost proiectată de arhitectul Luigi Rusca în 1805. William Gould, un grădinar născut în Anglia, a fost angajat să demoleze zidurile sudice ale fortăreței Amiralității și să le înlocuiască cu patru alei plantate cu tei
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
specii de copaci. El a fost cunoscut anterior ca Parcul Amiralității și Grădina Muncitorilor. Grădina a fost proiectată de arhitectul Luigi Rusca în 1805. William Gould, un grădinar născut în Anglia, a fost angajat să demoleze zidurile sudice ale fortăreței Amiralității și să le înlocuiască cu patru alei plantate cu tei. Șanțul cu apă al fortăreței a fost asanat în 1819 pentru a se obține terenuri pentru amenajarea unor alei suplimentare. Grădina era un loc tradițional pentru sărbătorile populare de Paște
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
cu apă al fortăreței a fost asanat în 1819 pentru a se obține terenuri pentru amenajarea unor alei suplimentare. Grădina era un loc tradițional pentru sărbătorile populare de Paște și Maslenița (Lăsata secului). Cele trei alei care pornesc de la Turnul Amiralității către Nevski Prospekt, Voznesenski Prospekt și Strada Gorohovaia au fost proiectate de Ivan Fomin în 1923. Acest aranjament a făcut ca Turnul Amiralității să devină punctul focal al centrului municipal. Prin contrast cu Grădină de Vară, Grădina Alexandrovski nu a
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
tradițional pentru sărbătorile populare de Paște și Maslenița (Lăsata secului). Cele trei alei care pornesc de la Turnul Amiralității către Nevski Prospekt, Voznesenski Prospekt și Strada Gorohovaia au fost proiectate de Ivan Fomin în 1923. Acest aranjament a făcut ca Turnul Amiralității să devină punctul focal al centrului municipal. Prin contrast cu Grădină de Vară, Grădina Alexandrovski nu a avut inițial nici o statuie. Abia în anul 1833 ai fost amplasate aici copiile din marmură ale statuilor "Hercule Farnese" și "Farnese Flora" realizate
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
Grădină de Vară, Grădina Alexandrovski nu a avut inițial nici o statuie. Abia în anul 1833 ai fost amplasate aici copiile din marmură ale statuilor "Hercule Farnese" și "Farnese Flora" realizate de Paolo Triscorni. O fântână a fost instalată în fața Turnului Amiralității în 1879. Monumentul lui Nikolai Prjevalski și patru busturi (bustul lui Mihail Glinka, realizat de Vladimir Pașcenko, și busturile lui Nikolai Gogol, Mihail Lermontov și Vasili Jukovski, realizate de Vasili Kreitan) datează din anii 1890. Bustul cancelarului Gorceakov a fost
Grădina Alexandrovski (Sankt Petersburg) () [Corola-website/Science/337590_a_338919]
-
Bismarck și Prinz Eugen au început pregătirile de misiune. Navele au plecat din port la 19 mai 1941, înaintând spre nord-est până în strâmtoarea Danemarcei. Royal Navy a fost anunțată de plecarea lor încă din data de 21 Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk si Suffolk au luat contact radar cu navele germane în apropiere de Strâmtoarea Danemarcei. În același
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
Crucișătorul avea să ajungă fără incidente în port, în 28 mai. Câteva zeci de hidroavioane ale pazei de coastă britanice au început o căutare frenetică a navei germane. Abia pe 26 mai acesta a fost descoperit, în sud-estul insulelor britanice. Amiralitatea Britanică a ordonat atacuri imediate cu toate forțele disponibile. Portavionul "Victorious" a lansat 12 avioane lans-torpila, care au reușit 1 sau 2 lovituri asupra navei germane. Cu toate acestea, armura deosebit de rezistentă a rezistat cu brio, și Bismarck continuă goana
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
de nave suficiente și performante ceea ce nu a dus însă la schimbarea politicii australiene navale. În 1909, primul ministru Alfred Deakin, în timp ce participa la Conferința Imperială de la Londra, a solicitat guvernului britanic încetarea sistemului de subvenții și dezvoltarea marinei australiene. Amiralitatea a respins aceste încercări sugerând în schimb că o mică flotă de distrugătoare și submarine va fi suficientă. Deakin nu a fost impresionat cu atât mai mult cu cât anterior invitase "Marea Flotă Albă". a Statelor Unite să viziteze Australia în
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a Statelor Unite să viziteze Australia în 1908 iar aceasta a aprins entuziasmul publicului pentru o flotă modernă și, parțial, a condus la o comandă pentru două distrugătoare de clasă River de 700 de tone. Dezvoltarea construcțiilor navale germane a determinat Amiralitatea să iși schimbe atitudinea iar Marina Regală Australiană luat naștere ulterior, în 1911, prin absorbirea Forței Navale a Commonwealthului. La 4 octombrie 1913, noua flotă defila prin Sydney Heads, intrarea din portul Sydney, fiind constituită din cuirasatul HMAS "Australia", trei
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a brațului amputat, ceea ce-i provoacă infecții și inflamații. Totuși la începutul lui decembrie, Nelson începe să se recupereze rapid. Dornic să se întoarcă pe mare, primește comanda vasului HMS Vanguard cu 74 de tunuri. Activitățile francezilor în Marea Mediterană, preocupă Amiralitatea britanică. La 28 martie 1798 Nelson se alătură Lordului St. Vincent. Acesta îl trimite la Toulon pentru a spiona activitățile francezilor. Nelson trece prin strâmtoarea Gibraltar, dar în 20 mai o furtună puternică dispersează escadrila. În timp ce britanicii se luptă cu
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
învins: mesagerul victoriei, Berry, a fost capturat împreună cu nava care-l transporta, de către "Généreux", una din navele ce au reușit să se salveze la Abukir. La începutul lunii octombrie, vestea despre victoria lui Nelson ajunge la Londra. Primul Lord al Amiralității, George Spencer, leșină auzind vestea. În toată țara se sărbătorește victoria, iar Londra îi oferă o recompensă lui Nelson și căpitanului său, în timp ce regele le ordonă să se prezinte personal pentru primirea oficială a medaliilor. Primește cadouri din străinătate de la
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
lui "L'Orient", salvat din bătălia de la Abukir. Rămâne trei zile la Greenwich, la Painted Hall, înainte de a fi transportat pe Tamisa la bordul unei barje, însoțit de Lordul Hood, Sir Peter Parker și Prințul de Walles. Sicriul rămâne la Amiralitate în timpul nopții, în prezența capelanului lui Nelson, Alexander Scott. A doua zi, 9 ianuarie, un cortegiu funerar format din 32 de amirali, peste o sută de căpitani, și o escortă de 10000 de soldați, au preluat sicriul pentru a fi
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
cuirasate cu armament uniform la, și la începutul anului 1904 el a adunat un grup neoficial de consilieri care să-l ajute în a decide care ar caracteristicile ideale ale unui cuirasat modern. După ce a fost numit Prim Lord al Amiralității pe 21 octombrie 1904, el a înaintat spre aprobare a Consiliului Amiralității o decizie cu privire la armarea următoare cuirasate cu tunuri de 12 țoli și care vor avea o viteza de peste 39 km/h (21 de noduri). În ianuarie 1905, el
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
adunat un grup neoficial de consilieri care să-l ajute în a decide care ar caracteristicile ideale ale unui cuirasat modern. După ce a fost numit Prim Lord al Amiralității pe 21 octombrie 1904, el a înaintat spre aprobare a Consiliului Amiralității o decizie cu privire la armarea următoare cuirasate cu tunuri de 12 țoli și care vor avea o viteza de peste 39 km/h (21 de noduri). În ianuarie 1905, el a convocat o „Comisie de proiectare", inclusiv mulți membri ai grupului său
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
decomprimat în mod lent conform acelorlași tabele. În anul 1908 Haldane formulează primele reguli precise necesare asigurării unei urcări progresive a scafandrilor la presiunea atmosferică. Tabelele lui Haldane au fost publicate în același an de "Comitetul de scufundare profundă al Amiralității britanice" în revista "Journal of Hygiene" fondată de el în anul 1908. De atunci, modificate de mai multe ori tabelele, lui Haldane au fost adoptate de cele mai multe țări, principiile de bază fiind considerate valabile și în prezent. În anul 1911
John Scott Haldane () [Corola-website/Science/323054_a_324383]
-
pozițiile aliate de la Narvik. Trupele aliate au fost retrase din Narvik în Operațiunea Alfabet din 8 iunie 1940. Eșecul campaniei britanice - cu șansele irosite și cu succesele plătite greu - poate fi pusă în sarcina lui Winston Churchill, Prim Lord al Amiralității Britanice. Dar, de fapt, 'Dezbaterea campaniei norvegiene' din camera inferioară a Parlamentului Britanic, în timpul căreia numeroși parlamentari conservatori au refuzat să-l sprijine pe primul-ministru Neville Chamberlain, au dus la demisia lui și l-au propulsat pe Churchill în funcția
Campania aliată din Norvegia (1940) () [Corola-website/Science/302412_a_303741]
-
în expediții polare, conducând mai înainte Expediția Discovery din Antarctica între anii 1901-1904. , numită astfel după nava de aprovizionare, a fost una privată, finanțată prin donații publice dar și de un grant oferit de guvern. A fost susținută și de Amiralitate, care a contribuit cu marinari experimentați, dar și de către Royal Geographical Society. Pe lângă încercarea polară, expediția a avut și un important rol științific, explorând Zona Victoria și Munții de Vest. S-a încercat fără succes debarcarea și explorarea Țării Eduard
Expediția Terra Nova () [Corola-website/Science/323960_a_325289]
-
care era ofițerul navigator pe nava "Morning" din timpul evacuării misiunii "Discovery", a fost numit secundul lui Scott. Acesta a renunțat la propria expediție și și-a transferat suportul financiar noii operațiuni. Printre membrii Marinei Regale care au avut acceptul Amiralității se numărau locotenentul Harry Pennell, care avea să fie ofițerul navigator și să preia comanda navei după debarcare, și chirurgii militari George Murray Levick și Edward L Atkinson. Fostul ofițer Victor Campbell, poreclit „tovarășul răutăcios”, era unul din puținii care
Expediția Terra Nova () [Corola-website/Science/323960_a_325289]
-
și chirurgii militari George Murray Levick și Edward L Atkinson. Fostul ofițer Victor Campbell, poreclit „tovarășul răutăcios”, era unul din puținii care știau să schieze, și a fost ales să conducă operațiunea de explorare a Pământului Eduard al VII-lea. Amiralitatea a mai pus la dispoziție și un număr mare de marinari printre care veterani ai Antarcticii precum Edgar Evans, Tom Crean și William Lashly. Au mai fost acceptați și doi ofițeri ne-navali: Henry Robertson Bowers, cunoscut ca „Birdie”, un
Expediția Terra Nova () [Corola-website/Science/323960_a_325289]
-
I împotriva Imperiului Otoman nu a făcut decât să confirme cele mai negre previziuni ale politicienilor britanici și să adâncească disgrația în care se afla Codrington. La început, criticile împotriva lui Codrington au fost precaute, din cauza uriașei popularități ale acestuia. Amiralitatea și-a permis să-și vexeze amiralul prin lucruri mărunte, așa cum a fost refuzul plății către ecipajele participante la luptă a cotei-părți din captura de război, în ciuda cererilor repetate ale lui Codrington. Între timp, Wellington a așteptat momentul potrivit din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
participante la luptă a cotei-părți din captura de război, în ciuda cererilor repetate ale lui Codrington. Între timp, Wellington a așteptat momentul potrivit din punct de vedere politic pentru a-l îndepărta pe Codrington de la comanda din Mediterana. În iunie 1828, Amiralitatea a anunțat eliberarea de la comandă a lui Codrington (deși el a rămas comandant interimar până la venirea noului ocupant al postului în august). Deși regele i-a acordat lui Codrington Marea cruce de Bath, Amiralitatea nu i-a mai acordat nicio
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
comanda din Mediterana. În iunie 1828, Amiralitatea a anunțat eliberarea de la comandă a lui Codrington (deși el a rămas comandant interimar până la venirea noului ocupant al postului în august). Deși regele i-a acordat lui Codrington Marea cruce de Bath, Amiralitatea nu i-a mai acordat nicio comandă operațională și nu l-a promovat la gradul de amiral decât înainte de retragerea din marină în 1837. Codrington și-a petrecut ultimii ani din viață încercând să apere deciziile pe care le-a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
familia Chamberlain. Aceștia erau bogați oameni de afaceri din Birmingham, din care făceau parte Joseph, secretarul colonial și asociat apropiat al lui Powell Williams, secretar financiar la ministerul de război cu responsabilitatea contractării, și fiul său Austen, consultant tehnic al Amiralității. În primul rând, compania Kynoch's, în care membrii familiei dețineau acțiuni substanțiale și al cărei președinte era Arthur, fratele secretarului colonial, a obținut un contract pentru furnizarea de cordită 13. S-a descoperit, în niciun caz prin Lloyd George
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]