207 matches
-
hotărât să restrângă perimetrul defensiv al Japoniei din Pacificul central și sudic la o nouă linie ce se întindea de la Marea Banda la Insulele Caroline. Imamura a fost însărcinat cu apărarea porțiunii sale din această linie, care includea și Insulele Amiralității și păstrarea lor cât mai mult timp posibil pentru a permite marinei și armatei japoneze să se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
apărarea porțiunii sale din această linie, care includea și Insulele Amiralității și păstrarea lor cât mai mult timp posibil pentru a permite marinei și armatei japoneze să se pregătească pentru un contraatac decisiv împotriva forțelor Aliate. Păstrarea controlului asupra Insulelor Amiralității era crucială pentru planurile defensive japoneze, întrucât ocuparea lor de Aliați ar fi plasat importanta fortificație japoneză de la Truk în raza bombardierelor grele. Neașteptându-se ca Aliații să acționeze atât de rapid, Cartierul General i-a lăsat lui Imamura timp
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
a lăsat lui Imamura timp până la jumătatea lui 1944 să-și termine pregătirile. În acest moment, cea mai mare unitate japoneză din insule era Regimentul 51 Transporturi, care sosise în Los Negros în aprilie. Imamura a cerut întăriri pentru Insulele Amiralității spre sfârșitul lui 1943 și începutul lui 1944. În octombrie 1943, el a cerut o divizie de infanterie, dar nu era niciuna disponibilă. S-a propus apoi transferarea Regimentului 66 din Palaus, unde era reconstruit după pierderi grele, dar Cartierul
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
Divizia 38, Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie au sosit acolo în noaptea de 2 februarie. Mare parte din aceste mișcări de trupe au fost detectate de serviciile de informații ale Aliaților. La momentul debarcării Aliaților, forțele armate japoneze din Insulele Amiralității constau din Regimentul 51 Transporturi condus de colonel Yoshio Ezaki, comandantul întregii garnizoane; Batalionul 2, Regimentul 1 Mixt Independent; Batalionul 1, Regimentul 229 Infanterie și unele părți din Forța Navală 14. G-2 identificase pentru aliați prezența tuturor acestor unități în
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
construise un aerodrom pe Lorengau și începuse un altul, denumit aerodromul Momote, pe Plantația Momote de pe Los Negros. Lorengau a fost utilizat ca punct de oprire pentru aeronavele ce circulau între Rabaul și aerodromurile din nord-estul Noii Guinei. Importanța Insulelor Amiralității pentru japonezi a crescut ca rezultat al avansului Aliaților în Noua Guinee și în Noua Britanie, ceea ce le-a blocat celor dintâi celelalte rute aeriene. De la Palau au plecat întăriri în decembrie 1943 dar ele au fost atacate de submarine
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
martie. Restul Aripii 73 RAAF a sosit pe parcursul următoarelor zile, inclusiv "Kittyhawks" din Escadrila 77 RAAF și Supermarine Spitfire-urile din Escadrila 79 RAAF. Operațiunile au demarat la 10 martie și din acel moment vasele și unitățile terestre aliate din Insulele Amiralității au beneficiat de suport aerian aflat la câteva minute distanță. Detașamentul ANGAU a ajuns în satul Mokerang la 9 martie și a găsit cincizeci de locuitori. Detașamentul a constatat cu ușurare că localnicii nu au fost maltratați deliberat de japonezi
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
German, cât și pe atitudinea progermană a apropiaților săi, începând cu regina Sofia. Regele a încercat să asigure o neutralitate strictă a Greciei, care ar fi fost favorabilă Germaniei și Austriei. În 1915, Winston Churchill (pe atunci Lordul primar al Amiralității) le-a sugerat grecilor să atace Dardanelele în sprijinul aliaților. Venizelos a considerat că acela era un moment potrivit pentru intrarea Greciei în război de partea Aliaților, dar, dată fiind opoziția regelui, și-a prezentat demisia pe 21 februarie. Liberalii
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Bismarck și Prinz Eugen au început pregătirile de misiune. Navele au plecat din port la 19 mai 1941, înaintând spre nord-est până în strâmtoarea Danemarcei. Royal Navy a fost anunțată de plecarea lor încă din data de 21 Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk si Suffolk au luat contact radar cu navele germane în apropiere de Strâmtoarea Danemarcei. În același
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
Crucișătorul avea să ajungă fără incidente în port, în 28 mai. Câteva zeci de hidroavioane ale pazei de coastă britanice au început o căutare frenetică a navei germane. Abia pe 26 mai acesta a fost descoperit, în sud-estul insulelor britanice. Amiralitatea Britanică a ordonat atacuri imediate cu toate forțele disponibile. Portavionul "Victorious" a lansat 12 avioane lans-torpila, care au reușit 1 sau 2 lovituri asupra navei germane. Cu toate acestea, armura deosebit de rezistentă a rezistat cu brio, și Bismarck continuă goana
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
instrumente optice. Între 1929 și 1931, nava a beneficiat de o serie de îmbunătățiri: După aceste modernizări, nava a ajuns la un deplasament total de peste 49.000 tone, față de 47.000 tone cât era maximul prevăzut inițial. După căderea Franței, Amiralitatea Britanică se temea de posibilitatea capturării flotei franceze de către germani. De aceea, la 3 iulie 1940, o escadra engleză s-a postat în afara portului algerian Mers-el-Kebir, unde se aflau ancorate mai multe nave capitale ale Marinei Franceze. Deși Marea Britanie și
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
de nave suficiente și performante ceea ce nu a dus însă la schimbarea politicii australiene navale. În 1909, primul ministru Alfred Deakin, în timp ce participa la Conferința Imperială de la Londra, a solicitat guvernului britanic încetarea sistemului de subvenții și dezvoltarea marinei australiene. Amiralitatea a respins aceste încercări sugerând în schimb că o mică flotă de distrugătoare și submarine va fi suficientă. Deakin nu a fost impresionat cu atât mai mult cu cât anterior invitase "Marea Flotă Albă". a Statelor Unite să viziteze Australia în
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
a Statelor Unite să viziteze Australia în 1908 iar aceasta a aprins entuziasmul publicului pentru o flotă modernă și, parțial, a condus la o comandă pentru două distrugătoare de clasă River de 700 de tone. Dezvoltarea construcțiilor navale germane a determinat Amiralitatea să iși schimbe atitudinea iar Marina Regală Australiană luat naștere ulterior, în 1911, prin absorbirea Forței Navale a Commonwealthului. La 4 octombrie 1913, noua flotă defila prin Sydney Heads, intrarea din portul Sydney, fiind constituită din cuirasatul HMAS "Australia", trei
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
februarie 1768, Royal Society i-a scris regelui George al III-lea o petiție în care cerea finanțarea unei expediții științifice în Pacific în scopul studierii și observării tranzitului lui Venus prin fața Soarelui în 1769. Regele a aprobat expediția, iar Amiralitatea a ales să combine călătoria științifică cu o altă misiune confidențială de căutare prin Pacificul de Sud a presupusului continent "Terra Australis Incognita" („pământul sudic necunoscut”). Royal Society a sugerat ca la comanda ei să fie pus geograful scoțian Alexander
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
continent "Terra Australis Incognita" („pământul sudic necunoscut”). Royal Society a sugerat ca la comanda ei să fie pus geograful scoțian Alexander Dalrymple, a cărui acceptare era condiționată de primirea unui brevet militar de căpitan al Marinei Regale. Primul Lord al Amiralității, Edward Hawke a refuzat însă, spunând chiar că ar prefera să-și taie mâna dreaptă decât să pună la comanda unei nave a Marinei pe cineva care nu are nicio pregătire de marinar. Refuzul lui Hawke de a acorda comanda
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
acorda comanda lui Dalrymple a fost influențat de răzvrătirile care avuseseră loc în trecut, cum ar fi cea de pe bordul slupului din 1698, când ofițerii refuzaseră să primească ordine de la comandantul civil, dr. Edmond Halley. Impasul a fost rupt când Amiralitatea l-a propus pe James Cook, ofițer de marină care avea cunoștințe avansate de matematică și cartografie. Acceptat de ambele părți, Cook a fost înaintat la gradul de locotenent și numit comandant al expediției. La 27 mai 1768, Cook a
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
Pământul Angliei a fost văzut la 10 iulie iar "Endeavour" a ancorat după două zile în portul Dover. La circa o lună după întoarcere, Cook a fost înaintat la gradul de comandor, iar în noiembrie 1771 avea deja ordine din partea Amiralității pentru o a doua expediție, de această dată la bordul navei HMS "Resolution". El a murit într-o altercație cu băștinașii hawaiieni din Golful Kealakekua la 14 februarie 1779. În timp ce Cook era sărbătorit pentru reușita călătoriei sale, "Endeavour" a trecut
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
Marină magnatului transporturilor J. Mather în schimbul a 645 de lire. Mather a rebotezat nava "Lord Sandwich" și a trimis-o pe mare, deși era din ce în ce mai uzată, pentru cel puțin un transport comercial la Arhanghelsk, în Rusia. Spre sfârșitul lui 1775, Amiralitatea i-a cerut lui Mather să-i ofere una din nave pentru transportul soldaților în America de Nord în scopul de a învinge milițiile coloniale în timpul Războiului American de Independență. Mather s-a oferit să returneze vechea navă "Lord Sandwich" serviciului militar
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
aflate în preajmă. Între 3 și 6 august, o flotă de fregate și nave de transport ale Marinei Regale, printre care și "Lord Sandwich", au fost scufundate în diferite puncte ale golfului Narragansett. Proprietarii vaselor scufundate au fost despăgubiți de Amiralitate. Evaluarea de către Amiralitate a vasului scufundat a punctat specificațiile navei "Lord Sandwich" ca fiind similare celor ale fostei "Endeavour", inclusiv construcția la Whitby, capacitatea de 368 și 71/94 tone, și reintrarea în serviciul Marinei la 10 februarie 1776. În
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
Între 3 și 6 august, o flotă de fregate și nave de transport ale Marinei Regale, printre care și "Lord Sandwich", au fost scufundate în diferite puncte ale golfului Narragansett. Proprietarii vaselor scufundate au fost despăgubiți de Amiralitate. Evaluarea de către Amiralitate a vasului scufundat a punctat specificațiile navei "Lord Sandwich" ca fiind similare celor ale fostei "Endeavour", inclusiv construcția la Whitby, capacitatea de 368 și 71/94 tone, și reintrarea în serviciul Marinei la 10 februarie 1776. În 1834, în "Providence
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
pe fundul golfului. Aceasta a fost contestată imediat de consulul britanic din Rhode Island, care a răspuns că "Endeavour" fusese achiziționată de la Mather de către francezi în 1790 și rebotezată "La Liberté". Consul a recunoscut ulterior că nu auzise aceasta de la Amiralitate, ci de la foștii proprietari ai vasului francez. S-a speculat apoi că "Liberty", scufundată în dreptul Newportului în 1793, ar fi fost una din celelalte vase comandate de Cook, respectiv fosta HMS "Resolution", sau un alt , un schooner scos din uz
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
și/sau să trimită provizii și întăriri Finlandei, pe atunci luptând împotriva Uniunii Sovietice în Războiul de Iarnă Finlandez. Ambele propuneri au întâlnit împotrivirea guvernului britanic deoarece ar fi violat neutralitatea și suveranitatea Norvegiei. În sfârșit, pe 8 aprilie 1940, Amiralitatea Britanică a lansat Operațiunea Wilfred, o încercare de a plasa mine în apele teritoriale norvegiene din jurul Narvikului. Din coincidență, în ziua următoare Germania a lansat invazia Norvegiei (Operațiunea Weserübung). În timpul acestei invazii, zece distrugătoare germane, fiecare transportând câte 200 de
Narvik () [Corola-website/Science/315441_a_316770]
-
aliați au fost trimise sub comanda generalului-maior Pierse Joseph Mackesy pentru a conduce cât mai curând posibil un asalt al Narvikului dinspre mare. Însă, Mackesy credea că apărarea germană a portului era prea puternică pentru realizarea unei astfel de invazii. Amiralitatea insista că un bombardament naval al Norvegiei a permite trupelor să debarce în siguranță, dar generalul Mackesy a refuzat să-i expună pe cetățenii norvegieni unui astfel de bombardament. A ales în schimb să-și debarce trupele lângă Narvik și
Narvik () [Corola-website/Science/315441_a_316770]
-
pe drum, acostând la Kupang, Timor la 14 iunie. La scurt timp după sosirea în Timor, au murit bucătarul și botanistul. Alți trei marinari au murit în lunile următoare. Locotenentul Bligh s-a întors în Marea Britanie și a raportat revolta Amiralității la 15 martie 1790, după 2 ani și 2 luni și jumătate de când a plecat din Anglia. Între timp, marinarii revoltați au navigat către insula Tubuai unde au încercat să se stabilească. După trei luni în care au fost constant
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
barcă spre mal. Vasul comercial american "Topaz", sub comanda lui Mayhew Folger, a fost prima care a vizitat insula și a comunicat cu locuitorii, echipajul petrecând 10 ore pe Pitcairn în februarie 1808. Relatarea descoperirii lui Folger a fost transmisă Amiralității—în care se menționa descoperirea poziției reale a insulei la 25° 2' latitudine sudică și 130° longitudine estică, dar această redescoperire nu era cunoscută lui,Sir Thomas Staines, care a comandat o flotilă de două vase (HMS "Briton" și HMS
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
a comandat o flotilă de două vase (HMS "Briton" și HMS "Tagus") a Marinei Regale, care a descoperit insula la 25° 4' S la 17 septembrie 1814. Staines a trimis un grup pe țărm și a scris un raport detaliat Amiralității. În noiembrie 2009, un jurnal al subofițerului J.B. Hoodthorp de pe HMS "Briton" în care s-a detaliat primul contact cu răsculații a fost vândut la licitație pentru o sumă de peste 40.000 de lire la Cheffin's Auction House din
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]