964 matches
-
mormăit ceva și a Început, ca un chirurg să-și controleze ,,instrumentarul,, de lucru. A pictat frenetic, dar și extrem de concentrat, asupra subiectului. N-a avut nici un reproș asupra poziției În care Încremenisem. Îmi era frică să și respir, Îmi amorțise tot trupul, dar, asemenea unui stăpân care nu slăbește lesa câinelui pe care-l plimbă, nu mi-a acordat nici un moment de relaxare, dimpotrivă, de două-trei ori, când i s-a părut că mă mișc, s-a răstit la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ninici părăsi Încăperea, maiorul Petkovici citea iarăși cartea lui nemțească și Învechită despre strategie și Își hrănea câinele cu bucăți de cârnat. 2. Coral Musker adormise mult Înainte ca trenul să ajungă la Budapesta. Când Myatt Își extrase un braț amorțit de sub capul ei, tânăra se trezi Într-o dimineață cenușie ca Întinsul unei mări mohorâte. Se smulse repede din pat și se Îmbrăcă. Era grăbită și agitată și Încurca lucrurile. Începu să cânte În surdină, cu inima ușoară: Sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre gura cuptorului instalației de laborator, să se încălzească. Afară e prăpăd, nu-i prea ger, dar suflă vîntul și viscolește din abundență. De carne nu-mi pasă, e bună și dacă îngheață spune Mihai -, dar vinul, dacă apucă să amorțească... Păcat, e un vin extra... Sincer să fiu, clatină Vlad din cap cu nedumerire nu înțeleg la ce bun atîta risipă. Dacă, într-adevăr, ai doi-trei care au fost alături de tine în drumul tău spre scenă, dă-le cîte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fuga. Bătrînele stau încă alături, fără să-și mai vorbească, fiecare din ele cu gîndurile proprii, aproape adormite, moțăind la căldura venită dinspre focul puternic din vatră. Actorul se întinde mai bine pe saltea, nevoit să-și tragă brațul stîng, amorțit de greutatea capului femeii de alături. Mmm... geme încet Nina, ca un oftat de plăcere, deschizînd o clipă ochii. Vino mai aproape, te rog! șoptește, prinzînd între palme brațul care i-a servit drept pernă. Ochii actorului se întorc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui îi căută un sfârc - simțise o arsură pe areolele palide -, apoi o porni spre poală. Ce noroc că își ascunsese penisul între coapse; deși umflătura depășea cam cu un centimetru nivelul vaginului, nervii periferici ai lui Dan erau prea amorțiți pentru a înregistra ceva. Și chiar așa a fost; mâinile lui se zbăteau ca un pește muribund în căutarea umezelii, din păcate insuficientă, care să-l țină în viață. Respirația lui Dan îi șuiera în ureche, atât de grea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ratate, Alan era cu el - alături de el - înțelegându-l, empatic la zbuciumul intelectului care, la fel ca micuța locomotivă din cărțile pentru copii, se străduia să dea o semnificație propriei identități. Acasă, Naomi se postase în capul scărilor. Gura bebelușului, amorțită de somn, se lipise de locul de pe gât unde se putea simți pulsul. Naomi o trimisese pe bonă acasă. În clipa în care o va putea pune jos pe Cecile, îi va telefona lui Helen Meyer. Poate asistenta știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
părul închis la culoare. Zâmbindu-i soției mele, dădu în lături cuverturile și recuperă sticla cu urină dintre picioarele mele. După ce-i inspectă nivelul, trase așternuturile la loc. Imediat, penisul meu începu să picure; cu efort, mi-am controlat sfincterul, amorțit de lunga succesiune de anestezice. Stând întins acolo cu o vezică slabă, m-am întrebat de ce, după acest accident tragic care se lăsase cu moartea unui tânăr necunoscut - identitatea lui, în pofida întrebărilor pe care i le-am pus lui Catherine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se întoarce fără îndoială, ca un bumerang, împotriva noastră iar istoria ne va condamna irevocabil. Știu doar că ei, scriitorii, au și o misiune ingrată de a trage un semnal de alarmă în societate pentru a trezi din nou conștiințele amorțite ori lăsate în paragină. Prin această carte, lansez și eu încă un apel societății civile să se implice mult mai mult în treburile vieții publice și să vegheze asupra modului în care s-a înțeles să se facă politica la
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
nu cred că nu te-ai documentat... N-ai scris acolo, negru pe alb, că e autobiografică? Ai spus c-ai stat zile întregi s-o pândești? Că-ți găsiseși un loc pe o bancă, unde așteptai să apară, chiar dacă amorțeai stând pe lemn, că-i simțeai parfumul discret în aer? Ai povestit că ți-ai făcut de cap c-o rusoaică în Franța? Și mie-mi telefonai că ți-e dor, că abia aștepți să mă vezi, că nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Înghit. E un miros de stătut în birouașul în care abia am loc să mă mișc. Cărți pe sus, pe jos, pe pervaz, îngrămădite. Ziare. Grămezi de ziare. Pătura pe care-am întins-o pe podea, să mă lungesc când amorțesc de tot, un prosop pe care mi-l trag pe ochi. Dosare în care nu m-am mai uitat de ani de zile. Tăieturi, sublinieri, poze cu legende. Hârtie și biți. Cerneluri. Sunt 2.237. Sunt 5.583. Sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pornind Încă o dată În căutarea strașnicului șuierat al balenelor. A scos atunci harponul din Învelitoarea lui de piele, l-a ascuțit pînă a reușit să se bărbierească bine cu tăișul lui și a Început să-și folosească din nou brațul amorțit de frig, străbătînd puntea cea lungă de la prova la pupa, azvîrlindu-l cu mișcări largi și Înfigîndu-l, cu precizie aproape matematică, În mijlocul unei scînduri groase atîrnate de farul pupa. Fusese Întotdeauna, Încă din prima tinerețe, primul harponier de pe vapor, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să aresteze pe cineva, nu poate, nu se poate..." Mihai Mihail își frecă îndelung și cu îndîrjire obrajii, acum chiar că prinseseră ceva culoare, cînd termină se scuză "parcă e frig, nu știu ce-i cu clădirea asta, tot felul de curenți, amorțesc una-două, nu-mi mai simt ba una, ba alta, trebuie să schimbăm localul, să schimbăm totul, munca, mentalitatea, totul..." S-a ridicat greoi, înțepenise, crezuse că îl va ajuta cafeaua, sporește tensiunea, dar nu cine știe ce, poate că n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se putea stăpîni, era un gest reflex care-i dezvăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care‑i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pământului care‑i umplea nările amorțite de atâta somn și lâncezeală, mirosul reavăn al pământului și al ierbii, binecuvântata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvântata licoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trimis după ea. Bunica puse deoparte câteva rulouri. Astea sunt pentru Luana. Am să i le duc mai târziu. În vreme ce copiii se înfruptau din bunătățile aburinde, inima micuței curajoase își grăbea ritmul iar răbdarea îi era pusă la grea încercare. Amorțise dar nu îndrăznea să-și schimbe poziția. Își ținea ochii ațintiți în întuneric, fixați într-un loc anume și, în ciuda faptului că-și vorbea încontinuu, fetița nu putea să nu și-o închipuie pe Baba-Cloanța stând ascunsă în spatele ei, pândind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
avea de a apreta totul: așternuturi, haine, gulere, mai lipseau chiloții și șosetele și ar fi transformat-o, cu ușurință, în omul de tablă din "Vrăjitorul din Oz". Gâtul țeapăn, incapabil să se miște în gulerul ca de carton, îi amorți chiar înainte de a ieși din casă. Se uită în oglindă o ultimă privire și văzu fundele uriașe, ca două cornițe de drac. Îngână fără speranță: E neapărată nevoie să port astea? Bineînțeles, prințesa mea. Toate fetițele sunt aranjate astfel. Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mici, albe, priviră spre înalt. Ca dintr-un cer înnorat se prăvăli peste ele cantul riglei de lemn. Cu putere. O dată, de două ori, de trei ori... De patru ori. Gata! Fluturii albi își schimbară culoarea, se făcură ghem și amorțiră. La sfârșitul orelor, după ce copiii părăsiră sala, învățătoarea o chemă la ea pe eleva Leon. Trebuia să te pedepsesc. Nu-ți pot permite o astfel de atitudine. La fel aș fi procedat cu oricine. Să știi că nu sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
miști picioarele nu ești în stare? Numără: Un', doi, trei, un', doi, trei. Ce-i așa de greu? Cortina coborî pentru câteva minute, timp necesar actorilor să se schimbe. Momentul de relaș căzu ca o binecuvântare asupra părinților cărora le amorțiseră oasele. Ai văzut-o pe Ema ce dulce era? Sau Dan. Nu știam că recită așa de frumos. Cu toate ieșirile ei, Luana asta a ta, Sando, e dată dracului. Așteptarea se prelungea și Anda se grăbea să plece să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu bicicleta, se ascunse în spatele cărților de școală, încercând să-și adune gândurile ce se încăpățânau să fugă în cu totul altă parte. La sfârșitul lui februarie se întoarse de la școală cu o durere sfâșietoare în burtă. Piciorul drept îi amorțise, făcu febră și vomă de câteva ori. Sanda intră în panică. Dădură fuga la policlinică. Diagnosticul le șocă: peritonită. Luana trebuia internată și operată de urgență. Devastată, Sanda se întoarse acasă și pregăti bagajul fetei, scuturându-se de plâns. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sete. Mai Întâi a sorbit prudent, dar, cum nu era atât de dulce pe cât i se păruse, a terminat paharul din câteva Înghițituri. A luat și un cubuleț de gheață și, tot răsfoind ziarele, l-a supt până ce i-a amorțit limba. Așa a trecut cu Însuflețire de la un teanc de ziare la altul, oprindu-se doar din când În când. Repatrierea continuă JAKARTA, 6 decembrie 1950 - Repatrierea familiilor olandeze din Indonezia continuă cu hotărâre. Se estimează că numărul celor de
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
primejdioși. De unde poate să vină nebunia asta? Acela a fost semnalul. Atunci am știut că trebuie să plec. Ai mei sunt Încă În Olanda. Cine știe ce li se poate Întâmpla? Stai așa, trebuie să-mi mișc piciorul, a Început să-mi amorțească. A condus-o din curte spre apartament. Nu se mai vedeau nici pânze, nici cutii de vopsele, abia a Întrezărit siluetele unor șevalete, prin cadrul cărora se Întrevedea valea peste care căzuse noaptea. S-au așezat pe treptele din spatele căsuței
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
multor ședințe ea optă, fără nici o șovăială, pentru o extracție ce o elibera odată pentru totdeauna de suferință. Puțin contrariat, înălțând din umeri, omul luă seringa, înfipse adânc acul în maxilar și cu repeziciune injectă anestezicul. Transpiră abundent în timp ce durerea amorțea, se retrăgea încetul cu încetul din celule, se furișa, se strângea ghem. Plecând, durerea lua cu ea și ceva viu, cald, ceva din ființa ei. Auzi clar cum rădăcinile se smulg din alveole, văzu mai apoi micul ciotur, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la Rita, acolo află că divergentul cu soacra sa nu se aplanase deloc, aia face grevă, spuse, nu mai vrea să stea cu copiii și gata, zace în camera ei cât e ziua de mare, eu mă mir că nu amorțește de atâta stat în pat. Copiii se joacă de capul lor în bucătărie, că-i mai cald. Ce te uiți, bă, la mine, se răstește la puști când îl vede în drum spre baie. Nu mă uit bunică, se oțărăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de Fana devenită viciu. Dorința îi anestezia conștiința, îi amorțea ambiția, făcea să amuțească întrebarea sâcâitoare: Ce ai de gând? Unde vrei să ajungi? Pe urmă interveniseră profesorii Alexe, salvatorii ei, mai puternici decât vraja de suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ridicate sus pe tavan, știe că încet, încet, sângele se va lăsa de-a lungul brațului, colorând mai puțin intens mâna, dând capilarelor transparență. Pleoapele i se lasă grele, învinse de încordare. Stă nemișcată și fără de gânduri până când brațele îi amorțesc și încep să o doară, să devină prea grele. Sare atunci din pat, își smulge de pe ea prosopul, se privește despuiată în oglindă, din profil și din față, pe urmă își alege din dulap o rochie de casă de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]