152 matches
-
inventasem fiecare vorbă. Eram cam proastă. Te-ai purtat cu totul altfel decât îmi închipuisem, socoteala mea dinainte n-a mai mers. Cred că te-ai și prins că fabulez, înțelegeam asta după felul în care te uitai la mine, amuzat și ușor ironic. Îmi venea să-ți dau cu ceva în cap. În clipa aia, lacrimile mele erau chiar adevărate. De ciudă. Nici măcar nu știam cum arată cu adevărat un bărbat, cu atât mai mult habar n-aveam ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
găsit sprijinindu‑se În mâna dreaptă și stând de vorbă cu un bărbat mai În vârstă, de vreo cincizeci de ani, Îmbrăcat Într‑un costum foarte elegant. Christian gesticula extrem de agitat, vânturându‑și mâinile prin aer, cu un aer Între amuzat și iritat la maximum, În vreme ce bărbatul grizonat Îl privea respectuos. Eram Încă prea departe de ei ca să aud ce discutau, dar trebuie să mă fi uitat cam fix, pentru că ochii bărbatului i‑au Întâlnit pe ai mei și mi‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și e blestemul existenței mele, și totuși eu mă duc și tu nu. Viața e amuzantă, nu? Mă apucă un râs atât de năprasnic, că abia Îl pot opri, am zis eu pe un ton abrupt și câtuși de puțin amuzat. — Mda, ei bine, și eu cred că e o porcărie, dar ce să‑i faci? L‑am sunat deja pe Jeffy, ca să se apuce să comande haine pentru tine. Va trebui să cari o tonă de țoale după tine, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o singură săptămână. Devine din ce în ce mai dificil să-ți dai seama cine naiba e la putere și cine în opoziție. Totul este fluid la acești politicieni valahi. Culmea e că exemplul de la centru este imitat de către cei din teritoriu. Am urmărit amuzat o ședință de Consiliu Local din urbea mea și am râs în hohote, descoperind măruntele mize care le încearcă micile creiere, cele care pun în mișcare afaceri și corpuri mari, de peste 100 de kile... Codruț 11 mai 2006 Ieri am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
privitorului la televizor. În urmă cu zece ani, când începuseră deja defrișările vesele în masă din țara noastră, singurele știri de felul ăsta erau cele din cozile jurnalelor despre nu știu ce acțiune din Groenlanda a celor din Green Peace. Astăzi, asistăm amuzați la verva unui Vanghelie, care, probabil și cu ajutorul unui meditator la română, vorbește cât de cât coerent despre șmecheriile cu terenuri dintr-un oraș aproape rămas fără copaci. Evident, faptul că personaje „luxuriante“ ca primarul de sector 5 țin catargul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
unui Babel fericit, ca să amintim o sintagmă des utilizată în contextul discuțiilor despre Banat, se desparte tot mai mult de limba vorbită. O memorie fericită a copilăriei, prelungită până dincolo de firesc, păstrează amintirea exceselor culinare prilejuite de rugile sârbești, firescul amuzat al neputinței de a vorbi maghiara, fascinația față de cripta familiei Mocioni, mirosul ireal, impregnat de tristețe și uitare din salonul castelului lor din Foeni, unde a funcționat timp de zeci de ani grădinița satului. În primăvara lui 2005 o parte
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
italiana, neerlandeza, engleza). În română, unde nu există teste sintactice sigure de delimitare a clasei inacuzativelor, soluția nu poate fi verificată prin această metodă. Este adevărat însă că verbele psihologice care au variantă cauzativă trec testul adjectivării participiului − om supărat/ amuzat/preocupat etc., − dar acesta nu poate fi folosit ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe trepte seara (apartamentul era la etajul al patrulea), iar noi, copiii, spuneam în gura mare că la Paris lumea stă în pod. E posibil ca unul dintre noi să fi făcut remarca aceasta. Este însă normal ca părinții noștri, amuzați, s-o fi reținut și să ne-o fi povestit mai tîrziu. Mai văd și scara luminată: dar am văzut-o de multe ori de atunci. Iată acum un eveniment din copilăria lui Benvenuto Cellini, așa cum îl povestește acesta la
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
ales trei fire și i-a oferit un euro. Băiatul s-a uitat cu oarecare nedumerire la ea, după care i-a mai dat câteva fire. La rândul ei, bu- nica lui Gruia i-a mai întins un euro. Zâmbind amuzat, copi- lul a vrut să-i mai dea câteva fire. Ea, însă, l-a mângâiat pe obraji și a intrat în biserică. A mai auzit, totuși, cuvintele co- pilului: - Merçi, madame, merçi beaucoup. Și eu și Claudia avem, între altele
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
o înălțime mare, și zece avioane de o formă ciudată. Rușii, bine înțeles. Îmi închipui perfect scena: Mariana trebue să fi fost în culmea fericirii că avea în fine prilejul să vadă de aproape cum arată "diavolii roșii"; locotenentul Livianu, amuzat, a râs, probabil, făcând ca de obiceiu, gropițe în amândoi obrajii; Popescu, răgușit de nesomn, o fi înjurat, iar radiotelegrafistul Merișescu, avansând cu dispreț buza lui inferioară, se va fi întrebat: Ce mai caută idioții ăștia pe aici?"... Aproape zilnic
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
p. 61), ironică și tristă (II, p. 62), plictisită, oarecum jenată (II, p. 63), nervoasă (II, p. 65), nu prea convinsă (II, p. 66). În schimb, Oedip privește avalanșa imaginilor uluit, fascinat (II, p. 60), îngrijorat și, în același timp, amuzat, alarmat (II, p. 61), excitat, morbid (II, p. 62), speriat (II, p. 63). Fără să-și poată desprinde privirea de pe ecran (II, p. 62), urmărindu-l cu sufletul la gură (II, p. 67), el cere un fotoliu pentru a contempla
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
clasică, figura bătrînului este cel mai adesea una venerabilă, idilizată, e drept, nu rareori, dar, oricum, depozitarul nu numai al Înțelepciunii și tradiției, ci și al istoriei locului, al moravurilor și tehnicilor agricole, al Istoriei tout court. Și ne amintim, amuzați, nu-i așa, de istorioara lui Creangă cu Moș Ion Roată și Unirea, care-l face ridicol pe boierul pașoptist cînd acesta vrea să le explice „lor”, țăranilor, avantajele Unirii! Dar, ca să revenim totuși la acele „incoveniente” majore pe care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
afișam și n-a părut să mă creadă atunci când am declarat că: „Încerc întotdeauna să-mi găsesc timp să fiu în preajma copiilor mei - intenționez să-mi dedic viața profesiunii de tată“. (Jurnalistul n-a reușit să observe cât de straniu amuzat eram de absolut orice în acest moment al noii mele vieți de reformat sobru: o privirea melancolică, mâna mânjită de sânge, inima care încetase să mai bată, cruzimea copiilor.) Reporterul avea propria teorie asupra acestui subiect: „E cunoscut faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sulemenită din abundență și îmbrăcată țipător - rochie galbenă, pălărie roșie și un trandafir mare, de aceeași culoare, la piept -, a râs cu hohote câteva minute. Pe urmă s-a apucat să traducă în germană și engleză celor care au urmărit amuzați cearta ce a „discutat” atât de aprins cu Abdullayev... Și tot ea râdea cel mai zgomotos... VITALIE CIOBANU: La Paris, noi, scriitorii din Trenul Literaților, am căpătat o dimensiune mai apropiată de ceea ce eram în realitate: în oraș se desfășurau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe Via Dolorosa, pentru a-și da seama că ar fi fost cel puțin neplăcut să nu le satisfacă așteptările oferindu-le o recuzită pe măsura pungii fiecăruia. Voltairienii și misticii, care împărtășesc în secret disprețul față de aceste naive contrafaceri, amuzați și unii și alții de faptul că lumea se înghesuie să atingă, la Roma, picioarele Sfântului Petru, sunt animați de o aceeași nebunie trufașă: ei neglijează biologicul și handicapul de nevindecat al celor născuți prematur. Nu înțeleg nevoia copiilor lui
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și cum instinctul fiecărui om este de a își scutura părul de ceva ce chipurile a căzut din ceruri, victima ridică ambele mâini să se scuture pe păr, oferind cale liberă hoților să controleze buzunarele. Sunt deștepți, tipii, remarcai eu amuzat! Nu numai deștepți, ci și foarte îndemânatici, iuți în mișcări; te împing puțin, chipurile să te depășească, își cer politicos scuze, cu zâmbetul pe față, dar în timpul ăsta ți-au furat ceasul de la mână sau ce ai prin buzunare. Spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
acolo, la C.C. Dar episodul l-am mai povestit. Îl și amuzau pe Stancu, prin efectul lor deconcertant, prin deruta pe care-o produceau, aceste mari înfurieri jucate și, uneori, la sfârșit, dădea cărțile pe față. Baranga povestea, el însuși amuzat, cum fusese cu Radu Popescu la Stancu să-i ceară ceva, ca vechi prieteni ce-i erau, ceva ce Stancu se încăpă țâna să le refuze, iar ei tot insistau, până când Stancu a explodat, patetic: Nu vreți și cămașa? Vă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
stând turcește, o vilegiaturistă, în bleumarin, cu pantaloni și jerseu bleumarin, cu impecabilă bluză albă, cu păr blond platinat, cu ochii cu rimel, verzi nedefiniți, bătând înspre glauque. O prietenă încerca să o ducă acasă, Lemonidis se uita la ea amuzat și îi spunea la fel. Ea stăruia să rămână într-un grup de băețandri ce se adunaseră - vreo șase, șapte - în jurul lui Fănică Delureanu. Intervenția prietenei ei a fost zadarnică: s’a dus la masa băieților. Eu terminasem masa, plăteam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care n-am reușit s-o reconstitui pas cu pas - despre fuga lui din sanatoriu pe undeva prin Italia. A hoinărit un timp pe acolo, denunțându-și copiii cu o vehemență demnă de Regele Lear În fața unor străini care chicoteau amuzați, până ce a fost prins printre niște stânci sălbatice de niște banali carabinieri. În iarna anului 1903, mama, singura persoană a cărei prezență o putea suporta bătrânul În momentele lui de nebunie, s-a aflat permanent alături de el, la Nisa. Fratele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ori Istoria. M-am supus însă deciziei celor mari (care știu mai bine cum e viața) și am încercat, fără tragere de inimă și deci fără succes, să fac față unor științe pentru care nu aveam, evident, chemare. Îmi amintesc amuzat acum de „palpitantele” seminarii de matematică în timpul cărora, împreună cu un coleg ce urma și el să „dezerteze”, tot în favoarea Filologiei, tremuram să nu fim scoși la tablă. „Dacă mai continuă așa, o să mă îmbolnăvesc de inimă”, obișnuia să spună colegul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
încăperea dintr-un colț la altul, fumând. Din cauza unor concurenți care s-au urcat peste noi, scara s-a rupt și ne-am trezit jos, la vreo trei metri. Zgomotul s-a auzit, ușa s-a deschis și Ionel Teodoreanu, amuzat, înțelegând situația, ne-a spus că vom intra odată cu el, ca invitații săi. Așa a și fost. Intrarea noastră, împreună cu scriitorul, a fost atât de neașteptată, încât ropotele de aplauze le-am considerat a ne fi adresate și nouă. Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la terasă, trei personaje nițel cam bizare, trei domni "domni", care se prăpădeau de râs citind un jurnal foarte vechi, îngălbenit și subțiat ca o foiță de țigară. Citeau despre acea întâmplare: găsiseră, nu știu cum, un ziar de atunci și comentau, amuzați, dându-se "martori". De fapt erau martori din generația a doua a martorilor reali; evenimentul intrase, se vede, în memoria orașului, făcea parte din arhetipul localității. Nu știu de ce mi-au întins mie ziarul acela care se numea ,,Avântul local
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
planurilor, dar și în stilul naratorului, deseori cel al povestașului mahalalei, care bârfește, relatează ori inventează mici întâmplări, spre delectarea vecinului ori a comesenilor de la cârciumă. Alteori naratorul nu se identifică total cu personajele, și atunci tonul lui este unul amuzat, ironic cu tandrețe și hâtru, prin simularea seriozității, prin adoptarea unor clișee proprii exprimării pretins îngrijite, de fapt kitsch. Prozatorul - a cărui ascendență caragialiană a fost semnalată de Mircea Martin încă de la debut - încearcă să transpună spiritul lui I. L. Caragiale
ŢIRLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290197_a_291526]
-
Ion Barbu. *Prețios și pedant, în timp ce „oficia” „lansarea” volumului Viața pe rod de Octavian Voicu (Constantin Pușcuță), Calistrat Costin a avertizat publicul că va face o expunere „scurtă și completă”. „Nu-i greu de tuns un chel”, mi-a șoptit, amuzat, Cojocaru (colegul meu de grupă și omul cu care „discut filologie”), dar după ce autorul i-a oferit un exemplar cu autograf din cartea sa, a fost mai blînd, apreciindu-l drept „om de treabă”. Nu lipseau de la festivitate „supiștii” unor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Scînteia”, în „România liberă”, în „România literară”, în „Steagul roșu” etc. Ocupă o suprafață de zece ori mai mare decît cea la care i-ar da dreptul talentul său. Dacă-l citești(iar eu am făcut-o: odinioară cu detașare, amuzat; acum în urmă, vorba unui critic din trecut, pentru a-l avea la mînă), ce constați? Articolele sale sînt ale unui Pristanda (numără ici, numără colea; repetă), gîndite în alb și negru, nu o dată agresiv, și formulate în cea mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]