149 matches
-
termină viața, compensat prin dubla natură a persoanei umane, reprezentată prin trupul carnal material și perisabil, și sufletul imaterial și neperisabil. Ideea de dublu, deși o realitate incontestabilă, a generat mitul nemuririi sufletului. Moartea nu mai reprezintă un pericol, o aneantizare a ființei. Ea este un act de separație a sufletului de trup, o eliberare a sufletului din Închisoarea trupului, despre care vorbea Socrate (Platon, E. Rohdeă. Mitul vieții de dincolo face ca, prin sufletul nemuritor, persoana să devină o „ființă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
memoriei, o adevărată luptă împotriva ei, dificilă, căci memoria e în întreg corpul: o senzație o trezește, și odată cu ea se trezește pînă și preistoria unor întîmplări. Modul radical la care se gîndește Bacovia (ca și alții) e, desigur, moartea, aneantizarea tuturor simțurilor, „somnul de veci”,- însă n are curajul să-l aplice. Cînd îmbătrînește, cu atît mai puțin. Acum îi apare ideea că, dacă nu-i urmată de o schimbare, uitarea e doar o fundătură: „Plouă.../ Nu știu nimic.../ De
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
recomandă în niciun fel calea perversă pe care oamenii ar trebui să o urmeze pentru a fi obligați să transfere înțelepciunea, priceperea, expertiza, interesul, emoțiile lor unui mecanism. Concluzia nu este doar absurdă, ci este o formulă de dezumanizare, de aneantizare a naturii umane. Nimeni dintre cei care acceptă noul concept de piață nu susține posibilitatea eșecului epistemic și empiric prin exagerare de tipul intervenționismului totalitar. Ceea ce ferește însă economiile care aproximează tiparul globalizării - cum este economia integrativă europeană - de excese
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Dacă ar fi astfel, atunci nu ar exista continuitate în cultură. Or, variația în modul muncii pe care o produce vocația este cerută de idealul culturii. Pin urmare, omul de vocație lucrează la înnoirea tradiției profesionale (a muncii), nicidecum la aneantizarea ei. Existența omului este legată și de împrejurări concrete care hotărăsc munca profesională. De asemenea, vocația lucrează și în limitele unui mod de muncă, înnoind continuu acest spațiu profesional. Vocația este nimbul fiecărei profesiuni"; "vocația înnobilează profesiunea"236. Absența vocației
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sa de a fi. C. Rădulescu-Motru conferă personalizării sensul cos-mic al multiplicării energiilor, hotărnicind un specific existențial care nu-și va trăda niciodată îndreptățirea, ființa sa specifică. "Persoana" lui Em. Mounier este, desigur, o existență specifică; ea se definește prin aneantizarea propriilor limite. Ca lume închisă, ea se neagă pe sine, pentru că nu-și este suficientă sieși. Într-un fel, persoana tinde către propria sa desființare, întru identitatea cu transpersonalul care o cheamă. Mișcarea sa este către afară-de-sine. "Personalitatea" lui C.
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de personală viziune, încât ingredientele își pierd aromele individuale spre a se topi într-un tot ce propune un „este ce nu există”. Motivele fundamentale ale poeziei lui I. apar „pe marginea lumii”: umbra, somnul, oglinda - marile metafore universale ale aneantizării materialității, prezente în chiar minuțioasa descriere a materialității: „oprit la marginea luminii, aici/ ca la marginea străzii, și ar trebui să cobori/ de pe bordura trotuarului, dacă vrei să treci dincolo/ să cobori ca de pe o treaptă foarte scundă, dar cât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
imposibilă. Doar moartea, dezvoltând un la "saselea simt" "Dialogul lui Monos cu Una" [The Colloquy of Monos and Una], altminteri aproape total atrofiat în timpul vieții terestre, poate să dezvăluie Omului, treptat, identitatea propriei ființei cu cea a cosmosului divin. Prin aneantizare fizică a personajelor sale, Poe dizolva, figurativ, nimicnicia lumii materiale, tocmai, pentru a înlesni, astfel, aproximări imaginative ale Absolutului. Conștiința, așa cum o știm în condiția noastră divizată, și materia dispar. Numai că moartea eului individual înseamnă, de fapt, renașterea eului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de scântei, vor arde că o miriște cuprinsă de foc, dezvelind pietrele prețioase, suflul zgomotos al poezie lirice (controlul poetului asupra versului) va dispărea 20. În Eureka, "poemul în proza" al lui Edgar Poe, aceeași aventură capătă explicite valente cosmologice: aneantizarea, disiparea eului superficial și recunoașterea eului profund însemna regasirea unității universului, a identității cu Dumnezeu, redobândirea esenței originare pierdute 21. În procesul de creație, ce conferă sens unei lumii imaginare, printr-un intens efort de reflecție, poetul, divizându-se lăuntric
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nostru și de prestigiul nostru printre semeni (de cele mai multe ori, prea centrați pe sine și, deci, indiferenți la stările sufletești ale celorlalți). Desigur, lista temerilor nu se încheie aici. Mai putem adăuga: frica de despărțire, frica de necunoscut, frica de aneantizare, frica de suferință, frica de dependență, de degradare, de nerealizare, de judecata (dură, nonempatică, neînduplecată a) celorlalți, frica de frică (de a ne simți incompetenți, nepregătiți, de a interveni în dialog, într-o dezbatere publică), frica de viață, frica de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în fața unui pericol, cu caracterul unei veritabile stări de alertă care invadează individul în totalitatea sa, asociat cu impresia unei catastrofe imediate. c) Convingerea unei imposibilități absolute de a acționa, la care se asociază sentimentul propriei sale dezorganizări și al aneantizării persoanei respective în fața pericolului. Anxietatea, ca reacție afectivă specifică se asociază cu reacții neurovegetative diferite cum ar fi dificultăți respiratorii și cardiace, dispnee, tahipnee, puls accelerat, paloare, scăderea tonusului muscular sau spasme musculare, uscăciunea gurii. Aceste reacții sunt similare celor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
atitudine de așteptare în fața unui pericol, o adevărată stare de alertă care invadează persoana în totalitatea ei, sistându-i orice fel de activitate. c) Impresia incapacității persoanei de a putea acționa în fața pericolului combinată cu sentimentul propriei sale dezorganizări și aneantizări. Sunt descrise mai multe feluri de angoasă. Dintre acestea, H. Feldman sistematizează trei grupe: a) Angoasa metafizică, în care individul își pune problema existenței și a sensului său. A. Littré vorbește despre trei stadii reprezentate prin neliniște, anxietate, angoasă. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
născut-o existența și care constă, pur și simplu, în a nu putea muri. "Tălăngile - trist/ Tot sună dogit,/ Și tare-i tîrziu,/ Și n-am mai murit..." (Pastel)". Lui Bacovia și moartea-i eșuează, este un vîndut diavolului: "Perpetua aneantizare a lui Bacovia este o rană .profundă, existențială, o crestătură în propria sa carne. Răul său este viu și ia astfel o direcție. Pe verticalitatea Dumnezeu - Satan, Bacovia se orientează în jos, el coboară scara pe negativ. Această coborîre este
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mai bună Înțelegere a propriului sine. O propune prin investigații făcute aproape la Întâmplare și prin reevaluarea constantă a aluviunilor depuse de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
joycean al narațiunii sunt vizibile. De altfel, au și fost sesizate 81. Mai veche decât această prejudecată e evidența că scrisul nu se Împlinește decât printr-o funcție socială 82. Nimeni nu scrie numai pentru sine, nimeni nu acceptă riscul aneantizării eforturilor disperate de a se explica, de a comunica, de a intra Într-un anumit circuit al tensiunii existențiale. Mai aproape de realitate e observația că statutul ambiguu al jurnalului Îl dau ezitările Între uzul privat și destinația publică, incertitudinea (singura
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
posibilă, totuși, însă după alte reconstrucții ale rostirii decât cea propriu-zis judicativă, ceea ce pretinde un alt orizont de tematizare pentru cele două instanțe, subiectul și predicatul. De altfel, o separare a celor două de unitatea judecății ar echivala cu o aneantizare a lor, "pozițiile" pe care le reprezintă neavând sens decât în judecată; cele două, timporizate, reprezintă însuși obiectul intențional corelativ al judecății, prin urmare fac parte din structura "fenomenologică" a acesteia. Dar amândouă nu sunt "date", acum, decât în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba deci de o întoarcere înapoi, cu scopul de a se reintegra situației lumii primordiale, situație „pură” și incoruptibilă pentru că nu este încă angajată în Timp. „A te întoarce înapoi”, a atinge punctul cel mai „vechi” al Lumii, echivalează cu aneantizarea operei timpului, cu transcenderea acestei lumi păcătoase și pline de suferință. Ireversibilitatea timpului cosmic, lege cruntă pentru toți cei care trăiesc în iluzie, nu mai acționează asupra lui Buddha. Pentru el, timpul este reversibil și chiar poate fi cunoscut dinainte
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
cinci grupe sau agregate (păli: pañcakkhandha). Deși suferința este omniprezentă, ea poate fi îndepărtată, și anume prin stingerea dorinței sau a setei existențiale (păli:tăṇha). Din acest motiv, putem spune că buddhismul nu este pesimist. Buddhismul nu se pronunță pentru aneantizarea vieții, ci pentru revalorizarea ei din perspectivă spirituală; este împotriva existenței profane în lumea de dureri și plăceri, iar nu contra vieții. Afirmarea universalității suferinței nu înseamnă pesimism, ci realism, căci nu există în buddhism tânguirea existențială și deplângerea soartei
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
mult înainte de a fi exprimate doctrinele democratice de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Ceilalți doi factori ai revendicării naționale irlandeze se manifestă pe termen scurt și îmbracă forma scopului politic bine definit. Pe de-o parte, este vorba de pericolul aneantizării demografice suscitate de foametea de la sfîrșitul secolului al XIX-lea ce provoacă o reacție analoagă celei generate de Holocaust la evrei.378 Pe de altă parte, în egală măsură este important efectul creat după 1918 prin precedentul dezmembrării Austro-Ungariei de către
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
al negației totale și definitive, personajele acestei lumi așteaptă venirea „zeului hienelor” - imaginea lugubră a speranței eschatologice într-un univers otrăvit și stigmatizat, unde, odată cu cărțile, „bisericile goale” și bibliotecile, metafizica și idealitatea eșuează în abisul fetid al descompunerii și aneantizării. Viziunea cu accente morbide a autorului, născută dintr-un imaginar terorizat de apropierea morții, trece și asupra iubirii, ale cărei gesturi capătă înfățișarea grotescă a dansurilor macabre medievale: „Ultimul drum al tău trece prin nimfe/ scheletice, prin răvășite membre/ de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
Swift, Marchizul de Sade, E. A. Poe, Baudelaire, A. Jarry și apoi masiv la suprarealiști, în teatrul "cruzimii" și mai ales în teatrul absurdului. Apărut atât în perioade istorice tulburi ca formă de protest, de apărare împotriva anormalității care amenința prin aneantizare și anihilare totală a umanului, cât și în momentele de acalmie, ca revers al monotoniei, umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și neverosimilitatea ostentativă, dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cațavencu subliniază încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
patologicul. Aceste exemple însă, posibil de relaționat cu situații și personaje caragialiene (cuplul amicilor siamezi Lache și Mache, caruselul verbal din Căldură mare), pot fi văzute și ca semnalări timpurii de stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sublimată tragic aici în obsesia însingurării și a captivității absurde. Intuită deja în prima piesă, prin imaginea casei-tren, închisoare pe traseul prestabilit al "viitorului cel mai îndepărtat", obsesia golului se va proiecta mai clar în telescoparea perspectivei din Iona, în aneantizarea din spațiul catedralei din Paracliserul și în sugestia regresiei spre existența acvatică din Matca. Revelațiile personajelor-simbol și soluțiile alese ca răspuns la înțelegerea condiției umane absurde înscriu piesele din trilogia soresciană printre creațiile originale comparabile cu cele din dramaturgia postbelică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de albatrosul rănit al lui Ch. Baudelaire, sugerează neputița de a evada din această atmosferă. Imaginea Întunecării morale, dezolarea sunt Încorporate În cuvântul „cavou”. „Aceste „aripi de plumb” Îl trăgeau spre adâncul veșnicului Întuneric. Principala preocupare a fost ideea acestei aneantizări, să o realizeze prin sunetul căderii definitive, percepută fonetic. Repetarea cuvântului „plumb” redă onomatopeic acest sunet.” Toate elementele colaterale din poezie converg spre ideea fundmanetală: viața poetului este un cavou, o prăbușire iremediabilă În neant. Întregul univers poetic bacovian stă
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]