500 matches
-
tranziției sau chiar de atitudine „neocomunistă”. Elitismul moral, combinat cu lipsa cunoștințelor necesare pentru angajarea într-o construcție socială complexă, a generat o stare de frustrare agresivă, exprimată sub forma unui program ideologic compus din cele mai eterogene teme extremiste: anticomunism obsesiv, sfârșit prin ridicola vânătoare de securiști, blamarea elitistă a masei, considerată a fi înapoiată, suport necritic pentru partidele istorice, opțiunea pentru monarhie, în ciuda lipsei de popularitate a acesteia, poziții antiromânești, susținerea unor extremisme naționaliste maghiare - și totul pe fondul
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
tehnocrația promova principiul consensului, invitând desfășurarea dialogului politic pe terenul analizei predominant cognitiv-tehnice a strategiei tranziției, partidele istorice împingeau procesul politic în câmpul definit, pe de o parte, de revendicarea unei legitimități a tradiției istorice combinate cu cea a unui anticomunism dincolo de orice suspiciune, iar pe de altă parte, de acuzația în bloc a tehnocrației ca având o orientare politică „criptocomunistă”. Nu este de mirare că tehnocrația, care forma în primele zile de după Revoluție aproape în exclusivitate noua clasă politică, a
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
fel ca politicienii proveniți din tehnocrație și încadrați în celelalte partide, ele subscriau principiilor strategice ale tranziție, dar cu o anumită particularitate: radicalismul politic. În centrul orientării lor ideologice au stat mai multe opțiuni: restaurarea, schimbarea prin distrugere, mitologia reformelor, anticomunismul, sancționarea persoanelor implicate în fostul regim. Restaurarea: revenirea la structurile social-economice și politice de dinaintea instaurării comunismului, fără o viziune clară a procesului de schimbare atât a României, cât și a lumii în ansamblul său, reprezenta elementul central al programului politic
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
experiență în managementul politic al unei societăți moderne complexe și gradul scăzut de popularitate. Radicalismul a reprezentat singurul instrument pe care partidele istorice îl aveau în competiția cu tehnocrația, ce nu era înclinată spre schimbări cu orice preț, chiar distructive. Anticomunismul programatic, la care ulterior s-a adăugat lupta împotriva foștilor (actualilor?) „securiști”, nu reprezenta o reacție la estimarea corectă a pericolului real al revenirii comunismului, ci, în primul rând, arma principală a partidelor istorice, utilizată în lupta politică împotriva tehnocrației
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
cu toate bunătățurile lumii civilizate. Securitatea e infiltrată sub acoperire în toate structurile sociale. Sub legitimația de pescar-vânător stă un ditamai securist, așa cum sub meseria de avocat se poate ascunde același statut. Unde mai pui că există și informatorii, pretutindeni. - Anticomunismul unui fost. Ajuns la închisoare, Florescu aduce în fața cititorului o altă parte nevăzută a lumii comuniste. Cititorul român este familiarizat cu ancheta securiștilor din toate scrierile foștilor deținuți politici. Tehnicile barbare de anchetare a învinuiților rămân aproape aceleași. Figurile anchetatorilor
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Dezvăluie fabuloase averi acumulate de acești exponenți ai puterii nelegitime dinainte de 89. Dar despre sine nu dezvăluie mare lucru. Se vede pe sine fără pată, imaculat, un cafegiu fără de care populația Bucureștiului ar fi fost privată de o mare favoare. Anticomunismul lui e paradoxal. Vizează pe toți aceia care au acționat în favoarea lor și în defavoarea populației. Mai puțin pe el însuși. Nu are nimic din atitudinea omului care regretă că a făcut parte dintr-o rețea pe care o denunță ca
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
tradițională, pentru a adopta intoleranța maselor formal evoluate din țările burgheze gratificate de toleranță. Aici, discuția devine politică, iar cărticica lui Daniel și Baudry dedică vreo câteva pagini „momentului politic” al chestiunii. Însă analiza este dominată de o formă de anticomunism care, dacă în privința homosexualității este perfect justificat, e totuși la fel de suspect: deoarece face parte din acea preocupare de moderație și de integrare ce domină cel puțin patetic tot manualul. Însă carența analitică a lui Daniel și Baudry în privința relației dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
la Libîration (Zori întunecate. Partidul Comunist Francez în momentul Eliberării) (Presses de Sciences-Po, 1993). Le Communisme, une utopie en sursis (Comunismul, o utopie amânată, Larousse, 2001) și La Joie douloureuse. La libîration de la France (Bucuria îndurerată. Eliberarea Franței; Complexe, 2004) • Anticomunism; Antifascism; Război; Eliberare; Rezistență; Simbolistica comunistă. STÉPHANE COURTOIS, istoric, director de cercetări la CNRS (Sophiapol-Paris-X). Specialist în problemele comunismului francez și internațional și în problemele totalitarismului, director al revistei Communisme, director al colecției „Democrație sau totalitarism” (Le Rocher), este autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
influențeze mersul evenimentelor. Astfel, revoluția ungară din 1956 confirmă existența blocurilor și a sferelor de influență. Societățile vest-europene care și-au manifestat simpatia față de revolta ungară, îndeosebi prin primirea exilaților, găsesc în aceste evenimente o nouă justificare a profundului lor anticomunism* și confirmarea adevărului că un regim de democrație populară* nu se poate menține decât prin teroare*. Polonia scapă, aparent, unei astfel de analize și constituie un fel de excepție, dat fiind că ea nu a cunoscut represiuni sângeroase; dimpotrivă, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
anticapitaliști” privilegiind proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producție. în zilele noastre, anticapitalismul a fost recuperat de mondializare și se exprimă în principal în sfera neocomunismului*, capitalismul fiind o compozantă și a termenilor „hipercapitalism”, „postcapitalism”, „ultraliberalism”, „mondialism” sau „imperiu”. ANTICOLONIALISM → ANTIIMPERIALISM ANTICOMUNISM „COMUNISMUL, IATĂ DUȘMANUL!” Anticomunismul a apărut odată cu comunismul, și fiecărei etape de dezvoltare a acestuia din urmă i se opun forme noi sau primenite ale primului. Noțiunea de anticomunism datează din anii 1840. Astfel, încă din 1848 ca răspuns la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
asupra mijloacelor de producție. în zilele noastre, anticapitalismul a fost recuperat de mondializare și se exprimă în principal în sfera neocomunismului*, capitalismul fiind o compozantă și a termenilor „hipercapitalism”, „postcapitalism”, „ultraliberalism”, „mondialism” sau „imperiu”. ANTICOLONIALISM → ANTIIMPERIALISM ANTICOMUNISM „COMUNISMUL, IATĂ DUȘMANUL!” Anticomunismul a apărut odată cu comunismul, și fiecărei etape de dezvoltare a acestuia din urmă i se opun forme noi sau primenite ale primului. Noțiunea de anticomunism datează din anii 1840. Astfel, încă din 1848 ca răspuns la Manifestul partidului comunism publicat
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și a termenilor „hipercapitalism”, „postcapitalism”, „ultraliberalism”, „mondialism” sau „imperiu”. ANTICOLONIALISM → ANTIIMPERIALISM ANTICOMUNISM „COMUNISMUL, IATĂ DUȘMANUL!” Anticomunismul a apărut odată cu comunismul, și fiecărei etape de dezvoltare a acestuia din urmă i se opun forme noi sau primenite ale primului. Noțiunea de anticomunism datează din anii 1840. Astfel, încă din 1848 ca răspuns la Manifestul partidului comunism publicat de Marx*, Adolphe Thiers publica lucrarea Despre comunism, menită să-i respingă doctrina. Această formă de anticomunism se asociază cu „frica de roșii”, de „partajiști
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
forme noi sau primenite ale primului. Noțiunea de anticomunism datează din anii 1840. Astfel, încă din 1848 ca răspuns la Manifestul partidului comunism publicat de Marx*, Adolphe Thiers publica lucrarea Despre comunism, menită să-i respingă doctrina. Această formă de anticomunism se asociază cu „frica de roșii”, de „partajiști” și de colectivism, larg răspândită în rândul claselor posedante și al țărănimii din secolul al XIX-lea, și are în zdrobirea Comunei din Paris din 1871 manifestarea sa cea mai spectaculoasă. La
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
are în zdrobirea Comunei din Paris din 1871 manifestarea sa cea mai spectaculoasă. La începutul secolul XX, ea este convergentă cu teama de atentatele anarhiste* și de mișcările revoluționare, socialismul* și comunismul fiind adesea asociate într-o aceeași execrare. De la anticomunism la antibolșevism și antisovietism Odată cu revoluția din Octombrie*, termenii dezbaterii se schimbă radical. Comunismul nu mai reprezintă o amenințare ipotetică ci o realitate care bulversează societatea. Bolșevicii* distrug economia* de piață, abolesc proprietatea privată, îi persecută pe cei avuți, nesocotesc
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Două milioane de ruși iau calea exilului* și răspândesc în întreaga lume frică și ura lor de bolșevism*. Acum fraza sfidătoare a lui Marx din 1818 - „O stafie colindă Europa: stafia comunismului” - le apare multora ca o amenințare imediată. Până acum, anticomunismul a fost mai ales un antimarxism, ostil doctrinei luptei de clasă și internaționalismului*. De acum înainte, el ia forma antibolșevismului și a antisovietismului, ostil nou-născutului sistem comunist mondial* căruia URSS* îi este matricea și motorul, iar Internaționala Comunistă* (IC) - dispozitivul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
internaționalismului*. De acum înainte, el ia forma antibolșevismului și a antisovietismului, ostil nou-născutului sistem comunist mondial* căruia URSS* îi este matricea și motorul, iar Internaționala Comunistă* (IC) - dispozitivul de difuzare. începând din 1918, bolșevismul provoacă apariția mai multor timpuri de anticomunism. Primul este cel al „Albilor”, bazat pe reacția ofițerilor țariști, amenințați direct cu exterminarea care, în numele Ordinii, a Proprietății, a Patriei și a Bisericii, creează o armată de voluntari - una din protagonistele războiului civil din Rusia - și care, după înfrângere
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Albilor”, bazat pe reacția ofițerilor țariști, amenințați direct cu exterminarea care, în numele Ordinii, a Proprietății, a Patriei și a Bisericii, creează o armată de voluntari - una din protagonistele războiului civil din Rusia - și care, după înfrângere, nu-și mai difuzează anticomunismul în țara de exil. și unele forțe socialiste, revoluționare chiar, se pronunță împotriva bolșevismului, în numele unui socialism democratic și al unui marxism* determinist: așa au fost corespondentul ziarului l’Humanitî la Petrogard, Kricevski - în Scrisorile sale din 1917 -, menșevicul Iuri
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu Germania tratatul de la Rapallo. în 1924, Franța o recunoaște și stabilește relații diplomatice cu ea, urmată peste nu multă vreme de numeroase țări, inclusiv de Statele Unite, în 1933. Din acest moment, se poate constata că unele guverne practică un anticomunism virulent de uz intern, întreținând însă relații bune cu URSS - de exemplu, Italia fascistă a lui Mussolini - caz de figură care se va repeta adesea - de exemplu, în anii 1960-1970, cu Siria, cu Irakul sau cu Egiptul. Anticomunismul fascist și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
practică un anticomunism virulent de uz intern, întreținând însă relații bune cu URSS - de exemplu, Italia fascistă a lui Mussolini - caz de figură care se va repeta adesea - de exemplu, în anii 1960-1970, cu Siria, cu Irakul sau cu Egiptul. Anticomunismul fascist și nazist Totuși, în două țări, în Germania și Italia, antibolșevismul adoptă o atitudine radicală care depășește reacția conservatoare sau democratică. într-adevăr, așa cum a arătat Franșois Furet în Trecutul unei iluzii, fascismul și nazismul, în loc să reia forma tradițională
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
agit-prop*, mobilizarea maselor, respingerea democrației* parlamentare, elogiul dictaturii. în Italia, fostul lider socialist Mussolini creează în 1919 mișcarea fascistă care-i atacă pe muncitorii greviști, pe țăranii care ocupă latifundii și pe socialiști. Punând mâna pe putere, fasciștii fac din anticomunism una din principalele axe ale propagandei* lor și o însoțesc cu persecutarea PCI*, mulți dintre militanții acestuia fiind nevoiți să se exileze*. Germania, aflată într-o profundă criză economică și într-un climat de război civil, ca urmare a înfrângerii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tema iudeo-bolșevismului: luând ca pretext prezența a numeroși evrei* în rândul liderilor bolșevici - Troțki*, Zinovier, Kamunev, Radek, Lozovski etc. - el combină antimarxism, antibolșevism și rasism antisemit, și se prezintă drept apărătorul civilizației occidentale contra comunismului rus, asimilat barbariei asiatice. Acest anticomunism este cu atât mai virulent cu cât vizează un concurent politic direct, și unul și celălalt căutând să mobilizeze masele pentru a pune pe putere, în detrimentul regimurilor monarhice, democratice sau autoritare existente. Dacă în anii 1920, numeroase PC sunt interzise
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Internaționale, fondată în 1924 de către avocatul genevez Thîodore Aubert, prezentă în mai mult de douăzeci de țări, care-și multiplică publicațiile - la Revue internationale antibolchîvique (1926), la Revue anticomuniste (1938) - și încearcă să influențeze elitele politice și din presă. De la anticomunism la antifascism Instalarea lui Hitler la putere îl incită pe Stalin* să se apropie de Franța și de Societatea Națiunilor (SND) să adopte în 1934 politica frontului popular*; ca urmare, anticomunismul se atenuează puțin câte puțin, atât pe planul relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
încearcă să influențeze elitele politice și din presă. De la anticomunism la antifascism Instalarea lui Hitler la putere îl incită pe Stalin* să se apropie de Franța și de Societatea Națiunilor (SND) să adopte în 1934 politica frontului popular*; ca urmare, anticomunismul se atenuează puțin câte puțin, atât pe planul relațiilor interstatale, cât și pe acela al opiniei publice. Cu cât Hitler neliniștește mai mult - inclusiv prin pulverizarea puternicului PC german și prin asasinarea mai multor mii de comuniști, între 1933 și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
puternic curent de simpatie în opinia publică și întăresc influența comuniștilor în momentul Eliberării*, atât în Franța, cât și în Italia - unde PCF și PCI devin forțe politice decisive -, cât și în democrațiile populare*, cel puțin într-un prim moment. Anticomunismul în timpul Războiului Rece (1947-1968) în 1945, înfrângerea Germaniei, a Italiei și a Japoniei, prestigiul URSS și al PC, totul pare să se îndrepte către o slăbire a anticomunismului. Or, nu se întâmplă așa ceva. Din 1946, Churchill denunță „cortina de fier
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
decisive -, cât și în democrațiile populare*, cel puțin într-un prim moment. Anticomunismul în timpul Războiului Rece (1947-1968) în 1945, înfrângerea Germaniei, a Italiei și a Japoniei, prestigiul URSS și al PC, totul pare să se îndrepte către o slăbire a anticomunismului. Or, nu se întâmplă așa ceva. Din 1946, Churchill denunță „cortina de fier” care coboară asupra Europei de Est. Iar în septembrie 1947, odată cu începutul „oficial” al Războiului Rece* și crearea Kominform* confruntarea reîncepe cu și mai multă înverșunare, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]