252 matches
-
în care este atestată prezența creștinilor la curtea imperială, a fost cauzat de puterea arogată de magistrații provinciilor adesea influențați de discordiile poporului. Într-o situație asemănătoare se aflau și vârfurile înalte ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale ierarhiei imperiale incapabile să depășească presiunile populare anticreștine. Din acest motiv, episcopul din Sardes, Meliton (+190), se plângea în anul 172 împăratului Marcus Aurelius că nu știe cui să atribuie noile edicte, lui sau altcuiva. Adevăratele cauze ale măsurilor anticreștine din această perioadă au fost determinate de nesiguranța limesului, la care s-au mai adăugat criza economică și calamitățile naturale. Pentru a îndepărta asemenea dezastre se celebrau ceremonii religioase, la care creștinii (datorită creșterii lor numerice de acum puteau fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vorbească despre creștinism; alături de termenul de cult îl întâlnim pe cel rit. Față de mărturiile precedente, întâlnim o schimbare importantă în evaluarea creștinismului: autorul opune superstițiilor practice ale unui împărat precum Iulian, religia creștină perfectă și simplă. Dacă în scrierile polemiștilor anticreștini acuzația de superstiție era un loc comun, termenul este aplicat acum intervențiilor religioase ale lui Iulian, în timp ce religia creștină este evaluată pozitiv, așa cum rezultă din critica imediat următoare adusă episcopilor, care ruinau legăturile poștale ale imperiului prin continua lor călătorie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor filozofi păgâni în detrimentul celor creștini, sunt doar câteva exemple din atmosfera tensionată și confuză a epocii. Câțiva ani mai târziu, sub domnia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de ei (Decius, Galerius și Iulian Apostatul), cât mai ales din preocuparea bolnăvicioasă de a-și feri tronul de atacurile dușmanilor, adesea identificați cu creștinii (Domițian, Licinius etc.) precum și datorită atașării lor față de morala creștină (considerată îndărătnică de Galerius). Persecuțiile anticreștine au fost rezultatul unor cauze multiple, însoțite de anumite excese cauzate de ocrotirea imperială a religiei tradiționale, a moralității publice și a civilizației romane sau de adversități provocate de teama ori de invidia ascensiunii creștinismului și de progresiva influența a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Aurelius (161-181), Septimius Severus (202-211), Maximin Tracul (235-251), Decius (249-251), Valerian (257-260), Dioclețian și Galerius între 303-311. După edictul de la Milano (313) au mai fost unele persecuții izolate din porunca lui Licinius între 320-324 și Iulian Apostatul (361-363). 1. Persecuțiile anticreștine din epoca Principatului O primă informație de referință, în acest sens, o întâlnim în Istoria bisericească a lui Eusebiu de Cezareea (265-339), completată de Actele martirilor din Palestina din timpul împăratului Maximinus Daia (305-313). Persecuțiile preconstantiniene fixate la un număr
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
98-117) din anul 115 ne mărturisește că Roma nu a emis nici un edict contra creștinilor, spre deosebire de edictul asupra sacrificiilor din anul 250, promulgat de împăratul Decius (249-251), care deschidea calea unei prime persecuții la nivelul întregului Imperiu, persecuție devenită explicit anticreștină prin două edicte succesive (din 257-258), ale lui Valerian (253-260), urmate de alte patru edicte ale persecuțiilor dioclețiene din 303-304. Aceste persecuții au fost mult mai sângeroase în partea orientală a Imperiului decât în cea apuseană. Persecuțiile nu au încetat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aluzii rare referitor la problema persecuțiilor, iar cei contemporani, în cele mai multe cazuri, dispun doar de sursele creștine care au prezentat evenimentele, în opinia unora, nu tocmai obiectiv. Dincolo de toate aceste considerații, nu trebuie uitat că scopul literaturii contemporane perioadei persecuțiilor anticreștine, din primele patru secole, a fost acela de a pune accentul pe valoarea exemplară a martirului, pe mărturie, pentru încurajarea cititorilor. Literatura creștină a acestei perioade se situează în perspectiva luptei escatologice, unde persecuția devine semnul și criteriul celor aleși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinilor au fost izolate. Atitudinea oscilantă a împăraților succesivi, de a adopta o politică mai mult sau mai puțin favorabilă creștinismului, a devenit problematică la jumătatea secolului III, în plină perioadă de anarhie militară, în timpul domniei lui Decius. 2. Persecuțiile anticreștine din epoca Dominatului În Historia ecclesiastica a lui Eusebiu din Cezareea, se găsește un fragment referitor la martiriul unui soldat creștin din perioada domniei lui Septimius Severus. Episodul citat (HE, VI, 5, 1-7) se desfășoară la Alexandria între anii 202-203
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Valerian era scopul principal. Din diferite izvoare aflăm că, în această perioadă, creștinii posedau proprietăți funciare, edificii de cult, zone de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale proprii. Dacă ecleziasticii și soldații erau primii loviți de persecuțiile imperiale anticreștine, înseamnă că aceștia, prin activitatea lor creștină, erau considerați de același nivel cu oamenii Bisericii. În acest caz suntem îndreptățiți să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism și constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea lor la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din martiri, acesta își dădea sufletul, de aceea a luat pe umeri rămășițele lui pământești, le-a înfășurat într-un veșmânt splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru refuzul înregistrării sentinței de moarte decretată împotriva centurionului Marcellus considerând-o nedreaptă. Un alt militaris exceptor sau poate cancellarius in officio praesidis praefectus, Genesius din Arelate, un catehumen creștin, a fost condamnat în timpul persecuției dioclețiene pentru refuzul scrierii dispozițiilor anticreștine, gest concretizat prin aruncarea tablelor (tabellae). În 299 la Cezareea Mauritaniei, Fabius, stegar al praeses provinciae, refuzând să ducă însemnele militare în timpul unui cortegiu solemn, a vorbit de dezacordul dintre religia creștină și serviciul militar. Comunitatea creștină primară a considerat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
diocezele lor ori să țină sinoade și adunări, declarând necuviincioasă rugăciunea comună a bărbaților și a femeilor în biserici și instruirea lor religioasă de către bărbați; a interzis vizitarea celor închiși. Odată ieșit din ambiguitate, Licinius a dezlănțuit o adevărată persecuție anticreștină, încercându-și plăcerea sadică de a-și face victimele să moară lent, pentru a le face conștiente de ura imensă pe care o nutrea împotriva lor. Nu mai practica decapitarea grabnică și tradițională, ci alte noi genuri de moarte: Un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
revelase foarte utilă în perioadele furtunoase prin care a trecut Biserica, fiind păstrată și pe timp de pace. În timp ce în Imperiul roman de Orient, condus de Licinius, mișcările pacifiste erau susținute tacită de ierarhia ecleziastică, ca și altădată în timpul persecuțiilor anticreștine, în Imperiul roman de Occident, aflat sub domnia lui Constantin, aceste motive cândva justificate erau acum depășite datorită rescriptului de la Milano (313), pe care împăratul îl punea în practică. În aceste condiții, mișcarea pacifistă nu mai putea fi justificată. Aici
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a comandantului Latronianus. Trebuie să precizăm că, după inițiativa de persecutare a creștinilor, mai întâi a celor din armată, în cosfătuiri ținute la palatul imperial din Nicomidia în anul 298, Galeriu și partizanii lui sugerau împăratului Dioclețian să dezlănțuie prigoana anticreștină, mai ales sub influența neoplatonicianului Porfiriu, care în anul 300 scrisese o lucrare pentru a justifica combaterea creștinismului. În felul acesta Dioclețian a emis decrete de persecuție, sub lozinca radicală: nomen christianorum delato (numele creștinilor să fie nimicit). Primul edict
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
episcopului Gelasius I. El s-a instalat la mănăstirea Sfânta Anastasia, de la poalele Palatinului, unde locuiau călugări egipteni. Hramul mănăstirii era dat de Sfânta Martiră Anastasia, o daco-romană ucisă într-o zi de 25 decembrie, probabil în 304, în timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian. Faptul că Dionisie Exiguul a fost primit și instalat la Roma într-o mănăstire care păstra memoria acelei sfinte daco-romane a influențat în bine activitatea sa teologică, științifică, literară și didactică. Aici se pare că i
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
totodată, ca o pildă unică de trăire monahală. Plecând de la aceia care „nu se rușinează să înjosească prin vorbe urâte ceea ce ar trebui să respecte și să imite”, autorul coboară în altă epocă a istoriei decât a lui. Povestirea reacției anticreștine a lui Iulian Apostatul (g363) era o completare necesară. Se relatează soarta „osemintelor” și a „capului Botezătorului” dezgropate și risipite din ordinul împăratului lepădat de credință. Întâmplarea a făcut ca în apropiere să se afle doi monahi. Cu voia lui
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
creștin. Pius al XII-lea rămînea obsedat de frica de comunism, alimentată de evenimentele din Europa Centrală și Orientală. În iulie 1949, un decret al Congregației Sfîntului-Oficiu a ordonat excluderea de la Sfintele taine a celor care profesau doctrina "materialistă și anticreștină", decret steril care nu a desprins pe nimeni din Partidul Comunist și nici nu a împiedicat alunecarea catolicilor spre stînga 10. În această luptă, Partidul Creștin-Democrat a continuat să beneficieze de sprijinul organizațiilor catolice. Bastioanele lor electorale rămîneau regiunile unde
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
un creștin. Evident, se ocolește esențialul: reducția atomistă a oricărui adevăr, demontarea forțelor care însuflețesc lumea, absența unei creări datate a universului, sfârșitul său anunțat, recompunerile lui succesive într-un ciclu mecanicist orb și fără providență divină, tot atâtea teze anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos la constituirea unei filosofii alternative celei a vânzătorilor de iluzii catolice. E mult mai ușor să spui că Lucrețiu e nebun! 2 Persistența anatemelor. În ciuda - ori din cauza? - absenței detaliilor biografice, exegeții n-au
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sau trei considerații ale autorului asupra credinței în adevăratul Dumnezeu la care aderă - puteam bănui acest lucru... -, aflăm că medicastrul scrie chiar în anul când Academia de Științe de la Moscova celebrează bimilenarul lui Lucrețiu: 1946. Un filosof nebun, bolnav, sinucigaș, anticreștin înainte să apară creștinismul, psihotic, care, pe deasupra, este sărbătorit ca precursor de către un regim comunist nu poate fi cu adevărat absolut prezentabil, și nici demn de acest nume. Dacă ar fi fost mai puțin radical antireligios, poate că s-ar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
marea 229-230; materialismul 253, 255, 257, 262-263; Memmius 252, 261-262, 300; și moartea 274-276; și muzica 268, 280, 283-284, 313; și pasiunea amoroasă 254, 287-291; și poezia 240; și prietenia 261-262, 284, 291; și religiile 271-272; și sufletul 274-276; teze anticreștine 255-257, 287-288; și Venus 261, 268-269, 277-278, 284, 287; vitalist 263-264, 267-268; și zeii 269, 271 Mammarion 214 Marcus Aurelius 281 Melissa 214 Myia 214 Nausiphanos din Theos 80 Nikidion 214 Parmenide 23, 27, 50, 53-54, 102 Perictione 214 Philodem
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
sale fundamentale. Se poate alcătui cu ușurință lista unui mare număr de topoi antiiudaici din literatura gnostică 230. Însă pe baza aceleiași „hermeneutici a suspiciunii”, creatoarea greșeală de interpretare a gnosticilor va da naștere și unui mare număr de topoi anticreștini 231. Nu putem afirma nici că examenul critic al Bibliei este săvîrșit de gnostici fără patimă. Dimpotrivă, interpretarea eronată le garantează gnosticilor rolul tragic al unor rebeli prinși și striviți Între roțile mecanismului tradiției. Asemenea exegeți nu sînt deloc agreabili
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
gnostice 32. Cel mai bun exemplu de invadare Îl constituie puritanii englezi, care Închideau gura oricărui opozant citîndu-i cuvintele lui Ioan: „Noi sîntem de la Dumnezeu, și oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă”33. După Voegelin, puritanii reprezintă o forță anticreștină deghizată drept creștinism. Însă adevăratul geniu al deghizării scripturale este Jean Calvin, ale cărui lucrări formează un Coran creștin - prin „Coran”, Voegelin Înțelegea Cartea care dă răspuns tuturor Întrebărilor, făcînd inutilă orice cunoaștere precedentă sau ulterioară. Calvin desăvîrșește ruptura În interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sinteze nefericite ale raporturilor de forțe din Europa Centrală. Acest soi de gândire dialectică a contribuit, într-un mod fundamental, la formarea criticii și a disciplinelor moderne, a acreditat mașina sterilă și redundantă numită guvernare-opoziție, precum și un mod arbitrar și anticreștin de a face economie: capitalismul modern, bazat pe ideea de produs, pe legea cerere-ofertă și pe legea utilitate-piață. Nebunia e în guvernare-opoziție (sistemul politic modern); e în utilitate- piață (nefasta gândire utilitaristă britanică); e în noi-ceilalți (europeni-ceilalți). Nerațiunile clasice își
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ochii lumii, populat de actorii (hypocritai) purtători de măști ale aparențelor, ale salvării acestora. În spatele uniformei călugărești apare, insidioasă și universală, uniforma cărnii", conchide Gabriel Liiceanu, pe urmele unui Boccaccio recuperator al al unui soi de hedonism precreștin, dar nu anticreștin. Boccaccio și-l face aliat și complice pe Dumnezeu în a proslăvi dorința și plăcerea erotică plus farmecul aparte, mai ales atunci când ea este furtivă (a se vedea personajul Filomena). Pictor de geniu al lumii îmbibate de senzualitate, Gabriel Liiceanu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]