8,321 matches
-
de romanțios. Vorbea despre stele și plopi fără soț... Păi, de ce asta? Pentru că, probabil, era femeie - și n-avea soț. Tînjea după unul. Știam noi. Știam noi că așa trebuie să fie. Nimic nu e ceea ce pare! Eminescu era în aparență bărbat. în esență, femeie. De-aia avea un chip atît de frumos. De-aia vorbea atît de frumos despre lună. Despre mare. Că doar și marea tot un soi de suflet este, un suflet femenin, strîns înlăuntru, întrînsa, are. Dînsa
Eminescu by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/6804_a_8129]
-
mă iertați, am făcut se pare o gafă...", am încercat să mă scuz eu ușor jenată, chiar nesimțită nu am ajuns, dar cînd mai beau fac și prostii, apoi îmi pare rău, și lumea mă judecă prea aspru doar după aparențe, nu mai contează, cel puțin mie nu-mi pasă, " Gafeurii sunt cei mai cinstiți oameni din lume, cei mai sinceri și simpatici, vă rog să apreciați asta domnule Kadare...", am spus eu plină de entuziasmul recunoașterii unei noi boacăne, " Kiki
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
în fața ordinatorului. Acum totul e virtual, nu mai putem vorbi de albul paralizant al foii de hârtie. Iar imprimanta mea e stricată, așa că degeaba mă prefac eu că-i scriu, tot nu servește la nimic, vreau să spun că, în ciuda aparențelor, nu am nicidecum intenția să păcălesc pe cineva... un monolog e altceva decât o scrisoare vreau să spun că nu trebuie să mă ostenesc cu punctuația și chiar în privința ortografiei există o mai mare îngăduință mai ales că e vorba
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
deplină cunoștință de cauză, putem purcede să urmărim în ce măsură scriitorul respectă regulile jocului pe care le presupune orice întreprindere de acest gen. Prima dintre ele, cea mai importantă, o constituie ascunderea răspunsului (adevărului) în spatele unui număr cât mai mare de aparențe menite să-l deruteze și să-l împingă pe cititor pe felurite piste false. Caragiale face asta începând cu titlul și stratagema reușește: nu doar lecturanții neatenți, ci și câțiva comentatori redutabili, dar neglijenți cu litera textului, cad în capcană
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
prieteni)? În primul rând, obținerea unui efect cât mai șocant la final, când se dovedește că din casă nu lipsește nimic. În al doilea și cel mai important rând însă avem de-a face cu jocul derutant al adevărului și aparenței ce se înscrie în amintitele norme de desenare a unui scenariu enigmatic. Concentrând întregul interes al cititorului-detectiv asupra unei delapidări concrete, reale, efective (deși numai ipotetice, în fond), Caragiale, ca un veritabil mare maestru al combinațiilor, execută o dexteră deplasare
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text, drapat cu grijă sub aparențe anodine, un personaj ignorat aproape total de comentatori, care deține cheia actelor, deciziilor și mișcărilor sufletești ale lui Anghelache, inclusiv a enigmaticei sale sinucideri. Este dublul casierului, un fel de alter ego al său, care îi anticipează cu puțin traiectoria
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
zero// de neînceput bolnavă o vecie...” (Modulație). Fețele golului ce intervine în etapa postparadiziacă sînt așadar multiple, avînd drept numitor comun un simțămînt de irealizare. Nici o certitudine nu se menține în plan percepțional, afectiv sau conceptual, în cadrul unei surpări a aparențelor, care pare a nu mai avea limită, cu atît mai tulburătoare cu cît nu se însoțește de gesturi patetice, de o acustică accentuată, ci se petrece într-un mediu potolit, silențios. Deznădejdea e surdinizată, muzicalizată. O disciplină morală informează poezia
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
Cristian Măgura Ștefan Borbely își închipuie că „cititorului de bună-credință”, oarecum excedat de numărul exegezelor rezervate literaturii fantastice a lui Mircea Eliade „domeniu în care - după toate aparențele, cel puțin - toate lucrurile esențiale și de bun simț au fost deja spuse”, nu i-ar fi prea clară motivația ce a stat la baza eseului universitarului clujean, Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic. La ce bun încă
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
pătrunde în universul fantastic eliadesc este furnizat de paradigma gnostică. Există chiar o tradiție în acest sens (veche de aproximativ două decenii) conturată la noi de Ioan Petru Culianu, Matei Călinescu, Gheorghe Glodeanu și Ion Neagoș. Secretul este simplu în aparență și constă în poziționarea inteligentă a lecturii pe cele două paliere narative, unul exoteric și altul ezoteric. Aceasta este de fapt teza eseului. Respectând schema dualismului clasic gnostic, Eliade creează un eșafodaj narativ care mimează semnificația profundă și poziționează centrifug
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
de vreme, interpretărilor clasicizate de tip hermeneutic, am făcut, în ceea ce-l privește pe Mircea Eliade, decriptări simbolice și interpretări de substrat, convins fiind că această metodă este singura viabilă. Am ajuns însă, în cursul analizelor, la unele întrebări în aparență secundare, a căror recurență îmi sugera că în substanța lor se află mai mult decât o textură de suprafață”. Așa cum sunt formulate, aceste întrebări dezvăluie în mare măsură perspectiva urmată, înaintea nuanțărilor extrem de utile din capitolul al treilea, Mitul gnostic
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
de criză gravă Senatul alegea un dictator care era înzestrat cu puteri depline pentru rezolvarea ei; dictatura era limitată în timp: ea înceta odată cu rezolvarea crizei și în nici un caz nu putea depăși șase luni; pentru a salva măcar în aparență principiul colegialității, una din caractersticile fudamentale ale sistemului roman, dictatorului i-a fost asociat un “magister equitum” (comandant al cavaleriei) care, spre deosebire de magistraturile normale, era într-o poziție inferioară dictatorului. Așadar, Caesar, preluând dictatura, nu a încălcat Constituția romană; gestul
Asasinarea lui Iulius Caesar by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/13182_a_14507]
-
show, inteligent și captivant, trezește speranța că în România încă nu e totul pierdut. Dacă în atmosfera morală irespirabilă de la noi se mai pot forma și afirma oameni integri și responsabili ca acest tânăr înseamnă că mai avem, împotriva tuturor aparențelor, o șansă. Robert Turcescu este în mod evident îndrăgostit de profesia lui, pe care o practică decis și competent. Nu se lasă cuprins de accese de narcisism, ca Florin Călinescu, nu face jocuri politice subtile, ca Stelian Tănase, nu este
O bilă albă pentru Robert Turcescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13266_a_14591]
-
impresia că ar fi traducere”. Aceleași bune cuvinte le are autoarea despre florilegiul din poeziile lui Blaga, sub titlul L’Etoile la plus triste, pe care-l datorăm Sandei Stolojan. Cum se poate conchide, „traiectoriile” Corneliei Ștefănescu sunt multiple, în aparență paralele, dar în fond convergente, întâlnindu-se într-un punct luminos, acela al istoriei literare de nivel superior, documentarea temeinică și multiformă fiind la îndemâna unui spirit critic, probând nu o dată sensibilitate și finețe. Cornelia Ștefănescu, Traiectorii, Editura “Jurnalul literar”, București
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
Moment pe care nu am putut să-l uit niciodată... Acum, Ana nu mai era Ipăteasca de la patrușopt, cu pistolul în mînă... Acum, în intransigența ei brutală, bolșevică, era chiar Ana Pauker: cum seamănă între ele, cîteodată, contrariile, care, în aparență se exclud - nu și în jocul obscur al istoriei. Pentru disprețul, pentru aversiunea, pentru scîrba ei ideologică arătată mie, poeta aceasta răsfățată, avînd aerul unei cățelușe mops, cu fălcile arătîndu-și colții, trebuie să mai spun că mai ieri îi făcea
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
luminat. La vremea primei mineriade memorialista nota în Jurnal: „Ar fi culmea nenorocului istoric să fim, chiar fără Armata Roșie, singurii din Est care să nu avem acces la democrație, mulțumindu-ne cu un comunism moale, cu simple și necostisitoare aparențe de democrație.” Cu codicilul: „Astă seară mă înec în pesimismul integral.” Iar pe 4 martie 1990: „Ieri la București s-au străduit toată ziua să demonteze statuia lui Lenin din fața Scânteii, neizbutind. Cum să «plece» el când leniniștii au rămas
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
pe ce are de spus. Nu se aventura în afirmații cu mari pretenții culturale, deși disimula un cititor compentent și pasionat (era absolvent de istorie). Comunicînd minimal, reușea - totuși - să-ți transmită că te urmărește, te înțelege, te prețuiește. Sub aparența de taciturn, de distanță rezervată, se ascundea un suflet mare și generos. Un om bun, dintre aceia în fața cărora simți că ți se rupe inima, fiindcă, în lumea noastră prea încrînceantă, sînt - vai! - victime sigure. În meseria lui de tehnician
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13274_a_14599]
-
parte, cu trabucul între degete, cu puterea virilă la vedere. Un animal care a hăituit o lume, elegant și oacheș, stă acum dezarmat și umil pe un scaun. Măștile i-au căzut și văd chipul fiarei. Un amestec straniu de aparență și esență, de trecut și prezent, metamorfoze ce par că s-au produs în direct. Cele două ipostaze - comandant și prizonier - zăbovesc mult pe ecran. Halucinant! Fiara cu mască și fără mască n-o să-mi dispară din memorie. Nu vorbesc
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
ritm de computer și ține loc de amic. Sau toate în sens invers - femeia e o pisică, literatura, la fel, prietenii, și ei - caz în care înțelegem că viața e o metaforă felină, cu toate conotațiile care decurg de aici - aparență, neîncredere în realitatea lumii și, pînă la urmă, neîncredere în realitatea poeziei. Cărticică pentru pisică este, dacă am numărat bine, cea de-a cincea carte a lui Romulus Bucur. Poetul, membru al Cenaclului de Luni, a debutat în 1982, în
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
poate arăta insuficient. Or, talentul lui Sorin Catarig merită mai mult decât o aventură literară temporară, lipsită de orgoliul autorului adevărat, mulțumindu-se doar cu întâmplarea unui nume adunat odată pe-o carte. Sorin Catarig - Unele considerații asupra tehnicii salvării aparențelor, Prefață de O. Nimigean, Editura Versus, Iași, 2003, 166 p.
Un posibil romancier by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13318_a_14643]
-
E o poză romantică, îngroșată pe direcția prozaică, „demistificatoare”, susținută de o vervă „realistă”. Actantul liric se dorlotează în postura a ceea ce n-a fost să fie, bonom într-o autodenigrae integrată universului său moral-plastic, voit derizoriu. Prin pedalarea pe aparențele minimalizatoare, ține a se recomanda ca o antivedetă: „Această primăvară mă găsește/ împovărat de glorie și preocupat de gîndul/ că trebuie să-mi schimb roata de la bicicletă/ mă simt atît de bine sînt înconjurat/ de stima factorului poștal și de
Poezia lui Petre Stoica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13322_a_14647]
-
în anii ’60-’70, dar și cei veniți ulterior. S-a scris mult despre Petre Stoica, însă avem impresia că nu s-a insistat pe un factor ce explică efectul anticipator și „modelator” al liricii sale și anume complexitatea acesteia. Aparența poeziei lui Petre Stoica e cea de simplitate calmantă, la antipodul cosmicizării convulsionate, al crizelor „metafizice” de expresivistă alură, care recurg nu o dată la „urlet”, proprii în amplă măsură unor șaizeciști de notorietate. Putem vorbi chiar de un paradoxal efort
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
se ascund mecanisme revelatoare de sensuri ce lărgesc considerabil miza discursului, subminînd conjecturala simplitate. Cele văzute semnifică nevăzutele, imanența punctează transcendența, în montaje în care superficia simplă se dovedește doar o mască a ireductibilului misterios. Bardul intuiește labirinticele căi dintre aparența și esența fenomenelor, cu atît mai tulburătoare cu cît ele aparțin zonei abandonate, perimate: „Iubito din bucătăria noastră dispare treptat/ mirosul metafizic al legumelor însăși perdeaua/ asistă atentă la transformările umbrelor calme/ persistă pretutindeni un gust de sare umedă/ se
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
De ce nu gândește Emil Cioran sistematic?” și “De ce gândește Emil Cioran aforistic?”. Penultimul capitol, “Un antisemit atipic”, își apropie psihanalitic o problemă deja deschisă și mult controversată. Acționând - în dublu registru, freudian și kleinian - concepte cu o utilizare (contrar multor aparențe și a câtorva încercări) foarte delicată, autorul așază totodată o bună distanță între psihanaliza clinică, terapeutică și cea culturală, în speță psihobiografică. Și-a luat de altfel toate precauțiile printr-un capitol introductiv, care fixează cadrul teoretic al aplicației sale
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
bănuiesc și în prolog un artificiu literar pentru captarea cititorului, îndemnat să vadă în povestea personajului Miron un itinerar exemplar și în arhitectura cărții, "criptograma unor mărturisiri profunde și în alt fel compromițătoare decît cea pe care o oferă neinițiaților aparența fațadei sale". Căci dacă Lenin ("fie-i memoria venerată" - scrie fără ironie Bergmann!) tot repeta că "adevărul este totdeauna revoluționar", cu timpul s-a văzut că "după legile dialecticii, devine contra-revoluționar. Acceptînd că adevărul este în mod visceral opus dogmei
Un roman autobiografic by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12008_a_13333]
-
În același timp, puritatea și misticismul albului atelier brâncușian reprezentau pentru multi o retragere din lumea contemporană. La 12 februarie 1961, la patru ani de la moartea lui Brâncuși, atelierul din Impasse Ronsin devenea un loc al reinventării artei, opus în aparență fiecărui aspect din activitatea sculptorului". Alte studii din acest catalog reflectă câteva din noile direcții de exegeza brâncușiana. În Reconfiguring Brancusi's formative years: Hobița-Craiova-Bucharest, Sanda Miller examinează climatul cultural de la finele secolului XIX, care a făcut cu putință forjarea
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]