162 matches
-
de unde numele de teste proiective. Propunătorii acestor teste susțin că sunt utile pentru descoperirea unor probleme inconștiente, motive sau opunerea în a vorbi despre ceea ce-l macină. Patru dintre cele mai frecvente teste proiective sunt testul Inkblot Rorschach, Testul de Apercepție Tematică (TAT), testul de completare a afirmațiilor și Testul care presupune desenarea unei persoane. Testul Inkblot Rorschach, cunoscut sub numele de Rorschach, a fost elaborat în 1921 de către psihiatrul elvețian Hermann Rorschach. Testul cuprinde 10 planșe, fiecare având pete de
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune că sub aspect logic, categoriile au semnificație numai dacă participă la forma de gândire și de exprimare "propoziție" sau "judecată". Aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-l exprima întocmai: simplele date senzoriale devin indicii pentru un "obiect", constituit ca atare de noțiune, în context judicativ. Sau putem socoti valabil scenariul kantian al constituirii cunoștințelor prin contribuția formelor a priori ale facultății de cunoaștere, de fapt, a apercepției originar transcendentale, a categoriilor "aplicabile" la "obiecte" prin schemele temporale ale imaginației; sau scenariul fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar corespunde unui "lucru" anume și unui "nume" determinat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Metoda de constituire a ierarhiei în cauză, odată descoperit fenomenul coparticipării conștiinței (prin actele sale) și obiectului ei (intențional) la orice fapt de cunoaștere, la structura oricărei cunoștințe, coparticipare condiționată de unitatea conștiinței (un fel de "eu gândesc" kantian, ca apercepție originară), devine "fenomenologie". Teoria pură a multiplicității încheie, cumva, planul de discurs al părții principale (și principiale) a lucrării, instituind un sens "final" pentru orizontul de cercetare al logicii pure: stabilirea "formei" unui domeniu alcătuit din "obiecte ale gândirii", ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
construit pentru a lumina condiția de cunoștință veritabilă și pentru a indica sursele celei aparente, mai multe operații, desigur, posibile prin activarea (punerea în funcțiunea proprie a) sensibilității, intelectului și rațiunii: receptivitatea de a primi reprezentări, sinteza productivă a imaginației, apercepția originară etc. Oricum, o cunoștință veritabilă are ca formă a sa judecata sintetică a priori și rezultă numai printr-o "sinteză" a intelectului cu sensibilitatea. Fără cel dintâi, sensibilitatea nu poate lega conținutul ei de vreun obiect, ceea ce înseamnă că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bun început, fiindcă este vorba, întotdeauna, despre un divers care trebuie adus într-o singură "formă", adică la unitate, nefiind vorba, așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adus într-o singură "formă", adică la unitate, nefiind vorba, așadar, doar despre doi termeni care trebuie legați pentru a ajunge la o "formă" finală. Dar Kant susține că apercepția este cu totul necesară cunoștinței, și nu oricum, ci ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca apercepție originară, ceea ce înseamnă că unitatea sa sintetică și a priori face posibile sintezele imaginației și intuiției sensibile. Chiar dacă lucrurile par a sta în alt chip, anume că sinteza în intuiție ar fi la început, de fapt originară este apercepția; în absența originarității sale nu ar fi posibilă nici o intuiție sensibilă. Constituirea fenomenală la Kant are acest sens, deși o descriere a sa este, cumva, nevoită să procedeze invers. Desigur, aici se află multe probleme, care, pe de o parte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a diferenței dintre faptul de a cunoaște și faptul de a gândi. Analogiile experienței constituie o dovadă pentru cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândi. Analogiile experienței constituie o dovadă pentru cele afirmate mai sus în privința sensului constituirii fenomenale. Dar ceea ce este important acum ține de sensul de judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecată, pe care îl impune apercepția originară. De fapt, cunoștința nu este posibilă doar prin aceată apercepție; dar nici numai prin simpla intuire sensibilă. Sunt necesare toate cele trei niveluri de prelucrare a materialului cunoașterii, pentru a dobândi cunoștința veritabilă. Apercepția originară, în forma "eu gândesc", constituie forma "judecată sintetică a priori", adică sensul de judecată în genere și, în mod special, ceea ce corespunde formal dar constitutiv cunoștinței veritabile. Într-un fel, judecata este forma originară a tuturor sintezelor operațiilor de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în constituirea cunoștinței, fiindcă raportul de timp în orice ipostază a sa are în însăși structura proprie "conștiința de timp"; iar aceasta, deși este activă chiar și în raporturile de timp elementare, își află sediul în aprehensiunea originară, adică în apercepția transcendentală ca unitate sintetică a subiectului transcendental, exprimată prin formula "eu gândesc". Timpul ca determinare a priori a schemelor conceptelor pure ale intelectului, ca o condiție a sintezei transcendentale a imaginației. Nu este posibilă cunoștința, susține Kant, decât prin intervenția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Timpul, prin urmare, întemeiază sinteza schematică a imaginației transcendentale și o deschide concomitent către obiectul dat în sensibilitate și către unitatea sintetică corespunzătoare categoriei. Dar, așa cum s-a mai spus, nimic din toate acestea nu ar fi posibile în absența apercepției originare, a lui "eu gândesc". Dar ce anume îi corespunde acesteia, dintre ipostazele cunoștinței? Căci la Kant funcționează un soi de "trialism" al facultății, al funcției sale sintetice și al produsului acesteia ca ipostază a cunoștinței. Astfel, sensibilitatea (ca facultate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spațiul și timpul a priori și intuiția (unui obiect, ca fenomen); imaginația (ca facultate) are alături funcția sintezei schematice și schema ca atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atare; iar intelectul, funcția sintezei categoriale și categoria propriu-zisă. Ce funcție și ce ipostază a cunoștinței îi corespunde apercepției originare, lui "eu gândesc"? Neîndoielnic, funcția este aceea a unității sintetice recunoscută în judecata sintetică a priori. Iar ipostaza cunoștinței, corespunzătoare apercepției originare, este ceea ce Kant numește experiența posibilă. Timpul ca raport în conștiință (a priori) referitor la sintezele necesare cunoștinței, îndeosebi la unitatea sintetică aperceptivă ca temei al celor trei analogii ale experienței (în genere, al principiilor sintetice ale intelectului pur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori (cunoștința veritabilă, potrivit lui Kant) este condiționată nu doar de formele a priori ale sensibilității și de sinteza imaginației, ci și de unitatea sintetică reprezentată de o categorie și care poate fi aplicată unei intuiții empirice numai prin intervenția apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
apercepției originare; b) obiect-fenomen care poate fi cunoscut, adică poate deveni "obiectul" unei intuiții modelate sensibil prin spațiu și timp, prin aplicarea princiilor intelectului pur, ținând seama de experiența dobândită deja și așezată în cunoștințe; ceea ce dovedește, de asemenea, necesitatea apercepției transcendentale și posibilitatea, pe această bază, a judecăților sintetice a priori. c) obiect posibil ca fenomen, corespunzător în mod analogic relațiilor logice susținute, obiectiv, de anumite percepții (corespunzătoare), totuși imposibil de adus în ipostaza de fenomen datorită limitelor simțurilor noastre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adus în ipostaza de fenomen datorită limitelor simțurilor noastre;116 obiect care poate fi "subiect" al unei judecăți sintetice a priori, fiind îndeplinite toate condițiile de posibilitate ale acesteia. Constanta conceptului de experiență posibilă al lui Kant este ideea de apercepție originară (transcendentală), ca unitate a facultății de cunoaștere a unui subiect, care, în mod necesar, intervine pentru a permite înseși unității sintetice categoriale, sintezei imaginației și formelor a priori ale sensibilității (spațiul și timpul) să condiționeze suficient judecata sintetică a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilității experienței în genere sunt în același timp condiții ale posibilității obiectelor experienței și de aceea au valabilitate obiectivă într-o judecată sintetică a priori."117 Dar date fiind condiționările propriu-zis temporale ale tuturor acestor sinteze care condiționează, finalmente prin apercepția originară, pe de o parte judecata sintetică a priori (cunoașterea), iar pe de alta, fenomenul (lumea, "natura"), înseși raporturile de timp capătă această dublă valabilitate, totodată cognitivă și ontică (chiar ontologică). Raporturile de timp, așadar, sunt condiții atât ale obiectelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a apriori, corespunzătoare cunoștinței veritabile, este ea însăși condiționată de o corespondență: între forma logică (categorie, concept) și un obiect corespunzător; mai mult, corespondența este adâncită formal- tehnic, de Kant, prin formularea unor reguli ale aplicației sintezei imaginative și unității apercepției, printr-un concept, la un anumit obiect: de fapt, toate principiile intelectului pur (axiomele intuiției, anticipațiile percepției, analogiile experienței și postulatele gândirii empirice) au funcție de condiționare formal-tehnică a judecății sintetice a priori; 3) timporizarea este operația logică de bază, iar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de la tipurile de judecăți la categorii are loc o coborâre pe linia "exemplificării" (folosind un termen al logicii organon), adică al pierderii de generalitate; ceea ce reprezintă, în primul rând, nu reducție, ci deducție. Acesta este drumul constituirii cunoștinței: de la "forma" apercepție originară transcendentală ("eu gândesc"), prin unitatea sintetică a conceptului, către schema imaginativă, la intuiția sensibilă, la "obiect". În această coborâre nu se pierde, totuși, nimic din substrat ("subiect"): doar se câștigă în "obiectivitate", potrivit lui Kant. Discuția va fi reluată imediat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice intuiție empirică, în măsura în care aceasta dă seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații prin care sunt constituite fenomenele, fiecare în parte, precum și totalitatea lor ca natură. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui obiect empiric; este, apoi, ca schemă a imaginației transcendentale, mijlocul de accedere a unei intuiții empirice la o categorie și, desigur, a unei categorii la un obiect posibil de experiență; este, în fine, ca determinare generală, de fapt, ca apercepție originară, temeiul unității unei intuiții empirice cu o categorie potrivită și al unității categoriei cu un obiect posibil al ei. Observăm că timpul, luat doar într-un sens operațional, stabilește, totuși, două direcții în constituirea fenomenală: a) una este a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă "analitică" logică, dacă nu ținem seama de faptul că prin discuția despre postulatele gândirii empirice, al patrulea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la un material sensibil. De altfel, două observații trebuie făcute acum: a) unele aspecte ale acestui fapt au fost deja arătate în legătură cu aplicarea intelectului pur la materialul sensibil; b) pare a fi cu totul nefiresc să căutăm absența timpului în apercepția originară (concepută de Kant ca determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]