382 matches
-
aceea, prin El spunem și noi amin lui Dumnezeu, spre slavă să.” (t.n.) Semnificații de bază: vrednic de crezare, fidel. 3.2.2.12.3. pistós: „Credincios” (toate traducerile românești); „fidelis” (Vg); „Fidèle” (BJ); „Faithful” (RSV). În vedenia din Apocalips 19,11 vizionarul vede cerul deschis, apoi „un cal alb și Cel ce ședea pe el Se numește Credincios și Adevărat (pistòs kaì alQthinós).” (BVA) Ca si Dumnezeu-Tatăl, Hristos este fidel în sensul că îi sprijină pe ai săi în
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Paști”, metonimia „Paștele”, cu aceeași semnificație, când le scrie corintenilor: „Curățiți-vă de plămada cea veche, ca să fiți aluat nou, s...ț că azimele, căci Paștele vostru, Hristos, a fost jertfit (tò páscha hQmÄÎn etýthQ Christós). (1Cor 5,7). În Apocalips, tò arníon, „Mielul”, este numele hristic cel mai frecvent (26 de ocurente). Dar acum, desi „înjunghiat” (esphagménon), el este „în picioare” (hestQkós), mijlocitor la Tronul lui Dumnezeu (5,6), iar mânia lui îi îngrozește pe cei nelegiuiți (6,16). El
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
spune psalmistul (Ps 51,13). În Noul Testament, este o persoană distinctă, desi nedespărțita, de „Tatăl” și de „Fiul”, în unică dumnezeire trinitara. În Faptele Apostolilor, unde este personaj central, jucând, în maniera proprie, rolul lui Isus din Evanghelii, precum și în Apocalips, este numit cel mai adesea pur și simplu tò pne¤mă (de ex. Fp 2,4; 10,19; 11,12; 19,21; Ap 2,7.11.17.29; 3,22 etc.), iar alteori, tò pne¤mă tò hágion, acesta fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
divinitatea prezenta în mod tainic pe chivotul legământului, în Sfântă Sfintelor, este perceput că denotând mai ales transcendență: se știe că heruvimii sunt îngeri și că locul lor este în cer (creștinilor le poate sugera imaginea tronului lui Dumnezeu din Apocalips, înconjurat de îngeri). La BÄrQ’ (3.1.10.1.), „Creator”, se pierde conotația „din nimic”, neexistând în românește un verb echivalent care să aibă ca subiect exclusiv pe Dumnezeu. La ŠÄpQ” (3.1.11.3.) se pierde semnificația „cârmuitor”. Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
libertatea omului, nu i se impune cu forța. În teofania de pe Carmel, profetul Ilie înțelege că YHWH nu este nici în vijelie, nici în cutremur, nici în foc, ci în „glasul unei adieri line” (cf. 1Rg 19,11-12). Iar în Apocalips 3,20, Domnul spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul meu și va deschide ușa, voi intra la el...” 4.3.5. (al-)Ghan (2.1.5.8.), care spune despre Dumnezeu că își
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la tipar) că ideea unui nou ev mediu îi era dragă lui Berdiaev dovedește a nu-l fi citit pe acesta, care (greșit sau nu, e o altă chestie) se îngrozea de această idee și o anunța ca pe un Apocalips. Deci, printre mijloacele „ideale” (dar nu utopice) ale polemicii, ar fi și acesta: între studiu și divinație, a-l prefera pe cel dintâi. august 1973 POEZIA ROMÂNĂ LA 1971 1. Fiți, vă rog, de acord să căutăm împreună genul proxim
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Zariștea din timp - En glauta ur tid), tr. Gabriela Melinescu și Bo Herlin, Oradea, 1997; Auzeliști, șaptesutedouăzecișicinci versuri șapte desene, semn, Raubach, 1996; Ochiul din lacrimă - Das Auge aus der Träne, ed. bilingvă, tr. Sorin Anca, București, 1998; Roua de apocalips, București, 1998; Teascul de taină, București, 1999; Ninsoarea neagră, I-II, pref. Nicolae Țone, postfață Gheorghe Grigurcu, București, 2000; Răscrucea și semnul - The Crossing and the Sign, ed. bilingvă, tr. Luiza Carol și Carol Stieber, Pitești, 2000; Pictopoeme (în colaborare
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
du Danube”, „Ființa românească”, 1966, 5; Horia Stamatu, Schimbarea poreclei în renume, „Revista scriitorilor români”, 1966, 5; Aurora Cornu, „Une Femme pour l’Apocalypse”, „România”, 1968, 100; Radu Enescu, Vintilă Horia sau Jurnalul unui dac, „Destin”, 1968, 16; Radu Enescu, Apocalips sau revelația lui Vintilă Horia, „Destin”, 1969, 19-20; Miron Kiropol, Întâlnire cu Vintilă Horia, „Buna Vestire” (Roma), 1970, 3; Radu Enescu, Pe aripile spiritului, „Limite”, 1971, 7; Micu, „Gândirea”, 823-824; Ovidiu Vuia, „Dumnezeu s-a născut în exil”, „Cuvântul românesc
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
țară; vezi ibidem, p. 346-347, nr. 203. • Alexandru I. Gonța, Legăturile economice dintre Moldova și Transilvania în secolele XIII-XVII, ediție, prefață, bibliografie și indice de I. Caproșu, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p. 207-214. • Paul Cernovodeanu, Paul Binder, Cavalerii Apocalipsului. Calamitățile naturale ale trecutului României (până la 1800), București, Silex, 1993, p. 93. IMPLICAȚII ROMÂNEȘTI ALE BĂTĂLIEI DE LA POLTAVA Veniamin Ciobanu La 8 iulie st.n. 1709, s-a produs, după cum se știe, unul din cele mai importante evenimente din istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
evidente la Apocalipsa Sfântului Ioan. Vidarea ori ocultarea semnificației sunt „metodele” proprii scrierii (și receptării) discursului poetic apocaliptic, care pare să-și revendice retorica profețiilor biblice: „ca o suliță privirea mea/ străpunge versete de spini// simt lumina și huruitul mecanismelor/ apocalipsul mărșăluiește în pustiu.” SCRIERI: Călăuza, pref. Nicolae Manolescu, Botoșani, 2000; Solaris, București, 2002; Hidden death, hidden escape, New York, 2003; Ochiul miriapod, București, 2003. Repere bibliografice: Gellu Dorian, Liviu Gergescu, CL, 2000, 5; Ana Maria Popescu, „Călăuza”, OC, 2000, 32; Mircea
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
a lungul a patru decenii (1936-1984), din care a încredințat tiparului două volume: 7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954) în 1997 și Jurnal intermitent (1945-1947. 1964-1984) în 2001. Obiectul însemnărilor lui M., care se socotește un „memorialist al Apocalipsului”, îl constituie unii dintre cei mai duri ani ai terorii comuniste, când au avut loc evenimente devastatoare: deposedarea oamenilor de proprietatea lor, deschiaburirea, abolirea libertăților democratice, rusificarea țării, escalada cultului tiranului de la Răsărit, dar și a tiranilor autohtoni, Canalul, cenzura
MARTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
Martinescu, MS, 1984, 3; Al. Săndulescu, Drama scriitorului în comunism, RL, 1998, 13; Cornelia Ștefănescu, Diavolul a fost depășit de om, JL, 1998, 1-2; Iordan Datcu, Șapte ani din jurnalul lui Pericle Martinescu, ST, 1998, 4-5; Monica Lovinescu, Memorialist al Apocalipsului, RL, 1998, 28; Z. Ornea, Filigranul amintirii, RL, 2000, 14; Iordan Datcu, Pericle Martinescu, diarist și eseist, ALA, 2001, 581; Ioana Pârvulescu, În miezul nopții, RL, 2001, 8; Ioana Pârvulescu, Vânătoare de scriitori, RL, 2001, 9; Cornelia Ștefănescu, Răgaz printre
MARTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288047_a_289376]
-
a artei sale, statutul acestuia de așa-zis privilegiat devin punctele nodale ale unei reflecții tardive despre un regim distructiv. SCRIERI: Drumuri, drumuri, București, 1954; Frații Huțulea, București, 1955; Cuscrii, I, București, 1958; Scrisori din Bărăgan, București, 1959; Ieșirea din Apocalips, București, 1960; Asaltul timpului, București, 1961; Insula speranței, București, 1963; Povestiri, București, 1964; Îngeri biciuiți, București, 1967; ed. (Nopțile Negostinei), București, 1976; Un joc nevinovat, București, 1967; Cântece de drumeție, București, 1968; Asediul, București, 1969; Secol nervos, București, 1969; Appassionata
GHILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]
-
lunii august 1941, se găsea la Odessa, încorporat în armata sovietică. Împreună cu alți camarazi de arme îmbarcați pe un vapor, probabil cu destinația Crimeea, va fi ucis într-un bombardament declanșat asupra vasului. Cele două volume de versuri publicate antum, Apocalips terestru (1932) și Somnul singurătății (1936), pun în evidență o poezie care a stârnit controverse, etichetată fie „ermetică”, fie mesageră a unui „fals ermetism”. Muzicalitatea poemelor lui R. impresionează, însă alăturările de cuvinte sunt șocante, bizare, menite a se încadra
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
sau mai puțin conștient, să își reprime sentimentele incestuoase față de mama sa. R. construiește aici, cu siguranță și pătrundere, trasee analitice surprinzătoare, precum și o atmosferă bizară, în care viața artiștilor de circ își află o aproape inspirată rescriere literară. SCRIERI: Apocalips terestru, București, 1932; Somnul singurătății, Chișinău, 1936; Scrieri alese, îngr. și pref. Simion Cibotaru, Chișinău, 1968; N-am dovedit că scriu..., îngr. A. Suceveanu, Chișinău, 1985, 59-171; Scrieri, îngr. Aristide Popescu, pref. Dumitru Micu, București, 1985. Repere bibliografice: Ionescu, Război
ROBOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289290_a_290619]
-
prozatorului radiografiază societatea românească din epoca totalitarismului comunist și din cea posttotalitară, dar și lumea occidentală contemporană. Această frescă de amploare este prefigurată de primul roman și chiar de nuvelele fantastice din Eu și iadul (1993) și desăvârșită de romanele Apocalips amânat (1997), Morminte străvezii (1999), Domnul clipei (2000), dar și de altele care aruncă sonde într-un viitor previzibil, ca Pasărea orbilor (2001), imagine distopică a României virtuale din jurul anului 2030. Scriitorul se oprește cu predilecție asupra strategiilor politice care
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
și totodată distincția - între planul realității cuminți , „normale”, și cel al extazelor mistice. DANIEL CRISTEA-ENACHE SCRIERI: Vântul sau țipătul altuia, București, 1992; Eu și iadul, pref. Vasile Andru, București, 1993; Simbol sau vedenie, București, 1995; Aripile arhanghelului Mihail, București, 1996; Apocalips amânat, București, 1997; Cer iertare, București, 1997; Contemplatorul solitar. Introducere în opera lui Vasile Lovinescu, Iași, 1997; Ultima biserică, București, 1997; Muntele viu, Iași, 1998; Ritualul nopții, pref. Dan Silviu Boerescu, București, 1998; Veninul metafizic, Iași, 1998; Morminte străvezii, București
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
sumbre, apar și peisaje idilice, ca în grupajul Im Schwarzwald: „S-a trezit Pădurea Neagră / salbă țarinei mireasă / fum scot satele din salvă / casele în cer acasă”, dar asemenea imagini sunt contrapunctate imediat de celelalte, covârșitoare, unele cu aspecte de apocalips: „La amiază într-o zi / se făcu pe cer o pată / întâi un zid se prăvăli / apoi tăria toată. // Și mai noapte se făcu / fulgere tăiau în ea / a carne și a pietre arse / tot mai tare mirosea. // Fugarii orbi
STAMATU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
milenară a creștinismului”, ambelor fiindu-le comune „paradoxul liniei simple, primitivismul unui suflet complicat, patriarhalismul și liniștea unui suflet în veșnic război cu lumea, naturalețea prăpastiei înfiorătoare, jocul și candoarea unui suflet aspru, tensiunea teribilă dar tăcută metafizică, halucinația obiectivă, apocalipsul, într-un cuvânt, extazul” (Contra domo, 1931). Oricum, sub semnul avangardismului nu stau doar manifestul Poezia agresivă sau Despre poemul-reportaj, „pretextul teatral” Hérode, poemul Reportaj assirian, fragmentele Romanul tânărului Anadam, D-l Vam Ex-Înger, Fata Morgana. Li se poate alătura
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
care au fost consemnate în scris par a fi Epistolele Sfântului Pavel, între anii 48-60 d. Hr. Cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor și alte părți alcătuitoare ale Noului Testament au fost scrise între anii 60 și 100, ultima fiind, probabil, Apocalipsul Sfântului Ioan din Patmos. E de remarcat că, în vreme ce Vechiul Testament având - e adevărat - o întindere mult mai mare, a fost alcătuit pe rând, în decurs de aproape o mie de ani, Noul Testament a fost fixat în scris cam în cincizeci
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Dar planul său eșuează și cele două acțiuni malefice se întorc împotriva lui. El se ridică la cer, „ca un balon”, parodiind Înălțarea lui Cristos. În fine, Dan Stanca, unul dintre cei mai promițători scriitori români, publică (1997) romanul intitulat Apocalips amânat, a cărui acțiune se petrece în România postcomunistă sau mai curând neo‑comunistă, care suferă un ultim atac din partea forțelor întunericului încarnate de un cuplu diabolic: Eugen Țurcanu, care trimite la figura de tristă celebritate a torționarului anilor 1950
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Lord of the World, 1907; A. Belyj, Sankt‑Petersbourg, 1916 (ediție definitivă, 1922); S. Lagerlöff, Les miracles de l’Antéchrist, Paris, 1924; Ch. Williams, All Hallow’s Eve, 1945; E. Stanev, L’Antéchrist, La‑Tour‑d’Aigues, 1992; D. Stanca, Apocalips amânat, București, 1997. În cinematografie, menționăm filmele: Rosemary’s Baby, de R. Polansky, 1968; Anticristo, de A. de Martino, 1975; El día de la bestia, de A. de la Iglesia, 1996 (ultimul de un nivel slab). Rămâne de văzut în ce măsură aceste expresii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
are culoarea înecului”. Câteva motive ordonează materialul poetic: delta, diamantul, arborele vieții, amfora, acestea fiind preluate și într-un volum de eseuri, Marele Inchizitor (1993). Alcătuită din trei părți, inegale ca pondere, Geneza (Toți trebuie să moară), Ecleziastul (Neantul ebraic), Apocalips Nou (Vidul valah), cartea este structurată sub forma unui dialog între câteva personaje care tind să fie considerate modele arhetipale: faraonul, scribul, cezarul, filosoful, învățătorul, preotul, piticul, copilul și nebunul. Textul amestecă elemente de filosofie greacă, teologie creștină, asociate cu
TAMARIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290043_a_291372]
-
militar devine contabil la Centrala Cărții (unde îi cunoaște pe Emanoil Bucuța, Perpessicius ș.a.). Are preocupări literare timpurii, traducând din Maxim Gorki, Verlaine, Rilke. Debutează în ziarul „Dacia” (1920), sub pseudonimul Ion Negrea, iar ca dramaturg, cu piesa Trei cruci, „apocalips în nouă tablouri”, datată de autor 1922. Din 1924 susține cronica dramatică la săptămânalul „Clipa”, participă la reuniunile cenaclului literar organizat de redacția revistei, frecventează seminarul condus de Mihail Dragomirescu la Facultatea de Litere, e prezent și devine cunoscut în
RACACIUNI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289077_a_290406]
-
Milcu, Ștefan Bălcești, I.C. Popescu-Polyclet, Victor Eftimiu, Ecaterina Pitiș, I.M. Marinescu, Maria Nicolau, G. Tutoveanu, Dem. Bassarabescu ș.a. După 1920 între colaboratori figurează Lucian Blaga (Lume), Tudor Arghezi (Oraș medieval), Ion Pillat (Elegie, Recuerdo, Cules), V. Voiculescu (Avariție, Înaintea aurorei, Apocalips), Zaharia Stancu. Dintre prozatori pot fi întâlniți Ioan Slavici (Amurg de viață, Fragmente din jurnalul intim în formă epistolară), D. Anghel (Pelerinul pasionat, Povestea celor necăjiți, Tinereță), Mihail Sadoveanu (Biserica Jitarului), Liviu Rebreanu (Ordonanța domnului colonel, Mărturisire), Gib I. Mihăescu
RAMURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289129_a_290458]