289 matches
-
Dochia și Meșterul Manole, piese dintr-o proiectată trilogie în versuri. Cea dintâi, pusă în scenă de Paul Gusty, în 1928, la Teatrul Național din București, marca cel mai împlinit moment al dramaturgului. Într-un text cu o frazare când apodictică și grandilocventă, când de o facilă sentimentalitate, filonul dramatic se pierde printre figuri istorice reale și personaje legendare: Dochia și Traian, Decebal și Bicilis, dinastia Flaviilor, Iuvenalis ș.a. Epoca romană este reconstituită de A. cu detalii erudite: palate, temple, serbări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285391_a_286720]
-
dar reprezintă o îndepărtare de la esența artei și nu pot da răspunsuri satisfăcătoare privitor la ceea ce este ciudat, nou, unic, excepțional în opera de artă. Criticul trebuie să aibă în vedere individualitățile și diferențierile și nu asemănările. Mioara Apolzan concluzionează apodictic: "Eșuarea criticii în "contemplarea misterului", șocantă la unul din autorii manifestului intelectualist și raționalist de la "Kalende", este tributul plătit de critic teoriilor iraționaliste, la modă în epocă." Conceptul de perfecțiune este înlocuit de critic cu binecunoscuta sintagmă dublete artistice, ca
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
o relație ca de la maestru la discipol, dar vi se părea, în discuțiile pe care le purtați, că avea anvergura unui maestru? R.D.M.: Să știți că nu am simțit lucrul acesta, în sensul că n-avea ticuri pedagogice sau porniri apodictice; era mai degrabă un sfătuitor, un luminător, un însoțitor. Încă o dată, discuțiile noastre abordau în general teme filosofice și, tangențial, teme politice; trebuie să spun și acest lucru. Eu eram interesat în special de generația căreia îi aparținea, generație strălucită
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
avut când vorbea de "o convertire foarte aluvionară", de faptul că Steinhardt "adună afluenți spirituali din toate ramurile creștinismului". Un alt aspect semnificativ pe care-l relevă dialogul cu pr. prof. Micu e dat de ceea ce acesta numește "lipsa pornirilor apodictice" la Steinhardt, altfel spus, modestia monahului, în care vedea "mai degrabă un sfătuitor, un luminător". Uluitoare este, însă, pentru studentul la vremea respectivă, Micu "libertatea cu care acesta aborda tema politică". El mărturisește că într-o plimbare făcută prin Lighet
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
intenționată), căci dacă Eminescu, ce-i drept, a fost unul dintre cei mai informați oameni ai vremii, ce vom spune, prin comparație, de alți mari creatori tip Leonardo, Brâncuși, Blaga, acesta din urmă autor și al unui sistem filosofic. Etichetat apodictic de G. Călinescu drept "poet național", ar însemna că Eminescu ar fi condensat în opera lui lirică întreaga noastră specificitate. Este cel puțin o exagerare, susține Gelu Ionescu, o idee reducționistă, ce exclude din start poezia eminesciană din competiția cu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Desacralizarea unor autorități morale, a unor directori de conștiință din perioada dejistă și ceaușistă a literaturii române, ocupația de bază a acestei cărți, nu este patentul profesorului Negrici, dar atunci când o face, o face cu talent, incisiv, mordant, dar nicicând apodictic, făcând din Iorga un "poligraf neobosit cu reușite geniale și cu platitudini descalificante, cu un aparat critic adesea fictiv și încropit cu o nepăsare suverană față de opinia contemporanilor". La zi cu cărțile semnalate, dar și cu lucrări de teorie și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
menestrel de scamă”. Ciclurile de poeme postume (Apollo, Eros, Ianus, Parce, Saturn, Castalii, Serapis) așază ermetic soarta individuală în matrice arhetipal-culturale. Fragmentele de jurnal și portretele din cartea Printre scriitori și artiști (1988) oferă, într-o formulare exactă, supravegheată, adesea apodictică, detalii inedite și observații surprinzătoare legate de cercul de la „Sburătorul” și de unii literați ai vremii, Felix Voican, Pericle Martinescu, Dan Botta, Virgil Gheorghiu, Geo Bogza, cărora li se schițează portrete memorabile. Însemnările dezvăluie un intelectual cu vaste și profunde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
carte de însemnări de călătorie, În Extremul Occident (Note de drum din Antile, California, Canada) (1955), unde realitățile sunt adesea denaturate, printr-o excesivă și regretabilă politizare. Volumul Valori este o carte de teoreme morale, estetice, sociale, politice etc., enunțate apodictic, dar demonstrate cu strălucire, deși în mare viteză - pe ton și stil de vervă orală într-un tren de lux și plăcere. Ralea nu are nici un gust pentru specialiști și nici o stimă față de trebuințele moderne de specializare; direcțiunile cele mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289120_a_290449]
-
mai poate autorul Tragicului să-i urecheze, așa cum obișnuiește, pe nefericiții noștri contemporani care se întîmplă a nu avea altă vină decît cea de-a se distanța de una sau alta din opiniile d-sale, a nu-i accepta retorica apodictică de mentor? Cum mai poate să-i trateze ca pe niște "frustrați și impotenți culturali", să incrimineze de sus "agitația impură" a "resentimentelor", "acumularea sistematică a insatisfacției", "autointoxicarea psihică, cu cortegiul ei de ură, invidie și răzbunare"? Pesemne, spre a
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate ale istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6502_a_7827]
-
comportă ca un pugilist, lovind năprasnic și definitiv, Barbu Brezianu levitează într-un mediu translucid, folosește geometria doar ca pe o plasă cu ajutorul căreia captează muzici imateriale, și nu spre a crea realități definitive și structuri de nezdruncinat. În ciuda aparențelor apodictice ale propozițiilor sale și a discursului în epură, poetul Barbu Brezianu are un suflet romantic și sentimental pe care, din delicatețe și din pudoare, îl ascunde, cu mult rafinament, sub falsa glacialitate a rigorilor matematice. Asemănător poetului, și nici nu
Stingerea lui Barbu Brezianu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8872_a_10197]
-
felul în care am schițat-o mai sus, ne temem că disimulează nostalgia unui autoritarism desuet. A trecut vremea criticului cu mînă de fier, în numele unui cod dogmatic, ca și cea a monopolizării criticii de către o singură persoană cu discurs apodictic. Năzuim la o autoritate liberală, flexibilă, favorabilă dialogului, atît cît e cu putință să acceptăm “autoritatea” în cîmpul receptării și aprecierii operelor contemporane ori din trecut, a căror lectură, după cum recunoaște preopinentul nostru, “se face în interiorul unei anumite actualități, mereu
Critică și liberalizare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12978_a_14303]
-
de retorică stearpă, presărată cu tropi paroxistici, care e tipică eseisticii galice. De fapt, gînditorii francezi de după al Doilea Război Mondial au cîteva trăsături care descind toate din același tipar spritual. Mai întîi, e vorba de tonul emfatic, de declamație apodictică care promite rostirea unor adevăruri definitive, cînd de fapt tăria sunetului are menirea de a ridica pulsul unor idei dezamăgitor de comune. În al doilea rînd, folosirea etimologiilor ca paravan de prestigiu menit a ascunde banalitatea gîndurilor și’în al
Lumea ca simulacru by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5228_a_6553]
-
inițiat anul trecut, identifică riguros aceleași modalități de a privi spațiul artistic și același rafinament al mijloacelor în actul direct al exprimării. Refuzînd pictura înaltă, dincolo de faptul că ei sînt prin structură și prin exercițiu, graficieni, adică refuzînd acel patetism apodictic de factură romantică, artiștii elvețieni sînt, fundamental, firi lucide, cu o imensă disponibilitate pentru investigarea limbajului artistic și a formei plastice cu întregul ei potențial expresiv, conștiințe angajate, discret, dar ferm, în problemele morale pe care le ridică lumea în
România-Elveția și retur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16651_a_17976]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș, asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate al istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
putea astăzi cita la nesfârșit versuri ce hrănesc curiozitatea stranie a celui ce se lasă în voia farmecului desuet al proletcultismului, receptat la modul parodic. Nu putem furniza un rezumat mai bun pentru strădania ideologică a poeziei oportuniste decât afirmația apodictică, difuzată printr-o reverberație, a lui George Lesnea dintr-un poem recitat la toate festivitățile: "Partidul e-n toate: e-n cele ce sunt/ și-n cele ce mâine vor râde la soare,/ E-n holda întreagă și bobul mărunt
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
duce categoric la eșecul demersului. Și iată-l pe acest critic remarcabil, cu un temperament neliniștit, astâmpărat de o intelectualitate suverană. El nutrește astfel idealul unei metode care să depindă de modul "ascultării" textului, mereu același și mereu altul, niciodată apodictic. De la orice metodă se poate culege câte ceva, nici una să nu subjuge. Din cele câteva precizări de mai sus, s-ar putea deduce, greșit, că Marian Papahagi se lasă cucerit mai cu seamă de teoria criticii. Așa că fără a mai stărui
Marian Papahagi, critic literar by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7970_a_9295]
-
într-o unică rodie. Multiplicitate de cărți într-o singură carte. 2) E ca și cum ai mesteca o gutuie: miezul e tare, astringent; nu știi exact, e acru, e dulce? Important este să te bucuri de dinți sănătoși. Cum sănătoase, tranșante, apodictice sunt verdictele lui Dediu: "se pot observa trei straturi ale imaginarului muzical: unul sonor pur, unul sonor ilustrativ și unul virtual"(pag. 17); sau: "întunericul era văzut ca lipsa oricărei frecvențe, iar lumina ca maxim de frecvență"(pag. 34); sau
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
fac din unele pagini ale cărții lui Dan Dediu dovada unui fin portretist: "Există oameni la care simți, după ton sau intonație, că disimulează. La Dan Constantinescu nu se întîmplă așa ceva. Discursul său era cît se poate de clar și apodictic. De aici greutatea de a percepe intenția vorbitorului și opinia sa. Totul era la nivelul zero: seriozitatea precum și trăznaia erau abordate firesc, fără vreo intenție apreciativă sau depreciativă. Asemenea unui entomolog, se apleca asupra subiectului și-l cerceta pe față
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
flexionarea rădăcinei comune, derivațiile lexicale fiind ca inexistente (cu excepția adjectivului „aforistic"), pentru a intui că atrofia formelor înrudite e un simptom de impas evolutiv. Și totuși, la atîtea cusururi, atîtea calități. Aforismul cere spirit de observație, concizie zgîrcită și ton apodictic. Primele două însușiri nu sînt neapărat aforistice, dar cea de-a treia da. Gelu Negrea le are pe toate trei. Să le luăm pe rînd. Aforismul reușit e ca o pensă fină care prinde între capete o nuanță ilicită a
Tenta memorabilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6148_a_7473]
-
rând sugestia de a-l expulza pe Caragiale din spațiul realismului. Are temei această dislocare, e plauzibilă? Mircea A. Diaconu aduce în sprijinul ei argumentele pe care i le furnizează abordarea textualistă. Nu i le putem refuza cuiva care rostește apodictic: „Scopul scrisului nu este lumea, ci sinele, dezvăluit sub forma aptitudinilor textuale”. Și privitor la scriitorul în discuție: „În fond, Caragiale nu e interesat de adevărul lumii, ci de felul cum lumea e proiectată ca existență. Lumea chiar există? - sau
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
pus pe hârtie. Asemeni filosofiei, până la un punct, poezia pune mai cu seamă întrebări, exprimă îndoieli și negații. La începuturi, sub semnul obligatoriului optimism proletcultist, apoi realist-socialist, versurile mele - pe lângă că erau, cel mai adesea, proaste - aveau un caracter aproape apodictic. De foarte multă vreme, nu mai provoc în mine inspirația forțată de voință, ci aștept cu lunile și anii acele tainice "dicteuri din înalt" (ori, poate, din subconștient), din obsedantul înaltăparte. -Vă înspăimântă senectutea? Cum v-ați imaginat, în adolescență
Ilie Constantin "Sunt egalul celor mai buni" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7457_a_8782]
-
à propos de zahăr: „Pentru mine, zahărul nu e dulce, e violent.” Nu-i nevoie să ne mai gîndim (dar e mai presus de noi să ne abținem) de ce lumea se dă în vînt după zahăr și după ziare, de ce apodicticul are magie: tocmai pentru că exprimă Puterea ca omogenitate, ca monolit. Aici revenim la partajul între vorbirea privată și vorbirea publică, și la confuzia pe care doxa populară o întreține atunci cînd cere ultimei să se formuleze ca o vorbire privată
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
nepublicarea. În felul acesta, succesul de public e minim (adică nul), iar valoarea, maximă (p. 136). Concluzia e și mai aspră: „contradicția din afirmațiile lui Daniel Cristea-Enache probează fragilitatea logică a discursului criticului și, prin sărăcia inerțială a ideilor enunțate apodictic, limitează posibilitatea unei dezbateri cultivate.” (p. 136) Citatele sunt elocvente, și din punctul acesta de vedere Ion Manolescu nu poate fi contrazis. Nu știu însă, cu toată subtilitatea raționamentului său, cât de întemeiată e încercarea de a integra BD-ul
Anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5614_a_6939]
-
ceea ce urmează. Autorul își pune fără acuitate întrebări asupra creației, are unele proiecte etc., totul într-un stil evaziv și șters. Singurul lucru de reținut este, pe 10 februarie 1957, un paragraf asupra traducerilor de poezie. Pe un ton jenant apodictic, tălmăcirea lui Dan Botta din Villon, "cu toate că e fidelă textului francez", este nimicită: "Are ceva mort, ceva de cadavru" (p. 18). Gravă nu e neaderarea lui Victor Felea la acea versiune (ale cărei mari merite precum și unele scăderi sunt răbdător
Despre jurnalul lui Victor Felea by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15860_a_17185]