289 matches
-
fiabilității acestei sistematizări. Oricum, episcopul Hipponei și‑a atins pe deplin scopul, risipind iluzia corespondentului său, aceea de a putea identifica data exactă a sfârșitului lumii. Detașând cu ingeniozitate pasajele sinoptice apocaliptice, el reușește să arate că orice scenariu „infailibil”, „apodictic” - asemenea scenariilor propuse de diferitele tradiții creștine - este sortit eșecului. Iată care sunt argumentele sale ultime: - profețiile lui Isus vizează simultan trei evenimente, dificil, chiar imposibil de identificat: distrugerea templului, prezența lui Isus per Ecclesiam; sfârșitul lumii; - chiar dacă aceste trei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stil, deopotrivă al discursului și al gândirii. Sub raportul discursului, stilul „ultimului Socrate” (cum a fost numit adesea) implică tocmai eludarea demonstrației în favoarea „zicerii”; opiniile nu se întemeiază pe stringența argumentelor, ci pe abilitatea de a plasticiza abstracțiunile, pe tonul apodictic și pe plăcerea de a-și contraria auditoriul: „Americanii nu mor în război. Sunt supraînarmați. Dau lovituri zdrobitoare. La ei cine face economie de muniție răspunde în fața Senatului”, „I-am asemănat odată pe ruși cu vacile care dau douăzeci și cinci de
ŢUŢEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290316_a_291645]
-
temeinică, lucrarea începe cu Renașterea, continuă cu barocul, cu secolul Luminilor și se încheie cu romantismul, volumul următor circumscrie realismul critic, naturalismul, mișcarea Tânăra Polonie și perioada interbelică, ultimul fiind consacrat în întregime contemporaneității. V. nu se hazardează în judecăți apodictice, ci se rezumă la formulări constatative, pornind de la ideea că numai judecata timpului poate să-și spună cuvântul în decantarea orientărilor estetice și în statornicirea valorilor într-o ierarhie. Monografia Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot (1995) are ca punct de
VELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290479_a_291808]
-
menestrel de scamă”. Ciclurile de poeme postume (Apollo, Eros, Ianus, Parce, Saturn, Castalii, Serapis) așază ermetic soarta individuală în matrice arhetipal-culturale. Fragmentele de jurnal și portretele din cartea Printre scriitori și artiști (1988) oferă, într-o formulare exactă, supravegheată, adesea apodictică, detalii inedite și observații surprinzătoare legate de cercul de la „Sburătorul” și de unii literați ai vremii, Felix Voican, Pericle Martinescu, Dan Botta, Virgil Gheorghiu, Geo Bogza, cărora li se schițează portrete memorabile. Însemnările dezvăluie un intelectual cu vaste și profunde
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
absolut, a căror monosemie structurală realizează trecerea, în viziunea autorului lor, de la convenția naturalist-mimetică, exterioară și superficială, la furtuna turbionară a „răsfrângerii în sine însuși” ( D-ra Ventura și Bernard Shaw), înlocuind tabloul clasic al conflictului social și moral cu afirmarea apodictică, nondialectică, a purității și unicității ontologice a ideii. Gelu Ruscanu (Jocul ielelor), intelectualul ajuns director al unui ziar socialist din iluzia de a fi întrezărit în utopia marxistă propriile sale convingeri himerice referitoare la posibilitatea unei existențe nedivizate de antinomii
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
a nu vulnera susceptibilitățile firești și sensibilitatea creatorilor de frumos. A înveșmântat adevărurile poate dureroase în metafora elegantă a stilului său, le-a expus în mod temperat, uneori prin aluzii și sugestii, privilegiind citatul, evitând duritățile de expresie și postura apodictică. Liviu Rebreanu credea că P. „aduce o notă nouă în critica românească: omenia”. Pe de altă parte, glosele lui impun stilul artist al criticii. Fraza este bogat ornamentată, are o vibrație euritmică, o fluiditate melopeică, discursul se desfășoară în falduri
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
tiparul general, prezumții de ceteris paribus atunci când toate celelalte nu rămân constante. După cum am susținut în Cursul 2, nici verificarea și nici dovedirea falsității nu se bazează doar pe rețete mecanice; nici una dintre acestea nu poate fi susținută cu convingere apodictică. Cercetătorul trebuie să decidă, pe baza datelor colectate, dacă ipoteza oferită merită a fi susținută, sau nu. Încrederea în această decizie este sporită atunci când cercetătorul se bazează pe reguli logice solide de inferență și când încearcă mai ales să contrazică
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
profesională. De aici, cum ziceam, nota autobiografică a textului. Această strategie culturală pare, poate, mai limpede acum. A-i conferi aparența unei adeziuni apriorice era singura rețetă rezonabilă de a livra un mesaj neortodox. Nu suntem aici În regimul negației apodictice, ci În acela al dubitației. Nu În cel al ,,luării În piept cu adversarul”, ci În acela, mai rafinat, al bulversării infailibilității sale prin simpla și neostentativa aducere pe scenă a alterității lui. Nu În sfera lui ,,nu”, ci În
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
exemplu, influentul The Wall Street Journal: Pui-Wing Tam, „Ethnic Media Muy Popular In California”, 23 aprilie 2002, p.B1. 2. În opinia mea, toleranța multiculturală, atunci când nu devine o formă de „toleranță represivă” (fericita formulă a lui Marcuse desemnează „toleranța” apodictică, normativă ca un imperativ categoric), e bazată pe segregare: câtă vreme ești acasă la tine (in your backyard; expresia not in my backyard desemnează atitudinea celor cărora nu le pasă de altceva) sau în spațiul semiprivat al micii tale comunități
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
oricărei cunoașteri despre natura corporală, care va putea fi caracterizată, în mod îndreptățit, drept științifică. Aceasta deoarece principiile amintite sunt cele care fac posibilă formularea unor legi fizice particulare, care au atributele necesității și universalității și, prin urmare, posedă acea apodictică certitudine care era pentru Kant una dintre caracteristicile științei. Spre deosebire de Brittan sau Buchdahl, Watkins consideră că în acest punct Kant a făcut afirmații dintre cele mai explicite peste care nu se poate trece nici folosind cele mai subtile strategii interpretative
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a priori ale tuturor celorlalte explicații ale naturii, și de ce numai datorită acestei părți pure ea este știință propriu-zisă”. Și mai departe: „Orice știință propriu-zisă a naturii are nevoie de o parte pură, pe care să se poată întemeia certitudinea apodictică pe care rațiunea o caută în ea...”31 Pe de altă parte, Watkins dezvoltă o critică sistematică a ceea ce el numește „punctul de vedere standard” asupra relației dintre „Analitică” și principiile metafizice ale științei naturii. Este punctul de vedere conform
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
delimitează net de concepția inductivistă. Ceea ce se vede clar prin raportare la conceptul său restrictiv al științei. Precizări importante în această privință pot fi găsite în „Cuvântul înainte” al Pmsn. Aici Kant face distincția dintre legi a căror certitudine este apodictică și corelații care posedă doar o „certitudine empirică”22. Primele au caracteristicile universalității și necesității, caracteristici care indică o raportare la principii a priori. Cele din urmă sunt relații stabilite prin cercetări empirice, relații care acționează într-un domeniu limitat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
excesiv al vechii filosofii a naturii, Kant a rămas atașat unui raționalism mai moderat, care se exprimă în convingerea că demnitatea superioară a științei, care o ridică deasupra empiriei, rezidă in caracterul a priori al principiilor ei, precum și în certitudinea apodictică a legilor ei fundamentale. Ceea ce dovedește că influența acelei tradiții wolffiene în care s-a format filosoful a supraviețuit, chiar dacă într-o formă mai atenuată, reorientării critice a gândirii sale. Christian Wolff și wolffienii au propus diferite variante de întemeiere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi pentru noua tradiție științifică reiese deosebit de clar tocmai din afirmarea insistentă a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii apodictice a legilor fundamentale ale mișcării. Referindu-se la legea egalității acțiunii și reacțiunii, Kant remarcă în primele rânduri ale primei observații la această lege, din capitolul III al Pmsn, că „Newton nu a îndrăznit să o demonstreze în mod a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
exprimare a lui Kant, din „Cuvântul Înainte” al Pmsn. Autorul distinge așa-numita știință a naturii în sens propriu sau nu (eigentliche oder uneigentliche sogenannte Naturwissenschaft) și afirmă că prima se distinge de cea de-a doua prin certitudinea ei apodictică. (Vezi Immanuel Kant, Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschafr, Meiner Verlag, Hamburg, 1997, p. 4.) 8. H. Reichenbach, Der Aufstieg der wissenschaftlichen Philosophie (originalul englez The Rise of Scientific Philosophy, 1951), Brauschweig, Vieweg, 1968, pp. 51-51 și 55-56. 9. K.R. Popper, Conjecturi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale cunoașterii sunt în cele din urmă pur și simplu empirice, iar legile pe baza cărora faptele date sunt explicate prin rațiune sunt pur și simplu legi empirice, atunci lor nu le este proprie o conștiință a necesității (nu sunt apodictic certe) și, prin urmare, întregul nu merită în sensul strict numele de știință; iar chimia ar trebui să se numească de aceea mai degrabă artă sistematică decât știință.” (Ibidem, p. 4.) 24. Pentru aceste informații și multe alte detalii istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care are un fundament a priori anunță ea însăși că vrea să fie considerată ca absolut necesară; cu atât mai mult o determinare a tuturor cunoașterilor pure a priori, care trebuie să fie măsura, prin urmare chiar exemplul întregii certitudini apodictice (filosofice)33. Este greu să ne închipuim un contrast mai puternic între acest ideal al cunoașterii metafizice și înțelegerea blagiană a construcției metafizice ca viziune personală asupra lumii, modelată stilistic. Încă în culegerea sa de aforisme Discobolul, Blaga își va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofului francez, cu deosebire metafizica lui, ar reprezenta „împlinirea unei misiuni de restaurație catolică, o antireformă și antirenaștere”. Descartes ar fi „condiționat” valabilitatea științei prin „punerea ca premisă a axiomei existenței lui Dumnezeu”26. Asemenea considerații, formulate într-un stil apodictic, autoritar, culminează prin enunțarea a ceea ce autorul numește „axiomă carteziană”: „Căci știința adevărată și mare nu poate fi edificată decât pe această premisă a existenței lui Dumnezeu, numai Dumnezeu ne asigură în fiecare clipă existența și ne garantează valabilitatea adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Cleopa Paraschiv și Părintele Mina Dobzeu, autori ai unui bestseller spiritual, Rugăciunea lui Isus, București, 2002. De precizat totuși că pelerinul rus a avut la un moment dat un maestru direct, iar cei doi părinți români citați, deși nu obligă apodictic, recomandă călduros găsirea unui Îndrumător „profesionist”. I. Hausherr, „Un écrit stoïcien sous le nom de Saint Antoine”, În Orientalia christiana nr. 30, 1933, pp. 212-216. Pentru fiecare volum din varianta românească a Filocaliei a se vedea comentariul amănunțit al lui
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
a bizantinizării, scrie, pentru cine vrea să priceapă sau, cu o vorbă a lui Marosin, „caută oul de sub cuvânt, întinzându-l altuia să scoată pui din el.” Există într-una dintre Scrisorile din provincia de Sud-Est o reflecție care rezumă apodictic fascinația constantă și rodnică pentru puterile cuvântului rostit sau scris. Nu întâmplător textul - Cerneală mai avea, dar nu mai avea nisip - figurează în capitolul cu nume sugestiv Loc pentru fiecare în Comedia cuvintelor: „Poveștile și cuvintele sunt ca florile cu
BANULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
aceasta voința Domnului, a hotărât să se așeze în acel loc."1 Semnul purtător de semnificație religioasă introduce, așadar, un element absolut și pune capăt relativității și confuziei. Ceva ce nu ține de această lume s-a manifestat în chip apodictic și a stabilit astfel o orientare ori o comportare. Când nu se arată nici un semn în împrejurimi, acesta este provocat. Se practică, de pildă, un soi de evocatio cu ajutorul animalelor, care arată în care loc anume se poate înălța un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a ceea ce s-a petrecut in illo tempore, relatarea a ceea ce zeii sau ființele divine au făcut la începuturile Timpului; "a povesti" un mit înseamnă a spune ceea ce s-a petrecut ab origine. O dată "spus", adică "dezvăluit", mitul devine adevăr apodictic, temei al adevărului absolut. "Așa este pentru că se spune că așa este", afirmă eschimoșii netsilik pentru a dovedi temeinicia istoriei lor sacre și a tradițiilor lor religioase. Mitul consemnează apariția unei noi "situații" cosmice sau a unui eveniment primordial, fiind
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
filosofie exprimă aceste poziții diferite de distanțare și de izolare, nu este o problemă ce are o soluționare univocă. De la libertatea consumată în solitudine poate să ia ființă o gândire evocativă a limbajului enigmatic și aluziv, a judecăților istorice pătrunzătoare apodictice, a filologiei îndrăznețe, cum s-a întâmplat în cazul lui Heidegger; sau poate fi sursa unui discurs raportat la evenimentele prezente, chiar dacă este articulat din perspectiva conștientizării a ceea ce este constitutiv gândirii umane, cum se întâmplă în cazul lui Jaspers
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
Paradoxul se află chiar în interiorul credinței religioase: garanția sa transcendentă o eliberează de necesitatea de a se constitui ca posesie închisă și o împinge să se supună oricărei probe, într-un dialog în care se prezintă nu cu enunțurile sale apodictice, ci cu ipoteze hermeneutice, oferte de sens, măsurate în viața concretă. Ipoteza hermeneutică este exprimată în acel limbaj al credinței care nu este totuna cu conținutul credinței. Limbajul și comunicarea sunt profund legate și, ca urmare, se înțelege că limbajul
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
într-un con de umbră. Primul critic important care îl valorizează în perioada comunistă este Mihai Zamfir, în Poemul românesc în proză: acesta include producția lui Costin în categoria „poemului-definiție” sau a „poemului-suită de definiții”, specie „ducînd la strălucire latura apodictică, latentă în orice proză suprarealistă”. Minimalizînd, de dragul demonstrației și al încadrării „generice” textele mai puțin sau deloc „poematice“ în favoarea „fabulelor animaliere”, Zamfir vede în Exerciții pentru mîna dreaptă... o „capodoperă a acestei figuri aparte, în sens cultural, a avangardismului”, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]