274 matches
-
prietenilor mei din Roma, a trebuit să scriu câteva pagini clasice despre neciopliții „barbari” și să mă lamentez de lipsa lor de civilizație. Și totuși aici, încă de secole, există urmele unei civilizații cosmopolite, născute din uniunea dintre cultura greacă apolinică și concepția thanatică a tracilor. Nu întâmplător, Orfeu se spune că a „coborât din munții Traciei”. Chiar și mormântul lui se află pe aproape, aici în Tracia. Mi-am propus să merg până acolo ca să-i aduc omagiu poetului primordial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
e legată nici de timp, nici de loc și nici de vreo persoană“). I. Negoițescu dă fantasmalei ființe a lui Euphorion un substanțial trup cultural: „Ca fiu al Elenei și al lui Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit“ (v. corespondența din Un roman epistolar). Definiția lui I. Negoițescu este una schilleriană, iar euforionismul, într-adevăr un fenomen goethean, căci la autorul lui Faust, spune Schiller, „spiritul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sa intuiție inițială, anume aprehendarea vizionară a unui univers subiacent, larvar, a unei infralumi pe care o numește plutonică, în opoziție cu neptunicul, care reprezintă claritatea discursului „conceptual”. Această dihotomie s-ar putea pune în analogie cu a lui Nietzsche, apolinic/dionisiac, sau cu cea obișnuită, clasicism/ romantism. I. Negoițescu îl vede pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar el deosebește „marele romantism”, întemeiat pe o mistică a universului, de romantismul elocvent, precum și de cel minor, sentimental-depresiv
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Ambiția, dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat, dar l-a și mutilat, condamnându-l la „suferință, iubire și ură”. Mai apropiat afectiv de subiect se dovedește D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
răceală și chiar cu adversitate; deoarece ea propunea nu numai o a doua față a creației grecești, dionisiacul, dar, prin aceasta, revoluționa Întreaga optică asupra profilului psihic uman, a cărui perfecțiune nu putea consta doar din „clasicul echilibru” numit și „apolinic”, ci trebuia să i se adauge și latura numită „dionisiacă”. Dimensiune care conținea tocmai acele elanuri, numite azi abisale, care țin de instinctualitatea adâncă, nu rareori creatoare, În varii domenii, dar și de imaginație „debordantă”, capacitate analogică, „desfrânare, beție și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
zeița maternă a pământului, Demeter (J. Evola, 1994, p. 24). Totul se complică însă foarte tare dacă asocierile merg pe linia Afrodita - stil de viață dionisiac și corespunzător prostituatei, ca ipostază feminină - și, în mod complementar, Demeter - stil de zeiță apolinic, având ca model existențial mama. Într-o manieră esențialistă, au fost deosebite tipurile matern - tributar imperativelor naturale și supus cerințelor speciei (sub aspectul de femelă), iar de aici împlinirea de sine este doar funcțională - și de iubită, care se apropie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
lucrarea sa ce a uimit și contrariat pe nu puțini colegi universitari, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, face o descoperire revoluționară, arătând că optica atâtor cercetători asupra artei și lumii grecești era falsă, unilaterală, limitând geniul grec doar la cel „apolinic”, clasic, „echilibrat, armonic”. Lumea artei și a omului grec antic, spune Nietzsche, este infinit mai bogată, mai complexă, și a o reduce doar la viziunea apolinică, „măsurată”, „calmă, clasică”, Înseamnă nu numai a o sărăci catastrofal, dar și a o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
asupra artei și lumii grecești era falsă, unilaterală, limitând geniul grec doar la cel „apolinic”, clasic, „echilibrat, armonic”. Lumea artei și a omului grec antic, spune Nietzsche, este infinit mai bogată, mai complexă, și a o reduce doar la viziunea apolinică, „măsurată”, „calmă, clasică”, Înseamnă nu numai a o sărăci catastrofal, dar și a o Întuneca pur și simplu, a o „calomnia”, a o trăda! Astfel, descoperind „cea de-a doua față” a lumii și artei grecești, Nietzsche Îmbogățește substanțial nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a omului nu numai creator și reflexiv, dar și a omului tout court. Și abia astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul integral și anistoric - se „recompune” și prinde un „relief psihologic” remarcabil, dobândind alături de latura „armonică, apolinică, calmă” și pe cealaltă, neastâmpărată, jucăușă, inventivă, neliniștită la extrem, sursă a creației, a candorii virile, a devenirii. Dionisiacul care e muzica, În primul rând, alta Însă decât cea care susură armonic și cuminte, previzibil, lângă corifeul muzelor, Apollo, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și ucidere aproape În același timp, capacitate infinită de regenerare, de creație. Și, „mai presus de toate acestea”: Dansul, grația, jocul, ce nasc - Încă o dată, În optica nietzscheniană - doar În clipa când este Învinsă acea „inerție”, calm și armonie statică apolinică, când omul Își regăsește În stârșit „relieful”, complexa și contradictoria sa structură, când omul „Învie”, de fapt! Am insistat asupra „descoperirii nietzscheniene” a dionisiacului pentru a reveni Încă o dată asupra conceptului de „irațional”, atât de fals, de prost, de calomniat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
neagresiv, un răspuns la nevoia de a trăi mai bine și într-un mediu înconjurător liniștitor. Prin îndulcire, formele tehnologice valorizează senzațiile tactile, destinderea, un confort fluid și calmant: o întreagă tendință a designului contemporan difuzează un imaginar de senzualism apolinic sau euritmic. Mobilierul concretizează, la rându-i, aceeași nouă cultură a confortului mai centrată pe rezonanțele senzitive decât pe etalarea semnelor bogăției. Încă de la sfârșitul anilor 1960, confortul anticonformist promovând stilul cool, decontractat sau „lăbărțat” se bucură de un mare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
neapărat să le țin minte, cine știe! Oricum nu asta contează, s-ar putea ca întâmplarea pe care ți-am spus-o adineauri să nici nu aibă vreo legătură cu îndemnurile mele romantice de a mă sustrage cu atâta detașare apolinică, Și eu aș vrea să-l întreb pe Theo ce înseamnă această detașare de care, din vraja, continuă el apăsând ironic pe fiecare cuvânt, formelor cvasi-perfecte ale naturii umane, corectează! feminine! 26 februarie, îmi arunc privirea furișă spre caietul rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
o afișa." Și mai departe: "Streinu era un castelan melancolic, dar de o melancolie studiată, lustruită ca o poză continuă." Structural, criticul este un clasic ce respinge cu obstinație și fermitate prea marile îndrăzneli creatoare, obscuritatea poetică, iconoclastia: "Retina sa apolinică e înfricoșată de tenebrele "vrăjmașe" ale obscurității poetice, pe care o înfățișează în rânduri demne de un spirit latin, avertizând asupra apropiatei invazii barbare." Detectându-i cu sagacitate anumite contradicții, Grigurcu admite condescendent: "Aplicațiile criticii lui Vladimir Streinu vădesc o
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
sufletește, dezorientați. Șansa Atenei a fost existența unor personalități precum Pericle, Platon, Aristotel, Eschil, Sofocle, Xenofon, Fidias ș.a. Socrate a făcut parte din această pleiadă mărturisindu-și preocuparea de îndrumător al oamenilor. Numeroși tineri s-au arătat interesați de doctrina apolinică propagată de Socrate. Educația morală era în mare suferință, orientarea vieții era greșită. Bazele teoretice ale unei noi educații a tineretului erau necesare. Populația Atenei descindea din ramura ioniană, cea mai înzestrată din cele patru ramuri elenice coborâte în peninsulă
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
culturală a Atenei secolelor VI-IV î.e.n. au fost trasate trei perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
perioade: * perioada orfică, dominată de zeul Orfeu, având ca semnificație coborârea către origini și universul simbolurilor fantastice. Cultura orfică va evolua spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate acestea nu există o istorie a lui Socrate. El este cunoscut
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
spre vibrația pasională, orgisiacă; * perioada întrepătrunderilor culturale (orfico - apolinică) și trecerea de la cunoașterea criptică la evidențele luminoase, raționale; * perioada apolinică, având influența cea mai mare asupra culturii clasice. La greci, spiritul a pendulat între pasiune și rațiune, între dionisiac și apolinic. Socrate a existat ca persoană istorică. Cu toate acestea nu există o istorie a lui Socrate. El este cunoscut prin mărturiile contemporanilor săi, uneori discordante. Socrate a existat istoric, dar persoana sa este înconjurată de legendă, conturată de opiniile contemporanilor
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
parte a vieții este cea a perfecțiunii, seriozității, seninătății; este etapa care îl consacră pe Socrate ca pe "cel mai înțelept dintre oameni" cel care își ordonează existența conform dictonului "cunoaște-te pe tine însuți"; Socrate a fost un filosof apolinic, opus pasiunilor dionisiace. Figura, viața și învățătura lui Socrate au fost reconstituite pe baza surselor indirecte, în principal reprezentate de Xenofon și Platon. De aceea se vorbește de "cei doi Socrate", cel rezultat din sursa Xenofon și cel descris de
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
Preoteasa de la Delfi declarase că dintre toți muritorii Socrate este cel mai înțelept. Afirmația "știu că nu știu nimic" a fost corelată cu enunțul "cunoaște-te pe tine". Au fost aplicate de Socrate la propria persoană asigurând un "transfer" către apolinic, domeniu al filosofiei, muzicii, dansului, poeziei, inteligenței, echilibrului și înțelepciunii. Esența doctrinei moral - religioase delfice este cuprinsă în îndemnul "cunoașterii de sine", imperativul suprem profesat de Socrate, care se află la baza formării omului, prin determinarea limitelor, sondarea profunzimilor, căutarea
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
măsură, simplitate, transparență, dialectică) și dionisiac (muzică, beție cântec, dans, viață exaltată, înflăcărare, jubilație, natură) Cuvântul "dionisiac" exprimă o nevoie de unitate, o transcendere a persoanei, a cotidianului, a societății, a realității; revărsare dureros - pasionată în stări ambigue, plenare. Cuvântul "apolinic" exprimă nevoia unui mod desăvârșit de a fi pentru sine, setea de a deveni un individ "tipic", de tot ceea ce simplifică, singularizează, fortifică. Ilustra echilibru, aprobare de sine într-o frumusețe rece, nobilă și castă; această opoziție dintre dionoisiac și
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
exprimă nevoia unui mod desăvârșit de a fi pentru sine, setea de a deveni un individ "tipic", de tot ceea ce simplifică, singularizează, fortifică. Ilustra echilibru, aprobare de sine într-o frumusețe rece, nobilă și castă; această opoziție dintre dionoisiac și apolinic este una din marile enigme ale modului grec de a fi (Nietzsche). PIERRE CHARRON (1541 -1603) În istoriografia filosofiei reputația sa este execrabilă, cu toate că era un om cultivat, cu o influență considerabilă asupra istoriei și a dezvoltării filosofiei occidentale. Descartes
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
aspectul epocii lui Savonarola sau a lui Lorenzino de Medici." Mai dificil era să producă același efect cititorului național. Iar zece ani mai pe urmă, fantazând pe seama unei aristocrații tocmai declarată dușman de clasă și supusă extincției violente, iluzia seninătății apolinice se va spulbera, jocul va lua sfârșit. Acolo unde încetează a mai fi o urmare la Enigma Otiliei, Scrinul negru eșuează cum e mai grav, adică artistic. Antologia, concurs al inteligențelor introduse în circuit de unul din spiritele cele mai
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
poem, criticul I. Negoițescu ar zice că un Eminescu plutonic a fost cenzurat de un Eminescu neptunic. Cu alte cuvinte, un poet al marilor viziuni cosmice, al abisurilor existențiale ale simțirii, un dionisiac tulbure și demonic, a fost supus disciplinei apolinice care domnește peste orice clasicism. Numai că, în "Odă (în metru antic)", enumerarea chinurilor infernale ale celui ce iubește suplinește orice viziune plutonică a Erosului. Acest poem plutește - este riscul structurii sale complexe (pe care m-am străduit s-o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
exprimă predominant în registru comic și, nu de puține ori, grotesc. 12. Dacă ar fi să evaluăm muzica toposului sanguin, va trebui să ținem cont de probabilitatea ca ea să emane o pletorică mobilitate și concordie, precum și o apreciabilă dimensiune apolinică. 13. Muzica epocilor sangvine aspiră la sublim, fără a sintetiza durerea (ce în graiul ei cel mai înalt se manifestă ca un fior) cu bucuria (ce poate escalada piscurile delirului). Este, mai curând, fructul unei gândiri ascuțite, redată printr-o
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
să sugereze o legătură tematică cu Grecia, care a constituit nu rareori o sursă de inspirație pentru poeții români. În addenda de la sfârșitul cărții profesorul Andreas Rados lămurește opțiunea pentru titlu: adorația lui Nichita Stănescu "pentru eternul spirit grec, lumina apolinică, semnifică, metaforic, unul dintre pilonii care au contribuit la configurarea nu numai a culturii române, dar și a culturii europene în ansamblul ei. Este puntea de comunicare care a legat dintotdeauna patria lui Eminescu și Blaga de patria lui Homer
Poeți români traduși în grecește by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/8850_a_10175]