274 matches
-
se manifestă cu plenitudine în lirica neogreaca. Altădată, în eseuri sau în comentarii aplicate, găsește puncte de asemănare între cultură greacă și cea română. Astfel, între Odysseas Elytis și Nichita Stănescu identifica nuclee de relaționare, cum ar fi propensiunea către apolinic, măi propriu spus, catre soare, centru de energie și vitalism, reflectat la ambii, prin prisma sufletului poetic, aspirând mereu la perfecțiune. R. este și un bun traducător în neogreaca al liricii contemporane românești, selecția să oprindu-se la Nichita Stănescu
RADOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289093_a_290422]
-
sufletul națiunii tale”. Chiar din prima lui carte, F. W. Nietzsche. Viața și filosofia sa (1897), în capitolul Originea tragediei, filosoful român analizează lucrarea lui Friedrich Nietzsche Die Geburt der Tragödie aus dem Geiste der Musik. El explicitează categoriile estetice apolinic și dionisiac (din îmbinarea cărora, printr-un act al voinței eline, s-a născut tragedia antică) și rolul lor în dezvoltarea ulterioară a artelor. Principiile erau ale lui Schopenhauer și Wagner, pe ultimul repudiindu-l spre sfârșitul vieții. R.-M
RADULESCU-MOTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
M. se manifestă în volumele Alme sol (1925), Bair di cântic armânescu (1931), Altare (1934), Ritual pentru tine (1934) și Tropare (1940). Versurile îi sunt influențate de lirica greacă, lucru vizibil în special în secțiunea Anacreontice din placheta debutului. Spiritul apolinic este tot mai pregnant începând cu Alme sol, în care soarele este slăvit ca sinteză divină a luminii, logosului și binelui, simbol al drumului ascensional și al sacrificiului altruist (,,O, Febus,/ Părinte al luminii tăcut,/ Tu verbul pe veci înflorit
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
treizeci și una de etape ale itinerarului dionisiac, de la primele atestări legendare până la apariția tragediei grecești, și reține cu deosebire contrabalansarea, după principiul armonizării contrariilor, a elanului dionisiac, modalitate de purificare și eliberare de sine pe calea jertfei, prin soluția apolinică a stăpânirii de sine și a cunoașterii universale. Lucrare de exegeză savantă, după modelul celor ale lui Frazer, Frobenius, Spengler, Eliade sau Detienne, și concepută în prelungirea studiului lui Nietzsche despre nașterea tragediei, Anatomia suferinței nu este doar un tratat
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
Sorin Alexandrescu). Traduceri: Aram M. Frenkian, Apollodoros sau Despre bătrânețe. Dialog socratic, introd. trad., pref. Cicerone Poghirc, București, 1978; Filosofia greacă până la Platon, I-II, București, 1979 (în colaborare); Despre Pythagora și pythagorei: Philolaos, București, 2001. Repere bibliografice: Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Dan C. Mihăilescu, „Anatomia suferinței”, T, 1982, 1; Alexandru Niculescu, Reetimologizarea, RL, 1982, 8; Paul Dugneanu, „Anatomia suferinței”, LCF, 1982, 9; Smaranda Vultur, Discursul suferinței și retorica lui, F, 1982, 6; Andrei
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
De ce ai pus în ierbi, fierbinte, / O răzbunare ca un șir de gropi? / Și dacă-ți trebuiră oseminte, / De ce nu le-ai cules din plopi?”; altul macedonskian, însă adaptat pentru proslăvirea nupțiilor intelectului. Într-o euforie mai curând dionisiacă decât apolinică, intelectul urcă, extatic, spre „plus infinit”, ca (spre Soare) în Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu: „Treci și de 1, treci și de 2,/ Rupe-i spirala lui 3 cu brațul./ Du-te la 4, ca la un
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
unica formulă a lirismului său. Ciclul de sonete Cununa Ariadnei pare scris de un alt poet. Expresia s-a limpezit, versul bate cadențele unei prozodii sever normate. Abia acum, zelul clasicizant al eseistului află suportul care îi dă credibilitate. Forma apolinică a sonetului, în care poetul aduce unele inovații, satisface și nevoia de simplitate, și pe aceea de revelație. Obsesia absolutului și a purității spirituale se menține, dar vehicul, de data aceasta, este dragostea, nu însă cea profundă, Afrodita Pandemos, ci
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
Fundațiilor Regale”. Cu autoritatea erudiției, B. pledează pentru o cultură națională întemeiată pe valorile clasicismului. Dintr-o perspectivă a valorilor perene, cercetează pătrunderea filosofiei grecești la Roma, scrierile lui Platon, Vergiliu și Hesiod, teatrul lui Eschil, stăruind asupra îngemănării de apolinic și dionisiac în tragedia greacă. Alcătuiește ediții școlare de texte comentate din Cicero (Brutus, 1903, Catilinarele, 1935), Teocrit (Ciclopul, 1906), Esop (Fabule alese, 1935), Horațiu (Ars poetica, 1939). Închis după ocuparea Bucureștiului de către armata germană, în timpul primului război mondial, dă
BURILEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285957_a_287286]
-
natură ideatică a Bizanțului, credința în „imperium romanum”, mozaicul prelungind moștenirea greco-romano-orientală față în față cu sistemul de vasalități și suveranități medievale; a doua perioadă, o vom percepe ca fiind marcată de relațiile Sud-Nord, în care, in abstracto privind, lumina apolinică a Mediteranei se află față în față cu cețurile metafizice ale Nordului. Războiul confesiunilor care se declanșează în amurgul Evului Mediu ne determină să dăm cortina la o parte și să privim îndeaproape culisele vieții bisericești cu corporațiile lor, cu
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
vor reprezenta teme de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
al civilizațiilor care au construit culturile respective și aceste modele sunt reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și măsurat, iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
căror exaltare nu face decât să confere un plus de intensitate reflexiei și un spor de vrajă imaginarului oniric. Lumini și umbre, culori mirobolante, sonuri misterioase compun ambianța unui ceremonial descriptiv ritmat în cadențe ample, de poem. Livrescul, de reflex apolinic, se transfigurează romantic sub freamătul trăirilor călătorului care, în acele „ținuturi ale distrugerii”, unde timpul pare că s-a oprit, descoperă cu înfrigurare „ideograme ale veșniciei”. În „țara umbrelor” deznădejdea nu-l covârșește pe căutătorul de esențe pentru că, în eterul
CANTACUZINO-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
al lui Apollo și al uneia dintre muze, tot așa poezia este un act de purificare, de distilare a ceea ce este obscur și tenebros în ființa umană, împlinindu-și astfel menirea totalizatoare prin conjugarea întunericului cu lumina, a dionisiacului cu apolinicul, a morții cu viața. Operele alese pentru ilustrarea acestei metamorfoze sunt cele ale poeților renascentiști Petrarca, Michelangelo, Tasso, Camöes, Dante, Shakespeare. Imaginarul lor, impregnat de simbolurile recent descoperitei Antichități, pune în evidență cristalizarea mitului orfic ca mit întemeietor al poeziei
CAPUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
folosești în chip de zăpadă peste crizantemele / tristeții; în artă poți să te dezlănțui și să te ascunzi sau să te arăți în felul special în care-ai cunoscut fericirea. În raportul cu lumea, eul liric se manifestă, în general, apolinic. De pildă, privind orașul contemporan, cu parcuri invadate de câini vagabonzi, dar și de o lume vagabondând, de asemenea, prin domeniul bunului-simț, cu scop, declarat sau nu, de a-i clătina resorturile, exhibându-și manelele sau alte plăceri, demolatoare ale
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
un liman spiritual. Alături de personajele lui Dante, poetul își reconsideră destinul sau dă glas frământărilor ontologice, traduse în întrebări exprimate retoric: Există oare cerul ideal? / Există undeva un drum spre stele? În golful timpului prin care plutește, așadar, trecând de la apolinic la dionisiac, sinele poetului se manifestă ca un catalizator al unui univers alcătuit din elemente aparent disjuncte, experiență din al cărei athanor iese fortificat, selectând excepționalul, îndreptându-se spre un Arhipelag stelar, și probând valoarea acestui volum monumental al literaturii
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
dar, în același timp, infuzate / invadate de un lirism irepresibil, indus de realitatea din care, în ciuda lucidității cu care o contemplă, sau poate tocmai de aceea, poetul vrea să evadeze, iar evadarea nu se poate face, desigur, oricum. Privind, deci, apolinic, în ciuda amestecului de trăiri contradictorii care îl cutreieră - resemnare și indignare, ironie mergând adesea până la sarcasm, dar și înduioșare -, scriitorul pornește, în mod firesc, dinspre concret spre abstract, la nivelul volumului putându-se identifica două mari etape în care e
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
În Arta Grădinarului - într-o tonalitate adeseori psalmică, în care-și formulează crezul artistic - Emilian Marcu imaginează, așadar, un spațiu heraldic, capabil să alimenteze o cascadă ori un vulcan - imagine, de asemenea, prezentă în volum - de trăiri, trecând, sporadic, de la apolinicul, dominant, la dionisiac, într-o descătușare a aspirației spre perfecțiune, tangibilă, totuși, numai în vis, unde O lume-ntre lumi se deschide-ntre noi, / O lume ca în manuscrisele rare, / Ca în marea epopee de iarbă, fiindcă liman nu există
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
de mâine), artistul mărturisește: cel mai tare mă tem de ziua de mâine / când crengile plopului se vor scufunda / cu tot cu ochii mei... ori: parcă îmi fuge sufletul de sub picioare, pentru că semințele zădărniciei sunt peste tot și, de aceea, eul constată apolinic: ce frunze ce liniște mare ni se suie în trup / de la pământul care ne măsoară clipele. În consonanță cu temele amintite este și cea, de asemenea străveche, a identității oamenilor în fața destinului, tulburătoare pentru orice sensibilitate: dar oare pe unde
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
este și titlul unui poem din volumul Clipa zboară c-un zâmbet ironic, din 1999), sugerând o adâncă resemnare în ciuda deplinei conștiințe a răsturnării ierarhiei existențiale imaginate și, firește, dorite și a faptului că posedă munții de gândire. De aceea, apolinic, eul liric observă, constată, înregistrează cu tenacitate, răbdare, convins că vreme e pentru toate. În acest marasm, ipostaziat inclusiv prin apelul la intertextualitate - tot în spirit postmodernist -, poetul remarcă existența unei dihotomii care-i stimulează tendința spre reflexivitate: pe de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
o operă în care, îmbinând elemente de prozodie clasică și modernă, se creează un imaginar poetic bogat, în care tradiționalismul (mai ales în poeme din primele volume) și livrescul alcătuiesc o poezie de multe ori descriptivă, în care trecerea de la apolinic (unde eul e receptiv, îndeosebi, la partea excesiv estetică a lumii) la dionisiac se face - în ambele sensuri - frecvent: La polul nord orchestrele sub pleoape / ales au țipetele aurale / vedere fără pată. Reci spirale / ca norii urca lumea să te
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
acum, însă trebuie să recunosc: mai rar așa îmbăiere căftănită ca în acest „roman al unei educații“, cu subtile trimiteri la psihanaliza „tatălui castrator“, cu sincerități uneori crude, incomode dezvăluiri de sine și captivante aliaje de boemă dionisiacă pe canava apolinică (pe care le avea, bine camuflate, și aulicul goetheean Tudor Vianu, cel care consuna la tumultuoasele frenezii barbiene și care, ajuns în India, nota cu fervoare în Jurnal că „în biblioteca universitară din Bombay zboară rândunele...“!). După ce voi recupera handicapul
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nasc câteva texte reunind cruzimea și reveria într-un aliaj paradoxal, este catalizatorul ce face să urce spre suprafață magma de imagini și de nebunie a unui artist. Odată cu Pratt și cu Manara, banda desenată părăsește cărarea luminoasă a visului apolinic spre a se avânta în pădurea dantescă a tentațiilor și enigmelor, în același mod în care mitologia greco-romană oferea șansa traversării în lumea de dincolo celor destinați să se întoarcă, spre a povesti întâlnirea cu infernul și cu partea lor
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ideale, îmbină cele două caracteristici ale sale reușind prin calitățile sale ”acumulate” să aibă efecte asupra psihicului admiratorului. Nietzsche consideră că arta este dependentă de diversele genuri de beție pe care le consideră de două feluri: beția dionisiacă și beția apolinică. Beția dionisiacă, în fiziunea filosofului, presupune stimularea și potențarea laturii afective astfel încât se produce o descărcare instantanee a tuturor mijloacelor de expresie, exhibând forța reprezentării, reproducerii, transfigurării, transformării...<footnote Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Ediția a III-a, Editura Humanitas, București
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]