290 matches
-
Colui che ha donata questa vită a ognuno. Perciò îl suo mistero, allo stesso modo di come avviene nella vită dell' uomo, Dio lo rivela esattamente a margine della sua stessa "Vită", divenendo quest'ultima morte dell'uomo-Cristo, în quell'aporia mistica, cioè misterica e sacra, già evidenziata în precedenza, che indică la vită essere imprescindibile legame del suo opposto, proprio perché è da tale paradossalità che emerge poi quell'Amore a lungo atteso, în grado di lasciar risorgere Gesù alla
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
e di come și sviluppi, appare pian piano sovrapporsi per poi identificarsi. Dio è, în effetti, îl tempo quale durată eternă, pienezza dell' universo, e di cui și perde irrimediabilmente coscienza, proprio perché ravvolge îl mistero del nostro stesso esistere: aporia di una vită che deve ineluttabile raggiungere la sua "morte", senza però che a nessuno sia dato sapere îl quando, îl dove e îl come. Tale stessa aporia ci permette di comprendere, nella sua indefinibilità, quello speciale limite rappresentato da
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
perde irrimediabilmente coscienza, proprio perché ravvolge îl mistero del nostro stesso esistere: aporia di una vită che deve ineluttabile raggiungere la sua "morte", senza però che a nessuno sia dato sapere îl quando, îl dove e îl come. Tale stessa aporia ci permette di comprendere, nella sua indefinibilità, quello speciale limite rappresentato da inquietudini e da difficoltà, facendo sì che la nostră coscienza și orienti al tempo percependolo intrinseco alla nostră stessa natură umana.E se îl tempo è Dio, Dio
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
Uneori, este necesară suspendarea logicii sau cel puțin mlădierea acesteia. Legat de filosofii eleați, cred că este momentul să aduc în discuție încă un lucru. Ei sunt printre primii în istoria gândirii care deschid o perspectivă asupra problemelor, dificultăților sau aporiilor gândirii. Ulterior, aceasta va deveni o preocupare foarte importantă a filosofilor de orientare logică, aporetica fiind chiar o cale sau metodă a gândirii, menită a cerceta problemele antitetic, prin relevarea punctelor de vedere opuse, prin dezvoltarea antinomiilor, prin întoarcerea rațiunii
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Metoda dogmatică se aseamănă oarecum cu aporetica, însă numai până la punctul în care aceasta începe să caute soluții antinomiilor, mijlocindu-le într-un terț prin care devine o doctrină a probabilului sau a plauzibilului 255. În loc de o căutare a soluției aporiilor, metoda lui Blaga vine cu o interpretare filosofică a acestora, cu o resemnificare a lor, cu posibilitatea situării gândirii în chiar conținutul contradicției 256, chiar dacă acest lucru o angajează într-o sciziune de sine. Prin delimitarea față de calea eleată, Blaga
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
neînsemnând absolut nimic din cele sensibile sau inteligibile, în sfârșit ca un adânc sacru sau abis divin, mister ultim de nepătruns. În aceste condiții, discursul metafizic "își asumă... un sens mai curând neproblematic, neteoretic, sens ale cărui dificultăți sunt... imense. Aporia, în accepțiunea greacă a termenului, ca și paradoxul, frecventează întruna acest gen de discurs"396. Misterul divin nu poate fi nicidecum tematizat logic, ci doar recunoscut sau adus în prezență. Într-adevăr, metoda antinomiei transfigurate pare să aibă o finalitate
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
sine. Pentru filosoful german, obiectul cunoașterii este unul pe care rațiunea îl determină și aceasta în primul rând pentru că spațiul și timpul nu sunt obiective, ci sunt forme subiective ale intuiției. Admiterea obiectivității spațiului și timpului angajează gândirea ontologică în aporii insolubile. Soluția lui va fi să considere spațiul și timpul ca subiective, transferând astfel problema existenței în sfera lucrului în sine. Încât, se poate spune că Immanuel Kant "a evitat problema existenței"622. Pentru a ieși din această capcană kantiană
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
dintre gândurile inițiatorului logicii paraconsistente. Astfel, în capitolul al 3-lea al lucrării sale Logici clasice și neclasice, Newton da Costa arată că în contextele raționale au apărut mereu contradicții. Mereu gândirea a avut de-a face cu antinomii, paradoxuri, aporii. El chiar le clasifică în funcție de aspectul sau registrul în care apar. Ceea ce este important e faptul că toți cei care s-au raportat la ele de pe pozițiile logicii clasice au încercat rezolvarea sau depășirea lor, prin aflarea unei soluții, pozitive
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
A rezolva sau a depăși un paradox dat înseamnă a dovedi că el se reduce la un paralogism sau a scoate în evidență acceptabilitatea concluziei sale"814. Uneori, o astfel de soluție pare imposibilă, gândirea rămânând în încurcătură. Este cazul aporiilor, cum ar fi paradoxul Mincinosului sau paradoxul lui Russell. Logica paraconsistentă este o salvare pentru situațiile în care contradicția pare de nedepășit, crede Newton da Costa 815. Alegerea unei logici paraconsistente în locul uneia clasice repune problema statutului anumitor antinomii, putând
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Bunul Dumnezeu: Preistoria cosmogoniei populare românești", în De la Zalmoxis la Genghis-Han, Editura Științifică, București, 1980. Eliade, Mircea, Tratat de istoria religiilor, Editura Humanitas, București, 1992. Enescu, Gheorghe, Dicționar de logică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985. Enescu, Gheorghe, Paradoxuri, sofisme, aporii, Editura Tehnică, București, 2003. Flew, Antony, Dicționar de filozofie și logică, Editura Humanitas, București, 1999. Flonta, Mircea, Kant în lumea lui și în cea de azi, Editura Polirom, Iași, 2005. Flonta, Mircea, "Metafizică a cunoașterii și sistem metafizic la Lucian
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
12. 18 Athanase Joja, "Asupra unor aspecte ale logicii dialectice", în Studii de logică, vol. I, Editura Academiei, București, 1960, p. 83. 19 Ibidem, p. 80. 20 Cf. Gheorghe Enescu, "Antinomiile în concepția lui Hegel", în Gheorghe Enescu, Paradoxuri, sofisme, aporii. Studii logico-filosofice, Editura Tehnică, București, 2003, p. 117. 21 G.W.F. Hegel, Logica, Editura Academiei, București, 1962, p. 121. 22 Cf. Mircea Florian, Dialectica. Sistem și metodă, de la Platon la Hegel, Editura Casa Școalelor, București, 1947, pp. 43-44. 23
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Ioan, Adevăr și performanță, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987, Antony Flew, Dicționar de filozofie și logică, Editura Humanitas, București, 1999. 28 Solomon Marcus, Paradoxul, p. 171. 29 Paradoxul a apărut încă din antichitate, unde era cunoscut sub numele de aporie, însemnând o dificultate sau o fundătură în actul raționării. Cu numele actual, de paradox, a intrat în limba comună mai târziu (Ibidem, p. 9). 30 Într-adevăr, sensul de bază al termenului "paradox" nu coincide cu cel al "antinomiei". La
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
două propoziții p și q, astfel că q ≡ p și p - q și q - p; b) contradicție formală demonstrată într-un sistem teoretic" (Dicționar de logică, p. 266), sau, cum o numește într-o altă lucrare, "teoremă contradictorie" (Paradoxuri, sofisme, aporii, p. 121). O enciclopedie universală recentă (Encyclopédie Philosophique Universelle. Les Notions Philosophique. Dictionnaire 1. PUF, 1990) definește paradoxul altfel: "un raționament a cărui concluzie contrazice premisele sau care justifică două concluzii contradictorii...". Un alt dicționar (Antony Flew, op. cit.) pare să
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
limbajului; c) autocontradicțiile, de genul "Toate propozițiile sunt false" (Gheorghe Enescu, op. cit. p. 55). 47 În acest sens, raporturile ce dau structura logică a antinomiilor kantiene sunt de contrarietate (Cf. Gheorghe Enescu, "Analiza logică a antinomiilor kantiene", în Paradoxuri, sofisme, aporii, p. 89). 48 Cf. Petre Botezatu, Introducere în logică, vol. 1, Editura GRAPHIX, 1994, pp. 80-81. 49 Alexandru Petrescu, op. cit., p. 66. 50 S-a spus, în acest sens, că Blaga "și-a construit sistemul în toate ramurile: epistemologie, axiologie
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
științei și evoluția problematicii teoriei cunoașterii", în Analele Universității București, 1971. 278 Lucian Blaga, "Eonul dogmatic", în op. cit., p. 271. 279 În legătură cu acest lucru, în filosofia românească se poate vedea Gheorghe Enescu, "Analiza logică a antinomiilor kantiene", în Paradoxuri, sofisme, aporii, Editura Tehnică, București, 2003. 280 Lucian Blaga, "Eonul dogmatic", în op. cit., p. 271. 281 Lucian Blaga, " Despre conștiința filosofică", în op. cit., pp. 76-77. 282 Mircea Flonta, Kant în lumea lui și în cea de azi, Editura Polirom, Iași, 2005, p.
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
respectiv (editorialele lui G.C. Vocke: Revolta animată. Mimetismul politicii în regimul comunist, Exilul și problema națională, 1/1986 și 2/1986, rubrica „Cetatea totală”), ajungând până la considerații filosofice precum cele ale lui Vintilă Horia din Morala și rațiunea. Despre o aporie husserliană (4/1985). Virgil Ierunca, Monica Lovinescu și Ion Negoițescu dețin, în exclusivitate, rubricile „Situații”, „Repere” și, respectiv,„Engrame”, în vreme ce „Simptome” este semnată alternativ de G.C. Vorke și Gelu Ionescu. Studii și comentarii de literatură română și universală semnează, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286396_a_287725]
-
perpetuă mișcare, neîntronarea nici unei alte formule, dar nu e cu putință) la început contrare convenției, mai târziu însăși hrana ei”. Împreună cu toți promotorii avangardei, Voronca trăiește, așadar, acea teroare a convenționalizării limbajelor, despre care vorbeam mai sus. El exprimă însăși aporia avangardei prinsă între două extreme: aceea a negației totale, absolute, a unui trecut creator, cu logica, gramatica și dicționarul lui, transmise și „ratificate” de la o generație la alta, și un alt absolut, al radicalei inovații, al construcției mereu precare, mereu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
care a precedat-o n-ar fi existat. Oricum, pentru a reveni, Ahile cel atît de iute de picior și la mînie, precum știm, nu izbutește să le întreacă în fugă nici măcar pe tacticoasele țestoase. Ceea ce încetează a fi o aporie, dacă ne amintim truismul conform căruia orice mișcare este guvernată tot de minte, inimă, literatură. Nu știu cum stau broaștele țestoase nici cu inima, nici cu literatura, însă ceva minte am impresia că au. La valeur n'attend pas le nombre des
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nu numai din nerăbdarea - și nu resemnarea - de a-și împlini destinul, ci și fiindcă vrea - și reușește - ca, înainte de a muri, Zeus să-i acorde încă o răsplată: pe aceea de a tîrî în praf, în urma sa, cadavrul adversarului. Aporia nu constă în faptul că Ahile nu întrece în fugă o țestoasă, ci că și Hera și Atena - ni se spune - erau de partea grecilor. Offenbach ne povestește - și cît de frumos o face - o variantă a vieții și a
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
acestuia când afirmă că moralitatea ,,nu este un scop ideal transcendent", ci reglementarea și ordonarea virtuții accesibile omului. Nemaiexistând directive morale de aplicație generală, iezuiții descompun morala într-un număr cât mai mare de ,,cazuri de conștiință", izolate, nesistematizate, niște ,,aporii' în sensul aristotelician problematic, totul adaptat exigențelor vieții practice. Rigoarea imperativului ideal scăzând, se ajunge la o înțelegere largă a particularităților omului, totul măsurându-se ,,à l'échelle humaine". După filsosoful praxisului, moralitatea nu e decât calea de mijloc... Iată
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
ce pas mare face autorul peste toată teoria vremii sale, și nu numai românească. Abia în 1947 Wellek va formula, în critica anglo-saxonă, un principiu similar cu acela călinescian, doar că acolo unde Călinescu vedea o complementaritate, Wellek descoperea o aporie. Nimic din ce se spuse înainte la noi nu prevestea radicala teză a lui Călinescu. în 1901, N. Iorga socotea istoria literară o "operă de știință și de artă în aceeași vreme", fără a explica în ce fel. Ovid Densusianu
G. Călinescu, publicist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/10313_a_11638]
-
Celălalt, pentru a ne îndepărta. Corina Ciocârlie este adepta tensiunii dintre două concepte mult întrebuințate în timp: e vorba despre eros și seducție. Dacă seducția alterează sensul și identitatea, desfăcând legăturile, erosul e cuprindere și procreare. Prin urmare, starea de aporie, de neîmplinire, va defini întreaga literatură a frontierelor. Scriitoarea româno-luxemburgheză nu are în vedere factorul politic; ci doar o literatură, așa-zicând, ideală. „Punând seducția frontierelor în relație speculară cu frontierele seducției, cartea de față și-a propus de fapt
Frontiera care ne apropie by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3396_a_4721]
-
și se justifică atunci când virtutea este schimbată în viciu, iar unele vicii sunt ridicate la rangul de virtute; de împrejurări precum acelea în care nimănui nu-i pasă de o nenorocire ori de o suferință în care totul este doar aporie; de faptul că orice nouă acumulare și acaparare înseamnă o nouă inegalitate în repartiția generală a visteriei comune; de posibilitatea ca mulți neisprăviți să treacă drept oameni deștepți, așa cum, prin compensație (?), o seamă de oameni remarcabili pot trece drept neisprăviți
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
vizuale ale cinematografiei. În concluzie, ar fi o impietate să spui că stilul rudimentar al Elenei Spijavca scoate jurnalul din rîndul textelor cu valoare. Valoarea lui, înainte de a fi istorică, e spiritualumană, chiar dacă, literar vorbind, textul e mat. E o aporie aici, căreia criticii literari nu i-au găsit remediul. Obiecția lui Camil stă în picioare.
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
furnizate cu zgârcenie, numai în măsura în care devin indispensabile pentru înțelegerea stilistică a textului". Criticul pune așadar accentul pe literaritate căutând să înregistreze și să interpreteze, prin grilă stilistic-textualistă, intimitatea operei literare, în ceea ce are aceasta mai particular, mai specific. Ieșirea din aporiile istorismului este întrevăzută de critic prin apelul la stilistica diacronică (o soluție de compromis metodologic, oarecum, între legile sincroniei și cele ale diacroniei), dar și prin valorificarea unor resurse metodologice de ultimă oră, precum teoria semantică sau statistica lingvistică, metode
Cealaltă față a criticii literare by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7020_a_8345]