270 matches
-
profana Tradiția rigorista a scriitorilor bisericești Tertulian și Tațian, care, în numele credinței, excludeau cultură profana, avea reprezentanți și în secolul al IV-lea. Chiar Sfântă Macrina cea tânără, sora Sfanțului Vasile, împărtășea această exagerare. Pe de altă parte, împăratul Iulian Apostatul decretase interdicția creștinilor de a se folosi de cultură profana și de a frecvență școlile laice. Această atitudine rigorista din partea unor creștini „era inspirată, desigur, numai de teama contaminării și confuziei, pe care o putea produce în sufletele insuficient pregătite
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
petrecut probabil cel puțin cinci ani, până prin 356 sau 357, avându-i că profesori pe doi dintre marii maeștri ai vremii: unul era creștin și se numea Prohaeresius - scos de la catedră în anul 362, ca urmare a legislației împăratului Iulian Apostatul privitoare la educație -, iar celălalt era păgân și se numea Himerius{\cîte 65}. Marele capadocian era deopotrivă familiarizat în poezie, retorica și filosofie. Obiectul zelului lor (al lui Vasile și Grigorie de Nazianz) era filosofia, devenind totul unul pentru altul
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
o versiune românească din secolul al XVII-lea a lui Herodot; Corneliu Dima-Drăgan - relațiile culturale dintre cronicarul sârb Gheorghe Brancovici și stolnicul Constantin Cantacuzino; Al. Zub - modernitatea istoriografiei românești din secolul al XVIII-lea; Florin Curta - reflectarea imaginii împăratului Iulian Apostatul la Gheorghe Șincai); cărți populare (Mircea Popa - rolul cărților populare în menținerea tradiției bizantine în cultura română); cărți bisericești (Ion Radu Mircea - activitatea lui Gavriil Uric; Cătălina Velculescu - versiunile slavone și românești ale proloagelor); scrieri de polemică religioasă (Maria Protase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]
-
se cere să întrebuințeze ceva mai puțin cuvântul Soartă. în locul acesteia, Dumnezeu ar fi mai potrivit, i se spune. Și apoi pomenește cam des niște autori eretici: Buchanan, Thăodore de Bèse, de exemplu. în sfârșit, îi face elogiul lui Iulian Apostatul! Plus câteva fleacuri. Acceptă observațiile, dar nu schimbă nimic în text. Acesta este Montaigne: catolic, el își supune lucrarea judecății Bisericii, pentru că vrea să-i fie credincios, dar când e vorba să aleagă între fidelitatea față de sine și fidelitatea față de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
calamităților, a dezastrelor militare etc. era atribuită creștinilor considerați vinovați datorită opțiunii lor religioase. În anumite situații statul pretindea o atitudine tranșantă în opțiunile religioase, ca de pildă, în timpul persecuției lui Decius, când au apărut deopotrivă martirii și renegații sau apostații. După anul 313, creștinismul cunoaște o nouă etapă, comunitățile creștine se înmulțesc nestânjenit, în timp ce păgânismul începe să piardă teren. În favoarea creștinismului pre-aurelian, anterior anului 270, sosesc atât descoperirile arheologice despre inventarul creștin cât și monumentele funerare păgâne, care acum sunt
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
eșec al referinței". Cauza acestui eșec nu se datorează vreunui "obstacol" în "istoria referențială" a acestui nume, adică un eveniment care exclude identificarea vreunui referent 846, ci polionomasiei (Arhip, Procopie, Ivan). "Domnul elev, Darie" este un intelectual blazat, din seria apostaților eliadești, a cărui modalitate de a se raporta la sacru se cuprinde între două date, 13 martie când "am aflat că Cerul pur și simplu nu există. Nu mai există, Ivan! Din clipa când înțelegi, cum am înțeles eu la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
mai violentă negativismul în acțiune. Spiritul diabolic își găsește suprema satisfacție în masacrele revoluționare. Dacă pe planul cultural luptă opunând negația teoretică afirmației, pe plan politic urmărește distrugerea credinței prin uciderea oamenilor și ruinarea instituțiilor sacre. Față de ateiștii revoluționari, Iulian Apostatul e oarecum scuzabil: el voia să înlocuiască religia cu altă religie, voind să opună creștinismului reîntronarea zeilor în care, poate, credea ca un halucinat. Dar revoluționarii ateiști vor să-l distrugă pentru a-l înlocui cu neantul. Și totuși e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Europa o lua pe timpul lui Grigorie al VII, dacă fulgerul spadei romane n-ar fi trăsnit de pe tronurile lor, zeu și rege deodată. Mai reiese adoptarea religiunei lui Zamolxis de către Daci, și din următoarele cuvinte, pe care împăratul scriitor Iulian Apostatul le pune în gura predecesorului său, Traian: «Am subjugat chiar pe acești Geți (adică pe Daci), cea mai războinică națiune din toate neamurile ce au existat vreodată, nu numai din cauza puterii corpului lor, dar și din acea a învățăturilor lui
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
începuse deja a se face confuzia între goți și geți. Ocupându-se de „metamorfozele lui Zamolxis”, „care a supraviețuit departe de țara sa, în Spania”, Mircea Eliade ia în discuție și confuzia dintre geți și goți, arătând că „probabil Iulian Apostatul este primul care utilizează termenul get ca echivalent al lui „got”, ceea ce vrea să zică că el confunda cele două popoare” . Într-un amplu și documentat studiu - Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole - apreciat de Mircea Eliade
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
95, 96, 97, 98, 100, 104, 121, 122, 123, 124, 125, 133, 138, 145, 148, 149, 150, 151, 152, 186, 196, 200, 204, 206, 208, 209 Ipsilanti, Alexandru, 179 Ipsilanti, Constantin, 183 Irak, 138 Iran, 138 Italia ostrogotă, 80 Iulian Apostatul, 35 Izzedin Keykavus, 137 J Jarvis, 47, 51 Jebel, 49 Jimenez, Rodrigo de Rada, 39 Justinian, 13, 19, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 69, 109, 121, 123, 132, 133, 136, 142 Justiniana Prima, 13, 15, 19, 49, 133 K
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
nu-l obligă pe nici unul din ei să se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atît mai puțin se puteau plînge de violență donatiștii, care o exercitaseră întotdeauna și chiar obținuseră sprijinul unui dușman al creștinismului cum era Iulian Apostatul. Persecuția al cărei obiect ar fi fost donatiștii nu este îndreptată împotriva creștinului, ci împotriva răului care există în sufletul său, adică împotriva ereziei; a nu o lua în seamă ar fi o neglijență de neiertat. Lupta lui Augustin a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Synesius, după ce s-a convertit, a devenit episcop în orașul său și a scris Imnuri cu conținut deopotrivă creștin și neoplatonic. Neoplatonismul, filozofia de care s-au folosit în primă instanță apărătorii vechii culturi grecești și adversarii creștinismului, ca Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, îi oferea încă unui creștin, în secolul al VI-lea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și Augustin? Prin urmare, problema pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respectivei opere) a făcut un amplu rezumat al scrierii, oferindu-ne liniile ei esențiale. Alte elemente ale Istoriei bisericești se găsesc în textele cele mai disparate: de exemplu, în Patimile Sfîntului Artemie, care a fost martirizat în vremea lui Iulian Apostatul, scriere întocmită de un monah necunoscut, Ioan din Rodos, sau în diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori într-o compilație tîrzie cu caracter biografic, intitulată Viața lui Constantin. în afară de această Istorie bisericească, Filostorgios a scris și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
proiectului, pînă în 439. Opera e organizată în funcție de diverșii împărați: primele două cărți cuprind domnia lui Constantin (324-337), a treia și a patra anii de domnie a fiilor săi (337-361), a cincea și a șasea perioada care începe cu Iulian Apostatul și ajunge pînă la Valens; a șaptea și a opta sînt consacrate împăraților din Apus, Grațian și Valentinian al II-lea, apoi lui Theodosius, sfîrșitul fiind dedicat din nou părții de Răsărit a imperiului și domniei lui Arcadius (pînă în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
săi. Opera e împărțită în cinci cărți. în prima sînt relatate frămîntările care au apărut în sînul Bisericii sub Constantin din cauza ereziei lui Arie, iar în a doua continuarea luptei ortodocșilor sub Constanțiu. A treia e dedicată istoriei lui Iulian Apostatul, iar a patra evenimentelor care au loc pînă la moartea împăratului Valens. A cincea cîntă victoria ortodoxiei asupra arianismului și asupra celorlalte erezii, precum cele ale lui Apolinarie și Macedoniu. Nu fără îndreptățire, s-ar putea spune că opera lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o bună mărturisire (I Timotei 6, 13)”181. În Istoria bisericească (cartea a III‑a, 11, 3), Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului ne aduce În atenție martiriul Sfântului Teodor și lucrurile minunate și Înfricoșătoare petre‑ cute cu dânsul. Împăratul păgân Iulian Apostatul a porun‑ cit ca Teodor să fie scos din Închisoare. Acesta era numele acelui tânăr luptător curajos pentru Adevăr. Pe acesta unii l‑au Întrebat dacă a simțit durere, când a Îndurat torturi cu Înțepături foarte crude. El Însă a
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
o conferință pe tema "adevăratului Islam". Scopul lor era să îi discrediteze pe fanaticii autoproclamați care emit fatwe fără a avea dreptul de a face acest lucru și care încearcă să justifice violența împotriva altor musulmani punându-le eticheta de apostați. Învățații au încercat să folosească excesele comise de teroriști împotriva acestora și să aplice legea islamică astfel încât să dezvăluie prăpastia dintre pretențiile sfinte ale teroriștilor și acțiunile lor nelegiuite. În cele din urmă, terorismul va fi învins de musulmanii adevărați
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
la vibratoarele superexcitante Cu privire la Sfântul Valentin, hagiografia creștină este generoasă. A existat un Valentin, episcop de Terni, martirizat în anul de grație 273. Un alt Valentin, simplu preot roman, a fost bătut și decapitat în 270. Al treilea a fost apostat în Rhetia și cinstit în Tirol. Din amestecul hagiografiilor, istoria a selectat o versiune arhetipală pentru ziua îndrăgostiților de pretutindeni. Este vorba de cea în care un anume Valentin, martir roman din secolul III, căsătorește soldații împotriva voinței împăratului lor
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
și nu obligă pe nici unul din ei să se convertească, ci împiedică doar producerea răului. Cu atât mai puțin se puteau plânge de violență donatiștii care o exercitaseră întotdeauna și chiar obținuseră sprijinul unui dușman al creștinismului cum era Iulian Apostatul. Persecuția al cărei obiect ar fi fost donatiștii nu este îndreptată împotriva creștinului, ci împotriva răului care există în sufletul său, adică împotriva ereziei; a nu o lua în seamă ar fi o neglijență de neiertat. Lupta lui Augustin a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
după ce s-a convertit, a devenit episcop în orașul său și a scris Imnuri cu conținut deopotrivă creștin și neoplatonic. Neoplatonismul, filosofia de care s-au folosit în primă instanță apărătorii vechii culturi grecești și adversarii creștinismului cum sunt Iulian Apostatul, Proclus și Damascius, asigura încă foarte bine unui creștin, în secolul al șaselea, instrumentele necesare pentru o cercetare teologică. Trebuie oare să mai amintim, chiar din spațiul latin, exemplele precedente ale neoplatonicilor Marius Victorinus și Augustin? Așadar, problema pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
opere) a făcut un amplu rezumat al scrierii, oferindu-ne liniile esențiale ale acesteia. Alte elemente de Istorie bisericească se găsesc în textele cele mai disparate: de exemplu, din Patimile Sfântului Artemie care a fost martirizat în vremea lui Iulian Apostatul, scriere întocmită de un monah necunoscut, Ioan din Rodos, sau din diverse pasaje din lexicul bizantin de la Suda (sau Suida), ori dintr-o compilație târzie cu caracter biografic intitulată Viața lui Constantin. În afară de această Istorie bisericească, Filostorgios ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
potrivit proiectului, până în 439. Opera e organizată în funcție de diverșii împărați: primele două cărți cuprind domnia lui Constantin (324-337), a treia și a patra anii de domnie ai fiilor săi (337-361), a cincea și a șasea perioada care începe cu Iulian Apostatul și ajunge până la Valens; a șaptea și a opta sunt consacrate împăraților din Apus, Grațian și Valentinian al II-lea, apoi lui Teodosius, sfârșitul fiind dedicat din nou părții de Răsărit a imperiului și domniei lui Arcadius (până în 408). Ultima
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
săi. Opera e împărțită în cinci cărți. În prima sunt relatate frământările care au apărut în sânul Bisericii sub Constantin din cauza ereziei lui Arie, iar în a doua continuarea luptei ortodocșilor sub Constanțiu. A treia e dedicată istoriei lui Iulian Apostatul, iar a patra evenimentelor care au loc până la moartea împăratului Valens. A cincea consfințește victoria ortodoxiei asupra arianismului și asupra celorlalte erezii, precum cea a lui Apolinarie și Macedoniu. Nu fără îndreptățire, s-ar putea spune că opera lui Teodoret
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe față a păgânismului. Criza ia proporții; conjurații devin atât de mulți încît armata alcătuită din grupuri de popoare și secte, îl proclamă ca împărat pe cel mai cult, mai fanatic și mai îmbibat de elenism dintre ei, pe Julian Apostatul, cel care a fost creștin și care l-a renegat pe Isus, pentru a se întoarce la planete și la zeii păgâni - 361 en. Inițiat în mistere de Edeusis și Maxime de Theurgis, discipolul școlii din Atena; practicând el însuși
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
acest lucru foarte bine, vă întreb, punându-mă în situația evreilor care asistă Ia expierea fratelui lor: este un strigăt de pocăință din ultimul ceas, ca al tâlharului de pe cruce, sau un strigăt disperat în fața înfrângerii, ca al lui Iulian Apostatul: „M-ai învins, Galileene!". Indiferent care ar fi poziția spirituală a celui care moare, dar pentru cei ce asistă și aud nu are loc nici un proces de conștiință? Nu e adevărat că evreii strigă acest nume în momentul morții, răspunse
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]